„Râul supermicrobilor” pune industria farmaceutică croată sub microscop

Avertismentele privind existența unor supermicrobi letali în cel mai mare râu din Croația ridică grave semne de întrebare privind poluarea cu antibiotice provocată de producătorii de medicamente. De ce nu fac nimic autoritățile?
Râul Sava, înainte de intrarea în Zagreb / Foto: EPA-EFE/Antonio Bat

Venind dinspre drumul prăfuit care ține malul nordic al râului Sava, scena este de-a dreptul bucolică: verdeață luxuriantă, o plajă cu pietricele, cerul care se oglindește în luciul apei. Apoi vezi conducta de beton, pe jumătate mascată de iederă și tufișuri. Te izbește mirosul puternic de canalizare. O spumă maronie bolborosește la vărsarea în râu.

Dar cel mai îngrijorător pentru microbiologul Nikolina Udikovic Kolic nu este cum arată și cum miroase această conductă de deversare, aflată la 15 kilometri în amonte de Zagreb, capitala Croației.

Mai periculos este ce a găsit ascuns în sedimentele din jurul conductei – ceva microscopic, potențial letal, se arată într-o investigație a Balkan Investigative Reporting Network (BIRN).

„Mă simțeam ca într-o investigație polițienească”, își amintește ea cum a petrecut ore la rând ghemuită, în noroiul de pe malul Savei, adunând eșantioane de mâl în recipiente de sticlă. Era în 2016, în timpul unui an de muncă de teren.

Udikovic Kolic, șefa laboratorului de microbiologie și biotehnologie de la Institutul de stat Rudjer Boskovic din Zagreb, a descoperit acolo două antibiotice banale – azitromicină și eritromicină -, dar în concentrații alarmante.

Mai mult, echipa ei a observat că prezența antibioticelor determinase bacteriile din sediment să dezvolte rezistență la antimicrobiene (RAM). Cu alte cuvinte, mâlul devenise leagănul unor supermicrobi – microbi imuni la medicamentele care ar trebui să îi distrugă.

Oamenii de știință avertizează de multă vreme că dezvoltarea supermicrobilor reprezintă o amenințare gravă la sănătatea umană.

„Rezistența la antimicrobiene este una dintre problemele cele mai alarmante, similară cu schimbările climatice”, afirmă Johan Bengtsson-Palme, expert RAM la Universitatea din Göteborg, Suedia.

„Este una dintre problemele care ar putea schimba total cursul omenirii în următoarea sută de ani.”

O conductă de beton varsă ape reziduale în râul Sava, cu 15 kilometri în amonte de Zagreb / Foto: Vedrana Simičević

Nu este nici un secret că, pretutindeni în lume, râurile sunt inundate de antibiotice, provenite fie din apele reziduale spitalicești, fie din apa uzată menajeră vărsată în sistemele de canalizare urbană.

Dar oamenii de știință încă cercetează procesul genetic care duce la apariția supermicrobilor, iar rezultatele obținute de Institutul Rudjer Boskovic au eliminate unele lacune. O întrebare importantă își așteaptă însă răspunsul.

Datele obținute de Udikovic Kolic și echipa ei au dezvăluit niveluri de antibiotic mai mari de 1.000 de ori decât cele întâlnite la contaminările obișnuite. Așa că oamenii de știință au ajuns la concluzia că asemenea concentrații pot apărea doar în cazul unor derivate provenite de la industria farmaceutică.

Singurul vinovat posibil: o fabrică din satul alăturat, Savski Marof, deținută de Pliva, cel mai mare producător de medicamente din Croația.

Pliva, sau „Compania 1”, după cum apare în cercetările echipei Udikovic Kolic, are o istorie lungă și bine documentată de poluare a apelor din zonă.

Este, de asemenea, și singura companie din Croația care deține licența de producție pentru substanța activă din azitromicină, prin utilizarea eritromicinei ca ingredient de bază, potrivit Agenției pentru produse medicinale și instrumente medicale (HALMED), agenția de stat care supraveghează producătorii de medicamente.

Institutul Rudjer Boskovic a realizat unul din primele studii care au făcut legătura între supermicrobi și deșeurile vărsate de industria farmaceutică în râurile Europei.

Compania Pliva, deținută de gigantul israelian Teva Pharmaceutical Industries, declară că apele sale reziduale sunt sigure, după cum ar arăta teste independente.

Autoritățile din Croația par să creadă compania pe cuvânt. În loc să investigheze urgent rezultatele obținute de Udikovic Kolic și echipa ei, administrația de stat nu a făcut mare lucru pentru a le verifica sau pentru a monitoriza nivelul RAM din râul Sava.

Și nici nu au de ce. În ciuda îngrijorării manifestate la toate nivelurile în ce privește amenințarea supermicrobilor, nu există nici o lege în Croația sau în Uniunea Europeană care să reglementeze concentrația de antibiotice permisă în mediul înconjurător.

Experții consideră că o astfel de abordare apatică este total disproporționată față de severitatea amenințării reprezentată de supermicrobi.

„Asemenea concentrații înalte [precum cele din cercetarea echipei Udikovic Kolic] indică limpede [drept cauză] rezistența antimicrobiană”, spune Joakim Larsson, profesor la Institutul de biomedicină al Universității din Göteborg, unul dintre pionierii acestui domeniu.

„Dacă poluăm mediul înconjurător cu antibiotic în concentrații foarte înalte, riscăm să încurajăm dezvoltarea unor forme noi de rezistență în agenții patogeni.”

O luptă pierdută

În timp ce RAM face antibioticele tot mai ineficiente, spitalele pierd tot mai des lupta împotriva unor infecții precum pneumonie, tuberculoză, septicemie, gonoree și toxiinfecție alimentară.

Aproximativ 33.000 de oameni mor anual în Uniunea Europeană și în Spațiul Economic European din cauza infecțiilor cu supermicrobi, potrivit unui studiu din noiembrie 2018 realizat de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor.

Oamenii de știință afirmă că utilizarea greșită a antibioticelor este principala cauză a RAM, odată ce microbii din corpul nostru se transformă în supermicrobi din cauză că ne repezim să luăm pastile, de pildă, împotriva infecțiilor virale.

Dar tot mai multe dovezi arată că o contribuție importantă la dezvoltarea RAM o are contaminarea mediului cu antibiotice.

Atunci când antibioticele ajung în ape curgătoare, prin intermediul reziduurilor umane sau animale, concentrația rămâne relativ scăzută – în mod obișnuit, mai puțin de un microgram per litru (μg/l).

Acest nivel este pus în umbră de concentrația de antibiotice provenită din reziduurile industriale farmaceutice tratate necorespunzător, după cum arată mai multe studii realizate în ultimul deceniu în Asia.

Echipa lui Larsson de la Universitatea din Göteborg a dezvăluit în 2007 că nivelul concentrației de antibiotice din scurgerile provenite din aproximativ 90 de fabrici din orașul indian Patancheru îl depășește pe cel din sângele unei persoane care ia medicamentul în sine.

Nivelul antibioticului ciprofloxacin era de un milion de ori mai ridicat decât cel găsit în mod obișnuit în apele reziduale urbane după tratare. Dacă s-ar fi extras ciprofloxacinul care se scurgea zilnic în apele curgătoare din Patancheru, ar fi rezultat medicamente pentru tratamentul a 44.000 de persoane.

Oamenii de știință au găsit ulterior concentrații similare în apele din China, Coreea de Sud și Pakistan, cunoscute pentru controalele de mediu permisive.

Larsson consideră că cercetările din Croația ale lui Udikovic Kolic sunt „de foarte bună calitate”. „Și, într-adevăr, arată că există și în Europa poluări majore provenite din producția de medicamente”.

Microbiologul Nikolina Udikovic Kolic / Foto: Denis Lovrovic
Nu e un accident

Udikovic Kolic, 41 de ani, fostă bursieră Fulbright, nu și-a propus atunci, în 2016, să pornească la război împotriva marilor companii farmaceutice.

Plină de entuziasm și idei după studiile ei postdoctorale de la Universitatea Yale, unde s-a specializat în metodologia metagenomică funcțională (studiul microbilor din eșantioane prelevate din mediul înconjurător), era dornică să exploreze posibilele legături dintre antibioticele din jurul nostru și genele rezistente la antibiotice.

Nu a ales accidental contaminarea de lângă Savski Marof. Colegii ei de la Institutul Rudjer Boskovic detectaseră deja concentrații ridicate de azitromicină și eritromicină în zonă în timpul unor cercetări din perioada 2006-2008.

Atunci, Pliva și alte două companii din Savski Marof au fost implicate într-un scandal din cauza poluării după ce deversaseră ani la rând reziduuri în apele curgătoare, inclusiv în Gorjak, un pârâu care se varsă în Sava și este poreclit Puturosul de către localnicii nemulțumiți.

Celelalte firme implicate erau producătorul de drojdie Kvasac, deținut de o companie franceză, și producătorul de medicamente Hospira, cu proprietari americani.

Ruza Katic, activistă și fost politician în municipalitatea Zaprešić, își aminteaște că a fost nevoie de o luptă lungă și aprigă pentru a obliga aceste companii să curețe pârâul Gorjak. „A fost greu să convingem autoritățile locale și Ministerul Mediului să folosească reglementările legale pentru a opri aceste companii farmaceutice să mai polueze aici”, spune ea.

O spumă maronie plutește la vărsarea apei din canalizare în râul Sava

Lucrurile au început să se miște abia după ce Ministerul Agriculturii a depus o plângere penală împotriva Pliva și Kvasac în 2007. Companiile din zonă au început atunci să își trimită apele uzate în sistemul de canalizare urbană din Zaprešić, unde erau procesate la uzina comunală de tratare CUP Zajarki.

Dar uzina nu este dotată cu echipamente împotriva contaminării cu antibiotice. Pliva a investit în 2014 peste 13 milioane de euro în propria unitate de tratare a apelor reziduale, dotată cu un bioreactor cu membrană, cea mai modernă tehnologie pentru îndepărtarea ingredientelor farmaceutice active din scurgeri.

De atunci, compania afirmă că tratează toate apele reziduale in situ, înainte să le trimită în rețeaua de canalizare, să fie retratate la CUP Zajarki și vărsate în Sava prin două conducte aflate la un kilometru una de cealaltă.

Udikovic Kolic a ales una dintre aceste conducte pentru activitatea ei practică, de teren, din 2016. Împreună cu echipa ei, a testat apa și sedimentele timp de un an, inclusiv în weekend și în zilele de sărbătoare.

Dacă bioreactorul cu membrană al Pliva și-ar fi făcut treaba, atunci nivelul de antibiotic ar fi fost neglijabil. Dar în mai multe ocazii, în timpul iernii și primăverii lui 2016, echipa de cercetători a găsit concentrații ridicate de azitromicină și alte două derivate de antibiotice macrolidice.

Uzina municipală de apă și canal Zaprešić a confirmat că Pliva și Hospira sunt singurele companii farmaceutice care își varsă apele reziduale în sistemul comunal de canalizare. Dar cum Hospira nu a produs niciodată substanța activă din azitromicină – lucru confirmat de agenția de stat HALMED – contaminarea cu antibiotice nu poate proveni decât de la Pliva.

Rezultatele cercetării științifice, publicate inițial în jurnalul Water Research anul următor, au arătat concentrații de până la 10.5 μg/l – de 1.000 de ori mai mari decât cele întâlnite de obicei în apele reziduale spitalicești după tratare.

Iar concentrațiile erau de 20 de ori mai mari chiar și câțiva kilometri mai jos, pe cursul râului. În același timp, testele de control din amonte au confirmat că nu există altă sursă de contaminare.

„Aceste descoperiri, împreună cu nivelul ridicat de compuși organici, fosfor și nitrat detectat în scurgeri indică un tratament nesatisfăcător realizat de Compania 1 și deversări neautorizate”, spune raportul cercetătorilor.

A mai fost ceva care le-a atras atenția: calendarul straniu al deversărilor. „În zilele de lucru, cum ar fi marțea sau joia, concentrațiile erau mici, dar eșantioanele prelevate sâmbătă după amiaza sau în timpul sărbătorilor aveau concentrații foarte ridicate de azitromicină și derivate de sinteză”, își amintește Udikovic Kolic.

Acest calendar a alimentat speculațiile că Pliva nu își folosește mereu costisitorul bioreactor cu membrană, poate pentru a economisi din costurile de operare. Compania neagă această variantă.

„Croații ne otrăvesc”

Dar mai înspăimântător decât antibioticele sunt supermicrobii găsiți în sedimentele din jur. Echipa lui Udikovic Kolic a detectat cantități impresionante de bacterii rezistente la azitromicină – care este cel mai popular antibiotic din Croația, fiind utilizat pentru tratarea oricărei infecții, de la dureri de ureche la boli cu transmitere sexuală.

Experții afirmă că din cauza RAM, eficiența azitromicinei a scăzut în spitalele din Croația. Rata actuală de eșec în cazul infecțiilor cu pneumococ tratate cu acest antibiotic este de 30%.

Munca din teren a cercetătorilor de la Institutul Rudjer Boskovic dezvăluie modul de „răspândire” al RAM.

„Unul din factorii fundamentali care face ca expunerea la antibiotice în mediul înconjurător să devină periculoasă este capacitatea bacteriei de a-și transmite genele”, explică Bengtsson-Palme de la Universitatea din Göteborg, comentând raportul echipei lui Udikovic Kolic.

„Dacă ai concentrații înalte de antibiotic, cum este cazul în cercetarea realizată de laboratorul Nikolinei, speciile și tulpinile sensibile de bacterii vor muri. Cele care supraviețuiesc vor fi mai rezistente.”

Acestea pot răspândi genele rezistente către alte bacterii „pentru că sunt foarte bune la transmis gene”. „Dacă ajung într-o situație de stress, reacția lor este să întrebe în jur: Hei, vecine, vrei din genele mele? Iar dacă aceste gene rezistente se transmit la bacterii care provoacă boli, atunci avem o problemă clinică.”

Exact problema pe care au găsit-o Udikovic Kolic și colegii ei. Experimentele de laborator au arătat că hoarde de gene rezistente din sedimentul din râul Sava „transferă” tot mai mulți RAM către agenți patogeni cum este Escherichia coli, care provoacă deseori infecții urinare și intestinale.

Oamenii de știință afirmă că supermicrobii și genele lor se pot răspândi și pot ajunge, din râuri și lacuri, în corpul nostru – prin ingerarea de apă, prin carnea peștilor sau atunci când ne distrăm la plajă sau înotăm.

Chiar dacă nu este simplu să arăți o legătură directă între infecțiile cu supermicrobi și poluarea mediului cu antibiotice, „au fost observate cazuri clinice suspecte”, declară Christoph Lübbert, șeful Secției de boli infecțioase și medicină tropicală de la Spitalul universitar din Leipzig.

Dar poate fi periculos să faci legătura directă, după cum spune Arjana Tambić Andrašević, șefa Departamentului de bacteriologie și infecții spitalicești a Spitalului universitar pentru boli infecțioase Dr. Fran Mihaljevic in Zagreb.

Tambić Andrašević vine cu exemplul bacteriei E. coli, care dezvoltă rezistență la o clasă de antibiotice numite cefalosporine după ce intră în contact cu kluyvera, o bacterie care provoacă rareori infecții, dar pândește deseori în rezervorul de gene rezistente în mediul înconjurător.

Concentrațiile ridicate de antibiotic s-au dovedit periculoase și pentru ecosistem. Echipa lui Udikovic Kolic a descoperit că scurgerile contaminate pot produce anomalii la embrionii de pește-zebră, de exemplu.

Echipa laboratorului de la Institutul Rudjer Boskovic a publicat articole despre descoperiri în patru jurnale științifice în următorii trei ani, iar rezultatele lor au devenit referințe pentru cel puțin alte două studii internaționale majore. În 2017, presa generalistă din Croația a publicat câteva articole despre descoperiri, axându-se pe poluarea cu antibiotice.

Dar presa din Serbia a sărit imediat asupra subiectului, alarmată de perspectiva antibioticelor aduse de râul Sava peste graniță până în capitala Belgrad, unde se varsă în Dunăre. „Croații ne otrăvesc”, suna unul din titlurile apărute într-un tabloid sârb.

În ciuda acestei atenții în mass media, autoritățile croate încă nu au inițiat nici o investigație pe baza cercetărilor lui Udikovic Kolic.

Nikolina Udikovic Kolic: „Mă simțeam ca într-o investigație polițienească”
Monitorizare „independentă”

Institutul Rudjer Boskovic nu a mai făcut teste de sedimente după 2016, iar BIRN nu a putut să verifice independent nivelul actual de antibiotice din Sava.

Compania Pliva a refuzat solicitarea BIRN pentru un interviu, dar a emis o declarație care afirmă că apele sale reziduale nu ar fi putut declanșa contaminarea descoperită de echipa lui Udikovic Kolic.

„Subliniem faptul că Pliva testează în mod regulat apa reziduală din cadrul unității de producție din Savski Marof și realizează o monitorizare continua care arată că toți parametrii se încadrează în limitele admise”, se spune în declarație.

„De asemenea, monitorizarea este realizată în mod regulat de laboratoare independente, potrivit metodelor specificate cu strictețe de instituțiile autorizate, iar parametrii colectați întrunesc toate normele prescrise și se situează în limitele permise.”

Ministerul Mediului a declinat întrebările despre descoperirile Institutului Rudjer Boskovic sau despre politicile Croației de monitorizare a apelor, îndreptând BIRN către administrația de stat a apelor, Hrvatske Vode, și Inspectoratul de stat al Croației, agenție oficială de monitorizare.

Potrivit Inspectoratului, ultima inspecție generală privind tratamentul apelor reziduale ale Pliva a avut loc la sfârșitul anului 2018, fără să se fi înregistrat vreo neregulă.

Dar când trebuie să verifice nivelul de antibiotic din apele reziduale, instituțiile statului se bazează pe monitorizarea realizată de Laboratorul național pentru sănătate, mediu și alimentație din Maribor, Slovenia, făcută la comanda companiei Pliva. „În Croația nu există un laborator autorizat să analizeze antibioticele”, se spune în declarația Inspectoratului de stat.

Fabrica de medicamente Pliva din Savski Marof

Experții afirmă că acest gen de încredere pune sub semnul întrebării independența și acuratețea reală a monitorizării. Pe de o parte, testarea nu este realizată inopinat și fără preaviz.

Potrivit Inspectoratului, laboratorul din Maribor face măsurători de șase ori pe an în două locuri, mereu aceleași.

Primul loc este la intrarea apelor reziduale ale Pliva în sistemul comunal de canalizare. Al doilea se află într-un punct din pârâul Gorjak unde compania nu mai face deversări de ape reziduale din producția de medicamente.

Nici unul din punctele de monitorizare nu se află în apropierea locului în care cercetătorii de la Institutul Rudjer Boskovic au înregistrat în 2016 concentrații înalte de antibiotice.

Pliva a refuzat să transmită date din testele realizate de laboratorul sloven, desi afirmă că rezultatele „confirmă că nivelul de antibiotice este mereu sub limita de detecție”.

Nici laboratorul din Maribor nu a dorit să transmită rezultate. Un purtător de cuvânt a declarat pentru BIRN că, atât timp cât monitorizarea a fost comandată de Pliva, informațiile aparțin Pliva. Inspectoratul de stat al Croației nu a răspuns la solicitarea BIRN de a oferi rezultate detaliate ale laboratorului din Maribor.

„Se pare că nu este suficient că firma desemnează singură eșantioanele și este proprietara informațiilor”, comentează ironic Larsson, de la Universitatea din Göteborg, despre felul în care regimul de monitorizare al Pliva corespunde cu cele mai bune practici la nivel mondial.

Un sistem mai bun ar putea fi realizat prin plasarea de așa-numite eșantioane pasive – dispozitive sau organisme proiectate să capteze poluanții chimici din mediul înconjurător într-un interval mare de timp – în apele reziduale.

„Deși nu sunt grozave din punct de vedere cantitativ, ele pot evidenția emisiile ocazionale”, spune el. Dar „transparența totală” a metodologiei de realizare a eșantioanelor și a analizei este obligatorie.

„Se pare că este nevoie de anumite inspecții la fața locului”, este concluzia lui Larsson.

Fără limite legale

Dincolo de o monitorizare mai bună, experții consideră că principala problemă este reglementarea – odată ce nu există limite legale privind nivelul de antibiotice din mediul înconjurător. Ceea ce înseamnă că, teoretic, producătorii de medicamente pot polua fără consecințe.

„Standardele de calitate a mediului acvatic privind antibioticele macrolide [inclusiv azitromicina și eritromicina] nu sunt definite în legislația croată sau a UE”, se afirmă în declarația agenției de stat Hrvatske Vode.

Nici reglementările despre nivelul de antibiotice din apele reziduale ale producției de medicamente.

Într-un raport din 2018 al Centrului pentru prevenirea și controlul bolilor din SUA, Science and Innovation Network și Wellcome Trust, experții avertizează cât de periculos este nivelul insuficient de informații despre impactul RAM asupra mediului – și despre producția de antibiotice în general.

Nu doar că există puține date publice despre volumul de ingrediente farmaceutice active produse anual pe glob, sau măcar unde sunt produse aceste ingrediente, dar nu există nici standarde internaționale pentru limitele antimicrobiene din apele reziduale.

„În mod specific, pentru a realiza o prioritizare a acțiunilor este nevoie de o mai bună clarificare a riscurilor pentru sănătatea umană”, se afirmă în raport.

Prima evaluare independentă privind modul în care producătorii de medicamente răspund la amenințarea RAM a fost realizată anul trecut de Fundația Access to Medicine, organizație non-profit olandeză care face lobby în industria farmaceutică în favoarea celor săraci.

Evaluarea dezvăluie că doar opt dintre cele 30 de companii monitorizate au stabilit limite ale nivelului de antibiotice eliberate în mediul înconjurător – dar nici una nu publică cifre privind cantitatea emisă în realitate.

„Autoritățile de reglementare din UE nu solicită transmiterea acestor informații”, a declarat pentru BIRN Suzanne Wolf, director de comunicare la Fundația Access to Medicine.

În Suedia, una dintre cele mai avansate din Europa în abordarea cauzelor de mediu ale RAM, guvernul a mandatat Agenția de produse medicale (MPA) să facă lobby la nivelul UE pentru a înăspri controalele de mediu la producătorii de medicamente.

Reglementările actuale se referă la calitatea și siguranța medicamentelor, dar nu și la emisiile fabricilor, spune Kia Salin, expertă de mediu la MPA.

„Industria farmaceutică se împotrivește puternic la aceste reglementări”, explică Salin. „Au declarat că vor verifica singuri emisiile, în mod voluntar, dar există dovezi privind nivelul ridicat de substanțe farmaceutice în mediul din jurul unităților de producție, atât din Europa, cât și din afara ei.”

Referitor la situația din Croația, Salin a subliniat importanța unei monitorizări independente a emisiilor produse de fabricile de medicamente.

„Independența trebuie să fie unul din factorii cei mai importanți”, spune ea. „Noi pledăm de mai mulți ani despre importanța ei, la diverse seminarii de nivel internațional, dar nu s-a schimbat nimic. Industria se împotrivește mereu.”

Având în vedere lipsa informațiilor și a reglementărilor, rămâne ca oamenii de știință și cercetătorii să încerce să rezolve situația.

În luna mai, cel mai mare studiu global din domeniu a măsurat concentrația de antibiotice din 200 de râuri, în 90 de țări.

Alistair Boxall, cercetător științific la Universitatea din York și coordonator al studiului, a declarat pentru BIRN că poluarea cea mai importantă a fost detectată în anumite țări din Africa și Asia, dar în râurile europene nivelul este coborât.

Cu toate acestea, anumite locuri din Europa, cum este canalul Dunării din Viena, aveau un nivel „destul de ridicat” de antibiotice. „Am comparat concentrațiile cu pragurile de siguranță propuse în termenii riscului de dezvoltare a rezistenței antimicrobiene și există unele locuri din Europa unde aceste praguri sunt depășite”, a spus Boxall. Dar, adaugă el, încă se analizează informațiile strânse la nivel european.

Comisia Europeană a adoptat în luna martie o Abordare strategică privind impactul produselor farmaceutice asupra mediului care recomandă șase acțiuni, printre care colectarea de informații mai relevante, reducerea emisiilor producătorilor și îmbunătățirea tratării apelor reziduale.

Dar Wolf de la Fundația Access to Medicine spune că „dacă nu se reglementează acțiunile propuse, cel mai probabil e ca situația nu se va ameliora”.

Pentru Salin, de la MPA, strategia Comisiei este o dezamăgire. „Nu propune nimic concret despre cum trebuie abordate problemele”, spune ea. „Se referă mai mult la modul în care ar trebui să discutăm problema în următorul deceniu.”

Cea mai mare frustrare este că poluarea mediului reprezintă doar partea cea mai facilă a ghicitoarei privind supermicrobii, spune Bengtsson-Palme. „Problema de mediu a RAM joacă un rol mai redus, spre deosebire de utilizarea greșită a antibioticelor în sănătatea publică și agricultură”, explică el. „Dar eliberarea de antibiotice în mediul înconjurător fără alt motiv decât costurile puțin mai mici nu are nici un beneficiu.”

În 2015, Bengtsson-Palme și colegul lui Larsson au creat o listă cu concentrațiile „limită” de declanșare a rezistenței antimicrobiene pentru mai mult de 100 de antibiotice. Ideea era de a-i ajuta pe legislatori să identifice nivelul la care poluarea cu antibiotice devine periculoasă.

„Dacă nu putem face nimic cu ele, nu-mi imaginez că vom fi în stare să facem ceva cu utilizarea excesivă [a antibioticelor], unde nu e vorba doar de bani, ci sunt în joc viețile oamenilor și animalelor”, spune el.

Monitorizare deloc inteligentă

În Europa, doar două antibiotice – sulfametoxazol și sulfametazină – sunt monitorizate pe scară largă, inclusiv în mediul acvatic, de către autoritățile naționale, potrivit unui raport din 2018 al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene.

Alte antibiotice, dacă sunt monitorizate într-o anumită măsură, se întâmplă doar în câteva țări UE. Croația este una dintre țările care monitorizează trei dintre cele numite macrolide – azitromicină, eritromicină și claritromicină.

Hrvatske Vode, administrația de stat a apelor, afirmă că monitorizează aceste antibiotice conform deciziei Comisiei Europene (2015/495) de a crea o listă cu substanțe potențial periculoase la contactul cu apa.

Dar această verificare are loc doar de patru ori pe an, în aceleași două locuri de pe malul râului Sava. Cel mai apropiat este la aproape 10 kilometri în aval de fabrica Pliva.

În majoritatea cazurilor, „în apă nu au existat urme semnificative din aceste antibiotice”, potrivit Hrvatske Vode.

Alistair Boxall, coordonatorul celui mai mare studiu mondial privind prezența antibioticelor în râuri, afirmă că buna practică este să colectezi eșantioane din mai multe locuri din albia unui anumit râu – între șase și 20 de locuri pentru fiecare oraș.

„Problema cu monitorizările făcute de agențiile de reglementare este că ele urmăresc doar câteva chimicale”, spune el. „În Marea Britanie, cheltuim milioane pentru monitorizarea unor chimicale pe care de fapt nu le mai folosim și le ignorăm pe toate celelalte.”

Boxall a observat că lista UE cu substanțe periculoase conține doar câteva produse farmaceutice. „Nu există prea multă inteligență în actualul sistem de monitorizare”, afirmă el. „Lucrurile pot fi făcute mai bine, mai aprofundat, așa cum am făcut în studiul nostru, sau putem folosi metode de analiză avansată. Așa vom afla cu siguranță mai multe despre ce se întâmplă în râurile noastre și la ce suntem expuși.”

Sinopsis
Vedrana Simicevic / BIRN

Vedrana Simicevic este jurnalistă croată, specializată în știință, mediu și probleme sociale. Acest articol a fost realizat în cadrul Balkan Fellowship for Journalistic Excellence, sprijinit de Fundația ERSTE, în cooperare cu Balkan Investigative Reporting Network. Editat de Timothy Large.

SHOWHIDE Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.