Fotograful olandez Paul van der Stap a documentat ani întregi viața oamenilor simpli din Transnistria, reușind ca prin imaginile și textele sale să treacă peste stereotipuri, surprindînd astfel nu doar realitatea dură de acolo, ci și căldura umană. Recent, a publicat volumul fotografic-narativ ”This Bittersweet Life – Transnistria between East and West”, iar acest lucru a fost pretextul unei discuții despre viața dulce-amară din Transnistria.
Sărbătoare de Ziua Apărătorilor Patriei / Tiraspol, 2024 / Foto: Paul Van der Stap
Cum și de ce a devenit interesat de Transnistria?
”Interesul meu pentru Moldova a apărut după ce am vorbit cu un inginer constructor român, în timpul uneia dintre călătoriile mele prin Balcani. Am descoperit că împărtășeam interesul pentru locuri despre care rar se vorbește la știri. El lucrase adesea în Moldova și mi-a spus: „Din ce povestești, ar trebui să mergi și să vezi Moldova cu ochii tăi.” Era în 2017, iar un an mai târziu am ajuns acolo. Am petrecut câteva zile și în Transnistria. Nu aveam nicio idee la ce să mă aștept, și tocmai asta mă fascina. Desigur, citisem despre istoria turbulentă a regiunii ca și puținele lucruri care apăreau în presă. Se spunea că Transnistria este jucăria geopolitică a lui Putin, o gaură neagră a pensionarilor și militarilor care se golea treptat… Dar abia găseam informații despre cum arată acolo viața de zi cu zi. Voiam să înțeleg ce se află dincolo de imaginea negativă și ce se întâmplă cu adevărat dincolo de Nistru. Așa că am continuat să mă întorc acolo, și de fiecare dată îmi apăreau și mai multe întrebări. Ce înseamnă libertatea în Transnistria? Cum este posibil ca un asemenea regim să reziste de 35 de ani? Nu îmi puteam scoate întrebările astea din minte”.
Ce l-a surprins cel mai mult!
”Am vizitat Transnistria de zece ori între 2018 și 2024, cu două întreruperi: un an și jumătate din cauza pandemiei de Covid și apoi când a izbucnit războiul din Ucraina, în 2022. Totul a început ca un proiect fotografic, dar în timp am realizat cât de complexă și greu de urmărit este situația din Transnistria. Cartea pe care mi-o imaginam avea nevoie de mult context pentru a face vizibilă și tangibilă realitatea dură a vieții de acolo. După izbucnirea războiului din Ucraina, povestea a căpătat o nouă dimensiune, și am decis să combin fotografia documentară cu narațiunea non-ficțională.
Transnistria m-a surprins în multe feluri. La prima mea vizită, în 2018, m-a surprins atmosfera relaxată din Tiraspol. Era o zi însorită de 1 mai, sărbătorită cu mult entuziasm. M-am simțit repede în largul meu acolo. Nu mă așteptam ca intrarea în Transnistria să fie atât de ușoară, în ciuda poveștilor eroice ale altor călători. Dar, odată ajuns, nu poți fi niciodată sigur dacă regimul te supraveghează sau nu. Nu credeam că voi ajunge să simt eu însumi acea tensiune.
Partea din afara Tiraspolului e pustie. Văile spre granița ucraineană și câmpiile înalte sunt nelocuite. Poți conduce ore întregi pe drumuri de piatră fără să întâlnești pe nimeni. În drum am vizitat multe locuri abandonate, rezultat al unei economii slabe și al emigrației masive.
Ospitalitatea oamenilor m-a copleșit din prima clipă. Prin contrast, paradele militare „neprietenoase” și propaganda m-au luat prin surprindere. Desigur, recunoșteam aceste imagini din presă. Dar trăindu-le pe viu, m-am simțit adesea inconfortabil.
Repetiție militară pe strada 25 octombrie din Tiraspol / Foto: Paul Van der Stap
Dulce și amar în viața de zi cu zi
Transnistrenii au motive să fie amărâți. Doar o mică elită înstărită a avut de câștigat din cei 35 de ani de așa zisă independență, în timp ce restul au rămas captivi într-o regiune cu o economie slabă, cu resurse și facilități limitate. Oamenii sunt bombardați cu propagandă ce promovează narațiunea „protecției împotriva nazismului”. Venitul mediu al majorității oamenilor este prea mic pentru a le permite să călătorească liber în străinătate, iar diplomele au puțină valoare în afara Transnistriei.
Generații întregi se zbat, pentru că Transnistria este prea mică, iar infrastructura sa prea fragilă pentru a le oferi tuturor suficiente oportunități și locuri de muncă. De fapt, guvernul de la Tiraspol și conglomeratul Sheriff se întorc împotriva celor ale căror afaceri devin cât de cât prea mari. Este nevoie de mult curaj și determinare pentru a te opune.
În această situație gravă și în lipsa sprijinului guvernamental, oamenii au ajuns să depindă unii de alții. Astfel s-au format comunități strâns unite. Am vizitat multe dintre aceste comunități și am fost mereu primit cu căldură. Am legat prietenii și am observat o rezistență remarcabilă în rândul transnistrenilor, care reușesc să facă ceva frumos din viață, în ciuda circumstanțelor dificile. Asta a dus la momente prețioase și pline de bucurie, pe care oamenii le-au împărtășit prin albumele lor de fotografii sau la care am fost martor întâmplător. Și aceasta este ”dulceața” vieții de acolo.
Transnistria în opt cuvinte
”Cam acestea ar fi, după mine, cuvintele care pot descrie Transnistria:
# Nistru
Râul Nistru marchează granița dintre est și vest și poartă amprenta istoriei turbulente, a schimbărilor de suveranitate din regiune. El semnifică, totodată, abundența resurselor naturale și fertilitatea solului. Râul urmează linia naturală a platoului podolic, caracterizat prin solul fertil, cu sate așezate în văi erodate și câmpuri roditoare pe platou. Totodată, Nistrul este un loc popular pentru recreere: există bărci de agrement, o plajă pentru înot și competiții de canotaj. La Tiraspol, oamenii se plimbă pe faleza de beton de pe malul Nistrului. În mare parte, râul marchează și granița dintre Transnistria și Moldova.
# Control
Pentru mine, soldații, miliția și MGB-ul (KGB-ul transnistrean) care controlează statul, simbolizează regimul și frica. Ei sunt mereu prezenți și susțin narațiunea națională. Transnistrenii vorbitori de rusă și-au declarat independența față de Moldova între 1990 și 1992, din teamă de excludere pe criterii de limbă și alfabet. Președintele Krasnoselski se prezintă ca apărător al identității naționale și al suveranității. El acuză partea moldovenească de „rescriere a istoriei și de crearea condițiilor pentru revenirea nazismului”. Acesta este miezul narațiunii oficiale care justifică existența regimului și a graniței. Granița a devenit un „instrument” practic pentru oligarhii de la Sheriff, care și-au extins monopolul cu sprijinul regimului și datorită accesului la gaz gratuit. De aproape 35 de ani, granița le protejează interesele. Administratorii și familiile lor au prosperat, construindu-și vile luxoase, în timp ce restul populației a avut de suferit. În opinia mea, Transnistria funcționează ca o autocrație, chiar dacă se autointitulează republică, cu președinte și parlament.
# Masa din bucătărie
Aceasta simbolizează prietenia profundă și încrederea. A fi primit la masa din bucătărie este un privilegiu: la masă oamenii își împărtășesc bucuriile și grijile, discută despre țară, cultură și politică. Toate acestea însoțite de cele mai gustoase mâncăruri, vin și vodcă. A vorbi despre politică nu e ușor, pentru că oricine critică regimul riscă să-și piardă locul de muncă sau chiar mai mult. Mi-au trebuit ani buni ca să câștig încrederea oamenilor pentru a discuta astfel de subiecte în jurul mesei din bucătărie.
Masă sărbătorească, districtul Slobozia / Photo: Paul Van der Stap
# Volia (Bоля)
Cuvântul rusesc „volia” semnifică libertatea de alegere și voința de a face acea alegere. În rusă are un sens stratificat, care îmbină libertatea interioară, puterea de a alege și tăria de caracter. Termenul desemnează și capacitatea de a transforma fluxul spiritual al gândurilor în acțiune: voința de a alege. „Volia” îi face pe oameni autonomi și imprevizibili, ceea ce constituie o provocare pentru regim, care caută cetățeni previzibili și controlabili. Pentru mine, „volia” se află în centrul identității transnistrenilor și este, poate, temelia capacității lor de a rezista.
# Pașaportul
Pașaportul semnifică mai degrabă identitatea decât suveranitatea. Majoritatea transnistrenilor dețin trei sau mai multe pașapoarte: transnistrean, moldovenesc, rusesc, ucrainean sau, uneori, românesc. Ce spune aceasta despre identitatea lor? Pe coperta a patra a cărții mele se regăsește o întrebare elocventă: dacă un transnistrean aflat pe malul moldovenesc al Nistrului afirmă că este moldovean, i se răspunde: „Nu, tu te-ai născut pe celălalt mal al râului. Ai crescut într-o comunitate diferită, nu urmezi tradițiile moldovenești. Sărbătorești Crăciunul la altă dată și vorbești o altă limbă.” Este adevărat. Dar, în același timp, el deține un pașaport moldovenesc, iar Transnistria face parte din Moldova. Poate oare să spună cu adevărat că este transnistrean doar cu pașaportul nerecunoscut al Transnistriei?
# Casa de cultură
Aproape fiecare sat și raion din Transnistria are o casă de cultură, înființată inițial în Uniunea Sovietică pentru a promova „activitățile culturale și recreative” ale muncitorilor și copiilor sovietici. Fiecare casă de cultură are un caracter propriu, fiind întreținută de comunitatea locală. După școală se țin lecții de muzică și cursuri de teatru, cu spectacole regulate, iar sâmbătă seara are loc discoteca. Casa de cultură este un punct de sprijin în viața comunității și în educația tinerilor. Mi-a plăcut foarte mult acest lucru. Dar am observat și că regimul monitorizează adesea personalul; casa de cultură devine, astfel, un spațiu eficient pentru difuzarea narațiunii oficiale, mai ales prin sărbătorirea zilelor comemorative naționale.
Conducte de gaz, Tiraspol / Foto: Paul Van der Stap
# Rubla (PRB)
Pentru mine, rubla transnistreană (PRB) simbolizează sărăcia și eșecul conceptual al proiectului transnistrean. Moneda nu este disponibilă și nu poate fi utilizată în afara Transnistriei. Sistemul bancar – izolat de restul lumii – poate fi accesat doar prin ocoluri complicate. O economie care funcționează în asemenea izolare limitează libertatea de mișcare a cetățenilor transnistreni.
# Gazul
Transnistria a supraviețuit timp de 35 de ani în primul rând datorită gazului oferit gratuit (venit din Rusia, via Moldova și oferit de autoritățile transnistrene – n.e). Industrii-cheie, precum Uzina Metalurgică de la Râbnița, au beneficiat de subvenții la gaz, ceea ce le-a permis să funcționeze cu ușurință. Profituri semnificative au fost generate prin revânzarea energiei electrice produse cu gaz gratuit către malul moldovenesc. În ianuarie, criza gazelor naturale a dus la prăbușirea întregului „castel de cărți de joc” construit pe gaz. Majoritatea industriei a fost închisă, guvernul pierzând veniturile din taxe. Salariile și pensiile sunt acum plătite din alte surse sau nu mai sunt plătite deloc. Situația este nesustenabilă și marchează colapsul regimului transnistrean. Iarna care vine va fi decisivă. Ajutorul umanitar actual în materie de gaz nu va fi suficient pentru a încălzi locuințele, cu atât mai puțin pentru a reporni industria. Va relua Rusia furnizarea de gaz gratuit la scară largă?”
Fotografii deloc pozitive…
”Un bărbat din Transnistria mi-a spus că fotografiile mele „nu sunt foarte pozitive.”
Melancolia joacă un rol important în fotografia mea. Ea creează o atmosferă care face ca pierderea și efemeritatea să devină tangibile, încurajând totodată reflecția și compasiunea. Pentru mine, asta o transformă într-o emoție pozitivă. Dar recunosc că alții o pot percepe ca pe ceva trist. Apreciez această dualitate.
Fotografiile pe care i le-am arătat au funcționat ca o oglindă. Puțin mai târziu, a mărturisit că observația lui venea din amărăciunea pe care o simțea față de starea țării. La momentul respectiv, nu am reacționat prea mult – am ascultat mai ales. Abia mult mai târziu, când scriam cartea și reconstituam scena, am înțeles ce se întâmplase de fapt și că nu prevăzusem efectul”.
Scenă dintr-o școală abandonată, districtul Grigoriopol / Foto: Paul Van der Stap
Ce-ar fi libertatea?
”Libertatea este o idee complexă și se manifestă în multiple forme. Filosoful Isaiah Berlin formulează conceptele de libertate negativă și pozitivă în eseul său Two Concepts of Liberty (Oxford University Press, 1958). Libertatea negativă se referă la absența obstacolelor și a restricțiilor impuse de alții. Libertatea pozitivă este capacitatea individului de a face propriile alegeri de viață și de a-și dezvolta talentele. Aceasta mă ajută să disting care noțiune este prezentă: „libertatea de a fi eliberat de…” sau „libertatea de a putea face…”.
Mulți dintre oamenii din Transnistria cu care am vorbit nu doresc ideologia lui Vadim Krasnoselsky (actualul președinte al auto-clamatei Republici Transnistrene – n.e.). Oamenii caută pace, un loc de muncă și un venit decent, îngrijire medicală corespunzătoare și o școală bună pentru copiii lor. Își doresc să meargă în vacanță, de preferință cu familia, de cealaltă parte a Nistrului sau în Ucraina. Vor un viitor, și sunt foarte modești în această privință. Desigur, asta include și legi și reguli, atât naționale, cât și internaționale. Legile și reglementările care sunt echitabile servesc cetățenii și societatea, nu doar regimul. Nu am vorbit cu toată lumea, iar rezultatele alegerilor nu sunt reprezentative, deci e dificil să fac afirmații generale, dar pare că ceea ce își doresc transnistrenii este în principal „libertatea de a putea face”.
Aceasta este foarte aproape de propria mea înțelegere a libertății: autonomia de a trăi viața pe care ți-o dorești, sprijinită și garantată de un guvern corect și legitim.
Tribună instalată pentru sărbătorirea Zilei Victoriei, Tiraspol / Foto: Paul Van der Stap
Cineva din Transnistria a exprimat acest lucru foarte bine, și cred că este o idee împărtășită pe scară largă: chestiunea națională a independenței nu are legătură cu oamenii obișnuiți. Ce este atunci? Faptul că toți, din Est și din Vest, stau împreună la aceeași masă. Totuși, transnistrenii sunt nesiguri în privința viitorului lor; acesta depinde în mare măsură de rezultatul viitoarelor alegeri parlamentare din Republica Moldova, de aderarea Moldovei la UE și de deznodământul războiului din Ucraina.
Această problemă se leagă și de chestiunea identității și a apartenenței. Este greu de definit ce înseamnă identitatea transnistreană. Este ea o combinație de influențe rusești, moldovenești și ucrainene, cu elemente europene și turcești — ceva între Est și Vest? Realitatea este că regiunea transnistreană a Moldovei, situată pe malul stâng al Nistrului, are un caracter propriu. Dacă reintegrarea va avea loc, partea moldovenească va trebui să facă tot posibilul pentru a proteja această identitate, din respect pentru transnistreni. Asta presupune garantarea legală a libertății de alegere privind limba, cultura și tradițiile, astfel încât ei să nu fie nevoiți să le apere constant.
A apăra aceste valori sub un regim autocratic nu are sens, după cum vedem că se întîmplă acum. În Europa există numeroase exemple care funcționează bine – de la nivel federal la nivel provincial – unde coexistă limbi și culturi diferite. S-au făcut eforturi și în acest sens aici, dar au eșuat de fiecare dată. Dar de ce nu ar putea totuși funcționa și în Moldova?”
Ce fel de viitor…
Iarna care se apropie va fi un test decisiv pentru mulți transnistreni. Criza gazului provoacă mari tulburări. Oamenii își dau seama că sistemul nu mai funcționează, pentru că salariile nu mai sunt plătite. Se întîlnește tot mai multă frustrare, oamenii se simt trădați. Va înceta oare protecția intereselor elitei, care a ținut populația transnistreană sub control timp de 35 de ani?
Poziția geo-politică dificilă a regiunii influențează puternic această situație. Aderarea Moldovei la UE până în 2030 rămâne un scenariu realist, în ciuda diviziunilor profunde din țară. Dacă Transnistria va reuși sau nu să iasă din zona de pericol a conflictului ruso-ucrainean depinde de rezultatul războiului. Ceea ce se va întâmpla în sudul Ucrainei va fi crucial pentru Transnistria: dacă zona va rămâne sub control ucrainean, Rusia își va pierde și mai mult influența aici, iar accesul la gaz gratuit nu va mai exista. Acest lucru ar putea face ca elita să își piardă definitiv principala sursă de venit și, eventual, să părăsească Transnistria. Cine știe, însă, ce rezervă viitorul?”
Volumul ”This Bittersweet Life – Transnistria between East and West”, de Paul van der Stap este disponibil prin webshop-ul Slowdocs Publishers: https://www.slowdocs.com/product/this-bittersweet-life-en/
