Jocuri de partid: de-a v-ați ascunselea cu bani electorali

Partidele de guvernământ din Balcani sunt bănuite că se folosesc de donatori de fațadă ca să-și umple cuferele cu bani de campanie din surse ținute la secret. Modul în care răspund autoritățile este un test al independenței acestora.

La început, n-au cerut nimic în schimb.

Un membru al partidului de guvernământ din Serbia a ajutat-o să obțină o slujbă de profesoară. Știa multe alte cazuri de persoane care își găsiseră de lucru în instituții publice sau companii conduse de lideri ce aveau legături cu Partidul Sârb pentru Progres. Nu e nicio rușine în asta, mai ales când rata șomajului se apropie de 15 la sută.

Odată cu apropierea alegerilor prezidențiale în primăvara lui 2017, partidul a început să-i trimită invitații la ședințe săptămânale. Aleksandar Vucic, atunci prim-ministrul Serbiei, era combativul candidat al progresiștilor la funcția de șef al statului.

Victoria avea să furnizeze partidului a patra cursă câștigată la rând în alegerile prezidențiale și parlamentare din ultimii șase ani și să-i cimenteze lui Vucic poziția de cel mai puternic om din politica sârbească.

La o ședință, un oficial a luat-o de o parte pe profesoară și i-a înmânat niște bani: 40.000 de dinari, pe atunci echivalentul a aproximativ 320 de euro. Veneau dintr-o donație consistentă, a explicat oficialul, fără să furnizeze și alte detalii. Ar putea să-i doneze înapoi partidului în numele său personal?

„Am primit pur și simplu un plic cu bani și numărul de cont în care să-i depun”, a spus ea. „Toată lumea știa ce se întâmplă atunci când am mers la bancă. Deja știau care e treaba cu plățile. Apoi am dus [la partid] o chitanță bancară ca să dovedesc că am făcut plata”.

De teamă că-și va pierde slujba, femeia a refuzat să fie numită în acest articol. A spus că a văzut cum oficiali de partid au cerut și altora, la ședințe, să facă donații similare.

„Dacă n-aș fi făcut-o eu, ar fi făcut-o alții, așa că ce pot să spun?”

O anchetă a Rețelei Balcanice de Jurnalism de Investigație (Balkan Investigative Reporting Network, BIRN), arată că acesta nu este un caz izolat, ci face parte dintr-un model urmat de progresiști de a folosi donatori de fațadă pentru a ascunde adevăratele surse de cadouri electorale — ceea ce este ilegal potrivit legii sârbești de finanațare a activităților politice.

Chiar dacă a fost imposibil de identificat proveniența banilor suspectați de a fi fost spălați cu ajutorul falșilor donatori, ancheta a scos la iveală dovezi de încălcare sistematică a legii, de către partid, în aceste alegeri, precum și în trecut.

Partidul nu a răspuns solicitărilor de a comenta rezultatele anchetei.

Investigația a evidențiat, de asemenea, existența unei culturi de evitare a aplicării legii.

BIRN este în măsură să dezvăluie că autoritățile anticorupție au cerut procurorilor să lanseze proceduri penale în legătură cu presupuse activități ilegale în timpul alegerilor din 2014, însă nicio persoană nu a fost pusă sub acuzare, ceea ce aruncă o umbră asupra independenței serviciilor de urmărire penală din Serbia.

Analiștii au făcut paralela cu alte foste republici iugoslave, unde elitele politice au luat controlul asupra instituțiilor de stat în beneficiul propriu, sufocând, în același timp, opoziția.

În țările vecine Muntenegru și Macedonia, autoritățile ignoră de multă vreme acuzațiile de finanțare ilegală a partidelor de guvernământ prin spălare de bani și alte mijloace.

Însă luptătorii anticorupție spun că situația din Macedonia arată ce se poate întâmpla atunci când procurorii își arată colții.

După un scandal de corupție care a dus la căderea guvernului, prim-ministrul Macedoniei și asociații săi apropiați sunt anchetați pentru utilizarea de falși donatori în vederea spălării banilor. Foștii guvernanți sunt, de asemenea, acuzați de fraudă electorală.

 

O listă misterioasă

În Serbia, BIRN a reușit să o găsească pe profesoara de mai sus, laolaltă cu alte patru persoane care au recunoscut că au făcut donații false, ale căror nume apăruseră pe o listă publicată pe site-ul de web al Agenției Anticorupție, AA, organul independent al statului însărcinat cu aplicarea legii în finanțarea activităților politice.

Partidele din Serbia sunt obligate de lege să furnizeze rapoarte privind fondurile de campanie, inclusiv donații, în 30 de zile de la alegeri. Agenția publică apoi numele donatorilor și sumele plătite de aceștia, în cadrul procesului de verificare a finanțărilor politice.

Însă această listă este cu adevărat specială.

În primul rând, 98 la sută dintre donatorii individuali au dat progresiștilor exact aceeași sumă: 40.000 de dinari. Atât de mulți donatori au făcut această donație, încât agenției i-a luat o săptămână întreagă să introducă cele 6.789 de nume în baza sa de date online.

Nu e nimic ilegal în legătură cu aceste sume. Potrivit legii sârbești, persoanele fizice pot dona partidelor politice până la de 20 de ori salariul mediu lunar, care a fost de aproape 385 de euro în luna martie. Și, spre deosebire de alte țări din regiune, Serbia nu pune limită fondurilor totale pe care partidele le pot colecta în scopuri de campanie.

Însă este o ofensă penală, pedepsită cu până la cinci ani de închisoare, să încerci să ascunzi sursa donațiilor.

Mulți dintre cei contactați de BIRN au refuzat să comenteze, dar cinci dintre ei au confirmat în declarații separate că au primit, fiecare, 40.000 de dinari de la oficiali de partid pentru a-i dona progresiștilor în 2017.

Cu toții au dorit să rămână anonimi.

„M-au sunat într-o seară și mi-au spus să vin la sediul partidului”, a spus un bărbat în vârstă de 27 de ani. „Nu mi-au mai dat nicio explicație la telefon”.

Împreună, armata de donatori individuali care au donat progresiștilor, în mod curios, aceeași sumă a contribuit cu peste două milioane de euro la campania lui Vucic — peste o treime din fondurile totale de 6,5 milioane de euro. Restul banilor a venit în majoritate de la bugetul de stat, conform regulamentelor electorale.

Suma a depășit considerabil fondurile combinate ale tuturor celoralți 10 candidați, care s-au situat la puțin peste 4,3 miloane de euro.

Dispunând de o asemenea putere de cumpărare, progresiștii și-au permis să organizeze mitinguri de masă, să tapeteze țara cu panouri electorale și să umple ziarele cu reclame.

În fapt, partidul a cheltuit 83 la sută din fondurile sale de campanie numai pe publicitate — peste 5,3 milioane de euro, mai mult decât cheltuielile totale combinate ale tuturor celorlalți candidați.

 

‘Limpede ca un fluier’

În cele din urmă, Vucic a obținut o victorie zdrobitoare, cu 55 la sută din voturi, în condițiile în care, potrivit grupurilor de monitorizare a alegerilor, procesul electoral a fost afectat de cumpărarea voturilor, acțiuni de intimidare și control politic asupra media. Candidatul de pe locul doi a obținut 16 la sută.

„Foarte răspândite … au fost rapoartele indicând presiuni exercitate asupra angajaților de la instituțiile de stat sau afiliate statului pentru susținerea domnului Vucic și asigurarea, în cascadă, a sprijinului din partea subordonaților, a familiilor și a prietenilor acestora”, a arătat Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa într-un raport publicat în iunie.

La ora 10:25 pe 2 aprilie, la scurt timp după anunțarea rezultatelor, Vucic a pășit pe podium la sediul Partidului pentru Progres din cartierul de afaceri al Belgradului. Omul care servise ca ministru al informațiilor în cabinetul dictatorului sârb Slobodan Milosevic la sfârșitul anilor 1990 cunoaște bine importanța declarațiilor care sună bine.

Victoria sa fusese „limpede ca un fluier” (expresie care înseamnă că un anumit lucru este clar sau curat), a spus el jurnaliștilor.

A doua zi, mii de demonstranți, majoritatea tineri, au ieșit în stradă în orașe de pe tot cuprinsul Serbiei, suflând în fluiere și lovind în cratițe.

„Vucic, ai furat alegerile”, au scandat protestatarii. „Dormi bine, Kim Jong Un?” scria pe o pancardă ce îl compara pe Vucic cu liderul Coreei de Nord.

Protestul împotriva Dictaturii, cum au botezat organizatorii demonstrațiile, a semănat cu recentele tulburări din Muntenegru și Macedonia, unde protestatarii au cerut demisia celor aflați de mult timp la conducerea țării, acuzându-i de corupție, abuz de putere și fraudă electorală.

Protestele s-au asemănat, de asemenea, cu demonstrațiile de masă din 2000 care au dus la căderea lui Milosevic în urma unor alegeri contestate. Dar, spre deosebire de acele manifestații de furie, protestele anti-Vucic s-au domolit după câteva săptămâni.

Chiar dacă rolul președintelui este în bună măsură ceremonial, criticii spun că rezultatul i-a înlesnit lui Vucic să înșface și mai strâns puterea într-o țară în care patronajul și clientelismul politic merg mână în mână cu autoritarismul.

„Rezultatele [alegerilor] au distrus instituțiile parlamentului și guvernului, care sunt acum funcțiuni ale președintelui”, a spus Zoran Gavrilovic, director al Biroului de Cercetare Socială, un think tank din Belgrad.

Cum următoarele alegeri parlamentare sunt programate abia în 2020, Vucic și progresiștii par acum de neatins.

 

Amprente financiare

În calitate de purtător oficial al speranțelor Serbiei de accedere în Uniunea Europeană, Vucic proiectează imaginea unei conduceri stabile într-o regiune turbulentă, în pofida faptului că criticii din propria ogradă îl acuză că a trucat sistemul în favoarea partidului de guvernământ.

A devenit prim-ministru în 2014, un an de referință, în care progresiștii au obținut prima majoritate absolută în parlament de la căderea lui Milosevic. Vucic servise în trecut ca ministru al apărării și vice prim-ministru în urma alegerilor din 2012 care au adus la putere Partidul pentru Progres.

Suspiciuni privind spălarea de bani au afectat ambele scrutinuri. Donatori suspecți au existat și în alte partide, inclusiv companii care au făcut donații generoase în ciuda faptului că înregistrau pierderi. Dar progresiștii au fost unici prin faptul că au beneficiat de pe urma a mii de persoane care au donat sume identice.

Aceste sume au devenit amprentele financiare ale activităților suspecte din timpul campaniilor progresiștilor.

În alegerile parlamentare și prezidențiale din 2012, 98 la sută din cei 2.300 de donatori individuali au contribuit, fiecare, cu câte 19.000 de dinari.

Suma standard a fost de 40.000 de dinari în campaniile de mai târziu. În 2014, 95 la sută din cei peste 2.800 de donatori au contribuit cu această sumă, în timp ce în 2017 proporția a fost de 98 la sută din aproape 7.000 de donatori.

Au făcut excepție alegerile parlamentare din 2016, când progresiștii au primit doar 17 donații, toate de câte 40.000 de dinari. Cea mai mare parte a banilor de campanie din acel an au provenit din resursele proprii ale partidului, în urma unei schimbări legislative care a permis amestecarea fondurilor regulate cu cele alocate campaniilor electorale.

AA are de multă vreme motive să-i suspecteze pe donatorii progresiști.

În 2012, agenția a semnalat 33 de donații către partid din partea unor persoane ce încasau ajutoare sociale de stat, potrivit unui raport publicat pe site-ul propriu după alegeri.

„Anumite contribuții din partea acestor persoane ajung la 50 la sută sau mai mult din ajutorul social anual”, a comunicat agenția, declanșând speculații că acești asistați social ciudat de generoși erau în fapt surogate pentru donatori secreți.

Ancheta BIRN a revelat că agenția a avut, de asemenea, serioase semne de întrebare legate de campania din 2014 după ce a primit un pont de la un alt organ de stat, Administrația pentru Prevenirea Spălării Banilor, răspunzătoare cu adunarea de informații financiare.

La patru zile de la alegeri, AA a aflat despre existența a 135 de tranzacții bancare în care diverse persoane depuseseră câte 40.000 de dinari în conturile proprii și transferaseră imediat aceeași sumă către progresiști, ca donație.

Aproape trei ani mai târziu, în martie, AA a înaintat către procurori un raport în care i-a îndemnat să înceapă proceduri penale în legătură cu aceste tranzacții, în valoare de aproximativ 46.000 de euro.

Agenția suspecta că donațiile proveneau „în fapt din activități ilegale, între altele spălare de bani”, după cum scria în raport, la care BIRN a avut acces în exclusivitate.

Raportul AA făcea de asemenea referință la două transferuri bancare suspecte către alte partide, unul în valoare de 5.600 de euro către Partidul Socialist din Serbia, și unul de 690 de euro către Regiunile Unite din Serbia. Raportul cerea procurorilor să treacă la acțiune și în privința acestor transferuri.

Regiunile Unite din Serbia este o grupare politică acum defunctă, iar progresiștii și socialiștii nu au răspuns întrebărilor adresate de BIRN în legătură cu ce se scria în raportul AA sau alte potențiale acuzații legate de alegerile din 2014.

 

Ingerință politică?

Întrebat despre întârzierea de trei ani cu care agenția a transmis procurorilor raportul privind alegerile din 2014, Bozo Draskovic, fost membru al consiliului AA, a acuzat „influența politică”.

„Țineți cont că oamenii din AA ascultă de consiliu”, a spus el. „Dacă consiliul ar fi independent, ar pune presiune pe director și pe alții ca să-și facă treaba, dar dacă este sub influență politică oamenii riscă să-și piardă slujba. Ăsta e principalul în toată această treabă. Și atunci oamenii [din AA] întârzie lucrurile, din experiența mea”.

Jelena Djordjevic, consilier la Departamentul AA pentru Controlul Declarațiilor Financiare ale Oamenilor Politici, a spus că agenția nu are putere să investigheze sau să examineze martori, ceea ce face dificil ca AA să inițieze proceduri penale. Pentru acest motiv, agenția a transmis procurorilor rezultatele propriilor anchete.

Parchetul a declarat că a trimis raportul înapoi către AA pentru verificări suplimentare și a refuzat să facă alte comentarii. Până la data publicării acestui material, nu a pus pe nimeni sub acuzare.

Nemanja Nenadic, director de programe la organizația de monitorizare Transparency Serbia, a spus că procurorii au datoria să investigheze donațiile suspecte pentru a afla de unde au venit banii.

„Acest lucru nu s-a făcut niciodată și nu există nicio scuză plauzibilă pentru lipsa de acțiune a parchetului în această direcție”, a spus el.

În Serbia, procurorii publici sunt numiți de guvern și confirmați de parlament, ceea ce înseamnă că alegerea lor depinde de majoritatea aflată la putere. Ei îndeplinesc mandate de până la șase ani și pot fi realeși aproape indefinit.

Unic în regiune, sistemul este un „proces politic prin excelență” care deschide ușile obstrucționării justiției, a spus Radovan Lazic, președinte al consiliului de administrație al breslei procurorilor din Serbia.

„Dacă procurorii știu că peste o anumită perioadă de timp vor fi din nou aleși de politicieni, nu au niciun motiv să le găsească vreo vină”, a spus el. „Un procuror este chiar foarte motivat să nu formuleze acuzații pentru a primi un nou mandat”.

Serbia este pe locul al 118-lea din 137 de țări în privința independenței judiciare în ultimul Indice de Competitivitate Globală al Forumului Economic Mondial, după Bosnia, Mauritania și Mozambic.

O analiză a Băncii Mondiale din 2014 a arătat că 25 la sută din judecători și 33 la sută din procurorii din Serbia sunt de părere că sistemul de justiție nu este independent.

 

Când procurorii sunt independenți…

Peste gradință, în Macedonia, procurorii au destulă experiență în privința ingerințelor politice. Dar unii dintre ei ripostează, iar luptătorii anticorupție spun că exemplul lor îi inspiră pe anchetatorii anticorupție din Serbia și din alte țări.

La Skopje, procurorul public Lence Ristoska a rememorat o seară din 2016 în care ea și colegii săi au lucrat până târziu, la sediul noului Parchet Special (SJO) înființat pentru a investiga activitățile penale de nivel înalt.

Au auzit agitație afară și au mers la fereastră. Era o perioadă de tulburări în Macedonia. SJO fusese creat printr-o înțelegere mediată de UE după un scandal declanșat de interceptări telefonice, care paralizase țara. Au văzut o mulțime de oameni care strigau „Bravo!” și „Așa da!”

„A fost atât de încurajator să vedem că cineva în sfârșit luase notă și recunoștea că făceam ceea ce trebuie, că nu eram singuri”, a spus Ristoska. „Atunci am realizat că nu era cale de întoarcere pentru noi”.

Oamenii de sub fereastră erau protestatari care cereau demisia lui Nikola Gruevski, pe atunci prim-ministru și lider al partidului de guvernământ cunoscut sub acronimul VMRO DPMNE.

Era punctul maxim al tulburărilor întinse pe o durată de mai multe luni și denumite „revoluția colorată” pentru vopselurile cu care demonstranții împroșcaseră clădiri publice și monumente.

Furia populară izbucnise în 2015, după ce liderul opoziției, Zoran Zaev, acuzase guvernul lui  Gruevski că se afla în spatele interceptărilor ilegale a 20.000 de persoane și că se făcea vinovat de o serie de alte fapte penale, între care fraudarea alegerilor, lucruri pe care Gruevski le neagă.

Între altele, SJO investighează acuzații potrivit cărora Gruevski și 10 asociați au finanțat fostul partid de guvernământ prin spălare de bani.

Având numele de cod „Talir” (Taler), investigația privind spălarea de bani acoperă perioada 2009-2015. Procurorii bănuiesc că partidul a spălat cel puțin cinci milioane de euro folosind metoda falșilor donatori.

Transparency Macedonia semnalase în mod repetat procurorilor, curții de conturi și fiscului îngrijorări privind spălarea banilor. Nimeni nu a trecut la acțiune, în parte pentru că oamenii ale căror nume apăreau pe listele cu donatori refuzau să confirme că luaseră parte la înșelătorie.

„Oamenii erau reticenți să ia atitudine în public de teamă să nu-și piardă slujbele sau să nu le fie închise firmele, ori [să fie] pedepsiți în alte moduri”, a spus Slagjana Taseva, președinte al organizației anticorupție. „Legea lor era legea fricii, la modul literal”.

Între timp, SJO întâmpina rezistență din partea altor organe de stat, a spus procurorul Ristoska, inclusiv prin întârzieri în livrarea informațiilor solicitate și prin distrugerea documentelor de arhivă.

Din 20 de cereri către judecători pentru ținerea suspecților în arest, doar două au fost aprobate, deși astfel de solicitări sunt de rutină.

„Eram pregătită pentru orice, dar pur și simplu n-am putut să cred că colegii mei, judecători sau procurori, și-ar lua atâtea libertăți în modul în care interpretează legea, pur și simplu pentru a justifica propriile decizii greșite”, a spus ea. „A fost o dezamăgire uriașă pentru mine”.

Însă procurorii speciali au mers mai departe.

În iunie, SJO l-a pus sub acuzare pe Gruevski, alături de asociații săi apropiați, pentru fraudă electorală. Fostul prim-ministru, care a demisionat la începutul lui 2016, însă a rămas lider de partid, ar putea fi condamnat la 27 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat la toate capetele de acuzare.

Ancheta privind spălarea banilor continuă, deși fereastra de timp în care se pot face noi inculpări s-a închis. Potrivit înțelegerii care a dus la crearea sa, SJO a avut la dispoziție 18 luni de la primirea înregistrărilor efectuate ilegal pentru a efectua puneri oficiale sub acuzare. Termenul limită a fost pe 30 iunie.

În prezent există voci care cer ca SJO să fie integrată în parchetul general, pentru ca munca sa să poată continua fără să fie afectată de termenii acestei înțelegeri.

La Belgrad, Lazic, de la ghilda procurorilor, a spus că există slabe șanse ca procurorii sârbi să își asume independența în viitorul apropiat.

„Cred că e dificil să învățăm lecții [de la Macedonia] pentru că situația de aici este că politicienii sunt intangibili atâta vreme cât sunt la putere”, a spus el. „Și [procurorii din Macedonia] au efectuat punerile sub acuzare numai după ce Gruevski nu a mai fost la putere”.

Sinopsis
Vladimir Kostic

Vladimir Kostic locuiește la Belgrad și este jurnalist de investigații specializat în finanțe publice, corupție și criminalitate. Acest articol a fost realizat în cadrul Balkan Fellowship for Journalistic Excellence, cu sprijinul Fundației ERSTE și al Fundațiilor pentru o Societate Deschisă, în cooperare cu Balkan Investigative Reporting Network.

SHOWHIDE Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.