#Moldova Altfel. Oameni, locuri, bucătărie și vin

Haideți să vedem altfel Republica Moldova. Să lăsăm deoparte, pentru moment cel puțin, disputele politice, corupția, dominația oligarhilor și să vorbim despre o țară unde lucrurile sunt și normale, frumoase, simple. Să vedem, cu un ochi proaspăt, ce fel de oameni trăiesc acolo, care sunt locurile ce merită vizitate. Să aflăm că bucătăria moldovenească nu se reduce doar la zamă, sarmale și mămăligă, iar vinurile locale sunt tare, tare bune. Despre toate acestea vorbește – savuros, ironic și cu căldură – jurnalista Angela Brașoveanu, în cadrul unei noi ediții a podcastului ”Zoom cu Sinopsis”.

Cartea ”Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin” poate fi descrisă succint drept un subiectiv roman etno-gastronomico-vinicol. E o colecție de rețete noi și vechi (multe uitate), totodată o serie de reportaje din locuri mai puțin bătute, dar cu atât mai interesante, dar și o culegere de sfaturi despre cum merită să combini o mâncare bună cu un vin pe măsură. E o carte scrisă într-o limbă română foarte expresivă, cu multe arhaisme și regionalisme, e drept, dar toate acestea nu fac decât să îi accentueze farmecul. E o carte scrisă, totodată, cu ironie și o savuroasă, molipsitoare bună dispoziție. Volumul, apărut la Editura Cartier, în 2018, este ilustrat policrom cu fotografii de Roman Rybaleov.

Rezumat al principalelor idei:

# ”Cartea o văd ca pe o încercare de portret, cu toate trăsăturile de rigoare, și de caracter și de imagine și de suflet și de trup și de toate (…) Eu am încercat să privesc spre Moldova și cu un ochi din afară și cu un ochi dinăuntru, pentru că noi cei care locuim aici avem tot felul de nemulțumiri, nedumeriri și disperări și angoase în legătură cu țara aceasta. În același timp, noi vrem ca cei care vin aici să ne privească cu alți ochi și atunci a trebuit să privesc țara și cu un ochi proaspăt, al unui om care vede pentru prima dată, care plonjează în realitatea asta, ce uneori poate fi chiar simpatică”.

# ”Ceea ce am încercat eu să reabilitez într-un fel a fost bucătăria țărănească și să o asociez cu vinuri locale și să găsesc locuri care sunt demne de vizitat, inclusiv de către moldoveni. Am vrut să mai aduc la lumină tradiții care se mai păstrează în anumite sate, altele care sunt pe cale să se piardă. Am scris și pentru cei care au plecat din țară, dar care nu vor să o piardă din suflet”.

# ”Din carte reiese o imagine a Moldovei, un mix de azi, de ieri și de alaltăieri și cu puțină speranță și pentru un mâine. Cărțile care au apărut până acum despre Moldova ori erau albume cu peisaje, ori cu bucătărie de restaurant (…) o bucătărie deși tradițională, deja industrializată, stilizată. (…) Eu am încercat să dau la o parte tot cimentul acesta sovietic și să merg dincolo, spre bunicuțe, spre mame, spre mătușele, să vorbesc cu ele, să aflu lucruri… asta deși la începutul fiecărei discuții se rostea fraza: păi da ce e în bucătăria noastră?, păi doar plăcintele, sarmalele și mămăliga (…) Însă când îi lași pe oameni să vorbească, când îi faci să își amintească de copilărie, de bunica lor, de cuptoraș, de grădina de după casă, de buza de pădure, le vin amintirile, le vin toate lucrurile acestea magice pe care nu s-au ostenit să le găsească alții”.

# ”Sunt multe lucruri despre care pot afla turiștii (despre Moldova – n.e.). Întâi de toate, ceea ce s-a cam uitat, este bucătăria săracului, pentru că acum noi am evoluat, s-a trecut la alte forme de gătit, gătim cu alte produse, în supermarket și în magazin găsești în orice sezon și legume și fructe și cărnuri. Moldovenii erau foarte inventivi în combinarea a patru-cinci produse dar care reușeau, în cele șapte săptămâni de post, să pară mereu altele, mereu noi și mereu diferite. Rezulta o combinație nebună între aluat – cartof, sau aluat – fasolă, aluat –  varză, aluat – dovleac și care erau chestii făcute fie în cuptor sau coapte pe vatră, fie fierte în ceaun”.

# Pentru documentare, Angela Brașoveanu a mers și ”în nordul și în sudul țării și în zone din apropierea râurilor sau a pădurilor, căci în fiecare loc se gătea diferit. Am vorbit cu multe bunicuțe, am mers împreună cu Roman Robalyov, fotograful acestui album și am tras de limbă, am gustat, am mâncat, am înotat, pe urmă am tradus olecuțică și oboaghe în grame…” Toate rețetele aflate au fost transcrise, majoritatea dintre ele făcute și încercate chiar de autoare, apoi fotografiate și puse în carte.

# Cartea se vinde ca pâinea caldă, a avut deja mai multe tiraje, se pregătește a doua ediție, au fost lansări în mai multe orașe (București, Bruxelles, Paris). ”Cei din afara țării ne-au spus că atunci când vor să arate că sunt din Moldova (…) culeg ceva fotografii sau informații de pe net. Dar acum cu cartea, au văzut că ”Noi avem ce demonstra, noi o să mergem cu cartea la școală”.

# Se poate vorbi de o bucătărie moldovenească? ”Nici măcar cea franțuzească nu e în totalitate franțuzească. Totul este influență, influențat de cotropiri, războaie (…) Nu avem cum să avem o bucătărie pură, acesta e punctul de pornire, trebuie să acceptăm realitatea și să nu facem mofturi sau iluzii. Fiecare (etnie din Moldova – n.e.) a împrumutat de la cealaltă, fiecare a adaptat, a ajustat conform produselor pe care le avea la îndemână, conform buruienilor care creșteau pe-alături. Și-așa au apărut în carte și bucate găgăuze, bulgărești, ruse, ucrainene Nu aveai cum altfel, mi s-a părut de bun simț să le includem, pentru că noi toți locuim aici, în aceeași oală”.

# ”Am descoperit și locuri pe unde nu fusesem niciodată. Moldovenii nu prea călătoresc în propria țară (…) merg cel mult la părinți, la bunici, nu se duc să vadă ce se întâmplă peste trei dealuri”. Pentru realizarea cărții s-a mers peste tot, și în sud și în nord, fiecare loc având un specific aparte. ”Avem (în Moldova – n.e.) și defileuri, și peșteri, movile de proveniență necunoscută și vaduri de râu foarte frumoase,  cetăți, niște biserici ascunse. Cu o mică curățire a țării am putea să ne transformăm într-o bijuterie pentru ceilalți (…) Întrebam pe unii străini, mai mofturoși, care au venit pe aici, îi întrebam ce le-a plăcut. În primul rând – au zis – e o întoarcere în timp pentru noi, vezi un om cu sapa pe câmp, poți să mulgi o vacă, să te urci într-un tractor cu struguri. Erau foarte încântați să doarmă pe la babe în sat, să vadă cum arată un cuptor, cum arată o sobă, să mănânce la cuptoraș, cu găinile și rațele alături, să meargă la un wc în fundul curții. Ceea ce pentru noi e o chestie de rușine, pentru dânșii era una exotică”.

# Cum Angela Brașoveanu e și somelier, a ținut să abordeze și subiectul vinurilor moldovenești. ”Moldova are vinuri foarte bune, deja putem să ne mândrim cu asta. Eu cred că embargoul rus ne-a purtat noroc, cum nici nu au sperat vinificatorii noștri, pentru că un asemenea șut în fund i-a pus la lucru, i-a făcut să descopere cu totul alte piețe, i-a făcut să vrea să facă vinuri cât mai bune, pentru că în Occident nu te duci cu ulcea de garduri, dar nici în Orient. Și acum poți vorbi de vinuri moldovenești foarte bine cotate în lume. Desigur, avem și vinuri proaste în continuare (…) În ce privește consumul de vinuri, a apărut o generație tânără, de 27-35 de ani, care se reorientează de la coctailuri sau bere spre vin și care sunt e interesată să meargă la evenimente unde sunt și degustări și prezentări de vinuri. Tot ei merg la evenimente de asocieri de vinuri și bucate, evenimente gourmet și învață. Cu un vin nepotrivit poți să ucizi o mâncare, după cum cu o mâncare nepotrivită poți să ucizi un vin. Ele trebuie să trăiască împreună în cât mai mare armonie. Și ce am încercat să facem în carte, unde am lucrat cu una din cele mai bune oenoloage din țara noastră, Elizaveta Breahnă, să facem o asociere a bucatelor locale cu vinuri locale, să fie ca un manual pentru cei care încearcă să se cultive sub acest aspect”.

# Consumul (mare – n.e.) de alcool (din Moldova – n.e.) e explicat de mai mulți factori. E legat de sărăcie, de faptul că oamenii sunt disperați și atunci își varsă necazul în băutură. În plus, nu există la țară viață socială sau culturală, ceea ce era altă dată. Orchestre erau, cluburi de dans erau, fanfare, se făceau hore la sărbători. (…) Oamenii nu au ocupații și plăceri, le rămâne doar televizorul și băutura. Și asta duce la violență, asta duce la suicid, la degradare morală. Ar trebui să ne gândim la asta, să găsim cauzele… nu să interzicem vinul”.

Foto: Eugenia Crețu

# După cum spuneam, cartea a fost deja prezentată în mai multe orașe din afara Moldovei. ”Lansarea de care îmi era cel mai tare frică a fost la București. De ce? Pentru că e o atitudine dublă față de moldoveni. Întâi, una mioritico-siropoasă: vaaai, frații noștri de dincolo, limba noastră atât de dulce, clișee din astea. Și apoi, atitudinea ușor peiorativă și superioară: ah, voi ăștia de dincolo, bețivii, săracii rămași în urmă, rudele sărace pe care nu le vrea nimeni, voi care votați aiurea, care sunteți cu rușii. Dar când am văzut sala de la Clubul Țăranului – care a fost propusă pentru lansare -, când am văzut cât e de mare, eu m-am speriat. S-a dovedit însă neîncăpătoare, pentru că a stat lumea și în picioare.. publicul a fost un mix, jumătate români, jumătate moldoveni stabiliți la București. Toți s-au arătat interesați, cartea s-a cumpărat ca pâinea caldă, lumea a pus o grămadă de întrebări. Și mi-a plăcut foarte mult…”

Fragmente din carte:

”Caldă, sentimentală, dar nemiloasă cu sine, bogată, dar fără să-și valorifice propriile bogății, pierdută mereu între termenii cotropit și eliberat, nostalgică, dar lipsită de memorie, conservatoare, dar gata oricând să îmbrățișeze ce e venit de aiurea ca fiind superior, mândră de propria istorie, dar adesea fără să-și cunoască numele propriilor străbunici, Moldova a ajuns să aibă o identitate atât de multiplo-multiplicată, încât pare că nu o mai are deloc. Trăiește în același timp și în secolul XXI, și în Evul Mediu, se rupe, fără să se hotărască vreodată, între Est și Vest, sărbătorește două Crăciunuri, deschide șampania de revelion la diferite ore, pune pe același piedestal de mâncare tradițională „de la mămuca” și sarmalele, și salata „olivie”. Și dacă acceptăm, într-un sfârșit, că ăștia suntem, chiar dacă nu ne place cum suntem, hai măcar să încercăm să ne cunoaștem, să înțelegem ce culoare și ce hram poartă acest „cum”. Acesta e simplul mesaj al cărții pe care binevoiți să o țineți în mâini. E o oglindă sentimentală în care sperăm să vă placă să priviți. Veți găsi aici locuri demne de văzut, de simțit și de redescoperit, oameni simpli, demni de a fi băgați în seamă, dar și bucătari școliți cu mult respect pentru tot ce e adevărat. Veți găsi cherdele, larzănci, oi coapte în propria piele, alivenci, plăcinte cu frunze de sfeclă, covrigei opăriți, jamboane, scordolele, iahnii, vânat, chiselițe, cuțcuț, borșuri seci cu hațmațuchi și drehliță, plăcinte cu ou crud, ghiozlemele, ghevreci, cnișuri, kiur, cozonaci și babe, toate stropite generos cu vinuri de soi, brăgi, cireșate, țuici transpirate, de la caz la caz. Arome, aburi dulci, gusturi uitate, extrase din hornuri afumate de țărani, dar și din parfumatele caiete ale unor boierese refugiate prudent prin alte țări. De gătit primăvara, de gătit vara ori iarna, de post și de câșlegi. De adus aminte, de pomenit bunicii și de visat. Modeste, dar și luxuriante mâncăruri moldovenești, dar și ucrainești, și bulgărești, și evreiești, și țigănești, și găgăuze, c-ar fi păcat să ne prefacem că nu ne fierbem de secole în unul și același ceaun. (Angela Brașoveanu)

Foto: Eugenia Crețu

„… Oricât s-ar bârzoia cocoșii, umflându-și pieptul, dându-și aere de stăpâni ai vieții și ai somnului nostru matinal, uneori mai merg și ei la oală. Diferența dintre o zeamă de găină și una de cocoș nu e principială – sunt câteva nuanțe demne de știut: cocoșii, fiind mai tot timpul ocupați cu condusul lumii, sunt mai slabi, deci zeama va avea mai puțină grăsime, au o aromă mai puternică și conțin mai mult colagen. Cam atât cu introducerea, să trecem la treabă” (Zeamă de cocoș)

„… În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, aici erau o biserică ortodoxă, o biserică catolică și 7 sinagogi. Pârjolul războiului, al foametei și al deportărilor a atins Vadul-Rașcov până la măduvă. Mulți au luat calea pribegiei, mulți au fost omorâți. Târgul evreiesc a fost ars. S-a mistuit în flăcări și biserica ctitorită de Vasile Lupu, și doar clopotnița de piatră a mai rămas. Ca un avertisment, ca un semn mut de exclamare pentru cei care trec pe alături. O fi chemând să fim mai înțelepți. Dar cine-i mai înțelege limba? Apa Nistrului tace, tac și pietrele de mormânt, tac și nenumăratele ulcioare cu galbeni îngropate pe aicea în pământ. Liniște. Apoi nechează un cal, rage o vacă, hodorogește o mașină hârbuită și parcă am auzi răsucindu-se cheia în casa unde s-a născut Matcovschi. Ieșim din sat. Se lasă ceața.” (Vadul-Rașcov și tainele sale).

 

Sinopsis
Eugenia Crețu

Invitatul acestei ediții a podcastului ”Zoom cu Sinopsis” a fost Angela Brașoveanu, autoarea volumului ”Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin”. Reporter a fost Eugenia Crețu. Editarea aparține lui Mihai Țuțu, de la uzinadepixeli.ro. Podcastul este un proiect al Asociației de Investigații Media în Balcani – BIRN Romania și susținut de către Black Sea Trust for Regional Cooperation, BST. Opiniile exprimate aici nu reprezintă neapărat pe cele ale BST sau ale partenerilor săi.

SHOWHIDE Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.