E posibil un ‘scenariu de tip Cipru’ în Balcani?

Prin recentele sale declarații legate de crearea unor ‘favoriți’ în procesul extinderii europene înspre Balcanii de Vest, UE riscă să repete aceeași greșeală pe care a făcut-o în cazul Ciprului
Foto: Chris Barbalis on Unsplash

Vestea bună de la Bruxelles este aceea că Uniunea Europeană pare să fi depășit letargia vizând extinderea și reintră pe scena Balcanilor de Vest.

Vestea prostă este aceea că UE subsestimează grav amploarea problemelor politice și de securitate din regiune, mai ales în ceea ce privește Bosnia și Herțegovina.

Strategia Comisiei cu privire la Balcanii de Vest, care a fost publicată recent, consideră că Serbia și Muntenegru ar avea cele mai mari șanse să adere la organizație în 2025.

Comisarul european pentru Extindere, Johannes Hahn, a formulat recent acest lucru vorbind de o  ‘strategie destinată fruntașilor’, invocând argumentul unei “competiții corecte” pentru a justifica o strategie care ar permite Serbiei să intre în UE înaintea  unor state ca Albania, Bosnia, Kosovo sau Macedonia.

Cum asemenea scenariu este încă la o distanță de câțiva ani, Uniunii îi mai rămâne timp să reflecteze la posibilele consecințe ale acestei teorii a “fruntașului”.

Lecții din trecut

Propria istorie a UE oferă lecții importante despre ceea ce se întâmplă când unui stat “înrudit” i se permite să ghideze politica Uniunii Europene cu privire la conflictele nesoluționate.

Să luăm ca exemplu Ciprul. Înaintea rundei de extindere din 2004, Grecia a apelat în mod repetat la dreptul său de veto în Consiliu pentru a separa politica de aderare a Ciprului la UE de problema reunificării insulei, eliminând o condiționare-cheie pentru grecii ciprioți pentru găsirea unei soluții.

La Consiliul de la Corfu din 1994, Atena a amenințat că nu va ratifica aderarea țărilor nordice și a Austriei dacă Republica Cipru (RoC) nu e inclusă în a cincea rundă de extindere.

În 1995, Grecia a amenințat să respingă prin veto uniunea vamală cu Turcia dacă nu vor fi deschise negocierile dintre UE și Republica Cipru, iar între anii 1997-1998, Grecia a blocat o inițiativă franco-germană, care căuta un aranjament înainte ca UE să finalizeze negocierile de aderare cu RoC.

Separarea aderării Ciprului la UE de un aranjament anterior a împiedicat UE să apeleze la condiționarea calității de membru pentru a realiza unificarea, ceea ce a făcut ca Republica Cipru să respingă Planul Annan înaintea aderării sale din 2004.

Admiterea Serbiei în UE înaintea Bosniei și a Kosovo ar produce o dinamică asemănătoare.

Asta ar permite Belgradului să se folosească de poziția sa la Bruxelles pentru a dicta în condițiile sale politica UE în regiune. Consecințele unei asemenea politici ar fi periculoase mai ales pentru stabilitatea Bosniei care, la rândul ei, este un element-cheie al stabilității regiunii în ansamblu.

Spre deosebire de Cipru, Bosnia nu este divizată oficial. Suveranitatea și integritatea sa teritorială sunt garantate de Acordul de Pace de la Dayton, Ohio, din 1995. Practic însă, ele sunt garantate numai dacă Serbia și Croația nu vor sprijini politicile dușmănoase și secesioniste promovate de unii actori din Bosnia.

Regimul lui Milorad Dodik din regiunea controlată de sârbi, Republika Srpska (RS) este un caz relevant. Programul lui Dodik se aseamănă tot mai mult cu cel al fostului lider turc cipriot Rauf Denktaș. Pericolele rezultate din politicile lui Dodik au putut fi constatate din plin în timpul așa-zisei “zile naționale”  a Republicii Srpska, din 9 ianuarie.

Secesionismul lui Dodic nu este unul ideologic, ci unul oportunist, menit să elimine firava independență a instituțiilor bosniace în contexul galopantei corupții din Republica Srpska.

Cu cât se afundă mai mult în corupție, cu atât cresc șansele lui Dodic de a transforma Republica Srpska într-o regiune precum Ciprul de Nord. Un asemenea amestec toxic de corupție și secesionism este extrem de destabilizator pentru Bosnia ca stat și, mai departe, pentru programul său de integrare în UE.

Relațiile Belgradului cu regimul din Republica Srpska sunt cruciale din acest punct de vedere. Președintele sârb Vucic depune eforturi minime ca să tempereze elanul Bruxelles-ului și Berlinului în privința Bosniei, continuând totodată să ofere sprijin politic și retoric regimului lui Dodik. Ideologi precum fostul președinte Nikolic sprijină deschis unirea Serbiei cu Republica Srpska.

În plus, pornirea structurală a actorilor politici din Serbia de a apela la naționalism ca strategie în campania electorală rămâne puternică. În consecință, o politică iredentistă nedisimulată față de Bosnia ar putea apărea cu ușurință în viitor.

Foto: Matt Haggerty on Unsplash
Atenție la Bosnia

Un alt aspect grav al aderării premature a Serbiei la UE este riscul escaladării dinamicii unei politici distructive în instituțiile din Bosnia.

Să avem în vedere procesul decizional prin care Bosnia trebuie să treacă pentru a îndeplini criteriile de aderare la UE.

Sistemul complex al guvernării din Bosnia le oferă politicienilor locali diverse mijloace prin care pot bloca inițiativele legislative care le pun în pericol puterea, inclusiv reformele susținute de UE, sub pretextul că apără “interesul național” al comunității pe care o reprezintă.

Acest lucru explică de ce, în afară de amendarea legilor votate anterior, parlamentul din Bosnia nu a adoptat nici măcar o lege pe parcursul anului trecut.

Și mai explică și de ce Bosnia este singura țară din regiune care nu are un Plan Național de Adoptare a Acquis-ului Comunitar. Și de ce s-a pierdut atâta timp cu răspunsurile la Chestionarul Comisiei Europene.

Paralizia de la Sarajevo nu este fără legătură cu ceea ce se întâmplă la Zagreb sau la Belgrad. Cu sprijinul Belgradului, Republica Srpska blochează normalizarea relațiilor dintre Bosnia și Kosovo, o condiție la care Bosnia s-a angajat în conformitate cu Acordul de Asociere și Stabilitate al UE.  Același lucru este valabil în privința aderării Bosniei la NATO.

Sprijinul Croației pentru inițiativele naționaliste ale croaților bosniaci amenință să accentueze caracterul etnic al sistemului politic din Bosnia și să prejudicieze procesul decizional.

Croația a încercat să orienteze importanța sa ca membră în UE spre acest obiectiv. Ea a încercat să abordeze problemele de frontieră cu Bosnia aproape în același fel în care, intrând prima în UE, Slovenia a procedat cu Croația.

Ar trebui să ne reamintim că politica cea mai constructivă a Zagrebului față de Bosnia datează de la începutul anilor 2000, din perioada premergătoare aderării Croației la UE. La acea vreme, Zagrebul și-a schimbat relațiile cu partidele croaților bosniaci, făcându-le să se implice contructiv în instituțiile din Bosnia.

Admiterea Serbiei în UE înaintea Bosniei ar lipsi UE de o importanta pârghie prin care să motiveze Belgradul să facă același lucru.

În cele din urmă, aproximativ 30% din cetățenii Bosniei și Herțegovinei dețin cetățenie croată.

Consulatul Serbiei din Banja Luka asigură serviciile pentru cererile de cetățenie, dar solicitările de cetățenie sârbă sunt mult mai reduse în comparație cu solicitările de cetățenie croată. Asta se va schimba de îndată ce va deveni clar că Serbia ar putea intra în UE înaintea Bosniei.

Implicațiile ar putea fi destabilizatoare, având în vedere tentația tot mai puternică a conservatorilor de la Belgrad de a se folosi de voturile sârbilor bosniaci pentru beneficii politice.

Mai mult, dacă musulmanii bosniaci rămân singurii fără acces la piața de muncă din UE, inechitățile economice rezultate s-ar putea dovedi un teren fertil pentru radicalizare.

UE trebuie să țină cont de acest lucru atunci când stabilește strategia pentru regiune. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avea dreptate când, pe 9 ianuarie, a spus că statele din Balcanii de Vest vor trebui să-și rezolva marile lor probleme bilaterale înainte de a deveni membre ale UE.

Totuși, disputele frontaliere nu sunt singurele probleme bilaterale asupra rezolvării căror UE va trebui să insiste. O competiție reală între țările din  Balcanii de Vest presupune condiții egale pentru toți.

Asta înseamnă deblocarea proceselor decizionale din Bosnia și amendarea actualei Constituții pentru a elibera instituțiile consfințite la Dayton și pentru a le permite să funcționeze.

Obiectivul nu e ușor de atins și necesită o atenție politică din partea UE, mai mare decât și-a dorit până acum. Dar ignorarea problemelor din Bosnia va crea în mod inevitabil tot mai multe crize pe parcurs – pentru regiune și pentru însăși UE.

Politica de aderare la UE trebuie să se bazeze pe o recunoaștere a dinamicilor și trebuie să abordeze  în mod direct toate problemele existente. Președinției bulgare a UE trebuie să i se recunoască meritul de a fi făcut din Balcanii de Vest o prioritate, inclusiv prin reuniunea la nivel înalt de la Sofia, pe care a programat-o în luna mai.

Atenția pe care Washingtonul o acordă regiunii este și ea în creștere. Balcanii de Vest sunt considerați o zonă în care SUA și UE pot demonstra o continuă cooperarea – un lucru ce devine tot mai dificil în alte sectoare ale politicii externe.

Este, probabil, ultima șansă a UE de a-și impune corect politica în Balcanii de Vest.

Sinopsis
Majda Ruge

Majda Ruge este fellow la Foreign Policy Institute, SAIS, Johns Hopkins University. Comentariul a fost publicat inițial de către publicația online Balkan Insight. Traducere de Mihaela Danga.

SHOWHIDE Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.