Idei verzi, energie murdară. Finanțări UE pentru surse regenerabile eșuate

O investigație BIRN arată cum s-au sifonat subvențiile dintr-o campanie, sprijinită de Uniunea Europeană, de construire a unor centrale electrice din surse regenerabile, și cum râuri și zone protejate din Serbia și împrejurimi au fost devastate. Situația este comparată și cu ce s-a întâmplat în România

Revoluția europeană a energiei regenerabile și-a făcut intrarea cu mare zarvă pe Kamena Gora, un munte izolat din sud-vestul Serbiei, la granița cu Muntenegru.

În iulie 2015, muncitorii care lucrau la o microhidrocentrală au săpat în coasta muntelui un drum, aruncând în aer o stâncă dintr-o rezervație naturală. Au tăiat copaci protejați, provocând o alunecare de teren, și se pregăteau să instaleze o conductă pentru a direcționa apele unui râu de munte către mini-uzina electrică, constând dintr-o turbină montată într-o mică clădire.

Oamenii din gospodăriile răspândite pe coastele muntelui au fost consternați. Generații la rând folosiseră apele râului ca să-și irige culturile. Microhidrocentrala le punea acum existența în pericol. Și transforma într-o bătaie de joc decizia Guvernului, anunțată cu un an înainte, de a declara Kamena Gora rezervație naturală.

La Gračanica, un sat cu vreo 200 de locuitori, consilierul local Nehro Rovcanin a început să adune plângeri. „Nimeni nu ar trebui să primească autorizație să construiască într-o zonă atât de frumoasă”, spune el într-un interviu pentru Balkan Investigative Reporting Network, BIRN. „Este o violare a mediului, contrară intereselor oamenilor”.

Rovcanin a chemat poliția și a reușit să blocheze construcțiile – dar nu pentru mult timp. Lucrările s-au reluat în câteva zile. Proprietarii centralei nu aveau un document important, raportul de impact privind mediul, dar asta nu le-a stat în cale.

Centrala a fost inaugurată în 2016, anul în care proprietarul ei, magnatul Branislav „Gugi” Savic, a intrat la închisoare pentru rolul jucat într-un scandal imobiliar de multe milioane de euro din Muntenegru. Așa-numita „afacere Budvar” este mai bine cunoscută pentru că a încheiat cariera politică a lui Svetozar Marovic, ultimul președinte (2003-2006) al micii Iugoslavii și, ulterior, al doilea om ca influență din Muntenegru.

O microhidrocentrală poate părea o investiție minoră pentru un om de afaceri prosper, care a încălcat legea de mai multe ori. Dar Savic nu era singurul personaj de acest fel care s-a convertit la cauza energiei regenerabile din Serbia. În estul țării, la granița cu Bulgaria, autorizația de construcție pentru o microcentrală a fost adjudecată de o companie legată de Ljubisa Buha „Cume”, un gangster proeminent din Belgrad, mai cunoscut ca martor, în instanță, împotriva interlopilor implicați în asasinarea fostului prim-ministru al Serbiei, Zoran Djindjic.

Potrivit Centrului pentru Jurnalism de Investigație din Serbia (CINS), autorizații esențiale pentru aceeași centrală a cumpărat și o companie legată de Milos Pandrc, un traficant de cocaină condamnat la închisoare, fost asociat al baronului drogurilor Darko Saric, în prezent închis în Serbia  pentru contrabandă și spălare de bani.

Munții erau aproape neatinși înainte de construcția microhidrocentralei / Foto: Dina Djordjevic

Microhidrocentralele din Serbia sunt parte a unei adevărate febre a construcțiilor, răspândite în Balcani. În ultimii 20 de ani, sute de hidrocentrale de acest tip au apărut pe cursul râurilor de munte din bazinul Dunării, din România la est, până în Albania la vest, și din Macedonia de Nord la sud, până în Slovenia, la nord.

Regiunea este o combinație de țări devenite recent membre ale UE și țări aspirante la acest statut. Entuziasmul lor pentru microhidrocentrale a fost sprijinit de Uniune, ca urmare a politicii de încurajare a alternativelor „verzi” la centralele pe cărbuni care produceau cea mai mare parte a energiei în regiune. Peste tot în sud-estul Europei, băncile continentale ofereau credite pentru proiecte de energie regenerabilă, în timp ce guvernele propuneau subvenții generoase pentru a încuraja firmele private să investească în acest sector.

În același timp, legile de protecție a mediului erau, în multe țări din regiune, foarte ușor de ocolit. Combinația dintre subvenții de la bugetul statului și reglementări fragile a dus la o explozie de microhidrocentrale ce a spulberat, în goana după profit, obligația de a conserva natura. Multe dintre centrale erau pe versanți muntoși izolați, pe râuri repezi, considerate ideale pentru producerea de energie. Pe aceste cursuri de apă virgine au apărut conducte de beton, construcții de ciment și turbine. Chiar dacă era vorba de parcuri naționale, rezervații și habitate ale unor specii sălbatice indigene aflate în pericol de dispariție, precum lynxul balcanic și somonul de Dunăre (lostrița).

Această investigație BIRN dezvăluie cum goana după energie regenerabilă în Balcani, susținută de UE, a ajuns să distrugă mediul în numele salvării planetei. Povestea construcției unei microhidrocentrale în Serbia ne arată cum autorizațiile de mediu – obligatorii încă dinainte de a demara proiectul – sunt ignorate sau sunt obținute ulterior.

„Exista un cadru legal pentru protecția mediului relativ limpede, dar a fost ocolit prin orice mijloace”, explică Goran Sekulic, fost director adjunct al Institutului pentru Protecția Naturii din Serbia, unul dintre organismele care trebuie să avizeze noile centrale.

Documentele analizate de BIRN arată că cel puțin 24 dintre cele 116 microhidrocentrale care s-au conectat la rețeaua națională de electricitate a Serbiei în 2019 – o cincime din total – au fost construite fără să aibă autorizații de mediu esențiale. Totuși, aceste încălcări evidente nu au atras prea multă atenție din partea autorităților sârbe. Doar în trei cazuri – din cele 24 – s-au lansat investigații, pe baza suspiciunilor că autorizațiile de construcție au fost obținute ilegal. Toate s-au încheiat fără vreo acuzare.

Goran Sekulic, care a părăsit institutul în 2015 și lucrează acum pentru Worldwide Fund for Nature (WWF) în Serbia, spune că există câteva centrale ce s-au construit fără autorizațiile necesare, dar mult mai multe au distrus mediul înconjurător în ciuda faptului că au respectat litera legii. „Am avut unele proiecte extrem de nocive în arii protejate sau alte zone periclitate, care au primit foarte ușor autorizații”, declară el.

La construcția centralelor se aduc utilaje grele, ca în România / Foto: Ovidiu Mihuț

Oamenii de afaceri de genul lui Branislav Savic sunt în minoritate în rândul investitorilor în sectorul energiei regenerabile din Serbia. Majoritatea nu au cazier judiciar. Dar prezența unor asemenea personaje este un semn că subvențiile serioase ce susțin creșterea rapidă din domeniu atrag o mare varietate de interese comerciale.

Investitorii în microhidrocentrale au beneficiat de un tarif preferențial, care încurajează folosirea energiei regenerabile, utilizat în mod curent de guverne pentru a încuraja mici companii să construiască centrale cu energie regenerabilă. Statul garantează că va cumpăra electricitatea produsă de noile centrale la un preț fix generos, pentru o anumită perioadă – care a fost, în cazul Serbiei, de 12 ani.

„Existau interese economice uriașe [în spatele creșterii sectorului microhidrocentralelor]”, explică Sekulic în interviul pentru BIRN. „Deciziile [autorităților statului] erau direcționate în primul rând spre susținerea intereselor financiare ale investitorilor… Mediul nu putea să le stea în cale.”

În ultimul deceniu, dimensiunea distrugerilor provocate de microhidrocentrale a devenit evidentă în Serbia și în vecini. Din toată regiunea au apărut plângeri similare, privind cursuri de apă secate, livezi uscate și peisaje montane virgine mutilate de lucrările de construcție.

Furia a galvanizat mișcările ecologiste locale, aducând laolaltă fermieri și primari în marșuri de protest pe străzile capitalelor din regiune. Instituțiile UE au solicitat retragerea subvențiilor de la bugetul de stat, în timp ce băncile europene au înăsprit regulile de finanțare pentru noile centrale.

Aceste măsuri au avut efecte limitate, chiar dacă unele state au demarat proceduri de amânare a construcției de microhidrocentrale. Dar progresul a fost lent și nesigur – atât în țările membre ale UE, cât și în cele aspirante la aderare.

Cadrul de funcționare

Piața energiei este leagănul proiectului numit Uniunea Europeană. Organizația ce grupează astăzi 27 de state membre s-a dezvoltat din Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, o alianță a șase state, înființată în 1951 pentru a reglementa afacerile cu aceste resurse, considerate esențiale pentru reconstrucția continentului devastat de război. Dorința colectivă de asigurare a surselor energetice a aprins scânteia viitoarei integrări.

În prezent, UE este al treilea cel mai mare consumator de energie din lume, după China și SUA. Mare parte din această energie este importată, în principal sub formă de petrol și gaze, din Rusia. Interesul deosebit pentru energie regenerabilă al Uniunii nu este motivat doar politica de atenuare a schimbărilor climatice, susține Jakub M. Godzimirski, profesor și cercetător, expert în politici energetice europene la Institutul Norvegian pentru Afaceri Internaționale. Alte motive importante sunt preocupările geopolitice și comerciale.

„Atenția pentru energia regenerabilă este motivată în primul rând de nevoia de a reduce dependența UE de furnizorii externi, având în vedere că energia regenerabilă este produsă local”, detaliază el pentru BIRN. „În al doilea rând, este motivată de nevoia ca UE să devină mai competitivă global. Dacă piața [energiei regenerabile] este competitivă în interiorul Uniunii, atunci Uniunea va putea concura mai eficient cu alți actori ce operează pe plan global.”

Un protest al pescarilor din România / Foto: Ovidiu Mihuț

În calitatea sa de piață majoră de energie, UE poate exercita o influență considerabilă asupra politicilor energetice ale statelor membre și ale statelor aspirante la integrare din Balcani. Puterea economică aduce și capacitatea de a promova reglementări de mediu și reforme ale pieței, reforme ce își propun să reducă dominația monopolurilor proprietate de stat.

Vehiculul prin care UE își exercită această influență în zonă este Comunitatea Energetică Europeană, cu sediul la Viena. În 2006, Serbia s-a alăturat altor șase state balcanice care au ratificat tratatul cu Comunitatea Energetică. Semnatarii s-au obligat astfel să „respecte legislația UE de mediu, cea privind investițiile, cea privind practicile pieței și cea privind energia regenerabilă”, ca o condiție pentru accesul la „finanțarea pentru proiecte energetice de către UE și instituțiile financiare internaționale”.

Statele semnatare au fost de acord să adopte recomandările Comunității privind majorarea cotei de energie furnizată din surse regenerabile. Iar în Serbia și împrejurul ei, microhidrocentralele au primit prioritate, în dauna centralelor eoliene sau solare.

O microhidrocentrală tipică presupune existența unei conducte mari, situată în albia unui râu, care preia apa și o conduce, în aval, spre o turbină. Susținătorii acestei tehnologii consideră că sursa lor de energie este mai sigură în funcționare decât vântul și soarele, care depind în mai mare măsură de starea vremii.

Jakub Godzimirski afirmă că amenajările de hidrocentrale, mai mari sau mai mici, nu sunt greșite din principiu – dacă sunt bine reglementate, pot aduce beneficii importante. „Problema este felul în care este organizată piața, subvențiile oferite investitorilor”, precizează el pentru BIRN. „Este vorba de capacitatea de a controla lucrurile în conformitate cu cadrul legal și regulile de aplicare.”

Defrișări dăunătoare

Șantierul centralei de pe Kamena Gora – pe numele ei oficial Microhidrocentrala Seoce – a fost inspectat în 2014 și 2015 de către oficiali ai Ministerului pentru Protecția Mediului, unul dintre multiplele organisme sârbe însărcinate să verifice dacă se respectă standardele de mediu. Inspectorii au descoperit că unele autorizații de mediu erau caduce – fuseseră emise în 2012, cu mult înainte ca muntele Kamena Gora să fie declarat rezervație naturală.

Proprietarii centralei ar fi trebuit să ceară autorizații noi, după cum fuseseră înștiințați de alt organism guvernamental din domeniu, Institutul pentru Protecția Naturii. În loc de asta, au continuat lucrările pe munte. Nu au cerut autorizație nici pentru construcția unui drum de macadam, nici pentru tăierea unor copaci din rezervația naturală, nici pentru distrugerea unei stânci importante, pentru a face loc conductei.

În iulie 2015, Ministerul a declanșat o acțiune în justiție împotriva proprietarilor centralei, sub acuzația de construcție fără autorizațiile necesare. Cu toate acestea, proprietarii nu au ajuns niciodată în instanță, iar cazul a fost închis în cele din urmă, după ce în decembrie 2017 s-a împlinit termenul de prescriere.

Între timp, proprietarii au solicitat Institutului pentru Protecția Naturii autorizațiile necesare, pe care le-au obținut prompt. Așa că restul lucrărilor au fost realizate în conformitate cu legea. După cum arată documentele Ministerului pentru Protecția Mediului, proprietarii Seoce au plătit despăgubiri statului pentru pagubele forestiere, deși valoarea acestora nu era precizată.

Nehro Rovcanin s-a împotrivit proiectului de pe Kamena Gora / Foto: Dina Djordjevic

Ratko Ristic, decanul Facultății de Silvicultură a Universității din Belgrad spune: „Atunci când sunt tăiați copacii, terenul este și el deteriorat”. Chiar și în cazurile când se plantează copaci tineri, ca înlocuitori, ecosistemul forestier are nevoie de 60 până la 100 de ani pentru a se reface.

BIRN a luat legătura telefonic cu 15 august, compania care deține centrala Seoce, de trei ori în ultimele trei luni. De fiecare dată, angajații companiei au răspuns cererilor de comentarii că singura persoană autorizată să facă declarații este proprietarul Branislav Savic, care nu este disponibil.

Centrala Seoce a fost una dintre cele 116 microhidrocentrale care furnizau electricitate rețelei naționale sârbe în 2019. Cele mai multe dintre ele au fost construite în ultimul deceniu. Potrivit informațiilor obținute de BIRN de la autoritățile locale și Institutul pentru Protecția Naturii, cel puțin 24 dintre ele au fost construite fără să respecte condiții esențiale privind mediul, așa cum cer legile Serbiei.

Proprietarii acestor centrale au demarat construcțiile fără să realizeze studiile de impact asupra mediului care, în mod obișnuit, sunt utilizate în stadiul inițial, al planificării proiectului. În cazul Seoce, evaluările s-au făcut, în cele din urmă, dar numai după începerea lucrărilor de construcție.

Studiile de mediu au fost tratate ca o îmbunătățire ulterioară, și nu ca o condiție prealabilă, așa cum cere legea.

În Serbia, în septembrie 2019, președintele sârb Aleksandar Vucic a răspuns la presiunile activiștilor de mediu, promițând că va fi creat un organism separat, care va verifica standardele de mediu de la toate centralele construite în ultimul deceniu. Cu toate acestea, după un an, nu s-a întâmplat încă nimic. BIRN a luat legătura în octombrie 2020 cu biroul lui Vucic, pentru a obține un punct de vedere, dar nu a primit nici un răspuns.

Janez Kopac, director al Secretariatului Comunității Energetice, subliniază că responsabilitatea finală pentru protecția mediului este a Serbiei. „Noi putem emite avertismente, putem demara proceduri pentru delicte”, a spus el pentru BIRN, „dar până la urmă, [sarcina de a acționa] este a Serbiei”.

Sătenii spun că centrala Seoce a modificat debitul râului de pe Kamena Gora

Avântul construcției de microhidrocentrale în Balcani a fost susținut de creditele oferite de mai multe instituții financiare europene, ce doreau să promoveze sursele regenerabile în regiune. Printre cei mai proeminenți finanțatori în domeniu se numără Banca Europeană de Investiții (BEI) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Amândouă aceste bănci și-au înăsprit condițiile de creditare pentru construcția de microhidrocentrale, solicitând verificări mai stricte privind condițiile de mediu.

Mai multe bănci din Europa au susținut finanțările acestui gen de proiect în regiune. Printre ele, banca austriacă Erste, a cărei fundație sprijină și Balkan Fellowship for Journalistic Excellence, programul în cadrul căruia este realizat și acest articol.

Într-o declarație trimisă pe e-mail către BIRN, filiala sârbă a Erste afirmă că banca este hotărâtă să combată schimbările climatice prin finanțarea de proiecte ce urmăresc eficiența energetică și exploatarea surselor regenerabile. Declarația mai susține că banca nu a finanțat nici o microhidrocentrală construită în arii protejate și a adoptat „o matrice de risc care ia în calcul toți factorii sociali și de mediu, pentru a fi siguri că finanțarea este conformă cu standardele internaționale în domeniu”.

Cu toate acestea, mulți activiști de mediu consideră că toate băncile europene ar trebui să ia atitudine și să înceteze să mai finanțeze proiecte de microhidrocentrale. Bankwatch Network, o coaliție regională de grupuri ecologice și de apărare a drepturilor omului, duce o campanie în acest sens, susținând că este „aproape imposibil” să monitorizeze centralele, în parte din cauza poziției lor izolate. „Nici o evaluare de proiect nu îi poate opri pe constructori să sece albiile râurilor”, afirmă Pippa Gallop, consilier pentru energie în Europa de Sud-Est la Bankwatch, într-un e-mail adresat BIRN.

Goana după licențe

Ca urmare a acordului său cu Comunitatea Energetică, Serbia s-a angajat ca energia obținută din surse regenerabile să atingă o cotă de 27% din totalul energiei utilizate până în 2020. Estimări recente arată, însă, că ținta va fi ratată. De fapt, cota energiei regenerabile în consumul total de energie din Serbia a rămas relativ stabilă din 2009 și până în prezent.

În 2009, sursele regenerabile furnizau 21% din energia consumată în Serbia. În același timp, un Raport al Comisiei Europene din 2020 afirmă că sursele regenerabile au acoperit 20,3% din consumul energetic al Serbiei din 2018, ultimul an pentru care sunt disponibile informații.

Mai mult decât atât, mare parte din această cotă nu a provenit din producția microhidrocentralelor, ci dintr-o tehnologie mai veche – Microhidrocentralele au fost responsabile pentru doar 0,7% din totalul energiei produse în Serbia în potrivit EPS, compania publică de electricitate, și agenției naționale de statistică.

Construcția oricărei centrale electrice din surse regenerabile are un cost de mediu, dar acesta ar trebui – teoretic – să fie depășit de beneficiile generării de electricitate fără arderea de combustibili fosili. Dar ecologiștii afirmă că acest compromis nu a funcționat în cazul microhidrocentralelor din Balcani, deoarece noile centrale au furnizat cantități neglijabile de energie electrică.

„S-ar putea obține mult mai multă energie prin măsuri de eficientizare, de reducere a cererii, și mult mai multă electricitate poate fi generată prin centrale eoliene și solare bine poziționate”, explică Pippa Gallop de la Bankwatch Network.

Gračanica a trebuit să se adapteze la impactul unei microhidrocentrale

În ciuda faptului că se află în centrul strategiei Serbiei privind energia regenerabilă, microhidrocentralele nu au produs deloc suficientă electricitate pentru a susține angajamentul luat de Belgrad în acordul cu Comunitatea Energetică. În schimb, a generat profituri sănătoase pentru cei care au investit în acest sector.

O investigație realizată de CINS, centrul de jurnalism din Belgrad, arată că Serbia a cheltuit 105 milioane de euro pentru microhidrocentrale între 2013 și 2019. Costurile au fost suportate în mare măsură de consumatorii sârbi, care au plătit o suprataxă pentru „regenerabile” pe factura de electricitate. Profitul a fost, în același timp, transferat către investitori prin intermediul tarifelor preferențiale. Potrivit lui Godzimirski, de la Institutul norvegian pentru afaceri internaționale, tarifele joacă un rol vital în dezvoltarea capacităților regenerabile – ele îi protejează pe investitori de fluctuația prețurilor la energie.

„Atunci când vrei să decizi dacă să investești în microhidrocentrale sau în eoliene, trebuie să știi că vei obține un profit bun”, detaliază el în interviul pentru BIRN. „Iar dacă ai un acord solid cu rețeaua de distribuție națională, care îți permite să îți vinzi energia la un preț stabil, atunci decizia de investiție este mult mai simplu de luat.”

Garanția unui profit sigur pe o perioadă lungă poate transforma licența pentru o centrală de energie regenerabilă în obiect de speculație. O cablogramă diplomatică secretă trimisă de ambasada SUA din Belgrad face referire la un negoț tumultuos cu licențe în 2009 – anul în care Serbia punea primele cărămizi la temelia sectorului. Cablograma, dezvăluită de Wikileaks, citează o conversație dintre oficiali ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care se implicase în finanțarea proiectelor de energie regenerabilă. Reprezentanții băncii sunt îngrijorați că piața regenerabilelor „păstrează o caracteristică de tipul goanei după aur, mulți mici investitori… încearcă să câștige o licență în speranța că vor vinde rapid drepturile altor investitori

Nu există dovezi de corupție în cazul centralei Seoce și nici în procesul de gestionare a sectorului energiei regenerabile de către guvernul sârb.

Dar în alte țări, condițiile create de tarifele preferențiale au dat naștere unor cazuri de corupție.

Jakub Godzimirski consideră că sistemul este departe de a fi perfect și poate crea „breșe pentru corupție” în orice mediu insuficient reglementat, unde reprezentanții statului iau decizii care afectează finanțele unor companii private. De exemplu, firmele ce activează în domeniul energiei regenerabile pot fi tentate să le ofere „stimulente economice” funcționarilor guvernamentali, pentru a se asigura că vor obține o rentabilitate generoasă a investițiilor prin intermediul tarifelor preferențiale.

Cel mai cunoscut caz de corupție în cazul proiectelor de energie regenerabilă susținute financiar de UE a fost dezvăluit în Sicilia, cu un deceniu în urmă, când procurorii au descoperit că mafia locală profita de pe urma construcției de ferme eoliene și solare.

Și Janez Kopac, directorul Secretariatului Comunității Energetice, recunoaște că există un risc inerent de corupție în sistem. „Acolo unde ai tarife preferențiale, afacerile pot fi preluate de către o mafie”, spune el. „Fiind un , fără alți intermediari, poate fi extrem de profitabil.”

Kopac consideră că acest comportament era de obicei limitat, fiind prezent la un număr mic de jucători de pe piața energiei regenerabile. „Statul va da faliment dacă va încheia asemenea contracte cu toată lumea”, explică el. „Doar firmele care pot profita în acest mod.”

Și în Făgăraș sunt multe microhidrocentrale

Kopac afirmă că tarifele preferențiale „pot fi tolerate” doar în situații excepționale, ca un stimulent pe termen scurt acordat firmelor private ce participă la dezvoltarea sectorului energiei regenerabile. Comunitatea Energetică a sfătuit statele membre să reducă tarifele treptat, dar cât de rapid posibil, și să le înlocuiască cu un sistem de licitații prin care să se stabilească investitorii ce primesc licențe de exploatare.

„Aceste microhidrocentrale sunt investiții ineficiente, iar statul le încurajează [cu tarifele preferențiale]”, spune el. „Licitațiile ar rezolva peste noapte situația, pentru că ar elimina subvențiile pentru investițiile ineficiente.”

În același timp, Kopac avertizează că organizația sa are o influență limitată asupra guvernelor care nu țin seama de sfaturile ei. „Teoretic, este posibil [să excluzi un stat membru din Comunitatea Energetică]”, spune el, dar asta ar fi „opțiunea nucleară”.

Câștiguri precare

Dacă Serbia continuă să ofere tarife preferențiale pentru microhidrocentrale, în ciuda instrucțiunilor UE, alte guverne din regiune au cedat în fața preocupărilor pentru mediu.

Membră a Uniunii din 2007, România a trecut printr-o febră a construcțiilor ce a dus la apariția a sute de microhidrocentrale în zone montane sălbatice. Unele dintre ultimele construite sunt instalate pe râurile Buda și Capra din masivul Făgăraș, o parte a Carpaților de Sud ce încadrează centrul României.

Munții Făgăraș sunt o destinație turistică populară și habitat pentru multe specii de animale sălbatice, printre care ursul brun și lynxul. O șosea care șerpuiește peste munți a fost descrisă de emisiunea britanică „Top Gear drept „cel mai grozav drum din lume”, datorită priveliștilor uluitoare și curbelor periculoase.

Avântul balcanic al microhidrocentralelor a ajuns pe aceste locuri cu zece ani în urmă, în sunetul exploziilor provocate de dinamită și al motoarelor de utilaje grele. Ovidiu Mihuț, un profesor din zonă ce obișnuia să iasă la pescuit pe râul Capra, își amintește prima întâlnire cu muncitori și buldozerele care instalau conducta în albia apei în 2010.

„A fost revoltător”, a povestit el în timpul unei întâlniri cu BIRN în Făgăraș. „Râul face parte din sufletul meu… Era ca și cum aș fi văzut o persoană cunoscută cum moare.”

Înfuriat, Mihuț a trecut la activism ecologic sub acoperire. S-a întâlnit în barurile locale cu muncitorii de la microhidrocentrale și le-a ascultat poveștile, fără să se vadă că adună informații. Ca să rămână treaz în timpul discuțiilor, își completa discret paharul de bere cu ceai rece.

Ovidiu Mihuț a devenit ecologist de nevoie

După ce primele sale informări transmise autorităților române au fost ignorate, Mihuț a trimis în martie 2012 un e-mail către Comisia Europeană cu prima din multele sale plângeri. De asemenea, s-a aliat cu alți activiști, cerând ca autoritățile române să oprească construcția de microhidrocentrale în arii virgine.

Succesul a venit în 2015, când România a oprit subvențiile pentru acest sector. În 2016, Comisia Europeană a deschis procedura de infrigement – de constatare a neîndeplinirii obligațiilor asumate – împotriva României, investigând eventuale încălcări ale legislației de mediu a UE.

Investigația încă nu s-a încheiat, dar răsplata activiștilor de mediu s-a dovedit durabilă. Cel puțin deocamdată –  în septembrie 2020, guvernul român a adoptat o lege controversată ce  permite construcția de hidrocentrale în zone protejate.

Ecologiștii cred că legislația are ca scop să urgenteze finalizarea unor mari proiecte publice, care au rămas neterminate pentru că nu respectau regulile UE. Ei nu se așteaptă ca noua lege să reaprindă avântul microhidrocentralelor, mai ales că nu conțin nici o prevedere privind acordarea de subvenții pentru noile centrale.

Diana Cosmoiu, coordonator la World Wide Fund for Nature în România, spune că eforturile activiștilor de mediu au făcut ca „ultima versiune a strategiei energetice naționale să nu sprijine dezvoltarea de microhidrocentrale”.

Experții intervievați de BIRN afirmă că reglementările de mediu ale UE tind să fie mai stringente pentru țările membre, decât pentru aspirantele la aderare. Guvernul sârb, de pildă, a fost îndemnat repetat să renunțe la tarifele preferențiale în favoarea licitațiilor – cel mai recent în 2020 –, dar Belgradul continuă să ofere această subvenție de preț.

Cât despre Nehro Rovcanin, consilierul local din Gračanica, campania împotriva microhidrocentralelor din Serbia i-a arătat cât este de dificil să îi tragi la răspundere pe cei puternici și influenți. „Un investitor poate băga o conductă într-un râu, dar numai noi, cetățenii obișnuiți, suntem pedepsiți dacă încălcăm legea”, spune el.

 

 

 

Sinopsis
Dina Djordjevic / BIRN

O investigație realizată de către jurnalista sârbă Dina Djordjevic în Serbia și România, ca parte a proiectului Balkan Fellowship for Journalistic Excellence, sprijinit financiar de către ERSTE Foundation, în cooperare cu Balkan Investigative Reporting Network (BIRN)

 

supported by the ERSTE Foundation, in cooperation with the Balkan Investigative Reporting Network. 

SHOWHIDE Comments (2)

Leave a Reply

Your email address will not be published.