După decenii de restructurare eșuată, Valea Jiului își pune acum speranțele într-un viitor care să nu mai fie legat de cărbune, se arată într-un articol Balkan Insight.
Mihai Danciu și Ion Barbu au deja o viziune pentru cum va trebui să arate Valea Jiului dintr-o perspectivă post-industrială. Și speră ca fondurile europene să îi ajute să o pună în practică.
Ca unul dintre inițiatorii Asociației Planeta Petrila, artistul vizual Ion Barbu a petrecut mult timp pentru a promova trecutul industrial al Văii prin intermediul unor proiecte culturale, încercând în acest fel să-i protejeze clădirile relevante, drumurile sau galeriile miniere, adică tot ceea ce a ținut în viață regiunea, pentru mai bine de 150 de ani.
Nu a fost un demers ușor, dar acum Barbu și Danciu întrezăresc o luminiță la capătul tunelului, respectiv ar dori să pună la lucru banii – miliarde de euro – promiși de către Uniunea Europeană pentru revitalizarea zonelor industriale dependente de cărbune. Fondurile, derulate prin intermediul programului ”Just Transition”, își doresc să ușureze tranziția către o Europă carbon-neutră până în anul 2050.
Mihai Danciu, în vârstă de 31 de ani, și-ar fi dorit doar ca asta să se întâmple mai curând. “Numai că tranziția ar fi trebuit să înceapă mai curând“, a declarat el pentru Balkan Insight. “Dar acum credem că este vorba de un lucru serios, ceva care trebuie făcut, atâta vreme cât valea e aproape pustie. Păcat că am pierdut atâta timp“.
Un mare potențial
O zonă izolată, formată din șase orașe miniere și din satele din împrejurimi, Valea Jiului deține un loc important în istoria minelor de cărbune din Europa Centrală și de Est.
Mineritul din vale datează din urmă cu 150 de ani, dar industria a înflorit în timpul dictaturii comuniste, când peste 100.000 de români s-au grăbit să ajungă în Vale venind din zonele mai sărace ale țării în cursul celui de-al doilea val al industrializării României.
Condițiile de lucru erau precare, accidentele erau ceva obișnuit, iar prejudiciile aduse mediului erau extrem de mari.
În 1997, la mai puțin de zece ani după execuția lui Ceaușescu și după căderea comunismului, un program de restructurare derulat de Banca Mondială a dus la închiderea treptată a minelor, ceea ce a provocat pierderea a peste 90% din locurile de muncă și a unui procent de 40% din populație.
Numai patru mine mai funcționează astăzi, în ele fiind angajați doar vreo 4000 de oameni. Și acestea sunt pe cale să se închidă.
Totuși, Alexandru Mustață susține că situația nu este chiar atât de groaznică. Coordonator al unei campanii promovate de Bankwatch Romania, menită să prevină impactul negativ de ordin ecologic și social al proiectelor publice și private, fiind totodată implicat în tranziția energetică din Europa Centrală și de Est, el afirmă că societatea civilă din Valea Jiului oferă motive de optimism.
“În Valea Jiului există un mare potențial și o societate civilă activă, iar asta începe să dea rezultate“, afirmă Mustață, care are 29 de ani.
Prin lansarea în acest an a Mecanismului Just Transition, care se înscrie în mult așteptatul Acord Verde, valea așteaptă peste 750 milioane euro din investițiile României în următorii șapte ani, iar scopul este acela de a se crea locuri de muncă.
La nivelul întregii Uniuni, fondul totalizează 7,5 miliarde euro.
’Orice pas mic e un succes’
Mustață a început să lucreze în cadrul comunității din Valea Jiului anul trecut, dar a fost surprins să constate cât de puțini oameni știau că se pot înscrie în proiectul ”Just Transition”.
În timpul discuțiilor de la Bruxelles, România a fost reprezentată de guvernul central, dar administrația locală și societatea civilă nu erau la curent. Așa că Bankwatch i-a adunat pe toți la aceeași masă și, curând, a deschis o linie directă de comunicare între Bruxelles și oamenii din Vale.
În aprilie 2019, șase primari din Valea Jiului au semnat un memorandum de colaborare în vederea unei dezvoltări susținute a văii, asigurându-și totodată asistența tehnică din partea Platformei UE pentru Regiunile Miniere.
România se află însă abia la început în ce privește proiectul ”Just Transition”. “În Valea Jiului, nimeni nu poate fi prea ambițios“, afirmă Mustață, el invocâd ca obstacol major lipsa unei reduceri treptate a exploatării cărbunelui la nivel național.
“În absența unui asemenea obiectiv, fiecare mic pas în direcția exclusivă a tranziției la nivel local reprezintă un succes“, mai spune el. “Asta înseamnă să-i convingi pe oameni să colaboreze, să înveți ce înseamnă asistență financiară sau pur și simplu să scrii niște proiecte“.
Alte țări din vecinătatea României avansează ceva mai rapid: Grecia s-a angajat să elimine cărbunele până în 2028, iar Slovacia a renunțat să mai deschidă o nouă centrală energetică bazată pe cărbune și s-a orientat spre noi direcții de dezvoltare a regiunii.
În România, Bankwatch a coordonat un raport pe tema unor posibile scenarii de dezvoltare susținută a Văii Jiului, concentrnându-și atenția asupra uneia dintre regiunile cele mai importante ale văii – Hunedoara. Concluzia? Cărbunele este de domeniul trecutului. “Dacă ai să continui să pompezi bani în cărbune n-ai să ți-i mai recuperezi niciodată“, afirmă Mustață.
“Costul producției la complexul energetic carbonifer din Hunedoara este de 110 euro/MWh, în timp ce pe piață electricitatea se vinde la jumătate de preț. Dar producătorilor de cărbune, care aparțin statului, li s-a garantat accesul la rețea – așa pot ei să vândă electricitatea – or, noi credem că acest lucru constituie o subvenție din partea statului“.
În ultimii 20 de ani, complexul minier de la Hunedoara a concediat 45.000 de oameni și niciun alt sector al economiei nu a reușit să-i absoarbă.
Totuși, potrivit unui raport al celor de la Bankwatch, până în anul 2030, în agricultură, turism, industrie și servicii ar putea fi create mii de locuri de muncă.
’Periferie culturală‘
Danciu și Barbu, a căror organizație neguvernamentală, Planeta Petrila, se numără printre cele 14 astfel de asociații care susțin prima platformă civică din vale, ”Valea Jiului Implicată” (Jiu Valley Involved), vor să folosească infrastructura minieră părăsită pentru noi proiecte, din dorința de a revitaliza zona.
Faimos mai ales pentru cele 10.000 de caricaturi făcute fostului președinte român Ion Iliescu, Barbu a revenit în Valea Jiului la Petrila, orașul său natal, prin anii 2000 și a început să promoveze regiunea sub forma a ceea ce, în opinia sa, ar fi fost o ‘periferie culturală‘, răspunzînd astfel inițiativei anuale a UE legate de Capitala Culturală.
Barbu a început să renoveze casa memorială din Petrila unde a locuit filosoful și scriitorul Ion D. Sîrbu, fost deținut politic de pe vremea regimul comunist, și a început să scrie poezii pe pereți, să picteze graffiti pe clădirile miniere și să ridice primul muzeu de artă din Vale.
Totuși, obiectivul principal al lui Barbu era acela de a salva mina de la Petrila, înscriindu-i anexele ca tezaur important care trebuie oprit de la demolare.
Dar moștenirea minieră a regiunii rămâne nerecunoscută oficial, iar clădirile sunt demolate în continuare.
Danciu și Barbu cred că asemenea proiecte pot ajuta Valea Jiului să-și clădească o identitate postminieră, deschizând drumul unor noi tipuri de industrie.
Un proiect care a mers deosebit de bine a fost cel legat de deschiderea unui club de robotică într-o mină părăsită – pentru tinerii din regiune și pentru părinții lor a fost un mare succes.
Platforma civică ”Valea Jiului Implicată” s-a implicat în discuțiile din regiune pe tema programului ”Just Transition”. Danciu e convins că cele 750 de milioane de euro destinate României vor ajunge în Valea Jiului. El a recunoscut că proiectele culturale au avut un impact diferit asupra localnicilor din vale. „E normal”, spune el. „Pentru oameni minunat ar fi să aibă niște locuri de muncă bine plătite”.
