Moldova. Congresul familiilor tradiționale

La Chișinău se desfășoară, între 14-16 septembrie, Congresul Mondial al Familiilor. E o reuniune unde se militează nu numai pentru valorile „familiei naturale”, dar și împotriva drepturilor minorităților sexuale sau a dreptului la avort.
Foto: BIRN

# SUB EGIDA PREȘEDINTELUI. Pentru președintele Igor Dodon, Congresul Mondial al Familiilor, ajuns la ediția a XII-a, e un prilej de mîndrie. Întîi de toate, pentru că e desfășurat sub patronajul său. Apoi, pentru că e unul din cele mai mari forumuri organizate vreodată la Chișinău. Și, nu în ultimul rînd, pentru că e o bună ocazie pentru a reaminti valorile în care crede: consolidarea familiei drept cea mai importantă instituție a societății, rezolvarea problemelor demografice din Moldova, dar și protejarea țării de manifestări homosexuale.

În mai, la Festivalul Familiei desfășurat la Chișinău, Igor Dodon spunea că în Moldova acceptă doar familii tradiționale și nimic altceva.

# CINE PARTICIPĂ. Revenind la Congresul Mondial al Familiilor… La acesta participă peste o sută de reprezentanți din peste 40 de ţări: demnitari, slujitori ai bisericii ortodoxe şi ai celei catolice şi altor confesiuni, persoane publice. Dintre participanți, amintim: E.S Cardinalul Petro Parolin; Olga Epifanova, vice-președintele Dumei de Stat din Federația Rusă; Elena Misulina, membru al Consiliului Federației Ruse, cunoscută pentru ideea de a se introduce o taxă pe divorț (detalii aici), Brian Brown, președintele Organizației Internaționale pentru Familie; Prințul Louis de Bourbon din Franța, reprezentanți ai mitropoliilor din mai multe state, organizații obștești, persoane publice etc. S-a vorbit că la Congres va participa și Patriarhul Chiril al Moscovei, dar acesta se pare că nu va mai veni.

Congresul se desfășoară în incinta Palatului Republicii. În 14-15 septembrie se vor desfășura mai multe paneluri de discuții (detalii aici), iar pe 16 septembrie delegații la forum vor participa la slujba oficiată la Catedrala Mitropolitană din Chișinău și vor depune flori la monumentul lui Ștefan cel Mare.

# CE ESTE CMF. Condus de Brian Brown, Congresul Mondial al Familiilor este o organizație ultra-conservatore din Statele Unite, care militează nu numai pentru valorile „familiei tradiționale”, dar și împotriva drepturilor minorităților sexuale sau a dreptului la avort.

CMF funcționează, în mare parte, ca o rețea internațională relativ decentralizată și relativ orizontală (în sensul absenței unor structuri formale ierarhice care ar controla și gestiona activitatea pe verticală) de organizații conservatoare religioase. Ea nu are un birou central, un sediu principal ci funcționează ca o platformă de interacțiune între diferite organizații de diverse confesiuni care sînt situate pe diverse continente.

În interiorul acestei rețele se pot distinge totuși cel puțin cîteva centre de putere care coagulează în jurul lor o serie de actori mai mici: organizațiile nord-americane (C-Fam, Organizația Internațională pentru Familie, Howard Center, Alliance Defending Freedom, Family First Foundation, Family Watch International, National Organization for Marriage, Real Women of Canada), organizațiile rusești (programul federal ”Sacralitatea Maternității”, ”Centrul pentru Politici Familiale”, Comisia pentru Familie, Apărarea Maternității și Copiilor a Patriarhiei Ruse, Fundația Vasilie Cel mare), precum și o serie de organizații mai mici din alte țări (Franța, Venezuela, Serbia, Marea Britanie, Italia etc).

CMF are legături foarte bune cu partidele de extremă dreaptă europeană, inclusiv cu deputați europeni din aceste partide (de exemplu, Aymeric Chauprade, deputat în Parlamentul European din partea Frontului Național din Franța, este vorbitor frecvent la evenimentele CMF). De asemenea, lideri de stat precum Viktor Orban (Ungaria) au acordat tot sprijinul, inclusiv prin prezență personală, evenimentelor organizate de CMF. Prin intermediul unor instituții precum Comisia pentru Familie a Patriarhiei Ruse, CMF are acces indirect la autoritățile rusești. Mai multe detalii aici.

# CINE FINANȚEAZĂ. Legat de modul în care se finanțează Congresul Mondial al Familiilor de la Chișinău au existat mai multe controverse. Pe 22 mai, la o conferință de presă cu ocazia vizitei lui Brian Brown la Chișinău, președintele Igor Dodon sugerase că reuniunea din septembrie va fi finanțată de Fundația Sfântului Vasile cel Mare, al cărei fondator este oligarhul Constantin Malofeev. Ulterior, răspunzând unei întrebări a Europei Libere, Dodon a declarat că Fundația de binefacere ”Din Suflet” a primei doamne, Galina Dodon,  va fi singura care va finanța reuniunea. Pe pagina evenimentului, la capitolul sponsori, nu este menționat nimic în plus.

Să mai spunem că fundația ”Din Suflet” a fost creată în 2017 și într-un timp record a reușit să implementeze mai multe proiecte sociale (sprijin pentru 5450 de familii cu mulți copii, promovarea unui mod de viață sănătos; familiilor monoparentale, familiilor social-vulnerabile și altor persoane aflate în dificultate). . Proveniența banilor fundației este neclară, pe site-ul Ministerului Justiției nu e încărcat nici un raport de activitate al acesteia, dar presa din Moldova a dezvăluit anterior conexiunile rusești prin intermediul zonelor off-shore ale președintelui Moldovei.

# CE NU REZOLVĂ CMF? La această întrebare a răspuns foarte bine portalul SIC.md, care spune că în Moldova situația familiilor este una mai curînd dramatică. Asta pentru că 2 din 3 femei din Moldova au fost supuse cel puțin o dată unei forme de violență fizică, psihică sau sexuală. Apoi, 12,4 copii din 1000 mor în primul an de viață, în timp ce media UE este de doar 4 copii. În plus, peste 136,000 de copii au cel puțin un părinte peste hotare, iar mai bine de 110,000 de minori sunt nevoiți să lucreze.

# ÎN LOC DE CONCLUZII. Familia naturală nu este o problemă în Moldova, iar creștinismul nu este în pericol. Problema demografică a Moldovei este într-adevăr stringentă, dar nu din cauza homosexualității. Migrația, sărăcia, sistemul prost de sănătate, lipsa de încredere în viitor, furtul miliardului, corupția totală, dezmățul politicienilor, violența domestică, toate aceste sunt probleme mult mai reale care afectează familia moldovenească indiferent de cît de „naturală”, „normală” sau „tradițională” e.

 

Sinopsis
Sinopsis

Informație și analiză din regiunea țărilor riverane Mării Negre și a Balcanilor.

SHOWHIDE Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.