‘Neîncrederea în vaccinare se corelează cu neîncrederea în instituții’

România a început pregătirile pentru campania de vaccinare contra Covid-19 însă acest proces se anunță unul deloc ușor. Care sunt prioritățile strategiei de vaccinare? Cum se va încerca depășirea numeroaselor rețineri, fie că acestea sunt date de lipsa încrederii în autoritățile statului, în eficiența vaccinului sau – pentru unii – de asumarea teoriilor conspiraționiste? La toate aceste întrebări răspune prof. univ. dr Alina Bârgăoanu, expert în comunicare și în combaterea dezinformării și membră a board-ului consultativ al European Digital Media Observatory
Alina Bârgăoanu
Principalele idei

==> Încrederea reprezintă elementul-cheie atunci când vine vorba despre convingerea publicului ezitant în fața unei teme atât de importante precum vaccinarea.

==> Pandemia a acționat la noi ca o foaie de turnesol, a scos la lumină toate slăbiciunile, disfuncționalitățile, blocajele acumulate de-a lungul atâtor și atâtor ani.

==>Este necesar ca publicului să îi fie comunicate informații clare, robuste din punct de vedere științific, dar într-o manieră accesibilă, fără a aluneca în lucruri superficiale sau inexacte.

==> Accentul în această campanie de comunicare ar trebui pus și pe schimbul transparent de informații și de perspective; toate vocile din societate trebuie antrenate în acest demers, toate grupurile, toate persoanele au dreptul la exprimarea îndoielilor, a preocupărilor, chiar a anxietăților create de vaccin și de vaccinare.

==> Important este ca răspunsurile la aceste atitudini să fie oferit de oamenii de strictă specialitate (…) într-o manieră cât mai nedistorsionată, mai “ne-contaminată” de agende exterioare științei, medicinei și, în general, exterioare demersului comun de a rezolva o criză majoră de sănătate publică.

==> Între încrederea în narațiunile conspiraționiste și nivelul de studii nu există o corelație puternică. Cele două variabile puternic corelate cu susceptibilitatea la dezinformare și narațiuni conspiraționiste sunt profilul psihologic și consumul media. Totodată, teama de necunoscut, maniera de a ne reduce anxietatea pot favoriza apariția gândirii magice, specifice copiilor, dar care, la nivelul adulților, poate juca rolul unui mecanism de apărare.

În societatea românească avem un nivel extrem de scăzut al încrederii în autorități. Care este abordarea pe care o vedeți pentru a gestiona această problemă structurală, fără rezolvarea căreia o campanie de informare și de vaccinare nu ar da roade?

Neîncrederea în autorități/ autoritate are rădăcini adânci în societatea românească. Uitându-ne la statisticile despre acest subiect, putem observa că, înainte de pandemie, în România, neîncrederea în autorități atingea cote mai mari în comparație cu alte state UE.

Remedierea acestei situații nu poate fi realizată într-un mod rapid sau miraculos, fiind vorba despre un proces îndelungat, care nu ține de câteva persoane, oricât de binevoitoare sau de bine pregătite ar fi. Încrederea reprezintă elementul-cheie atunci când vine vorba despre convingerea publicului ezitant în fața unei teme atât de importante precum vaccinarea.

În cadrul unei cercetări sociologice recente cu privire la vaccinare, am identificat faptul că neîncrederea în vaccinare se corelează cu neîncrederea în instituții. Aș putea să adaug faptul că, în general, atunci când cel care emite mesajul este o autoritate a statului, în mod cvasi-automat se creează o distanță între receptor și emițător.

Foto: Unsplash

Din acest punct de vedere, varianta pe care aș sugera-o este de a poziționa personalul medical în ipostaza de comunicator principal, de purtător de mesaje informative și educative în campania de informare cu privire la vaccinare.

Îi văd implicați, de exemplu, încă din fazele timpurii ale campaniei de vaccinare, și pe medicii de familie, aflați în ipostaza de ”gatekeepers” pe tema vaccinării. La fel, asistente medicale, dar și farmaciști, stomatologi, întregul corp medical.

Este necesar ca publicului să îi fie comunicate informații clare, robuste din punct de vedere științific, dar într-o manieră accesibilă, fără a aluneca în lucruri superficiale sau inexacte. În ceea ce privește aceste informații, cele mai importante sunt, în opinia mea, cele referitoare la importanța vaccinării, riscurile vaccinării, respectiv ale ne-vaccinării, modul de funcționare a vaccinurilor, contribuția imunizării prin vaccinare la încetinirea, poate chiar oprirea pandemiei.

Pandemia a presupus și un efort de organizare logistică ce, de multe ori, a lăsat de dorit. A fost cazul și la noi? 

Pandemia de COVID-19 a pus toate guvernele lumii la grea încercare și nici un demers de management al pandemiei nu a fost lipsit de sincope. În acest moment, toate statele europene trebuie să se lupte cu pandemia și, simultan, să se pregătească pentru campania de vaccinare, ceea ce dublează presiunea.

Ceea ce a relevat pandemia este faptul că reziliența – un concept atât de popular în dezbaterile curente, în literatura de specialitate – nu poate fi creată în condiții de criză, sub presiune; că este o utopie să crezi că poți fi disfuncțional pe vremuri “normale” și rezilient în perioade complexe, chiar turbulente.

Pandemia a acționat la noi ca o foaie de turnesol, a scos la lumină toate slăbiciunile, disfuncționalitățile, blocajele acumulate de-a lungul atâtor și atâtor ani.

Suntem acum în faza în care ne pregătim de lansarea campaniei de vaccinare.  Care este abordarea privind accesul la vaccin, care sunt prioritățile si care este orizontul de timp pentru acesta?

Potrivit Strategiei de vaccinare recent aprobată, vaccinarea se va realiza în trei etape. În prima etapă, vor fi vaccinate persoanele care lucrează în domeniul sănătății și cele din domeniul medico-social, atât cele din sistemul public, cât și din cel privat.

În cea de a doua etapă, sunt incluse persoanele care fac parte din populația cu grad de risc, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și persoanele care suferă de boli cronice, dar și lucrătorii care își desfășoară activitatea în domenii-cheie, domenii-esențiale pentru buna funcționare a societății. În cea de a treia etapă, urmează ca populația generală să aibă acces la programul de vaccinare.

Această etapizare este, în mare, una comună la nivelul tuturor statelor europene și la nivelul SUA, deoarece în acest mod se respectă cu strictețe grupurile prioritare care au cea mai mare nevoie de imunizare.

Din punct de vedere temporal, așteptarea este ca prima etapă de vaccinare (personal medical și medico-social) să înceapă în ianuarie, urmând ca, pentru vaccinarea a 60-70% din populația generală (cât este ținta pentru punerea sub control a pandemiei), să fie nevoie de circa șase luni de la prima doză de vaccin administrată. Cu condiția ca oamenii să se prezinte în centrele de vaccinare.

Dincolo de rezervele publicului față de autorități, vorbim și despre un fenomen specific pandemiei: campaniile de dezinformare și de fake news. Ce putem face pentru a diminua impactul acestora?

Am asistat, în aceste luni, la adevărate bombardamente de pseudo-informații care au menirea să dezinformeze, să decredibilizeze, să sădească îndoială, neîncredere. În aceste situații, se impune o abordare de combatere efectivă a dezinformării, a narațiunilor înșelătoare; suplimentar, subiecte de o importanță strategică precum cel al vaccinării nu pot rămâne doar la stadiul de comunicare defensivă, de demontare a narațiunilor înșelătoare care uneori vin în rafală.

Combaterea acestui fenomen ar trebui realizat și prin umplerea, cu informație robustă, a golurilor informaționale. Ar fi incomplet dacă activitatea de comunicare s-ar rezuma la acțiuni de dezamorsare a „bombelor” lansate de actorii dezinformării, deoarece ar fi pierdute din vedere informațiile științifice, solide.

Sunt de părere că accentul în această campanie de comunicare ar trebui pus și pe schimbul transparent de informații și de perspective; toate vocile din societate trebuie antrenate în acest demers, toate grupurile, toate persoanele au dreptul la exprimarea îndoielilor, a preocupărilor, chiar a anxietăților create de vaccin și de vaccinare.

Important este ca răspunsurile la aceste îndoieli, preocupări, anxietăți să fie, totuși, oferit de oamenii de strictă specialitate – imunologi, infecționiști, virusologi, specialiști în politici de sănătate publică; și important este ca acest răspuns să ajungă la public într-o manieră cât mai nedistorsionată, mai “ne-contaminată” de agende exterioare științei, medicinei și, în general, exterioare demersului comun de a rezolva o criză majoră de sănătate publică.

În contextul iminentei aprobări a unui vaccin de către Agenția Europeană a Medicamentului, se poate identifica și de o revigorare a mișcării anti-vaccin la nivel global. Credeți că societatea românească este mai susceptibilă la asemenea mesaje decât alte țări? 

Dezbaterile pe tema vaccinării au existat în țara noastră și în alte țări de dinainte de pandemie. Nu aș zice că societatea românească este mai susceptibilă la mesajele anti-vaccin(are) decât alte țări, deși acoperirea vaccinală, mai ales în rândurile copiilor, ar putea să ne dea serioase motive de reflecție.

Nu se poate nega faptul că tema anti-vaccinistă este una proeminentă în contextul pandemiei. Dacă ne uităm la sondajele realizate recent în țara noastră pe tema vaccinării, putem observa că ne confruntăm cu o majoritate ezitantă și nu neapărat ostilă. Avem un public destul de consistent care este indecis în acest moment, are ezitări și așteaptă informații, evoluții și dovezi care să încline balanța fie în favoarea, fie în defavoarea vaccinării.

Sunt, totuși, încrezătoare că publicul va fi receptiv, deschis să asculte ce au de zis medicii, personalul medical în general. Instituțiile responsabile trebuie să se deschidă, să afișeze multă disponibilitate și răbdare în procesarea întrebărilor și a curiozităților de orice fel. Suntem, dacă vreți, în fața unei decizii colective fără precedent: vrem sau nu să ajungem la finalul pandemiei?; vrem sau nu să ne recăpătăm controlul – atâta cât poate fi el – asupra vieții personale, profesionale, asupra vieții noastre sociale? 

Care este abordarea de comunicare privind un anume segment de oameni – cei care cred în vaccin, doresc să se vaccineze, dar nu sunt siguri cu privire la siguranța și efectele acestuia?

Aș spune că, în ceea ce privește demersul de a convinge oamenii cu privire la importanța și beneficiile vaccinării, nu există o rețetă universală. Cauzele nesiguranței, ale ezitării, trebuie întâi de toate cunoscute.

Înainte de orice demers comunicațional, este important să înțelegem profilul publicurilor țintă, cu accent pe categoriile ezitante. Ceea ce unul dintre părinții fondatori ai comunicării, Wilbur Schramm, exprima în termeni simpli, dar elocvenți: ”cunoaște-ți audiența!”. Literatura de specialitate este consensuală în a afirma că publicurile ezitante nu ar trebui criticate, “certate”, ci încurajate să adreseze întrebări medicilor și personalului medical, în general.

Vocea cercetătorilor și a medicilor – virusologi, epidemiologi, imunologi, specialiști în sănătate publică – trebuie să se facă auzită. Ceea ce nu înseamnă, așa cum am spus, că publicul larg nu ar mai avea dreptul la întrebări, dar preponderent, răspunsurile ar trebui să vină, totuși, din zona medicală. Aș accentua, din zona medicală de strictă specialitate.

Tocmai de aceea, din punctul meu de vedere este foarte importantă gândirea campaniei într-o formă etapizată. Prima etapă ar fi informarea, comunicarea, chiar educația cu privire la vaccinare, pentru a conserva încrederea în vaccinare în general. În acest demers, cred că este esențială implicarea directă a cadrelor medicale drept comunicatori principali.

În ceea ce privește următoarea etapă, cea care vizează informarea despre vaccinurile ce va fi autorizate, medicii și cercetătorii trebuie să se pună de acord asupra informațiilor medicale valide din punct de vedere științific, să  le „traducă” într-o manieră în care să fie înțelese atât de un specialist în domeniu, cât și de un om fără cunoștințe de specialitate.

Multe studii recomandă implicarea timpurie a publicurilor ezitante în proiectarea și implementarea strategiilor de comunicare, prin consultare, cooperare și discuții deschise despre temeri, riscuri și beneficii.

Cu alte cuvinte, conversația publică pe tema vaccinării Covid-19 trebuie să fie cât mai onestă, responsabilă și, nu în ultimul rând, empatică. Astfel, este necesar ca specialiștii să răspundă nelămuririlor și ezitărilor prin informație științifică, pe înțelesul publicului, informație care să fie furnizată prin intermediul unor surse credibile.

Un potențial obstacol de comunicare va fi explicația medicală privind studiile care s-au făcut pentru dezvoltarea vaccinului, vaccinul în sine și argumentele îndeajuns de solide pentru a convinge oamenii să se vaccineze. În acest context, ce va avea în vedere campania de informare și de comunicare pe tema vaccinului

În primul rând, cunoașterea amănunțită a temerilor, predispozițiilor și așteptărilor publicurilor țintă. Cum am arătat și anterior, din punctul meu de vedere, campania ar trebui să fie una etapizată. Așa cum am menționat, într-o primă etapă, am sugerat specialiștilor din domeniul medical „să traducă” într-un limbaj accesibil informațiile cu privire la vaccinare, însă acest proces implică mai multe obstacole.

Specialiștii trebuie să ajungă la un acord în ceea ce privește validitatea informațiilor științifice, să realizeze o traducere cât mai corectă și completă a termenilor medicali din limba engleză în limba română, iar mai apoi să exprime această informație într-un limbaj pe care să îl poată înțelege toată lumea. Limbajul tehnic, de specialitate este un obstacol serios în demersul de comunicare publică.

Având în vedere că este necesar ca profesioniștii din sectorul de sănătate să intre în postura de comunicatori principali, consider că este necesar să fie create instrumente de comunicare pentru a le veni în sprijin – ghiduri de comunicare medicală, broșuri, prezență în social media, pagină web dedicată etc.

Prin campania de comunicare, cred că este important ca personalul medical să ajungă să dețină pârghiile pentru a-i ajuta pe cei interesați să-și lămurească anumite aspecte, să găsească informațiile de care au nevoie pentru a căpăta încredere și pentru a lua o decizie informată. Acest lucru este bineînțeles o provocare importantă pentru specialiști, având în vedere că informația științifică este într-un proces de actualizare continuă.

Aș adăuga un singur lucru. Unele vaccinuri-candidate sunt rezultatul unei întâlniri dintre inteligența umană și inteligența artificială, triumful, dacă vreți, al unor abordări noi, bazate pe această întâlnire fericită cu tehnologia, cu big data, cu machine learning, cu capacitatea uluitoare de stocare a unor cantități imense de date. Această temă, promovarea ideii de inovație, de progres științific, de bio-tehnologie în cursa pentru dezvoltarea unui vaccin, ar putea ocupa un rol central campania de comunicare, un motiv de entuziasm și, dacă vreți, o modalitate de a restabili încrederea în știință, în expertiză, în tehnologie.

Voi reveni la puterea narațiunilor conspiraționiste, a dezinformării, pseudo-știrilor. Dacă nu ține neapărat de educație, de ce ține profilul celui susceptibil la dezinformare și la narațiuni conspiraționiste? 

Într-adevăr, între încrederea în narațiunile conspiraționiste și nivelul de studii nu există o corelație puternică, iar acest lucru este confirmat și de o serie de cercetări în care m-am implicat pe perioada pandemiei (martie și octombrie).

Nivelul de studii contează, însă datele statistice nu ne relevă o diferență copleșitoare între persoanele cu un nivel de studii ridicat  și cele cu un nivel mai scăzut în ceea ce privește încrederea în narațiuni conspiraționiste.

Din studiile realizate pe această temă s-a constat faptul că cele două variabile puternic corelate cu susceptibilitatea la dezinformare și narațiuni conspiraționiste sunt profilul psihologic și consumul media. Totodată, teama de necunoscut, maniera de a ne reduce anxietatea pot favoriza apariția gândirii magice, specifice copiilor, dar care, la nivelul adulților, poate juca rolul unui mecanism de apărare.

 

Sinopsis
Mălina Mîndruțescu / SINOPSIS

Interviu realizat de către Mălina Mândruțescu, redactor la SINOPSIS.

SHOWHIDE Comment (1)
  1. Din păcate nu se discută despre faptul că politicile publice au în vedere condiționarea vieții sociale de acceptarea vaccinului. Or, acest lucru contravine explicit libertății individuale astfel cum este conturată de cadrul juridic în vigoare și de principiile generale ale dreptului. Orice formă de (ușoară) condiționare este obligare, chiar dacă nu este menționată ca atare.

    Prin urmare, câtă vreme „ascultarea tuturor” este doar tactică declamativă, nu doar că nu voi participa, dar mă voi împotrivi activ campaniei de vaccinare.

    Avem nevoie de o declarație explicită de garantare a drepturilor pacientului și a libertății cetățenești, de o condamnare explicită a măsurilor (eventuale) de condiționare socială, de sancționare indirectă, discriminare sau umilire publică. Libertatea este mai importantă decât orice altceva!

Leave a Reply

Your email address will not be published.