Politica diasporei: Ambasadorii Turciei în Balcani

Tot mai mulți turci „se întorc acasă” în Balcani. Odată ce această nouă comunitate din diaspora va prinde rădăcini, oare va transplanta și valorile Noii Turcii a lui Erdogan? O investigație realizată de o echipă a Balkan Investigative Reporting Network.
Suporteri ai președintelui Erdogan la Sarajevo / Foto: EPA-EFE/Fehim Demir

La câțiva pași de fântâna otomană de lemn care domină piața Bascarsija din centrul Sarajevo, poți să cumperi dintr-o băcănie turcească ceai, condimente sau rahat. Murat Ozkaya, proprietarul magazinului, se consideră un deschizător de drumuri. Fostul agent de bursă din Malatya, în estul Turciei, s-a apucat de negustorie după ce s-a îndrăgostit de o bosniacă și s-a mutat la Sarajevo ca să se căsătorească.

Pe atunci, migrația între cele două țări avea sens opus. Dar în deceniul care a trecut de când și-a deschis magazinul – căruia i s-au alăturat și altele, inclusiv unul de textile turcești – a putut să vadă cum se dezvoltă comunitatea turcă din Bosnia-Herțegovina.

„Populația noastră crește; sunt mulți care vin”, spune Ozkaya, sorbind o cafea turcească într-o cafenea din centrul vechi al Sarajevo, în apropierea băcăniei sale. „Sper sincer că unul dintre noi va intra în Parlament [în Bosnia], într-o bună zi. Sper că Turcia va veni cu politici care să ne sprijine în acest sens”.

Pe întreg cuprinsul Balcanilor, în locuri altădată importante pe harta Imperiului Otoman, tot mai mulți turci prind rădăcini. Mulți sunt atrași de oportunitățile de afaceri, de investiții, educație sau din motive de dragoste. Alții au redescoperit legături ancestrale cu națiunile aflate în pragul Turciei.

Indiferent ce motive are fiecare membru al ei, această nouă diaspora vine în țara de adopție cu limba, cultura și valorile turcești. La un secol de la prăbușirea domniei otomane, ea reprezintă chipul de fiecare zi al unei Turcii mai pline de sine.

Analiștii consideră că președintele turc Recep Tayyp Erdogan are încă posibilitatea de a mobiliza turcii din afara țării ca vectori de soft power, în ciuda faptului că autoritarismul său tot mai pronunțat este criticat dur de puterile occidentale și a afectat serios speranțele Ankarei de a deveni membră a Uniunii Europene.

Chiar dacă unii emigranți au fugit de represiunea violentă lansată de Erdogan după puciul eșuat din 2016, mulți expați turci sprijină viziunea lui privind idea de „noua Turcie”, construită mai degrabă pe naționalismul islamist, decât pe principiile seculare, occidentale, ale lui Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, republicane, în 1923.

„Ei sunt considerați ambasadorii ce vor transmite valorile ‘noii Turcii’ în Balcani și vor deveni, în cele din urmă, parte integrantă a țărilor din regiune – contribuind astfel la dezvoltarea micilor comunități turcești existente, în special în Macedonia și Kosovo, parțial în Albania și, în mai mică măsură, în Bosnia”, afirmă Osman Softic, analist politic independent din Sarajevo.

Influența turcească a pătruns de mult în Balcani prin intermediul investițiilor în universități, moschei și infrastructură. Ankara își exercită puterea de persuasiune prin centre culturale,  Agenţia de Cooperare şi Coordonare Turcă (TIKA – din subordinea prim-ministrului turc) și organizații de presă finanțate de stat care transmit în limbile regionale.

Dar odată cu creșterea numărului de expați, unii văd și o șansă pentru remodelarea peisajului politic. Însuși Erdogan a cerut turcilor din statele balcanice să ceară un al doilea pașaport, în ceea ce pare a fi o încercare de a construi, pe pământ străin, grupuri electorale favorabile Ankarei.

„Dacă ar fi mai mulți cetățeni balcanici crescuți în Turcia, atunci Turcia ar avea o influență mai mare”, spune Rafit Sait, fost parlamentar al puterii de la Ankara, care conduce o organizație a diasporei balcanice și think tank-ul Centrul Balcanic de Cercetări Strategice din Izmir, în vestul Turciei.

„Rezultatul alegerilor poate fi afectat prin înființarea de centre de votare în Turcia, unde oamenii vor vota pentru partidele apropiate de guvernul turc”, spune acesta.

‘Sultanul Erdogan’

La mitingul electoral din Sarajevo din mai anul trecut, unde și-a lansat campania prezidențială și parlamentară, președintele Erdogan a spus răspicat ce așteaptă de la turcii din străinătate. El a venit în capitala Bosniei după ce Austria, Olanda și Germania au interzis manifestațiile similare pe care le planificase, înfuriate de apelurile lui Erdogan către diaspora de a vota în alegerile țării de adopție mai întâi ca turci și apoi ca olandezi sau germani. Iar Sala Olimpică Zetra din Sarajevo a fost plină de suporteri veniți să îl asculte.

Printre cei 12.000 de oameni înghesuiți în arena sportivă – mulți fluturând steaguri roșii, turcești – a fost și Bekir Tekin, un mecanic din Gjilan, estul Kosovo. Tekin nu a fost niciodată în Turcia, dar a considerat că “Erdogan este Turcia, așa că astăzi Turcia a venit la mine”.

Nenumărați alți suporteri au fost aduși cu autobuze din toate colțurile Balcanilor. Etnici turci din Macedonia de Nord au stat alături de compatrioți din regiunea Sandzak, de la granița sârbo-muntenegreană. Cei din Kosovo și Thracia de vest, din nord-estul Greciei, s-au amestecat cu expați turci veniți din Muntenegru și Albania. Iar alții au venit tocmai din Germania, Austria și Olanda – țări cu mari comunități turcești.

Erdogan îi îndeamnă pe turcii ce trăiesc în Balcani să ceară al doilea pașaport. Foto: EPA-EFE/Fehim Demir

Erdogan a apărut pe scenă pe fondul unor cântece care îi trâmbițau numele, printre lovituri puternice de tobe. Unii suporteri au început să strige: “Sultan Erdogan!”. Bakir Izetbegovic, reprezentatul bosniac al președinției tripartite a țării la acel moment, a înflăcărat mulțimea, proclamând „Președintele Erdogan v-a fost trimis de Allah”.

Cetățenii turci care trăiesc în afara țării pot vota în alegerile interne datorită unei legi adoptate în 2012 de Partidul Justiției și Dezvoltări (AKP) al lui Erdogan. În fața unei asemenea audiențe, președintele turc a explicat limpede că votul pentru AKP nu este suficient.

„Luați cetățenia țării în care trăiți”, a spus Erdogan. „Nu refuzați așa ceva. Luați cetățenia. Dacă v-o dau, luați-o”. Și a detaliat: „Sunteți reprezentativi în țările voastre. Trebuie să învățați limba țării voastre, să vă integrați în țara voastră, să intrați în politică și să îmbunătățiți relațiile noastre. Dar nu uitați niciodată limba turcă, cultura turcă și Turcia voastră”.

Pentru etnicii turci care nu au cetățenia turcă, așadar nici drept de vot pentru Ankara, a venit cu alt sfat: să se implice mai mult în politica locală. „Trebuie să intrați în aceste Parlamente în locul celor care ne trădează țara”, a spus el.

Erdogan și-a încheiat discursul declarând intenția Turciei de a investi mai mult în Balcani și a anunțat că plănuiește o autostradă de 3,5 miliarde de dolari care să lege Sarajevo și Belgradul de Ankara. Luna următoare, trei milioane de voturi din diaspora s-au adăugat în urnele care i-au conferit lui Erdogan încă un mandat de cinci ani ca președinte – după cel precedent și alți 11 ani ca prim-ministru.

Votul a dezvăluit un clivaj adânc între votanții turci din Balcani. În timp ce aproape 60% din voturile exprimate în Bosnia, Kosovo și Macedonia de Nord au fost pentru Erdogan, alegătorii din Albania, Bulgaria, Grecia, România și Serbia au înclinat către principalul său rival, din Partidul Republican al Poporului, de opoziție.

Ministerul turc de Externe estimează că peste granițe trăiesc mai mult de șase milioane de turci – dintre care 5,5 milioane în Vestul Europei. Această comunitate de expați reprezintă aproape 8% din populația de 79,5 milioane a Turciei.

Și diaspora se tot mărește, împinsă de instabilitatea politică și criza economică de acasă. Potrivit ultimelor cifre furnizate de Institutul de Statistică Turc (TurkStat), emigația turcească a crescut cu 42,5% în 2017 față de anul precedent, ajungând aproape la 254.000 de persoane. Iar analiștii se așteaptă ca cifrele pentru 2018 să fie și mai mari.

Cifrele privind cetățenii turci care trăiesc în Balcani sunt fragmentare, dar statisticile publicate în februarie de Ministerul de Externe indică un număr de peste 110.000 de persoane înregistrate în regiune.

Aproximativ 60.000 de turci sunt înregistrați în Bulgaria, 13.000 în România, 12.000 în Macedonia de Nord, 10.700 în Bosnia, 8.000 în Albania, 3.500 în Kosovo, 2.000 în Muntenegru, 600 în Serbia, 250 în Croația și 200 în Slovenia.

„De la începutul anilor 2000, numărul cetățenilor turci care circulă între Turcia și țările balcanice a crescut”, spune Gul Uret, cercetător la Centrul pentru Studii Sud-Est Europene de la Universitatea din Graz, în Austria. „Este un fenomen conjugat cu amplificarea relațiilor turco-balcanice la nivel de stat”.

Un fenomen care oglindește și schimbarea profilului migrației turcești. În 2017, peste 42% dintre migranții turci aveau între 25-34 de ani, și 57% dintre ei veneau din orașe mari ca Istanbul, Ankara, Antalya, Bursa și Izmir, potrivit TurkStat.

„Prima diaspora ajunsă în Europa Occidentală era compusă din oameni veniți în principal din zone rurale și zone urbane, relativ slab educați, din straturi socio-economice dezavantajate”, spune analistul politic Softic.

„Noua diaspora turcă din Balcani este compusă din oameni educați, studenți în căutare de universități și oameni de afaceri care recunosc ocazia favorabilă și se consideră parte a spațiului balcanic, cu care împărtășesc experiențe culturale și istorice”.

Și adaugă că unii turci au venit în Balcani în căutarea rădăcinilor strămoșești – o mărturie a secolelor de migrație care au contribuit la formarea Turciei moderne. Specialiștii în demografie estimează că cel puțin 20% dintre turci au legături ancestrale în Balcani, în timp ce alți 20% au rădăcini în Caucaz și alte regiuni.

‘Frică și angoasă’

În timp ce mulți turci din Balcani sunt suporteri fervenți ai AKP, alții se îndepărtează de politica Turciei sub Erdogan, pe care o consideră tot mai opresivă.

„Nu puteam să respir în Turcia lui Erdogan”, spune Arzu Koca, artistă și designer, care s-a mutat la Sarajevo în toamna lui 2018 pentru a urma cursurile de Master la Academia de Arte Frumoase din oraș. „Politicile, schimbările sociale pe care le provoacă, presiunea asupra vieții oamenilor – toate m-au împins spre plecare.”

Familia lui Koca are rădăcini în Balcani. Tatăl ei este originar din orașul Razgad, în nord-estul Bulgariei, iar mama din Prijepolje, în sud-estul Serbiei. Acum, a cerut cetățenia sârbă. „Părinții mei au venit în Turcia în căutarea unei vieți mai bune, în care toate diferențele sunt acceptate cu mare toleranță”, spune Koca. „Așa era țara lui Ataturk, o țară seculară, prosperă și bogată pentru cei care muncesc din greu.”

Koca face parte din „generația Gezi”, poreclă dată tinerilor care au demonstrat în 2013 în Parcul Gezi din Istanbul – primul protest de masă împotriva regimului Erdogan. Asemenea lui Arzu Koca, ulterior mulți dintre ei au părăsit Turcia.

„Eram toți oameni din mediul urban, bine educați, dar am fost atacați brutal cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene de poliția lui Erdogan pentru că doream o schimbare democratică”, spune ea. Și adaugă: “Republica lui Ataturk este pierdută acum. Altfel, de ce mi-aș părăsi țara?”

Artista turcă Arzu Koca are rădăcini balcanice / Foto: BIRN

Specialiștii afirmă că stereotipul turcilor cu rădăcini balcanice este o persoană cu înclinații seculare, conservatoare din punct de vedere cultural, nu religios și mai apropiată politic de idealurile lui Ataturk decât de islamismul politic al lui Erdogan. Ataturk era el însuși turc din Balcani, cu rădăcini în Macedonia de Nord și Grecia.

„Cetățenii turci cu origini balcanice sunt copiii unor familii care au pierdut totul și au trebuit să-și părăsească patria din Balcani”, explică Kursat Guc, doctorand al Facultății de Științe Politice de la Universitatea din Ankara. „Statul, Ataturk, patria, republica, secularismul și alți termeni similari reprezintă motivații importante pentru turcii din Balcani”.

Analistul politic Softic spune că în special turcii care se identifică drept bosniaci au tendința de a fi mai puțin entuziaști față de Erdogan și partidul său islamist. „Aproape toate comunitățile bosniace din Turcia sunt mai degrabă progresiste și de stânga, republicane [cu referință la principalul partid de opoziție, Partidul Republican al Poporului, înființat de Ataturk] în înțelesul turcesc, departe de a fi susținători ai lui Erdogan sau ai partidului său”, spune el.

„Bosniacii mai tineri și alte generații de balcanici din Turcia, în special cele educate, au început să își pună întrebări despre identitatea proprie și vor să vină să viziteze sau chiar să trăiască aici.”

Dar adevăratul moment de cumpănă pentru mulți din criticii lui Erdogan a fost în iulie 2016, când soldați rebeli au declanșat în Turcia o lovitură de stat ratată. Răspunsul lui Erdogan a fost rapid și nemilos. A declarat starea de urgență, a concediat sute de mii de funcționari publici și a băgat la închisoare nenumărați alții, bănuiți de implicare în puciul ratat, împreună cu jurnaliști, judecători, soldați sau polițiști.

Zeci de mii de turci au fugit din țară în urma represiunii.

Mulți s-au îndreptat spre Germania, unde peste 10.000 de turci au cerut azil doar în 2018, potrivit statisticilor Biroului federal pentru migrație și refugiați, citate de Die Welt. Alți și-au căutat scăparea în țări balcanice, de pildă în Kosovo.

AKP pune lovitura de stat în seama suporterilor clericului Fethullah Gulen, fost aliat al lui Erdogan care trăiește în exil în Statele Unite și care insistă să afirme că nu are nimic de-a face cu complotul. Turcia a lansat o epurare masivă a școlilor, colegiilor, organizațiilor neguvernamentale, companiilor și băncilor legate în vreun fel de mișcarea socială și religioasă a lui Gulen, cu acoperire transnațională, pe care Erdogan a descris-o ca un „stat paralel” și o „organizație teroristă”.

Una dintre victime este Ahmet Kocyigit, acum expat turc în Kosovo. Chemat din orașul Adana, din sudul Turciei, Kocyigit lucra în momentul loviturii de stat ca profesor de fizică la o școală afiliată cu mișcarea gulenistă din Priștina. Aproape peste noapte, el și familia lui au devenit exilați – incapabili să se întoarcă în Turcia și prea îngroziți ca să se aventureze în afara locuinței.

„Trăiesc cu frica și angoasa momentului în care ne vor captura”, spune el. „Când ies pe stradă trebuie să fiu foarte precaut. De fiecare dată când bate cineva la ușă, trebuie să verificăm cine e, înainte să deschidem.” Fiul mai mic al lui Kocyigit s-a născut după puciul ratat. Nu are documente de călătorie deoarece autoritățile turce refuză să elibereze documente pentru copiii ai căror părinți lucrează la școlile guleniste, chiar dacă locuiesc în afara Turciei.

Cum are strămoși în Bulgaria, Kocyigit s-a gândit să ceară cetățenia bulgară. Dar ca să poată face asta, ar trebui să se mute cu familia – inclusiv tatăl și bunicul de 91 de ani – pentru trei ani în Bulgaria. „Potrivit regulilor actuale, copiii mei ar trebui să aștepte 12 ani pentru cetățenie,” spune el.

În schimb, a cerut azil în Kosovo, unde autoritățile au fost foarte lente în procesarea documentelor. În cele din urmă, a decis să încerce în Statele Unite. „Mai bine mergem în America decât să trăiesc cu speranța că îmi voi reprimi dreptul de a aparține țării mele”, afirmă Kocyigit. „Kosovo devine o versiune a Turciei lui Erdogan. Turcii ca mine nu au loc aici.” La sfârșitul lui septembrie, a plecat în Statele Unite pentru a depune actele de azil pentru el și familia lui.

Potrivit inginerului Cemil Luma, turc kosovar ce deține cetățenia ambelor state și locuiește la Prizren, în sudul Kosovo, comunitatea turcă s-a divizat după încercarea de puci. „Lumea s-a împărțit în tabere, după Erdogan și Gulen”, spune el. „Este dureros și vor fi consecințe mult timp de acum încolo.”

Un recensământ recent arată că în Kosovo există aproximativ 19.000 de etnici turci, cifră care nu-i include pe expații turci.

Luma consideră că religia a început să joace un rol mai important în viața publică a comunității sale. „Respect ritualurile religioase, dar în ultimii ani oamenii vorbesc doar de religie – și asta mă îngrijorează.” Chiar și așa, se consideră un suporter al lui Erdogan. Fără influența unei Turcii puternice, comunitatea sa ar fi curând asimilată în Kosovo, crede el. „În lupta diferitelor puteri pentru dominația propriilor interese, în Balcani Erdogan câștigă”, adaugă Luma.

Goana după genealogie

În februarie 2018, guvernul turc a lansat un serviciu online genealogic folosind platforma sa de e-guvernare ce permite oricui are numărul certificatului de cetățenie să afle unde și când au trăit și murit strămoșii lui. Într-o țară în care legea interzice înregistrarea originii etnice și consideră toți cetățenii drept turci, această bază de date a stârnit dezbateri aprinse. Mulți utilizatori au descoperit că strămoșii lor au venit din Bulgaria, Macedonia de Nord, Armenia, Rusia, Azerbaidjan, Bosnia, Serbia și alte locuri.

În prima săptămână de la lansare, site-ul a căzut de mai multe ori. Atât de mulți utilizatori – aproximativ șase milioane – au folosit funcțiile de căutare, încât guvernul a trebuit să suplimenteze serverele cu mai multe echipamente, potrivit presei naționale.

„Deschiderea registrelor de populație, după ce au fost ținute secrete decenii la rând, reprezintă nu doar o deschidere a dezbaterii despre istoria republicii moderne”, spune Uret de la Universitatea din Graz. „Ea declanșează întrebări despre ce înseamnă să fii turc, despre etnicitate, indentificare și legături.

Chestionând identitatea națională modernă și ce înseamnă să fii turc create de fondatorii republicii, înregistrările ar putea să lucreze indirect în favoarea actualei puteri politice.”

Dar Oktay Aksoy, membru în consiliul Institutului Turc de Politică Externă din Ankara, spune că nu a existat nici un motiv ascuns. „Multe dintre registrele cu nou-născuți au fost distruse, iar statul a furnizat în fine această informație [online]”, a precizat el într-un e-mail. “Simplu ca bună ziua.”

În Istanbul și pe tot teritoriul Turciei, firme și organizații non-guvernamentale dezvoltă o adevărată industrie juridică, ce promite să accelereze procesul de obținere a unei a doua cetățenii.

Sait, de la Centrul Balcanic pentru Cercetări Strategice, estimează că aproape 18 milioane de cetățeni turci au origini balcanice. „Milioane de oameni, inclusiv turci, albanezi, bosniaci, torbeși (musulmani macedoneni – n. ed.) și mulți alții au venit în Asia Mică din Balcani în valuri imense, din cauza războaielor și a crizelor politice din secolele 19 și 20”, spune el.

În prezent, Sait apreciază că aproximativ 400.000 de turci au dreptul la al doilea pașaport în regiune – deși doar Serbia are proceduri transparente în domeniu. „Alte state nu au acorduri bilaterale cu Turcia pentru cetățenie dublă sau nu doresc să o ofere din cauza compoziției lor etnice fragile”, spune el.

Recep Skrijel, istoric și om de afaceri, în magazinul său din Novi Pazar / Foto: BIRN

În orașul Novi Pazar, din sud-vestul Serbiei, fostul primar adjunct Faruk Suljevic este de acord că majoritatea statelor balcanice se tem să încurce planurile politice prin acordarea turcilor a celui de-al doilea pașaport. „Populația albaneză și cea turcă din Macedonia ar putea să crească rapid, la fel și populația bosniacă din Muntenegru… Dar Serbia nu are asemenea probleme sau temeri”, spunea el în octombrie, pe când încă mai era în funcție.

Un avocat din Istanbul care se ocupă de cetățenia dublă în Balcani face o listă cu obstacolele din fața turcilor care caută o nouă naționalitate. „Bulgaria nu acordă [ușor] un pașaport cetățenilor turci din cauza istoriei și dinamicii locale, dar și pentru că are deja o largă minoritate etnică turcă”, afirmă el, în condiții de anonimat.

„Kosovo și Muntenegru și-au schimbat legile în condițiile procesului de integrare europeană și acum acordă cetățenie după investigații foarte atente.” “Macedonia [de Nord] a înăsprit și ea cerințele pentru cetățenie, într-o încercare de a menține echilibrul etno-politic fragil din această mică țară, care ar putea fi afectat semnificativ de creșterea populației de etnie albaneză sau turcă.” „Iar Bosnia nu are un acord privind dubla cetățenie cu Turcia din aceleași motive ca Macedonia [de Nord] și Muntenegru.”

Cât despre Grecia, ea nu acordă cetățenie turcilor pe baza legăturilor de familie din cauza acordurilor bilaterale semnate acum aproape un secol, spune avocatul.

Afacerile înfloresc

În ciuda obstacolelor, inițiativa cu genealogia i-a inspirat pe unii turci cu origini balcanice să-și încerce norocul. Hasan Cin, director relații cu clienții la o companie de comerț din Istanbul, a cerut cetățenia Macedoniei de Nord pe baza rădăcinilor mamei sale în această republică din fosta Iugoslavie. Tatăl său este originar din orașul Prizren, în sudul Kosovo.

„Amândoi sunt etnici turci, obligați să plece în anii ‘60 din cauza regimului comunist [iugoslav] și a politicilor împotriva musulmanilor”, afirmă Cin. Încă mai așteaptă să afle dacă cererea va fi aprobată.

La Skopje, Tahsin Ibrahim a condus până de curând Asociația macedoneană a organizațiilor societății civile turcești, o rețea de ONG-uri care susține interesele economice și juridice ale etnicilor turci din această țară – aproximativ 75.000, potrivit ultimului recensământ, din 2002.

Ibrahim spune că tot mai mulți cetățeni turci cu legături de familie în zonă au apelat la organizația sa pentru asistență juridică în încercarea de a redeveni proprietari pe terenuri ancestrale. Alții au căutat ajutor pentru a obține cetățenie. „Dintre acești turci, mulți s-au născut aici, în Macedonia [de Nord]”, spune el. „De ce să nu primească pașaport?”

Tahsin Ibrahim în Skopje. Foto: BIRN

Majoritatea cererilor vin de la etnici turci care au părăsit Macedonia după destrămarea violentă a Iugoslaviei, în anii ‘90, explică Ibrahim. Alte valuri de migrație, anterioare, au avut loc în 1913, odată cu retragerea Imperiului Otoman, și în 1953, când mulți etnici turci au fugit de politicile represive ale Iugoslaviei.

Dar la Sarajevo, reprezentantul în Bosnia al uneia dintre cele mai mari organizații de afaceri din Turcia, Asociația Industriașilor și Oamenilor de afaceri Independenți, admite că deținerea unui al doilea pașaport este o aspirație pentru mulți turci.

„Chestiunea unei cetățenii duble pentru cetățenii turci cu origini balcanice a devenit foarte populară, dar eu consider că este doar un moment emoțional, ce apare atunci când își găsesc originea pe serviciul genealogic online”, spune Omer Sert, care se trage dintr-o familie din regiunea Krajina, în nordul Bosniei. „Majoritatea nu sunt eligibili, iar în ce mă privește, nu mă gândesc să cer al doilea pașaport.”

Aceste obstacole nu-i împiedică pe tot mai mulți turci să-și înființeze afaceri în țările balcanice – unii încercând să scape de criza economică de acasă. Economia Turciei a fost răvășită de prăbușirea lirei și de inflația dezlănțuită, iar mii de companii au intrat în faliment, determinând mulți investitori să își mute activele peste graniță.

„Dintre toate statele balcanice, Kosovo și Albania sunt cele mai potrivite”, spune Cem Ozkan, un turc de 30 de ani din Istanbul care conduce o companie de uși și garduri metalice la Prizren, în Kosovo. „Cred că aceste două țări oferă un mediu de afaceri adecvat.”

Abdurrahman Balkiz, șeful Camerei de Comerț Kosovo-Turcia și director executiv al băncii BKT, estimează că în Turcia trăiesc peste șase milioane de etnici albanezi. Investițiile turcești în Kosovo ajung la aproximativ 382 de milioane de euro, spune el. „Cred că mulți turci care au origini în Balcani sunt tot mai dornici să vină și să investească aici [în Kosovo]”, afirmă Balkiz. „Văd că numărul lor crește mereu.”

În Albania, cele peste 400 de companii turcești dau de lucru la peste 15.000 de oameni, potrivit ultimelor date ale guvernului de la Tirana. Statisticile arată că investițiile private turcești se ridică la peste 2,6 miliarde de euro.

Dar în ce privește atragerea de noi afaceri turcești, micuțul Muntenegru își depășește condiția. Mai bine de 2.100 de afaceri turcești sunt înregistrate în această țară cu 622.000 de locuitori, depășind numărul de firme rusești sau sârbești, după cum arată datele administrației fiscale muntenegrene. Doar în 2017 s-au înființat aproximativ 450 de companii, de două ori mai multe decât în anul precedent.

Ismail Guvenc, antreprenor turc și fondator al Asociației oamenilor de afaceri turci din Muntenegru, spune că statutul de candidat la integrarea în UE al țării, împreună cu stimulentele pentru investitorii străini, o fac cea mai atractivă din regiune.

Și Serbia oferă stimulente pentru investitorii turci, spune Salih Alkan, care conduce o companie de distribuție a materialelor din plastic sintetic cu sediul în Novi Pazar.

Alkan a fost unul dintre primii turci care au obținut cetățenia sârbă – în 2006, cu mult înaintea inițiativei cu genealogia – datorită legăturilor de familie din Novi Pazar și orașul vecin, Tutin. „Am cu siguranță avantaje mulțumită cetățeniei mele sârbești”, afirmă el. „Putem călători în Europa fără viză, spre deosebire de cetățenii turci, ceea ce facilitează tot felul de conexiuni.”

‘Suntem toți otomani’

Indiferent de motivul pentru care au emigrat, mulți turci din Balcani vorbesc despre un sentiment de identitate împărtășită cu noii vecini. „Atunci când am ajuns aici, împreună cu familia, am considerat decizia noastră ca o renaștere a rădăcinilor familiale”, spune Omer Sert, industriașul din Sarajevo. „În scurt timp am adoptat limba. Suntem toți foarte fericiți pentru că m-am întors în țara strămoșilor mei.”

Și alții s-au simțit acasă. „Bosniacii respectă Imperiul Otoman și valorile lui mult mai mult decât o facem noi în Turcia”, spune Burak Baglan, un om de afaceri din provincia Hatay, din sudul Turciei, care conduce o agenție de turism cu o componentă de import-export. „Avem legături foarte puternice. Ne apropiem pe zi ce trece.”

Într-o cafenea din Sarajevo numită Aksaraj, după un vechi cartier din Istanbul, Baglan afirmă că tot mai mulți tineri bosniaci învață turcește în speranța că se vor angaja la instituții turcești, de stat sau private, sau chiar în Turcia. „Și turcii învață limba bosniacă”, spune Baglan. „Pot vorbi în turcă cu prietenii mei bosniaci. Pot să-mi comand ceaiul sau cafeaua în bosniacă sau viceversa, pentru că acum lumea știe turcește.”

Omul de afaceri turc Burak Baglan în Sarajevo / Foto: BIRN

Recep Skrijelj, profesor de istorie și proprietar al unui magazin de bijuterii în orașul Novi Pazar din Serbia, declară: „Suntem toți otomani. Imperiul Otoman încă trăiește aici!” Skrijelj este bosniac. Soția lui, Muberra, este turcoaică și predă medicina. Familia ei provine din orașul kosovar Prizren, o zonă cu o comunitate turcească puternică. Amândoi vorbesc fluent turcește, cu accent balcanic și un vocabular infuzat de cuvinte slave.

Mândria cu care vorbesc de moștenirea turcească nu este rar întâlnită în regiunea Sandzak din sudul Serbiei și nordul Muntenegrului. „În curând, toți copiii noștri vor vorbi turcește”, anunță Skrijelj.

În Kosovo, directorul Institutului Yunus Emre din Priștina devine poetic când vorbește despre „relațiile frățești” dintre Kosovo și Turcia. „În prima zi când am ajuns în Kosovo, dormeam adânc și am auzit muzică afară”, își amintește Mehmet Ulker. „Mi-am spus: ‘Sunt acasă.’ Instantaneu, m-am trezit, dar muzica a continuat. Când am ieșit, am văzut că nu sunt în satul meu [din Turcia], ci la Priștina.”

Înapoi la Skopje, Ibrahim, de la Asociația ONG-urilor ce susțin interesele etnicilor turci din Macedonia de Nord, îi dă credit lui Erdogan pentru că a lansat în premieră o nouă viziune, expansivă, a prezenței Turciei în regiune – susținută de finanțări pentru spitale, școli, agricultură, moschei și bănci. „Identitatea turcă nu este o identitate națională”, spune el. „Se răspândește dincolo de națiuni. Se împletește cu alte identități. Nu este legată de Turcia, este mult mai veche, mult mai vastă.”

Dar alții sunt mai puțin romantici când vorbesc despre influența lui Erdogan în regiune. „Lupta lui Erdogan cu mișcarea lui Gulen, relațiile tot mai deteriorate cu Occidentul și represiunea din Turcia au schimbat mult jocul din Balcani”, spune analistul Softic. „Pare să crească numărul de comunități din diaspora care critică politicile guvernului de la Ankara.”

Informații generale

Etnici turci în Balcani

În timpul secolelor de dominație otomană în Balcani, multe triburi turcice din Asia Mică, Asia Centrală, Caucaz și Marea Neagră au fost aduse în regiune, ca urmare a politicii de turcizare și islamizare duse de sultani. Rezultatul a fost o populație turcică importantă în ceea ce ulterior a devenit Grecia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Kosovo și așa mai departe.

Dacă mulți etnici turci au migrat în Turcia după înfrângerea otomanilor în Războaiele balcanice din 1912-1913 și Primul Război Mondial, în mai multe țări balcanice au rămas minorități etnice turce importante. Etnicii turci reprezintă 8% din populația totală a Bulgariei – aproximativ 600.000 de persoane, în total – în timp ce mulți turci de origine bulgară trăiesc în Turcia.

Potrivit Ministerului turc de Externe, aproximativ 150.000 de etnici turci trăiesc în Grecia continentală și alți 25.000 pe insulele grecești. Etnicii turci reprezintă 4% din populația de 2,1 milioane din Macedonia de Nord. În Kosovo, ei reprezintă aproape 2% din cei 1,9 milioane de locuitori – și una dintre cele șase stele de pe drapel, care simbolizează populația multietnică a țării.

Vorbitorii de turcă din Kosovo și Macedonia de Nord depășesc cu mult etnicii turci din ambele state – un indiciu privind importanța limbii turce încă de pe vremea otomanilor. Pe străzile din Prizren, în Kosovo, sau în capitala Macedoniei de Nord, Skopje, se vorbește curent în turcă. „Turcii din Kosovo sunt respectați, sunt cetățeni pașnici ai țării”, spune politicianul turc kosovar Fikrim Damka. „Turcii din Kosovo au sprijinit bunele relații ale Turciei cu Kosovo și joacă un rol foarte important în ajutorul și sprijinul crescând al Turciei pentru această țară.” (Toate cifrele, cu excepția celor pentru Grecia, provin din CIA Factbook.)

Mișcarea gulenistă

Mișcarea gulenistă este o mișcare religioasă și socială transnațională inspirată de predicatorul musulman turc Fethullah Gulen, care trăiește din 1999 în Statele Unite. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și Gulen au fost aliați apropiați până în 2013, motiv pentru care până atunci mii de suporteri ai lui Gulen au ocupat funcții în armată, poliție, justiție și administrație. Școlile și alte instituții guleniste au înflorit pe tot globul — și în special în Balcani, cu sprijinul Ankarei. În schimbul acestui sprijin, așa-numiții guleniști au promovat Turcia și au fost emisarii lui Erdogan în Balcani.

Dar începând din 2011, guleniștii au început să respingă agenda naționalistă și islamistă a lui Erdogan, iar primele fisuri ale alianței au devenit vizibile. Este momentul în care Erdogan s-a întors împotriva organizației, pe care a numit-o „stat paralel” și „Organizația teroristă fethullahistă”, pe scurt FETO. Erdogan i-a acuzat pe Gulen și mișcarea sa că ar fi planificat lovitura de stat ratată din iulie 2016, deși Gulen insistă că nu are nimic de a face cu ea. Turcia a arestat mii de presupuși susținători ai lui Gulen, închizând școli, colegii, ONG-uri, companii și bănci care aveau legături cu el.

Oficialii turci au făcut presiuni asupra Kosovo și a altor state balcanice de a desființa ONG-uri și colegii legate de Gulen și să le fie predați membri ai mișcării guleniste. Statele balcanice au rezistat, dar asta nu a împiedicat Ankara să aducă presupuși guleniști înapoi în Turcia prin forță. Agenția Națională de Informații turcă a condus două operații în Kosovo și Moldova, provocând indignare după ce a capturat zeci de profesori care lucrau la școli guleniste.

Represiunea lui Erdogan

După eșecul tentativei de puci din iulie 2016, represaliile declanșate de Erdogan împotriva presupușilor complotiști au fost nemiloase. Represiunea a deteriorat grav relațiile Turciei cu Occidentul. În același timp, politicienii din opoziție acuză că Erdogan a folosit puciul ratat ca scuză pentru a lansa o vânătoare de vrăjitoare gigantică împotriva criticilor săi și a-și consolida puterea.

Câteva zile după incident, Erdogan a declarat starea de urgență și a condus Turcia prin decrete prezidențiale timp de doi ani. Erdogan a concediat peste 170.000 de funcționari publici, inclusiv ofițeri de armată și poliție, judecători, profesori, funcționari din administrație, doctori și universitari pe baza unor presupuse legături cu organizații teroriste.

Aproximativ 160.000 de persoane au fost deținute de poliție, iar 70.000 au fost trimise la închisoare. Un număr de 155.000 de persoane au fost investigate sau judecate, potrivit Ministerului turc de Justiție. Guvernul a închis 70 de ziare, 20 de reviste, 34 de posturi radio, 30 de edituri și 33 de posturi de televiziune. Aproximativ 150 de jurnaliști au fost arestați — conferindu-i Turciei distincția îndoielnică de țară cu cei mai mulți jurnaliști deținuți din lume.

În acest timp, mii de școli, universități, asociații și fundații au fost închise. Guvernul a tras obloanele la câteva sute de companii. Peste 90 de primari de municipii – majoritatea din partea opoziției – au fost dați afară, iar mai mulți parlamentari au fost întemnițați. Alegerile din Turcia, desfășurate în timpul stării de urgență, au provocat cirtici acerbe din partea guvernelor Occidentale și a opoziției.

După un referendum controversat, în aprilie 2017, în care OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) a afirmat că 2,5 milioane de voturi ar fi putut fi manipulate de guvern, Erdogan a schimbat Constituția pentru a-și asuma puteri supreme, fără aproape nici un mecanism de control. (Toate cifrele represiunii guvernului de la Ankara sunt din septembrie 2018.)

Sinopsis
H. Buyuk, A Clapp și A. Haxhiaj

Hamdi Firat Buyuk este jurnalist BIRN și analist politic, stabilit în Sarajevo. Alexander Clapp este jurnalist freelance și BFJE fellow, stabilit la Atena. Serbeze Haxhiaj este jurnalistă de investigații în Priștina. Acest articol a fost realizat ca parte a Balkan Fellowship for Journalistic Excellence (BFJE), sprijinit de ERSTE Foundation și Open Society Foundations, în cooperare cu Balkan Investigative Reporting Network (BIRN).

SHOWHIDE Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.