Discursul triumfalist al premierului român, Marcel Ciolacu, care a anunțat că ”limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este de astăzi (18 octombrie – n.e.) limba română, nu moldovenească” sau că drepturile minorităților din cele două țări vor fi protejate ”în oglindă” sînt mai curînd politicianiste. Ele necesită cîteva lămuriri și corecturi.
Context
Miercuri 18 octombrie, la Kiev, premierul Marcel Ciolacu a participat la prima ședință comună a guvernelor României și Ucrainei. Dincolo de condamnarea agresiunii ruse și reafirmarea susținerii politice și militare a Ucrainei de către România, cei doi șefi de guvern au convenit și asupra semnării unor acorduri bilaterale, preponderent economice (aici declarația Bucureștiului și aici cea a Kievului).
De remarcat că vizita în Ucraina a premierului Ciolacu a avut loc la 8 zile după ce Volodimir Zelenski a venit prima oară la București de la începutul războiului declanșat de Rusia.
Totuși, în declarațiile sale de presă, premierul Marcel Ciolacu a accentuat preponderent doar un aspect: de acum, în Ucraina nu mai există ”limbă moldovenească”.
„În mod special, vreau să îi mulțumesc domnului prim-ministru pentru deschiderea de care a dat dovadă în ceea ce privește decizia de a nu mai exista în acest moment «limba moldovenească». Din acest moment, la nivel internațional, nu mai există decât o singură limbă oficială, limba română”, a spus Ciolacu (vezi în video de la 22:30min la 24:18min).
„Consider că această invenție a Federației Ruse, prin această decizie a guvernului ucrainean, a dus la o îndepărtare a unei nedreptăți. Sunt ferm convins că împreună, în continuare, vom conlucra cum am conlucrat și în ceea ce priveşte tranzitul și exporturile grânelor din Ucraina și pentru a modifica legislația în ceea ce priveşte drepturile minorităților, acestea fiind în oglindă. Toate drepturile pe care le au ucrainenii în România vor fi regăsite și în legislația din Ucraina, astfel încât toți românii de origine română care trăiesc în Ucraina să aibă aceleași drepturi”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Unde greșește premierul român
De fapt, la o analiză atentă, declarațiile premierului Ciolacu că ”de acum, în Ucraina nu mai există << limbă moldovenească>>” și că Ucraina va modifica legislația în ce privește drepturile minorităților astfel încît aceasta să fie ”în oglindă” cu cea din România sînt mai curînd triumfaliste, politice și nu întru totul posibile în realitate.
Întîi de toate, acum Kievul doar și-a asumat faptul că va lua măsurile necesare pentru a renunța la recunoașterea”limbii moldovenești”. Comunicatul final al Cabinetului de Miniștri al Ucrainei o spune clar: ”(Cei doi premieri) au luat în considerare că limba de stat a Republicii Moldova este limba română; bazîndu-se pe discuțiile productive dintre președinții Ucrainei și României (București, 10 octombrie 2023), partea română salută decizia Guvernului Ucrainei de a soluționa urgent problema artificială a diferențierii dintre limba română și “limba moldovenească” prin implementarea măsurilor practice corespunzătoare, ținând cont de toate aspectele legale relevante”.
Implementarea măsurilor practice va fi un proces complex, care presupune o lege promulgată de către Rada de la Kiev, apoi modificarea sau adoptarea a numeroase acte juridice, îndeosebi din domeniul educației. Ne-recunoașterea de către Ucraina a așa numitei ”limbi moldovenești” are întîi de toate o importanță simbolică. Efecte practice sînt așteptate mai încolo și vor influența doar comunitatea vorbitoare de limbă română din regiunea Odesa (sud-estul Ucrainei). Acolo, există circa 120 de mii de persoane (datele sînt însă aproximative, fiind bazate pe un recensămînt din 2001) care în marea majoritate se consideră etnici moldoveni, vorbitori a unei limbi materne numită ”moldovenească”. Oamenii de aici se simt moldoveni pentru că memoria lor istorică este legată în primul rînd de R. Moldova și apoi de lumea rusă (Russki Mir), ei neavînd aproape deloc memoria apartenenței la statul român. Sînt circa 5.000 de copii care învață în școlile din regiune, dintre care doar una mai avea în ciclul primar clase în ”limba maternă”, restul fiind doar cu clase în limba ucraineană (pentru detalii vezi aici).
Situația s-a schimbat puțin de la 1 septembrie anul acesta, cînd odată cu începerea noului an școlar, la liceul din Borisăuca (regiunea Odesa) părinții și cadrele didactice au decis să renunțe la programa de învățămînt în ”limba moldovenească” și să o adopte pe cea în limba română (detalii aici).
Premierul Ciolacu a greșit și cînd a afirmat că de acum ”limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este limba română, nu moldovenească”.
Asta pentru că în Ucraina există o comunitate de circa 150 de mii de etnici români (date tot din recensămîntul din 2001 – n.e.), care și-au asumat explicit această identitate și care trăiesc în regiunile Cernăuți și Transcarpatia din vestul Ucrainei. Limba lor maternă a fost mereu cea română și au studiat și studiază după manuale și programă specifică de limba română. Principala problemă a acestor oameni este însă restricționarea accesului la învățămînt în limba maternă, Legea educației, cea a limbii ucrainene ca și noua lege a minorităților nefăcînd decît să consfințească reducerea nivelului de cunoaștere și folosire a limbii române. Detalii aici.
Premierul Ciolacu face doar o declarație politicianistă atunci cînd spune că ”limba moldovenească” este ”o invenție a Federației Ruse”.
Istoric, invenția a aparținut Uniunii Sovietice, dar este drept că ea a fost speculată intens în ultima vreme de către Moscova. Dintre multele exemple în acest sens, să menționăm doar pe cea a purtătorului de cuvînt de la Kremlin care a spus că ”limba moldovenească este mai veche decît cea română și că prima, ca limbă a statalităţii moderne, este în mod organic un simbol al autoidentificării locuitorilor moldoveni, formată în interiorul graniţelor moderne din 1940” (detalii aici).
Premierul Ciolacu face o afirmație lipsită de acuratețe și imposibil de pus în practică atunci cînd spune că ”legislația în ceea ce priveşte drepturile minorităților (din cele două țări-n.e.) va fi în oglindă”.
Acest lucru este aproape imposibil de pus în practică (spre exemplu, își va modifica Kievul legislația astfel încît în Radă să intre automat un reprezentant al comunității românești?) și nici nu este specificat în vreun document oficial internațional. UE nu are standarde obligatorii în domeniu, iar Consiliul Europei recomandă respectarea unor principii de bază.
Ce va face însă Ucraina în acest sens se poate citi în mai sus-pomenita declarație a Consiliului de Miniștri de la Kiev (varianta în limba română poate fi citită aici). Va arăta ”disponibilitatea pentru o cooperare eficientă în asigurarea drepturilor persoanelor care fac parte din minoritatea română în Ucraina și a persoanelor care fac parte din minoritatea ucraineană în România, în conformitate cu angajamentele și standardele internaționale relevante, inclusiv în domeniul educației. Au fost de acord cu importanța dezvoltării unei baze legale bilaterale pe această temă, bazată pe principiul protejării echivalente a drepturilor persoanelor care fac parte din minoritatea română în Ucraina și a persoanelor care fac parte din minoritatea ucraineană în România”.
Credem că nu greșim dacă spunem că ”principiul protejării echivalente a drepturilor” nu poate fi același lucru cu protejarea ”în oglindă” a acestor drepturi. Totuși, este important că România și Ucraina vor colabora mai mult în domeniul protecției minorităților naționale. Pentru Kiev, obiectivul de aderare la Uniunea Europeană reprezintă un cadru care permite mai ușor acest lucru și chiar dacă nu există o politică comună europeană în acest sens, există totuși nenumărate modele de bune practici care pot fi preluate.
