Expansiunea nucleară a Chinei. Riscuri

Europa de Est tinde să devină un teren de încercare pentru extinderea industriei nucleare a Chinei, iar proiectele sale din România denotă graba de a deveni un jucător la nivel global

Ilustrație de Alexandra Gavrilă

Actuala administrație a SUA nu este dornică să-și asume rolul principal în problemele ce țin de schimbările climatice. În aceste condiții, în următorii patru ani responsa-bilitatea în acest domeniu îi revine Uniunii Europene și Chinei.

În timp ce Beijingul a respins deja afirmația președintelui Donald Trump, potrivit căreia schimbările climatice reprezintă o invenție, câteva dintre proiectele sale nucleare – inclusiv unul ce avansează rapid în România – nu reflectă un angajament autentic în direcția protejării mediului și a combaterii încălzirii globale, ci dimpotrivă, mai degrabă afectează în mod semnificativ orice politici și practici legate de mediu.

În ianuarie 2016, China General Nuclear Power (CNG) a anunțat că a primit o scrisoare de susținere din partea guvernului român cu privire la construirea și operarea unităților 3 și 4 ale Centralei de la Cernavodă.

Este vorba de șase reactoare CANDU  de 700MW. Costul total este estimat la 7,7 miliarde de USD, iar construcția ar trebui să fie terminată într-un interval de șapte ani de la semnarea contractului.

Negocierile încă sunt în curs de desfășurare. Pe 9 martie 2017, actualul minister al Energiei din România a anunțat că intenționează să grăbească negocierile cu CGN cu privire la reactoare, după ce acestea au fost deja prelungite de trei ori în 2016. În prezent guvernul încearcă să inițieze cât mai curând un memorandum pentru a primi mandatul de a negocia cu CGN.

Proiectul are scopul de a transforma România într-un hub de electricitate regional și de a genera 16000 de locuri de muncă. Între timp, China își continuă expansiunea nucleară în Europa de Est și în Balcani: în decembrie 2016, a inițiat negocieri cu guvernul bulgar cu privire la centrala nucleară de la Belene, situată lângă Dunăre. Acest proiect a fost abandonat în 2012, aparent din lipsa fondurilor.

China pare să folosească Europa de Est ca teren de probă pentru extinderea industriei sale nucleare, după  cum indică inițiativele sale din România și Bulgaria.

Nuclearelectrica din România și CGN negociază un posibil acord pentru a crea o întreprindere mixtă – o unică platformă pentru dezvoltarea viitoare a Proiectului Cernavodă. CGN ar urma să dețină cel puțin 51% din capital.

Inițial, unitățile 3 și 4 de la Cernavodă ar fi trebuit să fie construite de RWE, Iberdrola și GDF Suez, care s-au retras în 2011, afectate de impactul crizei financiare asupra capitalului lor și de crescânda nesiguranță a pieței. Investiția ar fi trebuit să atingă 4 miliarde USD pentru unități de 720 MW.

Situată la 48 km de Marea Neagră, Centrala de la Cernavodă are deja două unități CANDU operaționale din 1996 și, respectiv, 2007. În noiembrie 2015, o delegație  a Asociației Mondiale a Operatorilor Nucleari a declarat că ambele prezintă un înalt nivel de securitate.

Evaluarea a constatat că zonele de activitate ale centralei sunt printre cele mai sigure din lume. Directorul centralei, Daniela Lulache, a subliniat faptul că aceste rezultate se datorează în întregime profesionalismului angajaților.

Întrebarea e dacă CNG va menține aceste standarde înalte la cele două unități pe care le va construi – mai ales dacă ne gândim la proiectul nuclear Hinkley pe care compania chineză îl desfășoară în prezent în Marea Britanie.


O viziune expansionsită rapidă

Aceste planuri țin de uriașele ambiții mondiale ale Chinei, unde există deja 36 de reactoare nucleare operaționale, 21 în construcție, iar multe altele urmează să fie construite în anii următori.  După cum afirmă Power Construction Corp of China, cel mai recente planuri anticipează că, în următoarele decenii, China va avea peste 200 de reactoare – 110 pănâ în 2030 – ceea ce o transformă în unica țară din lume care își extinde programul energetic nuclear. Dar o mare parte din construcțiile nucleare ale Chinei urmează a fi amplasată departe de granițele sale.

Potrivit lui Mycle Schneider, un consultant parizian în materie de energie nucleară și, din 2000 încoace, principal autor al Rapoartelor asupra Industriei  Nucleare la nivel mondial, ‘industria chineză și-a extins considerabil capacitățile de construcție, în special în ceea ce privește componentele de mari dimensiuni, în condițiile unei stagnări la nivel mondial, obținând omologarea în conformitate cu standardele ASME și cu alte criterii de standardizare tehnică la nivel internațional’.

După cum adăuga Schneider, cea mai spectaculoasă urmare a accidentului de la Fukushima – pe lângă decizia Germaniei de a renunța la energia nucleară – a fost hotărârea chinezilor de a sista timp de patru ani procesul de autorizare a unor noi instalații, în vederea îmbunătățirii securizării și supravegherii lor.

În opinia lui Schneider, acest lucru este lăsat să treacă mult prea neobservat.

“Chiar dacă în 2015, în China, a fost autorizată construcția a opt noi reactoare, nu se poate ascunde faptul că dezvoltarea nucleară a Chinei s-a redus mult ca amploare și viteză”, a afirmat el.

Mark Hibbs, senior associate la Carnegie Endowment’s Nuclear Policy Program, a dezvoltat acest punct de vedere: dincolo de câștiguri evidente precum profit financiar și influență, motivul pentru care China exportă echipament pentru centrale nucleare este să domine tehnologia produselor vândute în alte țări.

Proiectele din străinătate, inclusiv cele din România, Marea Britanie, Africa de Sud și Argentina vor “crește credibilitatea Chinei, pentru că exporturile înseamnă că tehnologia lor se cere, este accesibilă și funcționează în siguranță”, a adăugat el.

Probleme de export

Încercările Chinei de a cuceri piețe străine – și de a influența standardele tehnologice de pe respectivele piețe – nu țin, firește, doar de sectorul nuclear, ci sunt parte a unei strategii geopolitice generale. În noiembrie 2016, Banca Industrială și Comercială a Chinei a anunțat instituirea unui fond de investiții de 11,15 miliarde de dolari pentru implementarea proiectelor  de infrastructură, de producție high-tech și bunuri de consum în Europa Centrală și de Est. Potrivit agenției Xinhua, China a lansat inițiativa Belt and Road (B&R) ce încearcă să conecteze China cu Europa, Africa și Asia de Sud-Est pe două rute diferite. B&R include proiecte de infrastructură, însoțite de o serie de  acorduri comerciale bilaterale și regionale.

Și totuși, mai mult decât alte sectoare, producția tehnologiei pentru energia nucleară, pune semne de întrebare și agită anumiți lideri.

Într-un interviu pentru Washington Post, din decembrie 2015, He Zuoxiu, un fizician care a lucrat la programul energetic nuclear al Chinei, compara această expansiune nucleară cu un ‘împiedicat pas înainte’, care va duce la accidente dezastruoase, mai ales din cauza vitezei extraordinare cu care se vor construi reactoarele.

Îngrijorarea lui este justificată, dacă ne gândim la slabele performanțe ale Chinei în ceea ce privește securitatea în muncă în general. În prima jumătate a anului 2016, Administrația de stat chineză pentru securitatea muncii a raportat 13.723 de decese la locul de muncă, ceea ce înseamnă 75 de decese pe zi. Accidentele mortale în industrie reprezintă ceva obișnuit, odată ce China acordă mai multă importanță creșterii economice și nu standardelor de securitate. După cum afirmă Greenpeace, doar între ianuarie și august 2016, 29 de accidente chimice au avut loc în fiecare lună.

Ar putea România să se aleagă cu o centrală nucleară construită cu materiale de proastă calitate și componente nesigure? Nu este o temere nejustificată.

Împotriva curentului

Potrivit lui Hibbs, una dintre cele mai controversate probleme cu care se confruntă expansiunea nucleară a Chinei se referă la reactoarele din această țară, într-un scenariu de neacceptat în care resursele de apă ar fi contaminate de scurgerile radioactive.

Această temere depășește granițele țării în condițiile în care China dezvoltă reactoare nucleare la 48 de kilometri în interiorul României. Țări precum România sunt supuse risculului dacă vor da curs ambițiilor Chinei. Iar China nu intenționează să se oprească aici.

Principala barieră în calea ambițiilor expansioniste ale Chinei subliniază Hibbs, este faptul că pătrunde pe o piață aglomerată, dominată de Franța, Statele Unite și Rusia, dar și de jucători mai mici precum Coreea de Sud și Japonia. China trebuie să demonstreze că, în ciuda lipsei de tradiție, tehnologia ei este la fel de bună ca aceea oferită de ceilalți.

Această strategie are o mare problemă: până acum China a vândut o singură centrală nucleară, anume Pakistanului, inaugurată în decembrie 2016.

Schneider a subliniat că, din punct de vedere geopolitic, “vânzarea, construirea și operarea unei centrale nucleare într-o țară industrializată din Europa, înseamnă intrarea într-un club exclusivist. În opinia lui, totuși, o problemă și mai mare este lipsa unei piețe în prezent, astfel că, cele mai multe proiecte internaționale de reactoare, ramân, evident, ‘fanteziste’.

Astfel, speranțele Chinei într-un proiect de anvergură într-o economie europeană majoră – pentru a căpăta notorietate – sunt temperate de realitatea politică a unui apetit european redus față de extinderea activității nucleare în prezent. Astfel încât China ajunge să stabilească acorduri de genul celui din România.

Soluții?

Există o excepție, mai sus menționatul proiect din Anglia, dar simpla lui existență și execuție accentuează îndoielile celor ce privesc cu scepticism proiectele Chinei în locuri ca România (sau chiar în China). Guvernul britanic a anunțat proiectul în 2010 iar licența pentru șantier a fost acordată în noiembrie 2012; construcția a fost însă amânată de mai multe ori, aprobarea fiind acordată în cele din urmă în septembrie 2016.

Proiectul de la Hinkley a fost criticat și pentru că este prea costisitor, iar construcția lui va dura prea mult. Mai este criticat și pentru că este dăunător pentru consumatorii britanici și pentru că va face Marea Britanie excesiv de dependentă de surse străine de energie, în timp ce eforturile ar trebui direcționate spre energia din surse regenerabile.

Și totuși, acesta este proiectul simbolic al Chinei, în timp ce toate celelalte inițiative, inclusiv cea din România, sunt de nivel secundar. Acest proiect, condus de EDF din Franța, va costa 24 de miliarde de USD, cel mai scump proiect realizat vreodată, ceea ce reprezintă dublul investiției în cele două unități din România.

CGN ar deține o treime, ceea ce înseamnă semnificativ mai puțin decât 51% din proiectul derulat în România.  Anul 2017 – ca termen de finalizare – a fost înlocuit demult cu 2025, subminând eforturile Chinei de a-si construi o reputație solidă în acest proiect simbolic. Proiectul britanic intenționează totodată să creeze 25.000 de noi locuri de muncă, mai multe decât cele de la ambele unități de la Cernavodă.

Între aceste întârzieri planificate din Marea Britanie și costul semnificativ mai redus al acordului pe care China îl are cu România, se pune întrebarea ce s-a ajustat pentru a se ajunge la un acord atât de avantajos la Cernavodă. Va fi China la fel de atentă în România ca atunci când se află în atenția unei economii de importanță majoră?

Dar deșeurile nucleare?

Guvernul român a fost criticat pentru intențiile sale de a-și consolida energia nucleară. În octombrie 2015, Greenpeace a reacționat față de decizia României de a investi în energie nucleară subliniind că proiectul nu se justifică deoarece, din cauza declinului industrial și a creșterii eficienței consumului, România nu se confruntă cu o creștere a cererii de energie.

Greenpeace afirmă că nevoia de energie prezentă și viitoare ar putea fi asigurată prin utilizarea unor surse mai ieftine și mai flexibile față de cererea pieței, în condițiile în care centralele nucleare produc în mod constant, chiar dacă cererea e scăzută.

Greenpeace a fost împotriva proiectului încă de la încheierea acordului cu GDF Suez în 2012, arătând că, prin construcția acestor două noi unități, România își asumă în mod inutil substanțiale riscuri financiare, de sănătate și mediu.

Potrivit acestei organizații, energia eolienă a României este o soluție preferabilă, având un potential de circa 11.0000 MW.

Uriașele ambiții nucleare ale Chinei la nivel mondial pun probleme serioase și în ceea ce privește reziduurile nucleare, ceea ce are implicații directe asupra României. Combustibilul nuclear păstrează un nivel ridicat de radioactivitate mii de ani după ce nu mai este folosit într-un reactor.

În prezent, soluția este să răcești combustibilul cu nivel ridicat de radioactivitate în bazine cu apă, scufundat la peste 6 m adâncime. Riscul apare în situația scurgerilor, existând pericolul ca substanțe profund radioactive să afecteze mediul. După cutremurul din 2011 de la Fukushima, din cauza combustibilului fierbinte, apa a atins punctul de fierbere în bazinele de răcire, ajungând aproape de barele de uraniu. Doar norocul și măsurile de urgență luate au împiedicat un dezastru.

Pericolul începe să scadă prin transferarea combustibilului uzat într-un sarcofag uscat și sigur, un cilindru de oțel și beton care este sudat și sigilat timp de 10 ani. Problema e că acest lucru nu se poate face decât după răcirea barelor de uraniu în bazin, timp de cinci ani.

Dar nici bazinele și nici sarcofagele uscate nu reprezintă o soluție permanentă pentru depozitarea deșeurilor nucleare. În prezent, soluția permanentă este arderea reziduurilor într-un depozit subteran. Dar, potrivit organizației Greenpeace, este totuși greu de prevăzut dacă această măsură va fi suficientă pentru a preveni scurgeri radioactive catastrofale pentru generațiile viitoare.

Potrivit lui Hibbs, cei ce planifică sistemul de electricitate al Chinei mizează pe energia nucleară pentru a reduce la jumătate emisiile de carbon ale țării, restul energiei necesare urmând să fie obținut din surse regenerabile, în special hidrocentrale, energie solară și eoliană. Schneider subliniază totuși că, în cele din urmă, energia nucleară se dovedește a fi o alternativă costisitoare, lentă și neviabilă față de alte opțiuni și chiar în țări ca Franța, a cărei energie nucleară reprezintă un model, o familie din cinci duce lipsă de energie.

Riscuri

După cum am menționat anterior, China nu prezintă standarde de securitate înalte care să asigure faptul că ar putea gestiona eficient deșeurile nucleare, cu accent pe prevenirea dezastrelor, mai ales ținând cont de viteza cu care țara intenționează să construiască o mulțime de centrale nucleare. Riscurile vor amenința mai ales terioriile în care China va construi aceste centrale, inclusiv România.

După cum au arătat accidentele de la Fukushima sau Cernobîl, un dezastru nuclear are consecințe globale multiple și de durată pe care, în prezent, indiferent de cât de dezvoltată este, nicio țară nu are capacitatea să le soluționeze.

Articolul a fost publicat în limba engleză pe site-ul Balkanist. Traducerea în limba română și adaptarea au fost făcute de Mihaela Danga.

Sinopsis
Raluca Beșliu

Raluca Beșliu este o jurnalistă independentă, interesată de subiecte legate de Europa de Est, drepturile omului și ale refugiaților. Articolele sale au fost publicate, printre alții, de Huffington Post, Forbes și AlJazeera. Poate fi urmărită pe Twitter la @Raluca_Besliu

SHOWHIDE Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.