Războiul pornit de Rusia are efecte dramatice și asupra comunităților de etnici români din Ucraina. Populația românofonă din sudul Basarabiei, acum regiunea Odesa, se confruntă nu doar cu problemele generate de război (sărăcie, insecuritate, creșterea intoleranței, pierderea de vieți omenești) ci și cu afectarea drepturilor de a învăța în limba maternă – pe care majoritatea o numesc limbă moldovenească – sau de a își păstra identitatea etnică. Aparent paradoxal, războiul poate să aducă o rezolvare în disputa dintre Ucraina și România asupra existenței ”limbii moldovenești”.
Despre viața românofonilor din sudul Basarabiei puteți afla mai multe în prima parte a acestui proiect, care poate fi citită aici.
Informația pe scurt
- Din 1998, în școlile din regiunea Odesa (sud-estul Ucrainei) nu se mai studiază în limba română. Educația minorității românofone de aici se desfășoară în limba maternă, numită limba moldovenească.
- Mai multe organizații civice, dar și statul român, au tot solicitat Ucrainei, în ultimii ani, să renunțe la folosirea sintagmei de ”limbă moldovenească”. Fără succes.
- În martie, Republica Moldova a adoptat Legea cu privire la utilizarea sintagmei ”limba română” în documentele oficiale, ceea ce a dus inclusiv la renunțarea folosirii în Constituție a glotonimului de ”limbă moldovenească”.
- Acum, ar exista premise ca Ucraina să își schimbe poziția, totul depinzînd de o decizie politică a Kievului. Experții consultați de Sinopsis, consideră însă că este nevoie de politici lingvistice adecvate care să permită existența auto-asumată a etniei moldovenești.
Lupta de dinainte de război
”Noi avem foarte mari probleme în regiunea Odesa, anume legat de faptul că ni se vîră în creier, ni se vîră în școli cu sila, anume ideea că există limba moldovenească”. Vorbele Zinaidei Pinteac sunt rostite fără ezitare. Profesoară la școala din Starosilia (Frumușica Veche), doamna Pinteac este una dintre cele mai active militante pentru existența limbii române în sudul Basarabiei istorice. Și face asta de ani buni, scriind petiții, dînd statul ucrainean în judecată, exprimîndu-și public poziția chiar cu riscul de a-și periclita cariera didactică.
Războiul pornit de Rusia în Ucraina a schimbat însă ordinea priorităților tuturor oamenilor de aici. ”De la începutul războiului am oprit totul. Nu pot să spun că am lăsat deoparte, dar am înghețat problema legată de drepturile noastre ca minoritate. Și am trecut la apărarea drepturilor noastre ca cetățeni ucraineni”.
Pînă la declanșarea invaziei ruse, acțiunile micii dar activei comunități de activiști și apărători ai ideii de românitate în regiunea Odesa au fost destul de numeroase. Printre altele, începînd din 2014, aproape anual, Asociația ”Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa a solicitat unificarea programei de învățămînt în limba română din cele trei regiuni limitrofe frontierei ucraineano-române (Maramureșul istoric, nordul Bucovinei și Basarabia istorică).
Totodată, în 2021, organizația „Asociația Profesorilor Etnici Români” și mai mulți locuitori din raioanele de sud ale regiunii Odesa au intentat un proces la Tribunalul Administrativ Districtual Kiev împotriva Ministerului Educației și Științei al Ucrainei solicitînd redenumirea limbii moldovenească în română.
Un an mai tîrziu, Consiliul Național al Românilor din Ucraina, care reunește 20 de organizații publice și mass-media din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa și Kiev, a făcut din nou apel la autoritățile ucrainene cu cererea de a recunoaște faptul că limba moldovenească nu există. A fost cerută de asemenea și anularea ordinelor de introducere a unor cote a limbii ucrainene în școlile cu predare în limba moldovenească. Solicitarea a fost reînnoită în mai 2023.
Aceste acțiuni ale organizațiilor civice ale românilor din Ucraina au fost însoțite și de demersuri ale României care, la nivel de instituții sau de reprezentanți oficiali, a solicitat în mai multe rînduri Kievului (vezi spre exemplu aici sau aici) să renunțe la folosirea sintagmei limba moldovenească. Pe 12 aprilie, România și-a reînnoit oficial solicitarea ca autoritățile ucrainene să adopte măsurile necesare pentru recunoașterea inexistenței așa-zisei „limbi moldovenești”. Dar, de fiecare dată, demersurile au rămas fără răspuns.
Atunci cînd a fost totuși formulat, refuzul Ucrainei s-a bazat pe articole din legile ucrainene, așa cum se poate vedea în continuare dintr-un răspuns venit de la Ministerul Educației de la Kiev (facsimil în imaginea alăturată / sursa aici): ”În același timp vă informăm, că în conformitate cu artitolele 11, 18 din Legea Ucrainei ”Cu privire la minoritățile naționale din Ucraina”, cetățenii Ucrainei au dreptul să-și aleagă liber și să-și reînnoiască naționalitatea. Obligarea cetățenilor, în sub orice formă, să renunțe la naționalitatea lor nu este permisă.
Orice restricționare directă sau indirectă a drepturilor și libertăților cetățenilor după criteriul naționalității este interzisă și se pedepsește conform legii. În legea Ucrainei ”Privind ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale și limbilor minorităților” (articolul 2) se prevede, că ”prevederile Cartei se aplică cu privire la următoarele limbi ale minorităților naționale din Ucraina: belarusă, bulgară, găgăuză, greacă, evreiască, tătarilor din Crimeea, moldovenească, germană, polonă, rusă, română, slovacă și maghiară.
Conform rezultatelor Recensământului general din Ucraina din 2001, 73,3 procente din moldovenii din regiunea Odesa consideră ca limbă maternă limba naționalității proprii. Conform prevederilor articolului 6 din Legea Ucrainei ”Cu privire la minoritățile naționale din Ucraina”, statul garantează tuturor minorităților naționale dreptul la folosirea și învățarea în limba maternă, sau studierea limbii materne în instituțiile de învățământ de stat, sau prin societățile culturale naționale.
Conform alineatelor al treilea și al patrulea ale părții întâi din articolul 7 din Legea Ucrainei ”Despre Educație”, persoanelor, care aparțin minorităților naționale din Ucraina li se garantează dreptul la educația în instituțiile comunale de învățământ, pentru obținerea educației preșcolare și primare, alături de limba de stat, în limba minorității naționale respective. Reprezentanții comunității moldovenești consideră că limba lor se numește moldovenească”.
Un alt argument folosit de Ucraina pe considerentul că nu se poate trece peste voința celor care, în mare majoritate, se identifică drept moldoveni a fost legat de faptul că, în Constituția Moldovei, la capitolul 13, se spunea că limba oficială a statului este cea moldovenească.
Schimbarea începe la Chișinău
Numai că acest din urmă lucru s-a schimbat în urma invaziei ruse în Ucraina. Afectată direct de război și cu o nouă conducere vădit pro-europeană, Republica Moldova, ia decizia ca în martie 2023 să adopte Legea cu privire la utilizarea sintagmei «limba română» în documentele oficiale.
Ulterior, pe 22 martie, președinta Maia Sandu promulgă această lege, consfințind astfel, inclusiv ulterior în Constituție, că limba de stat a Republicii Moldova este cea română. ”Îmi doresc ca limba română să ne unească pe toţi cei care trăim aici şi cărora ne este drag acest pământ. Noi, alături de alţi peste douăzeci şi şapte de milioane de oameni de pe glob, vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene”, spunea Maia Sandu.
Cum subiectul educației în limba maternă pentru minoritățile din Ucraina a fost unul folosit la justificarea intervenției militare lansată de Kremlin și speculat ulterior de propaganda rusă, nu a fost surprinzător că Moscova a reacționat vehement după decizia politică de la Chișinău. Dintre multele luări de poziție, să menționăm doar pe cea a purtătorului de cuvînt de la Kremlin care a spus că ”limba moldovenească este mai veche decît cea română și că prima, ca limbă a statalităţii moderne, este în mod organic un simbol al autoidentificării locuitorilor moldoveni, formată în interiorul graniţelor moderne din 1940” (detalii aici).
În schimb, la rîndul său, după cum era firesc, România a salutat decizia Chișinăului, spunînd prin vocea ministrului de Externe că ”aşa-numită limbă moldovenească nu există, ci este un construct artificial creat de Uniunea Sovietică şi folosit apoi de Rusia în scopuri propagandistice”. Reacții vehemente au venit și din partea susținătorilor moldovenismului, din Republica Moldova, printre care consemnăm aici și opinia fostului șef al statului, Igor Dodon: ”Occidentul impune Moldovei valori străine, distrugînd limba moldovenească și identitatea cetățenilor săi”.
Opinii similare (precum cea de mai jos, scrisă în limba moldovenească, cu caractere chirilice) au venit – îndeosebi pe social media – și din partea comunității moldovenești din regiunea Odesa. Am luat legătura cu unul dintre liderii săi, Anatol Fetescu, președinte al Asociației Național-Culturale Moldovenești din Ucraina, dar acesta nu a vrut să comenteze, spunînd că el nu și-a schimbat opinia, pe care a exprimat-o oricum în dese rînduri. Așa că, dacă este să cităm opinia dlui Fetescu, aceasta sună în felul următor: ”Acestea sînt activități anti-legale, îndreptate spre asimilarea moldovenilor în favoarea grupului etnic român și întărirea influenței românești în sudul regiunii Odesa, unde practic, în afară de persoanele plătite, nu există români”.
În plus, pe social media, pe multe grupuri de discuții ale susținătorilor limbii moldovenești, subiectul a fost dezbătut cu multă fervoare, imprecațiile fiind și ele prezente. Mai jos aveți un fragment, scris în limba moldovenească, cu caractere chirilice.
În acest vacarm de opinii, în majoritate motivate de interese și opțiuni politice, trebuie să luăm în considerare și punctul de vedere al experților. Sergiu Constantin, senior researcher la Institutul pentru drepturile minorităților din cadrul Eurac Research, consideră că poziția Ucrainei, de a permite fiecărui individ să se auto-identifice (dacă aparține sau nu unei anume minorități etnice, lingvistice sau religioase) așa cum crede de cuviință respectă un principiu de drept internațional.
Însă, adaugă Sergiu Constantin, ”țin să subliniez că dreptul la auto-identificare al persoanelor aparținând minorităților naționale nu este o chestiune pur subiectivă. O persoană se poate auto-identifica drept membru al unei minorități în baza unor criterii obiective legate de identitate, precum limbă, tradiții, religie. Cu alte cuvinte, alegerea subiectivă a individului este indisolubil legată de aceste criterii obiective”.
Iar faptul că limba moldovenească este o construcție artificială, un produs ideologic creat de propaganda sovietică cu scopul de a deznaționaliza populația românească din teritoriile ocupate de URSS (i.e. Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța) este, inclusiv pentru Sergiu Constantin, ”o teză susținută de numeroase studii publicate de istorici, sociolingviști și politologi”.
Decizia va fi politică sau nu va fi!
Am trimis o solicitare de informații la Ministerul de Externe de la Kiev pentru a încerca să aflăm dacă Ucraina intenționează să ia în considerare noul context politic și, implicit, să renunțe la recunoașterea oficială a existenței limbii moldovenești.
Deloc surprinzător, pînă la ora redactării acestui articol, nu am primit niciun răspuns. Oricum, o decizie în această privință va fi una exclusiv politică, iar acum pentru Ucraina, în contextul războiului pe care îl poartă cu Rusia, altele sînt problemele politice și militare mai importante.
Și oamenii din regiunea Odesa cu care am vorbit – deși cu toții se auto-identifică drept moldoveni – sînt relativ neutri pe acest subiect, afirmînd cel mai adesea că decizia va fi una a ”domnilor de la Kiev”, iar ei i se vor supune într-un fel sau altul.
Inspectoarea școlară Natalia Todorova, din orașul Ismail, spune că – în opinia sa – întîi de toate Ministerul Educației de la Kiev trebuie să elaboreze un proiect de lege în acest sens și acesta să fie trimis ulterior către Rada Supremă (Parlament) unde să fie modificat, adoptat sau respins.
Așa că, cel mai probabil, în viitorul apropiat, Kievul nu va mai putea ignora această chestiune și nici să nu țină cont de politica lingvistică promovată de R. Moldova și România, altfel doi aliați ai săi. Altfel, poziția sa de acceptare a situației actuale ar fi absurdă, rămînînd în aceeași tabără ideologică cu Rusia, statul-agresor împotriva căruia luptă.
Se poate spune însă că există și o certitudine: la nivel educațional, o eventuală decizie politică a Ucrainei de a nu mai recunoaște limba moldovenească ar avea un efect benefic concret asupra bugetului de stat. Asta pentru că, prin unificarea obligatorie a programelor pentru studierea limbii materne în școlile din regiunea Odesa cu cele din școlile din regiunea Cernăuți și Transcarpatia (la acestea din urmă reamintim că limba maternă este româna), s-ar economisi bani necesari pentru elaborarea și tipărirea manualelor în limba moldovenească.
În acest moment, așa cum se poate vedea mai jos, se tipăresc manuale diferite, într-o limbă care practic este identică. Spre exemplificare puteți vedea aici un abecedar în limba moldovenească, folosit în clasa I-a în regiunea Odesa și altul aici, în limba română, folosit în regiunea Cernăuți și Transcarpatia. Imaginile de mai jos, care includ și pagini introductive din respectivele abecedare, vorbesc de la sine.
Altfel, acest subiect ridică numeroase alte întrebări, pe care doar le enumerăm acum: Cum va reacționa comunitatea moldovenească din regiunea Odesa la posibilul „nou curs”? Există o posibilitate de scindare în cadrul acestei comunități și, dacă da, în ce forme se va exprima asta? Autoritățile centrale și regionale ale Ucrainei vor ține cont de opinia moldovenilor basarabeni în concordanță cu autoidentificarea națională și lingvistică?
Experții pe care i-am consultat spun că situația rămîne delicată, iar subiectul (in)existenței limbii moldovenești depinde de voință politică și oportunitate, dar că în realitate lucrurile se vor schimba greoi, în timp.
”După cum am putut observa, decizia (luată de autoritățile din R. Moldova – n. ed.) de a nu recunoaște existența limbii moldovenești este una pur politică, care ignoră autoidentificarea moldovenilor ca etnie separată. Moldovenii locali (din regiunea Odesa a Ucrainei – n.ed.) își păstrează acum identitatea etnică corespunzătoare. Doar unii locuitori din câteva sate din apropierea orașului Reni se identifică ca români.
Aceștia sunt vorbitori ai dialectului muntenesc al limbii române. Vorbitorii dialectului moldovenesc – adică toți ceilalți vorbitori de limba română din regiune – se identifică drept moldoveni”, ne-a declarat Andriy Oleksandrovich Kolesnikov, doctor în științe filologice, profesor la Universitatea Umanistă din Ismail. ”După părerea mea, odată cu nerecunoașterea (existenței – n.ed) limbii moldovenești, este puțin probabil ca etnia moldovenească să se ”dizolve” imediat în etnia română, recunoscându-se astfel ca un sub-etos al românilor. Acest proces va fi mai degrabă gradual, totul depinzând și de situația militară și politică din Basarabia (R. Moldova – n.ed)”, crede profesorul Kolesnikov. (interviul integral poate fi citit aici).
”Ar trebui să luăm în considerare și prioritățile situației actuale, ar trebui să înțelegem – pentru a proteja pe deplin drepturile lingvistice ale minorităților naționale -, că trebuie să ne protejăm și statul, să cîștigăm războiul (contra Rusiei – n.ed.). În viitoarea Ucraina, curățată de moștenirea corupției sovietice și post-sovietice, într-o Ucraina europeană, vom lucra împreună cu reprezentanții altor țări europene la măsuri eficiente de politică lingvistică, vom căuta un echilibru optim în ceea ce privește protecția drepturilor lingvistice și educaționale ale tuturor ucrainenilor, fie ei reprezentanți ai națiunii titulare, fie ai minorităților etnice”, a mai spus Kolesnikov.
Și cercetătorul Sergiu Constantin consideră că simpla decizie politică nu rezolvă chestiunea (in)existenței limbii moldovenești, căci atît în R. Moldova cît și în regiunea Odesa există ”o mare parte a populației, vorbitoare de limbă rusă, găgăuză, ucraineană chiar și română (…) care consideră în continuare că limba de stat este cea moldovenească. Acest lucru este evident consecința deceniilor de deznaționalizare din timpul Rusiei și Uniunii Sovietice”.
Însă Constantin crede că actualul context geo-politic permite rezolvarea acestei chestiuni. ”Ar fi necesară o cooperare trilaterală, între România, Ucraina și Moldova. Acum este un moment de oportunitate istorică de a se progresa în această privință. Înainte de război, în Ucraina nu exista voință politică pentru a se rezolva chestiunea”.
Însă acum, în contextul agresiunii ruse, cele trei state au interes comun și ” ar fi foarte bine ca acestea să profite de momentul actual și să pună pe masă o soluție agreată la nivelul celor trei guverne. Pînă la urmă, după cum am mai spus, este vorba de o decizie politică. Agenda comună a României, Ucrainei și Moldovei crește de la o zi la alta și rezolvarea chestiunii limbii moldovenești ar fi utilă și în contextul integrării europene a celor două state foste sovietice. (…) Cumva, războiul a provocat un cutremur la nivelul elitelor politice din cele trei țări, nu doar în Europa, și brusc s-a descoperit și voință politică și idei pentru cooperare. Există o fereastră de oportunitate care ar fi păcat dacă ar fi ratată. Este un moment istoric în care toate aceste interese converg”, încheie Sergiu Constantin (interviul integral poate fi citit aici).
Rămîne de văzut dacă, pe viitor, România și Republica Moldova vor reuși împreună, dar și separat, să dezvolte politici lingvistice care să permită asumarea de către moldovenii din regiunea Odesa a limbii române, fără ca asta să le afecteze în vreun fel identitatea. În ce privește Ucraina, lucrurile sînt văzut în general destul de diferit și au fost rezumate de către profesorul Kolesnikov: ”Problema principală a sudului regiunii Odesa este diferită. Etnicii moldoveni, români, bulgari și chiar găgăuzi care sînt potențiali studenți ai universităților ucrainene, datorită activității centrelor culturale și lingvistice, a programelor de sprijin pentru minoritățile etnice din partea statelor-mamă, sînt orientați deja de aproape zece ani nu spre integrarea în societatea ucraineană, ci înspre societățile ”metropolelor”.
(va continua)
Prima parte a acestei investigații poate fi citită aici.
Acest proiect jurnalistic, care include și investigarea situației minorității maghiare din Ucraina de către jurnalistul Adam Koloszi (G7.hu), a fost susținut de către Journalismfund Europe
