Umbra lui Marx, la Etulia

Pentru oamenii din Găgăuzia, una dintre cele mai sărace regiuni din Republica Moldova, trecutul stă sub semnul secerei și ciocanului, iar viitorul pare un tărîm necunoscut
Foto: Tatiana Ețco

De cum intri în Etulia, o mică localitate din extremitatea sudică a Moldovei, nu departe de granița cu România, remarci amestecul de simboluri: chipul lui Karl Marx , apoi ”îmbrățișarea” comunistă a secerei și ciocanul, toate alături de o troiță, cu un Iisus răstignit pe cruce.

Strada principală, care este ca o axă de-a lungul localității, se numește încă Lenin, ca în majoritatea satelor din autonomia găgăuză.

Drumul central, plin de gropi, nereparat din perioada sovietică, trece pe lângă un alt Karl Marx, de data aceasta o statuie, un monument impunător, aflat chiar în inima satului, în fața primăriei.

În anii 60, când monumentul a fost instalat în Etulia, viața comunității pulsa în jurul colhozului numit chiar în cinstea părintelui comunismului.

Între timp, după 1991, colhozurile și o bună parte a simbolurilor comuniste au dispărut treptat în Republica Moldova, nu însă și în Găgăuzia.

Aici încă mai funcționează un colhoz, numit Pobeda (Victoria) în satul Cupceac. Anul trecut, pentru că nu a existat suficientă forță de muncă pentru strîngerea roadei, la colhoz au muncit și elevii. Exact ca în vremea URSS.

Revenind la Etulia… mai în glumă mai în serios, localnicii spun că, între timp, colhozul de aici s-a destrămat, oamenii au început să emigreze în număr tot mai mare, doar monumentul lui Karl Marx a rămas, fiind cel mai stabil element din viața comunei.

Primarul satului, Grigorii Cula, spune că statuia este o parte a istoriei locului, fie aceasta bună sau rea, și care trebuie păstrată. E adevărat că tânăra generație nu prea știe cine a fost Karl Marx și, atâta timp cât pe monumentul din centrul satului nu scrie nimic, unii cred că bărbatul bărbos, cu o ținută marțială ar fi vreun fost primar.

Foto: Tatiana Ețco
”Nimănui nu-i pasă de noi”

La umbra lui Karl Marx am surprins-o pe poștărița Vasilisa Moldovan, care împărțea în treacăt facturi unor localnici. Femeia a ținut să precizeze că, deși numele de familie îi este Moldovan, ea este de etnie găgăuză.

Vasilisa este unul din cei trei poștași care deservesc circa trei mii de locuitori în Etulia. Asta oficial, căci în realitate, în sat trăiesc mai puțini oameni, admite poștărița.

”Sigur că mulți oameni pleacă pentru a câștiga bani. Acolo – și arată cu mâna înspre o clădire – a fost grădinița Topoliok, unde am lucrat 17 ani. Aici a mai rămas o grădiniță, din trei câte au fost. Înainte era interesant, cu totul altă viață”, spune Vasilisa Moldovan.

”Mie îmi pare că problema noastră este că locuim la marginea țării. Nimănui nu-i pasă de noi. Satul e aşa cum era în perioada sovietică, doar acest teren de joacă pentru copii a fost construit în ultimii ani, în rest, nimic altceva. Cum am trăit pe timpul Uniunii Sovietice, așa trăim și acum. Nicio schimbare nu am simțit și nici nu am înțeles din această independență [a Moldovei]”, adaugă femeia.

Vasilisa Moldovan este nemulțumită că s-a majorat vârsta de pensionare și e nevoită să cutreiere satul în lung și-n lat cu geanta în spate încă un an. De fapt, locuitorii din Etulia resimt acțiunile guvernării doar atunci când sunt sau nu majorate pensiile și îndemnizațiile, spune poștărița.

Între Turcia și Rusia…

În Etulia locuiesc preponderent etnici găgăuzi. Mulți dintre ei și-au părăsit găspodăriile, definitiv sau temporar, plecând la muncă, în mare parte în Turcia și în Federația Rusă.

Acest lucru este sugerat și de casele ce par a fi abandonate și de anunțurile cu oferte de muncă peste hotare, lipite pe stâlpi. Unii localnici revin acasă în perioada estivală, pentru scurt timp însă, și atunci, cu ei, viața satului pare mai însuflețită.

Bunăoară, Natalia Rusnac a revenit pentru scurt timp în Etulia din Rusia, acolo unde a plecat cu familia șapte ani în urmă.

”Sigur că în țara natală e cel mai bine, aici sunt rudele, aici este sora mea. Întotdeauna mă trage să vin acasă, dar pentru că statul nu-mi poate oferi un viitor decent pentru copiii mei, am fost obligați să plecăm. Acolo ni s-au propus locuri de muncă conform specialității. Am ales Rusia, nu Europa, din considerentul că vorbim aceeași limbă”, spune Natalia Rusnac.

Mama Nataliei, Elena Neiciu, adaugă la rândul său că urmărește cu atenție evoluțiile politice și sociale din țară, cu toate că ea vede Găgăuzia ca pe un „stat separat”.

”Înainte vreme nu era Găgăuzia. Noi locuiam în Moldova și ne consideram moldoveni veritabili. Dar acum, când avem Găgăuzia noastră, sigur că ne subordonăm mai mult Găgăuziei. Noi doar suntem o republică ce face parte din Moldova. Este important ca găgăuzii să-și cunoască limba, să se țină cont de noi, să nu dispărem ca popor”, spune Elena Neiciu.

Foto: Tatiana Ețco
… dar schimbări cu bani europeni

Pe lângă faptul că și-a revăzut nepoții, marea bucurie a Elenei Neiciu este că, în ultima lună, au obținut apă la robinet. Mulți ani la rând, lipsa apei și proasta calitate a acesteia au fost marile probleme ale localității. Acum, conducta de apă a ajuns și la grădiniță, unde încă din 1971 au fost instalate lavoare și grupuri sanitare care au rămas nefolosite până în prezent.

Sărăcia a fost mereu o problemă în Găgăuzia. Această regiune autonomă, ca și tot sudul Moldovei de fapt, avea până recent o rată a sărăciei de opt ori mai mare decât cea înregistrată în Chișinău, spre exemplu.

La grădinița din Etulia am întâlnit-o pe Ecaterina, o tânără femeie venită aici să își ia copilul acasă. Stă de mai mulți ani în Etulia, dar nu poate înțelege cum copiii de aici trebuie să studieze doar în limba rusă. Și-ar dori ca odrasla ei să învețe și în română. Nu se revoltă însă, pentru că are gând de plecare.

”Eu, într-adevăr, mă gândesc că poate asta este problema statului, a fost greșeala statului că atâția ani de la proclamarea independenței au lăsat școlile din Găgăuzia să fie în limba rusă. De ce asta? Fiindcă e o limbă străină total, nici limba lor, nici limba noastră. Poate e greșeala statului că oamenii sunt așa, nu-i vina omului. Oamenii cum trăiau așa și trăiesc, lor le este indiferent. Poate că la Chișinău se simt schimbările, dar aici ele nu se simt, poate de asta și omul este indiferent”, spune Ecaterina.

Acum doi ani, constatând sărăcia și nivelul ridicat de emigrare, Uniunea Europeană a lansat un program în valoare de 6,5 milioane euro destinat să sprijine dezvoltarea rurală și agricolă a Găgăuziei.

Ca urmare a finațărilor, în Etulia – până acum – a apărut un nou teren de joacă, a fost renovată grădinița, doar pe afară însă, a fost soluționată parțial problema apei.

Primarul Grigorii Cula speră ca ajutorul european să vină în continuare, dorindu-și cel puțin ca, pentru la anul, an electoral, să reușească să reabiliteze și drumul central din sat.

Altfel, întrebat despre ironicul paradox că în Găgăuzia lucrurile se schimbă cu bani europeni în timp ce marea majoritate a oamenilor se simt legați sentimental și practic de Est, de Rusia, primarul Cula a evitat să ofere un răspuns tranșant.

”Aici, la marginea de lume unde trăim noi, vrem doar să avem relații bune atât cu Uniunea Europeană, cât și cu Rusia”, a spus Grigorii Cula.

Sinopsis
Tatiana Ețco

Tatiana Ețco este o jurnalistă din Chișinău. O primă variantă a acestui articol a fost publicată de Europa Liberă, iar textul în limba engleză de către Balkan Insight.

SHOWHIDE Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.