Cum pot fi descrise succint strategiile electorale ale principalilor candidați (pe baza datelor din ultimele sondaje de opinie disponibile) la alegerile prezidențiale din mai? Va reuși cineva să îl înlocuiască, în preferințele electoratului său, pe Călin Georgescu? La aceste întrebări oferă răspunsuri consultantul politic Rareș Petrișor.
Principalele idei:
- Dincolo de miza lor geopolitică, alegerile prezidențiale pun în discuție supraviețuirea politică atît a partidelor din coaliția de guvernare, cît și cea a majorității liderilor politici
- O evaluare a principalilor candidați. Din perspectiva supraviețuirii politice, în cea mai incomodă poziție pare să se afle George Simion
- În politică, uitarea este un element cheie și o „carte” pe care mulți și-ar dori să o joace bine. La aproape șase luni de la ”impactul public” uriaș al lui Călin Georgescu, cei care au fost atunci impresionați de mesajele sale încep să uite argumentele care i-au determinat să ia o decizie electorală
- Abilitatea lui Călin Georgescu a fost să se conecteze cu acești oameni într-un fel pe care nu-l va reuși niciun alt candidat dintre cei care se vor prezenta la primul tur de scrutin.
Despre strategiile electorale ale principalilor candidați:
În primul rând, remarc o oarecare oboseală a echipelor de campanie înainte de acest nou „val” de alegeri prezidențiale, pentru că „tur” nu mai este foarte sigur să-l numim. Pe de altă parte suntem, totuși, în precampanie, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la ruperi de ritm și la o nouă dinamică. Miza este uriașă, dincolo de cea geopolitică – aici includem fragilitatea echilibrului militar dintre Europa și Rusia, retorica noii administrații prezidențiale americane și starea precară a economiei noastre: vorbim de supraviețuire politică. Pe de o parte, supraviețuirea partidelor „tradiționale” (PSD și PNL) și, pe de altă parte, de supraviețuirea (adică menținerea în vârf) a unor lideri precum George Simion, Crin Antonescu, Elena Lasconi și chiar Nicușor Dan.
Pornind de la cel din urmă, creditat cu mari șanse de unii pentru a ajunge în turul al II-lea, cred că el și echipa lui fac eforturi de a transforma candidatul și realizările sale la nivel de București într-un brand prezidențiabil, dar campaniei pare să-i lipsească anvergura, direcția și suflul. Electoratul pe care îl țintește este clar unul urban, educat spre foarte educat, cu venituri medii spre mari, dar este un electorat din fața căruia dl.Dan a mai dispărut o dată, după ce a cutremurat serios USR-ul. Are un discurs și se prezintă ca un brand onest, fără agresivitate, dar și fără vână. Politica e ca un meci de fotbal: dacă nu dai puțin din coate, nu stai bine pe picioare în careu și nu mai dai și tu la gioale la limita faultului, nu prea ai șanse să înscrii.
Vorbeam de supraviețuire. Aici, în cea mai incomodă poziție se află George Simion, care s-a poziționat imediat, anul trecut, alături de Călin Georgescu pe care nu a știut cum să-l mai laude. Aprecierea de care se bucură dl. Simion pe internet – fie în România, fie în diaspora – nu se prea vede nici la vot, nici pe stradă, unde „marile” adunări populare nu reușesc să adune mase semnificative. Apropiații săi din partid îl acuză adesea fie de „totalitarism” decizional – lucru care nu e neapărat rar în leadership, dar e cel puțin îndoielnic atunci când rezultatele sunt dezastruoase. În acest moment, comunicarea dlui Simion „suferă” pe de o parte din cauza tensiunilor evidente de la vârful formațiunii AUR și, pe de altă parte din cauza unor mesaje confuze adresate unui electorat asemenea. Iar sondajele par să confirme o îndepărtare, fie ea și ușoară, a electoratului de „realitatea” pe care o prezintă echipa dlui. Simion.
În ceea ce privește tactica lui Crin Antonescu, mărturisesc că nu am reușit să „prind” esența direcției strategice a comunicării sale politice prezidențiale. E ocupat să răspundă la atacuri, să se legitimeze drept candidat PSD-PNL, să explice ce înseamnă anti și pro sistem și să meargă pe vârfuri în preajma lui Ilie Bolojan. Este un politician cum multă experiență, dar contextul este atât de complicat și disciplina de campanie atât de grea, încât nu văd cu ochi buni evoluția dlui Antonescu în preferințele electoratului, mai ales că va fi unul coordonat (a se citi controlat) la sânge de PSD și PNL.
Poate fi ”înlocuit” Călin Georgescu?
În politică, uitarea este un element cheie și o „carte” pe care mulți și-ar dori să o joace bine. Suntem, deja, la exact 5-6 luni de la ieșirile publice cele mai de impact ale lui Călin Georgescu, ieșiri care, dincolo de dinamica ascunsă a influențării electoratului, au convins multă lume să-l voteze. 6 luni sunt exact perioada după care oamenii – indiferent de pregătirea sau bunăstarea lor – încep să uite argumentele care i-au determinat să ia o decizie electorală, fie că vorbim de argumente retorice, publice, sau de motive personale. Situația financiară se mai schimbă, familiile și oamenii au alte probleme, politica obosește etc.
Tsunami-ul suveranist a trecut, iar electoratul care a fost „mișcat” atunci rămâne doar cu câteva teme la care candidatul care îl „schimbă” pe dl. Georgescu trebuie să răspundă, pe lângă dorința de schimbare. Cercetările ne arată că problemele românilor rămân aceleași, indiferent de numărul și „culoarea” candidaților la prezidențiale.
Există, totuși, un puternic curent în favoarea dlui. Georgescu, pentru că majoritatea celor care l-au votat simt că este al lor, aproape ca un bun, un lucru prețios la care nu vor să renunțe. Abilitatea dlui. Georgescu a fost să se conecteze cu acești oameni într-un fel pe care nu-l va reuși niciun alt candidat dintre cei care se vor prezenta la primul tur de scrutin. Este, așadar, un vot de împrumut. Dacă va fi și acela…
O parte din opiniile exprimate aici au fost incluse și într-un articol publicat de către BalkanInsight.com
