Despre propaganda rusă în Moldova

Informații unilaterale, manipulatorii și propagandistice. Cam așa arată oferta posturilor TV rusești transmise în Moldova, arată un studiu.

Foto: Euromaidanpress.com

Asociația Presei Independente (API), cu sediul la Chișinău, a prezentat pe 23 mai, cel de-al doilea raport al monitorizării de conţinut a celor mai importante posturi de televiziune din Federaţia Rusă, retransmise în Republica Moldova: Pervîi Kanal, RTR, NTV, REN TV, STS.

Raportul a analizat perioada 11-26 aprilie 2017.

Cele cinci posturi a căror ofertă media a fost analizată prezintă cel mai adesea informații unilaterale, manipulatorii și propagandistice, este principala concluzie a Nadinei Gogu, directoarea  executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent  (CJI) și a lui Petru Macovei, directorul executiv al API, care au coordonat realizarea acestui raport, relatează Media Azi.

Totodată, au fost identificate mai multe tehnici de manipulare, printre care:

  • prezentarea selectivă și dezechilibrată a faptelor;
  • interpretarea mesajului surselor sau citarea selectivă;
  • etichetarea;
  • prezentarea unor opinii (inclusiv ale reporterilor) drept fapte;
  • prezentarea informației dintr-o singură sursă etc.

Pervîi Canal, de exemplu, a transmis în știri mesaje precum că „acțiunile SUA în Siria încalcă normele internaționale și dăunează luptei cu terorismul”; „forțele de ordine din Ucraina nu sunt profesioniste și nu pot asigura securitatea persoanelor”; „Rusia este țara salvatoare pentru Siria”.

Referindu-se la talk-show-uri, Nadine Gogu a menționat că în acestea au lipsit elementele de analiză, de cele mai multe a fost mimat pluralismul de opinii prin invitarea mai multor experți care susțineau o singură poziție. De asemenea, moderatorii se comportau agresiv și, dacă erau invitați în studio persoane care aveau alte opinii decât pro-ruse, acest lucru se făcea doar pentru ca „ulterior, să poată spună că „noi i-am invitat pe toți, le oferim microfonul”, dar nu le permiteau acestora să-și expună poziția”.

Aceeași situație a fost atestată și la celelalte posturi supuse monitorizării. Potrivit lui Petru Macovei, buletinele de știri de la televiziunile rusești retransmise în Moldova, cu excepția STS, pot fi caracterizate ca „rapoarte de pe front”. Acestea folosesc o retorică și o terminologie militarizată, sunt omniprezente reportajele despre armată, pregătirea armatei, despre război. „Buletinele de știri, politicile editoriale ale televiziunilor rusești sunt redirecționate pentru pregătirea psihologică a populației pentru o catastrofă militară”, a constatat Petru Macovei.

Sinopsis
Sinopsis

Informație și analiză din regiunea țărilor riverane Mării Negre și a Balcanilor.

SHOWHIDE Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.