Analistul militar Claudiu Degeratu este co-autorul unui studiu ce examinează cooperarea pe care România și Ucraina o au în domeniile securității, apărării și economiei, pornind de la premisele imprimate de istoria recentă a relației bilaterale și până în prezent, cu accent asupra stadiului actual și a perspectivelor dezirabile. În continuare, detalii despre aceste subiecte într-un interviu realizat de către Iulian Mareș.
Principalele idei
Studiul a fost prezentat recent la București, în cadrul unei conferințe organizate de Asociația “Experts For Security And Global Affairs”.
# Premisa ce trebuie avută în vedere este “poziția aparte, de oaie neagra”, pe care România a avut-o în cadrul Organizației Tratatului de la Varșovia, urmare a faptului că încerca să balanseze între Est și Vest; în consecință, toate celelalte state membre, precum Ucraina, abordau România ca pe un aliat “nu foarte onest și loial”; această experiență istorică s-a translatat în relația bilaterală ca “un factor de neîncredere”;
# Un alt factor ce influențează relația bilaterală este statutul internațional conferit României de apartenența sa la NATO și UE, un statut diferit de cel al Ucrainei și din care au derivat anumite responsabilități asumate în calitate de stat de graniță al NATO; spre deosebire, Ucraina a avut “un parcurs ambiguu ca stat”, întrucât de-a lungul anilor a încercat să oscileze “între influența Moscovei și influența Vestului”, cu “multe rezultate, mai bune sau mai puțin bune”;
# Un alt factor important, de natură militară si strategică, este prezența tot mai sporită a Federației Ruse în regiunea Mării Negre, ceea ce generează reacții diferite în România și în Ucraina; având în derulare pe teritoriul său un conflict militar deschis cu Federația Rusă, Ucraina e interesată să rezolve acest conflict și să își restabilească suveranitatea națională, în timp ce România vrea să descurajeze acțiunile agresive ale Federației Ruse; chiar dacă avem un punct de vedere comun în privința acestor riscuri și amenințări, “vedem diferit soluțiile”;
# Cei trei factori enumerați fac să existe între România și Ucraina, pentru moment, o relație bilaterală stagnantă, care “a înghețat undeva la nivelul anilor 2014-2015”; totuși, acest status quo are la bază, în special, situația minorității române din Ucraina, care e o problemă “nu neapărat de statut”, ci de implementare a unor standarde europene în ce privește drepturile lingvistice, anume dreptul la educație, dreptul la reprezentare în procese, dreptul la exprimare în limba română; “România consideră că este îndreptățit ca minoritatea românească din Ucraina să aibă un tratament egal cu cel pe care îl are minoritatea ucraineană din România”, însă deocamdată această problemă constituie un factor suplimentar, unul politic, care grevează relația bilaterală;
# O “abordare pragmatică” a relației cu Ucraina “trebuie să respecte elementele de pe teren”, precum: este statul vecin cu care România are cea mai lungă graniță și de unde emană cele mai mari probleme de securitate, dată fiind sporirea prezenței militare ruse pe teritoriul ucrainean, dar și exacerbarea unor vulnerabilități interne ale Ucrainei, care ar putea afecta și România;
# “Trebuie să pornim de la a stabili o imagine comună asupra situației de securitate” cu care se confruntă ambele state, prin intermediul unui dialog strategic, care să conducă la o evaluare a stării de securitate și la agrearea unei liste de priorități, având ca azimut “riscurile și amenințările pe care le-am putea combate mai bine împreună, decât separat”; acesta este un punct de vedere pragmatic, iar el derivă din responsabilitățile României privind organizarea și asigurarea apărării colective la nivel aliat;
Pe teritoriul României, există comandamente NATO și prezența militară americană, tocmai pentru ca și noi, împreună cu Polonia și statele baltice, implementăm pe flancul estic o strategie aliată de descurajare a Federației Ruse; această strategie ține cont de faptul că Ucraina se află între Federația Rusă și NATO, iar în același timp ne obligă să găsim soluții pentru a menține Ucraina drept un partener important al Alianței; nu vom putea să proiectăm stabilitate în regiunea noastră, dacă nu cooperăm cu partenerii NATO și UE din vecinătate, în special Ucraina, dar cu referire și la Republica Moldova și Georgia;
# “Ucraina nu ajută pe nimeni dacă ajunge în situația să fie un stat slab”, deoarece un stat slab în vecinătatea noastră “înseamnă o vulnerabilitate și în securitatea României”; de exemplu, într-un scenariu de agresiune cibernetică asupra Ucrainei, ar putea fi afectată și România și de aceea este foarte importantă ideea de a investi în stabilitatea Ucrainei și în relația bilaterală, pe domeniile securității și al apărării; bineînțeles, acest principiu de acțiune este valabil și în cazul Republicii Moldova;
# Îmbunătățirea relației cu Ucraina se poate face și în format trilateral sau sub-regional, însemnând ca România să genereze proiecte împreună cu Republica Moldova și Ucraina, proiecte care să fie benefice și în plan bilateral; de altfel, există o corelație între modul de acțiune bilateral și cel regional, ce se poate observa atât în strategia de securitate a României, cât și în politica externă pe care o promovăm;
# În ansamblu, România nu a investit foarte multe resurse în politica sa externă, însă o parte din acest tablou arată că, în vecinătatea estică imediată, raportul resurselor alocate a fost de 90% către Republica Moldova și 10% către Ucraina; considerarea prioritară a Republicii Moldova este normală, pe de altă parte asta nu explică de ce nu au existat sporiri de buget pe direcția altor țări;
# Dinspre partea României, au intervenit în relația bilaterală cu Ucraina și alți doi factori specifici: o cultură strategică a prudenței și o neîncredere în autoritățile ucrainene; aderarea la NATO a însemnat și însușirea unui nou sistem de valori în ce privește cultura de securitate; în relațiile cu țări ce au comportament ambiguu, așa cum este și Ucraina, “busola strategică” pe care o are România este dată de următoarele repere: apartenența la zona euroatlantică, statul de drept, valorile democratice ș.a.m.d.;
# România este unul dintre cei mai activi promotori ai valorilor euroatlantice, sens în care, încă din perioada de pregătire a summit-ului NATO de la București, din 2008, noi am promovat integrarea Ucrainei în Alianță, am promovat în relația bilaterală principiile Tratatului de la Washington, modul de gândire aliat și modul de gândire al unui stat democratic;
# România este în măsură să facă export de cultură strategică în Ucraina, circumscrisă valorilor euroatlantice, dar poate oferi și asistență de specialitate; diferența constă în faptul că zona de cultură strategică este una macro-conceptuală, în timp ce experiența României, mai ales pe relația cu Republica Moldova și Georgia, constă în asigurarea de asistență în domeniile securității și apărării; există destul de multe capacități la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Apărării Naționale și la Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul cărora putem oferi asistență specializată, în securizarea frontierelor, de exemplu;
Ucraina este deschisă la astfel de colaborări, dar nu putem spune că are o capacitate mare de absorbție a ofertelor de asistență, iar asta este o mare problemă, de fapt; sigur, întotdeauna există ofertanți de asistență, unii sunt jucători mari, precum SUA, Franța și Canada, care au la dispoziție capacități importante pe care le pot oferi Ucrainei; acolo, însă, problema este această capacitate limitată de absorbție, pornind de la un criteriu simplu – “câți știu limba engleză?”; în NATO, de exemplu, primul criteriu de interoperabilitate între aliați și statele partenere este să fie sporit numărul vorbitorilor de limbă engleză, care e limba de lucru în cadrul Alianței;
# Există interes politic din partea Ucrainei pentru creșterea volumului de asistență de care beneficiază, dar problema este în continuare capacitatea sa de absorbție, iar aici trebuie pus accentul pe ceea ce lucrăm împreună, pe creșterea acestei capacități;
# Noi, cei din zona societății civile, încercăm să oferim expertiză în mod pro-activ pentru instituțiile statului, în diferite formule, de la organizarea de evenimente, până la realizarea de studii ample; observ, însă, o abordare selectivă din partea acestor instituții, anumite idei sunt preluate, anumite proiecte sunt susținute;
# Cel puțin pe Ucraina, cred că ar fi putut fi luate în considerare mai multe astfel de inițiative, cel puțin din anul 2015, când s-a sesizat acest blocaj în relația cu Ucraina, iar cooperarea bilaterală a stagnat, contrar așteptărilor pe care le avea toată lumea;
#Blocajul a survenit, “bineînțeles, pe subiectul minorității române din Ucraina”, dar avem expertiză la nivelul societății civile și în această privință, pe dezvoltarea relațiilor interetnice; există forme de consultare cu decidenții români, dar cred că, de multe ori, nu există destule resurse care să fie investite în generarea de expertiză prin colaborarea dintre instituții și societatea civilă;
# Dacă s-ar face o analiză, ca să vedem pe ce zone suntem deficitari, probabil că Ucraina ar fi printre primele poziții; sigur, ar fi necesară o decizie de reorientare a unor resurse, pe de altă parte “reversul medaliei” arată că depinde de câtă voință politică se investește într-un subiect bilateral;
# Indiferent de nivelul voinței politice investite pe o relație bilaterală sau alta, zona unde trebuie investit pe termen lung este cea a cooperării dintre instituțiile statului și societatea civilă; de exemplu, MAE încearcă să facă consultări, dar nu le și extinde, de regulă se limitează la consultări punctuale și accesează mai puțin expertiza de nișă care există în anumite zone, preferând să rămână într-un registru generalist;
#Sunt subiecte care necesită aport de expertiză specializată, cum e cel al cooperării transfrontaliere și sunt investiții necesare a fi făcute pe zone de nișă, precum numărul de cunoscători ai limbii ucrainene din România; la noi, nu sunt experți independenți care să fi studiat limba ucraineană, nu avem centre de studii dedicate Ucrainei, nu avem masterate specializate în care să găsim studii de țară pe Ucraina, așa cum sunt în alte țări; în zona guvernamentală din România sunt foarte puțini experți pe Ucraina și trebuie să fim conștienți de acest lucru;
# Cooperarea cu Ucraina în domeniile securității aeriene și maritime constituie o zonă de oportunitate, chiar de necesitate; am în vedere faptul că, în regiunea Mării Negre, avem din ce în ce mai multă activitate militară rusească, “la limita unor acțiuni de hărțuire, provocatoare”; tocmai de aceea, cooperarea cu Ucraina în cele două domenii menționate trebuie să aibă ca scop evitarea unor situații de criză, care pot surveni, de exemplu, în traficul aerian;
# Dacă vom putea să ne coordonăm în domeniul apărării aeriene, pentru a îmbunătați capacitatea noastră de descurajare față de acțiunile Federației Ruse, ar fi un pas important înainte; nu putem avea o politică de descurajare eficientă, dacă nu ne coordonăm cu toate statele care sunt interesate în acest sens;
# Pe dimensiunea maritimă, situația e la fel: se intensifică traficul comercial, dar se intensifică și activitatea militară rusească, întrucât se sporește prezența Federației Ruse în zona peninsulei Crimeea; dacă nu greșesc, sunt patru submarine rusești, de capacitate nucleară, staționate în bazele navale din Crimeea; ori, fără o securitate maritimă integrată, nu putem discuta de apărarea zonei economice exclusive, zona care înseamnă să protejezi și sectoarele de exploatare a resurselor naturale de gaze și de petrol; Ucraina și România au zone economice exclusive care se învecinează, deci cel mai eficient ar fi să avem o activitate comună de monitorizare maritimă asupra acestor zone; odată cu anexarea Crimeei, Rusia este interesată să își extindă zona economică exclusivă, mai ales în detrimentul Ucrainei, iar activitatea tipică în acest scop constă în mai multe patrulări abuzive în zonele economice exclusive ale Ucrainei sau ale României; “cazul Kerci” (în noiembrie 2018, Paza de Coastă a Federației Ruse a atacat și a capturat trei nave aparținând Forțelor Navale ucrainene, care încercau să traverseze strâmtoarea Kerci – n.n.) e cel mai bun exemplu pentru a demonstra de ce trebuie să avem o cooperare maritimă cu Ucraina;
#În relația cu Ucraina, dilema de securitate este ce anume are prioritate: protejarea drepturilor comunității românești din Ucraina sau apărarea față de factorul de risc comun reprezentat de acțiunile agresive ale Federației Ruse; soluția pentru această dilemă esta abordarea ambelor chestiuni, ținând cont de faptul că rezolvarea lor simultană nu va fi posibilă decât în anumite circumstanțe, foarte speciale;
# În mod normal, însă, rezolvarea problemei legate de minoritatea română din Ucraina va conduce la deblocarea întregului dosar de cooperare bilaterală; modul în care noi am soluționat problema minorității pe relația bilaterală România – Ungaria este ilustrativ, arată cum ulterior au fost rezolvate rapid și celelalte probleme;
# “Sunt optimist că Ucraina va învăța, până la urmă”, din exemplele pe care le are la dispoziție că “această problemă (n.n. – a minorității) poate fi rezolvată pe un termen mai scurt decât se crede”; “și noi am făcut greșeli în materie de legislație a minorității, dar le-am redresat, deci, este o problemă de învățare” și una de schimbare a atitudinii politice în Ucraina”;
# Spre deosebire de România, Ungaria a avut, în ultimii doi ani, “o atitudine foarte obstructivă” în privința relației dintre Ucraina și NATO; “și noi am fi putut să ridicăm aceeași problemă și în aceeași abordare”, dar asta nu caracterizează România, noi nu am încercat niciodată să folosim pârghia minorității pentru a bloca decizii la nivel aliat;
# Probabil, Ucraina are nevoie de mai mult timp ca să rezolve și statutul minorității ruse de pe teritoriul său; adevărata problemă din spatele minorității românești este reacția majorității ucrainene la situația minorității ruse, mai ales din zonele separatiste; odată ce minoritatea rusă va obține un anumit statut, se creează precedentul și pentru minoritatea românească și pentru celelalte minorități; “să nu uităm faptul că și Federația Rusă folosește activ situația minorităților, în războiul propagandistic pe care îl duce pe teritoriul Ucrainei, indiferent că vorbim de minoritatea rusească sau cea românească, se folosește de întreaga problemă”;
Minoritatea romaneasca este o comunitate loiala statului ucrainean, care isi asuma toate obligatiile de cetateni ai Ucrainei si care nu a beneficiat niciodata de situatia avuta de minoritatea rusa, am in vedere faptul ca aceasta are membri care au facut parte din Armata Rosie si primesc pensii militare”; “statul ucrainean a permis, ani de zile, ca minoritatea rusa sa beneficieze de programele Federatiei Ruse, in mod special”; deci, depinde de statul ucrainean sa acorde tratament egal minoritatilor;
* “minoritatea romaneasca nu a beneficiat de un tratament egal cu minoritatea rusa, nici in drepturi, nici in ce priveste aspectele economice, nici cele legislative, nici la nivel de administratie locala, in tot acest timp, ea a avut un statut de minoritate de mana a doua”;
* intre Romania si Ucraina, ar fi de dorit o strategie de tip “win-win”, deoarece ar oferi “avantaje si motivatii ambelor parti” si ar spori increderea, chiar daca evolutia e grea, increderea e mai importanta pentru relatia pe termen lung; intr-o abordare “win-win” solutiile se construiesc impreuna;
* “presedintele Zelensky incearca sa obtina pe termen scurt cativa pasi in a debloca rezolvarea conflictului cu Federatia Rusa, il intereseaza in primul rand sa inceteze total schimbul de focuri in zonele separatiste, de asemenea il intereseaza sa restabileasca controlul asupra granitelor”; in zonele separatiste, sunt aproape 420 km care acum sunt zone minate, de catre militarii ambelor parti; el “a facut cateva concesii, legate de retragerea din trei zone, care erau in planul OSCE de a se retrage, a deschis un nou pod in aceasta zona, a returnat prizonieri si alti cativa pasi simbolici”; “incearca sa obtina un progres in relatia cu Federatia Rusa, pentru a face si un fel de conciliere interna intre zonele separatiste si majoritatea ucraineana”;
* riscul este acela ca, cu cat dureaza mai mult aceasta situatie, cu atat majoritatea ucraineana se obisnuieste cu ideea ca acea zona separatista e ruseasca, este anti-ucraineana”; Zelensky incearca sa deblocheze pe termen scurt formatul Normandia, astfel incat Federatia Rusa nu mai reproseze Ucrainei ca nu face anumiti pasi;
* pe de alta parte, Zelensky va fi si prudent, deoarece urmeaza sa se discute partea cea mai importanta: statutul regiunii separatiste si a minoritatii ruse; este un pariu riscant, in care el mizeaza pe faptul ca majoritatea ucraineana va avea incredere in actiunile sale si va accepta ideea unui statut special in Constitutia Ucrainei pentru minoritatea rusa;
* estimarea mea este ca lui Zelensky ii va fi foarte greu sa obtina aceste lucruri, cred ca Rusia nu este pregatita sa accepte o formula de compromis privind statutul zonelor separatiste, probabil ca Rusia va obstructiona si va cere mai multe din partea Ucrainei; de fapt, Rusia urmareste altceva, pe termen scurt, anume reducerea sanctiunilor la care este supusa; cred ca Rusia ar putea accepta sa restituie Ucrainei controlul asupra granitelor disputate, cu conditia ca sanctiunile sa dispara si sa revina in cadrul G7, care ar redeveni astfel G8, ceea ce ar face sa fie un “partener valabil” pentru UE si pentru sua; acesta este obiectivul cel mai important al Federatiei Ruse, sa isi restabileasca statutul si foloseste aceasta “moneda de schimb”.
