„Îmbrățișarea de fier” a gazelor rusești

Sau despre cam cum stau lucrurile în complicatul desen al proiectelor de construcție a conductelor ce urmează să aducă gaze naturale către Europa.

Pe coridoarele puterii, la Bruxelles, oficialii de acolo au început deja s-o numească „Îmbrățișarea de fier”.  Pe 7 februarie, când a ratificat investiția Moscovei în conducta  Turkish Stream, Vladimir Putin a pus în mișare o strategie care, dacă va avea succes, îi va permite gigantului rus Gazprom să strângă piețele europene ca într-o gheară de la nord la sud, după ce că și așa furnizează o treime din gazele necesare continentului, a cărui zonă centrală și de est depinde uneori în întregime de el.

Și totuși, la nord situația este în echilibru, se arată într-un articol publicat de BNE. Analiștii geopolitici și geoeconomici așteaptă cu nerăbdare o decizie a Curții  Europene de Justiție cu privire la cererea producătorului de stat polonez PGNIN  de restricționare temporară a activității Gazprom. Această extindere i-ar bloca pentru mulți ani planurile de a folosi Nord Stream 1 și (viitoarea) Nord Stream 2, alături de Opal și de conductele de alimentare Eugal, pentru a transforma Germania într-un masiv rezervor de gaze naturale.

Din acest punct, s-ar putea domina piața gazelor naturale din Germania și Europa Centrală – cu aprobarea Berlinului, ceea ce i-a înfuriat pe polonezi.

Acum atenția se concentrează asupra pericolului din sud, care se accentuează odată cu ratificarea  Turkish Stream, în urma relaxării relațiilor dintre Ankara și Moscova.

În valoare de 7 miliarde de dolari, Turkish Stream reprezintă răspunsul Rusiei la Coridorul de gaz sudic (SGC) susținut de Uniunea Europeană, care – până în 2020 – se va întinde de-a lungul a 3500 de km, pentru a livra gaze de la gigantul azer  Shah Deniz, de la Marea Caspică, până în UE, prin intremediul a trei magistrale interconectate – magistrala Caucazului de Sud (SGC), care traversează Azerbaidjanul și Georgia, Magistrala trans-anatoliană de gaze naturale (TANAP), ce traversează Turcia și Magistrala Transadriatică (TAP), care trece prin Grecia și Albania pentru a ajunge în sudul Italiei, pe sub Marea Adriatică.

Având un cost de 45 de miliarde de euro, pentru Uniunea Europeană, Coridorul de gaz sudic SGC va fi prima sursă de gaze nerusească, de la apariția magistralei algeriene Medgaz, cu aproape 10 ani în urmă. Nemuțumindu-se doar cu gazul azer, oficialii Uniunii Europene speră să vadă ziua când SGC va fi plin de gazul din Turkmenistan, Irak și Iran, ca să nu mai vorbim de potențialii furnizori aflați mai la sud, în Orientul Mijlociu.

Investitorii care au susținut SGC și care, potrivit lui British Petroleum,  dezvoltatorul lui Shah Deniz 2, ar trebuie să livreze primele gaze naturale către Georgia și Turcia la sfârșitul lui 2018 – au un semnificativ avans față de Rusia.

Moscova a fost ”lovită” în decembrie 2014, când a fost obligată să anuleze investiția în South Stream, care urma să transporte gazul rusesc către Austria, trecând prin Marea Neagră, Bulgaria, Serbia, Ungaria și Slovenia.

Proiectul a fost abandonat după o intervenție a Comisiei Europene, care a afirmat că potrivit reglementărilor ce vizează piața energiei, Gazprom  afecta reglementările referitoare la competiție, fiind concomitent  și proprietar  și furnizor de al Sotuh Stream, fără a oferi acces și un unor terțe părți (polonezii, încercând să  rezolve problema cosmarului lor nordic, susțin că planul de a crea rezervorul german de gaze naturale încalcă aceleași reguli și nu poate fi socotit o excepție).

Dar, trecând peste înfrângerea în cazul South Stream, Rusia își repară și consolidează relațiile cu Turcia în încercarea de a accelera  realizarea celor două magistrale turcești, proiectate să pompeze 31.5 miliarde metri cubi de gaz pe an, trecând pe sub Marea Neagră, către un rezervor din Turcia. Primele livrări sunt așteptate în 2019.

Sijbren de Jong, analist strategic la Centrul de Studii Strategice din Haga, un grup de reflecție independent, afirmă că dorința Gazpromului de a furniza cel puțin 8  miliarde de metri cubi anual către Europa de sud est, prin intermediul celei de-a doua magistrale turcești, „înseamnă că Rusia încearcă să domine livrările și drept rezultat să producă discontinuitate în coridorul sudic al gazelor naturale.

„Dacă această strategie va avea succes în cele din urmă, rămâne de văzut, dar este clar că Gazprom încearcă să mărească presiunea asupra planurilor de diversificare ale UE și să-și asigure preempțiunea asupra oricăror livrări dincolo de10 bmc deja contractate din Azerbaidjan”, adaugă el.

Jong observă că, în niciun caz, rușii nu pot deocamdată prezenta acordul Turkish Stream cu Ankara ca pe o lovitură dată pieței europene de gaze. „În definitiv, prima linie a conductei Turkish Stream abia poate devia anual cele 14 miliarde de metri cubi de gaze, transmiseTurciei prin conducta transbalcanică ce traversează Ucraina, Moldova, România și Bulgaria”, afirmă el.

„În aceste condiții, crearea primei linii din Turkish Stream nu răspunde sub nicio formă necesităților Turciei în materie de gaze naturale și nu pompează o cotă suplimentară de gaze în Europa”, afirmă el. „Mai degrabă, este vorba despre aceeași strategie care vizează extinderea conductei Nord Stream: evitarea tranzitului gazului ucrainean, făcându-i pe clienții europeni direct dependenți de aprovizionarea rusească. Orice fluxuri suplimentare vor trebui să treacă prin cea de-a doua rețea Turkish Stream.

Agnia Grigas, membru marcant din străinătate al grupului internațional de reflecție Atlantic Council, cu sediul în Washington DC, subliniază că proiectele TANAP și Turkish Stream nu funcționează doar din considerente comerciale, ci și din importante considerente strategice și politice.

„Totuși, dacă Southern Gas Corridor devine operațional, Moscova ar avea mai puține motive de ordin comercial ca să rămână atașată proiectului Turkish Stream”, afirmă Agnia Grigas.

Au existat speculații potrivit cărora o alianță între Ankara și Moscova ar pune în pericol existența TANAP, dar Grigas consideră că, deși „ofensiva de presiuni și tentații pentru atragerea Turciei ca partener energetic ridică unele probleme pentru TANAP, mai ales din cauză că relațiile Turciei cu Occidentul au devenit instabile, dar, în același timp, nici relațiile Ankarei cu Moscova nu sunt tocmai stabile”.

„Deși Turcia este cea de-a doua mare piață de gaze naturale a Rusiei din Europa, iar Turcia este avidă de import de gaze naturale, probabil, Ankara este îndeajuns de înțeleaptă încât să nu depindă excesiv de gazele rusești. Desigur, Turcia va dori să sprijine Azerbaidjanul, aliatul său regional, să importe mai mult gaz din Marea Caspică și, până la urmă, o asemenea stratagemă este mai probabilă, decât nerespectarea angajamentelor față de TANAP”.

Grigas afirmă că, „imaginându-ne un scenariu în care Turkish Stream ar reuși să scoată SGC de pe piață, asta ar însemna o lovitură, dar nu una mortală”. Din punct de vedere strategic, SGC este importantă pentru Europa, având în vedere că va diversifica importurile de gaze din sud-estul continentului, unde Gazprom deține aproape monopolul. Dar Grigas adaugă că, „în același timp, schimbările de pe piața mondială de gaze naturale – creșterea producției în America de Nord și popularitatea crescândă a comercializării gazelor naturale lichefiate – oferă importatorilor europeni mai multe opțiuni și oportunități pentru a-și diversifica importurile”.

Unii analiști se gândesc totodată și la o eventuală schimbare de plan, potrivit căreia Rusia și-ar suspenda cea de-a doua rețea Turkish Stream, revenind la opțiunea unei conducte care să treacă prin Marea Neagră spre Bulgaria. Într-un interviu de pe 1 februarie, acordat site-ului de știri caucazian Vestnik Kavkaza, Igor Iușov, analist la Fondul Național de Securitate Energetică al Rusiei, a declarat că rămâne încă un “mare semn de întrebare” dacă ce-a de-a doua rețea Turkish Stream, ce ar trimite gazele către Europa, va fi continuată.

“Deși construirea celei de-a doua conducte prin Turcia spre granița bulgară fusese deja prevăzută în acordul interguvernamental (pe 30 de ani dintre Moscova și Ankara), nu este sigur că Gazpromul va folosi această rută. În cel mai bun caz, compania dorește să contruiască o a doua conductă apelând la vechea rută South Stream, direct spre Bulgaria, iar mai apoi spre conducta austriacă Baumgarten, trecând prin Balcani. Asta ar permite furnizarea gazelor fără intermediari”, a spus Iușkov.

În eventualitatea finalizării celei de-a doua conducte Turkish Stream, ceea ce va întâmpla cu transportul gazelor rusești și azere când vor ajunge în Turcia, în drumul lor spre Europa, ar putea schimba situația în povestea Turkish Stream vs SCG.

Este luat ca sigur faptul că gazul din Azerbaidjan va fi trimis la capătul sistemului TAP al SCG, dar ce s-ar întâmpla dacă și Gazprom ar încerca să folosească TAP? Luna trecută, vicepreședintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, declara că firma sa se gândește să pompeze gaze prin TAP printr-un sistem de licitații care să ofere șanse egale oricărui alt competitor. Dacă rușii vor înainta o cerere, ea ar putea fi imposibil de blocat. Capacitatea inițială a TAP, de 10  bmc, va fi satisfăcută de consorțiul care se ocupă de Shah Deniz II, dar TAP acceptă ca orice furnizor de gaze poate licita în mod liber pentru o a doua tranșă de 10 bmc.

“Nu sunt prea multe de făcut pentru a preveni asta”, a declarat analistul De Jong de la HCSS. “Ar fi o simplă competiție. Nu e prea realist să presupui că Turkmenistanul va putea furniza gaze Coridorului Sudic de Gaze, având în vedere că (opțiunea) conductei transcaspice ar putea fi în continuare blocată de Iran și de Rusia. Iar pe termen lung, într-adevăr, Rusia va dori să aibă preempțiune asupra aprovizionării din regiuni din estul Mediteranei.

Traducere și adaptare: Mihaela Danga

Sinopsis
Sinopsis

Informație și analiză din regiunea țărilor riverane Mării Negre și a Balcanilor.

SHOWHIDE Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.