Până în 2020 Uniunea Europeană va investi peste trei miliarde de euro în programul de cercetare privind securitatea.
Foto: EUObserver.com
Scopul acestui program este să dezvolte “tehnologii și soluții inovatoare ce vizează problemele de securitate și duc la diminuarea riscului amenințărilor la adresa securității”.
În practică, programul este dominat de corporații și importante instituții de cercetare naționale ce par a fi hotărâte să creeze o societate bazată pe supraveghere, în numele securității publice, se arată într-un comentariu publicat de către EU Observer.
Aceasta reprezintă o perspectivă cât se poate de îngrijorătoare într-o Europă ale cărei guverne din ce în ce mai neliberale se folosesc de situațiile de urgență pentru a se asigura că “puteri excepționale temporare [sunt] incluse permanent în dreptul penal obișnuit”.
Proiectele de cercetare includ studii de multe milioane de euro ce vizează roboți și drone pentru controlul frontierelor, captura biometrică și tehnologii de identificare, noi sisteme de colectare și analiză predictivă a datelor pentru poliție, toate tipurile de echipament cu senzori de detectare la distanță a drogurilor, explozibilului, persoanelor sau bunurilor, și chiar modialități de a determina instituțiile publice să accepte mai ușor noile “inovații” tehnologice.
Până în decembrie 2016, 1,9 miliarde euro din bugetul de cercetare pentru securitate se cheltuiseră pentru cel de-al Saptelea Program Cadru (FP7) 2007-2013 și pentru succesorul său, Horizon 2020. Câteva importante corporații europene din domeniul apărării și tehnologiei au reprezentat principalii beneficiari.
Printre ei se numără Thales (33 de milioane de euro din bani publici), Selex (23,2 milioane de euro), Airbus (17, 8 milioane de euro), Indra (12,3 milioane de euro) și Atos (7,6 milioane de euro); și institute de cercetare precum Fraunhofer, din Germania (66 milioane de euro), TNO din Olanda (33,6 milioane de euro), Institutul de Cercetare pentru Apărare din Suedia (33,5 milioane de euro) și Comisariatul Francez pentru energie atomică și energii alternative (peste 22 milioane de euro).
Stabilirea agendei
Multe dintre aceste organizații au fost sau sunt membre ale Grupului Consultativ pentru Protecție și Securitate (PASAG) al Comisiei Europene, cel care trasează programele de cercetare, asupra cărora își pun amprenta corporațiile și alte grupuri de interese.
Astfel, faptul că, de curând, Comisia a numit în acest for un fost oficial al grupului de lobby ASD, pentru a consolida “reprezentarea industriei”, pare cumva absurd pentru observatorii exprimentați ai politicii de securitate a Uniunii Europene.
Programul de cercetare în domeniul securității a fost stablit în 2005 la cererea “unui grup de personalități”, reprezentând oficiali ai UE și ai statelor membre, alături de reprezentanți ai companiilor de armament și tehnologie.
Aceste “personalități” sperau să se ridice pe valul de interes pentru “securitatea internă” care apăruse în Israel și în SUA după Războiul Rece, și se concretizase în propuneri ulterioare din partea unor grupuri informale cu caracter public-privat, a activității PASAG și a industriei de lobby.
Un document al Comisiei Europene din 2012 preciza fără echivoc: “O industrie competitivă a Uniunii Europene reprezintă condiția obligatorie a oricărei politici de securitate europene viabile și a creșterii economice în general”.
Și totuși, în timp ce Comisia manifestă de mult timp entuziasm față de contribuția corporațiilor la politica de securitate, democrația și transparența se află la coada listei de priorități a UE – așa cum o demonstrează evident noile sisteme de securitate introduse în ultimii ani.
De exemplu, crearea Registrului național cu numele pasagerilor (PNR) pentru supravegherea pasagerilor care călătoresc cu avionul a fost susținută de Comisie cu cel puțin 50 de milioane de euro, cu mulți ani înainte ca Directiva UE să fie, în cele din urmă, aprobată în aprilie 2016.
Avantajele corporațiilor
Directiva PNR va fi serios contestată în urma unui răspuns negativ al Curții Europene de Justiție în legătură cu acordul PNR EU-Canada, iar politicienii care susțin directiva vor interveni fără îndoială, invocându-i necesitatea pentru combaterea criminalității și terorismului, dar potențialele avantaje pentru corporațiile pe care aceștia le susțin pot juca și ele un rol.
Dezvoltarea sistemului de supraveghere a granițelor, Eurosur, începuse cu cel puțin cinci ani înainte de aprobarea legislației, în 2013, numeroase proiecte de cercetare ale UE contribuind la crearea lui înainte ca firma portugheză GMV să câștige contractul de mentenanță în valoare de multe milioane de euro.
Viitorul proiect referitor la ‘granițele inteligente’, având drep scop automatizarea controalelor la frontieră și introducerea înregistrării biometrice pentru toți cetățenii care nu sunt membri ai UE, urmează o cale asemănătoare: proiectele de cercetare ajută la dezvoltarea tehnologiei, dar legislația nu a fost încă adoptată.
Fără îndoială, noile tehnologii pot contribui în mod semnificativ la implicarea individului și democratizarea societăților – dar când cercetarea finanțată din bani publici și dezvoltarea sunt marcate de corporațiile avide de profit, ce oferă posibilități înfricoșătoare guvernelor cu inclinații autoritariste, procesele în derulare ar trebui să fie serios puse la îndoială.
Astfel, faptul că, până în prezent, cea mai mare constrângere cu privire la dezvoltarea noului sistem de securitate internă pare să fi fost ineficiența birocratică și lipsa de practicabilitate a proiectelor, reprezintă o tristă constatare.
De exemplu, Curtea europeană a Auditorilor a constatat că implementarea la nivel național a Fondului pentru Granițe Externe a fost defectuoasă, în timp ce evaluarea oficială a programului a arătat că foarte puține dintre proiecte aveau șanse să ducă la rezultate concrete.
În următorii doi ani și jumătate, prioritățile și funcționarea bugetelor UE pentru politicile și cercetarea în materie de securitate vor fi supuse dezbaterii deoarece instituțiile europene discută noile bugete începând cu 2020, ceea ce oferă o importantă oportunitate de a stabili prioritățile în ceea ce privește drepturile omului, democrația, transparența și egalitatea.
În iulie 2017, diverse organizații ale societății civile au publicat un document de poziție inițial cu privire la politica de cercetare a UE, cerând ca domeniul securității “să instituie un echilibru important între tehnologiile de securitate inovatoare, pe de-o parte, și cercetarea drepturilor fundamentale, a alternativelor și cauzelor, pe de altă parte”.
Este un început bun, dar sunt necesare eforturi concertate ale societății civile și politicienilor, ca să nu mai vorbim de o importantă presiune publică – pentru a ne asigura că politica de securitate a UE nu va mai favoriza dominația corporațiilor și determinismul tehnologic.
Chris Jones este cercetător, din 2010, în cadrul organizației neguvernamentale britanice Statewatch, care se ocupă de libertăți cetățenești. Activitatea lui vizează probleme de menținere a ordinii, migrație, chestiuni militare și de securitate din Marea Britanie și Uniunea Europeană.
Traducere și adaptare de Mihaela Danga.
