Franța a adoptat o lege care introduce noțiunea de consimțământ în definiția violului, adăugându-se astfel pe o listă a țărilor europene care au făcut acest lucru. Se marchează astfel o schimbare majoră într-o legislație care, timp de decenii, s-a concentrat în principal pe violență și constrângere fizică. Este acest lucru suficient? Mai multe detalii pe acest subiect în materialul video ARTE Săptămânal.
Franța a devenit a douăzeci și una țară europeană care introduce noțiunea de consimțământ în definiția penală a violului. După valul #MeToo, manifestat tot mai vădit începând cu anul 2017, și datorită proceselor intens mediatizate precum cel al lui Gisèle Pelicot, limitele legale ale acestui subiect sensibil s-au schimbat.
Este însă suficient pentru a se trece de la o cultură a violului la una a consimțământului? Se va ajunge la o definiție uniformă la nivel european?
CONTEXT:
Franța a devenit recent a douăzeci și una țară europeană care include explicit noțiunea de consimțământ în definiția penală a violului, marcând o schimbare majoră într-o legislație care, timp de decenii, s-a concentrat în principal pe violență și constrângere fizică. Noul cadru legal, adoptat după ani de dezbateri aprinse, reprezintă o victorie pentru activiștii pentru drepturile femeilor, pentru organizațiile civice și pentru victimele care au luptat ca experiențele lor să fie recunoscute.
Schimbarea nu s-a produs însă în vid. De la valul global #MeToo declanșat în 2017 și până la cazurile intens mediatizate din ultimii ani – printre care și cazul lui Gisèle Pelicot, în care limitele dintre manipulare, vulnerabilitate și abuz au fost puse sub lupă – societățile europene au fost obligate să privească frontal realitatea agresiunilor sexuale. În Franța, ca și în alte țări, #MeToo a acționat ca un catalizator: a scos la suprafață mărturii ascunse, a forțat o confruntare cu propriile inconsecvențe morale și a expus deficiențele sistemului juridic.
Noul text legislativ – care afirmă clar că absența consimțământului constituie elementul central al violului – reprezintă, în acest context, un pas înainte. Dar este oare suficient pentru a transforma radical raportarea societății la sexualitate, putere și responsabilitate? Și, mai ales, poate Europa să ajungă la o definiție uniformă a violului într-un moment în care, deși valorile democratice sunt declarativ comune, realitățile juridice diferă încă semnificativ?
De la cultura violului la cultura consimțământului
Adoptarea consimțământului ca element definitoriu al violului nu schimbă doar textul legii, ci încearcă să modifice o mentalitate încă prezentă în multe societăți europene. Ceea ce activiștii numesc „cultura violului” – un set de norme, stereotipuri și justificări care minimizează agresiunile sexuale și culpabilizează victimele – rămâne, chiar și în 2025, un obstacol puternic.
În Franța, ca și în România sau Italia, victima este încă adesea întrebată ce purta, de ce a consumat alcool sau de ce nu a spus „nu” mai ferm. Introducerea consimțământului în lege obligă însă la o schimbare de perspectivă: nu mai este responsabilitatea victimei să dovedească rezistență fizică, ci responsabilitatea agresorului să se asigure că există acord explicit, conștient și liber exprimat.
Această mutare conceptuală este uriașă, dar impactul ei depinde de aplicare. Experți din justiție avertizează că o lege, oricât de progresistă, nu poate produce transformări reale fără formare adecvată pentru polițiști, procurori și judecători, fără campanii publice de educație și fără curriculumuri școlare care să introducă educația sexuală bazată pe consimțământ.
„Tranziția de la cultura violului la cultura consimțământului este un proces generațional, nu o simplă decizie legislativă”, spune socioloaga franceză Valérie Rey-Robert, cunoscută pentru lucrările sale despre violența sexuală. „Legea deschide calea, dar societatea trebuie să o urmeze.”
Europa: unitate în principii, diversitate în legislații
Odată cu pasul făcut de Franța, peste douăzeci de țări europene au în prezent definiții ale violului bazate pe consimțământ – modelul adoptat inițial de Suedia în 2018 și urmat ulterior de Danemarca, Spania, Belgia sau Germania. Deși tendința este clară, nu toate statele merg în aceeași direcție sau cu aceeași viteză.
Unele țări din Europa Centrală și de Est încă păstrează în legislație criterii precum „folosirea forței” sau „amenințarea gravă”, ceea ce îngreunează condamnările în cazurile în care victima este paralizată de frică, manipulată psihologic sau incapabilă să opună rezistență fizică. În aceste situații – foarte frecvente, după cum arată studiile – lipsa consimțământului nu este suficient recunoscută juridic.
La nivelul instituțiilor europene, presiunea pentru armonizare crește. Parlamentul European a cerut deja în repetate rânduri o definiție comună a violului și o abordare unitară a consimțământului, dar statele membre rămân reticente în a ceda controlul asupra legislației penale – un domeniu considerat esențial pentru suveranitate.
Totuși, curentul se schimbă lent. Pe fondul expunerii tot mai mari a cazurilor de agresiune, percepțiile publice evoluează, iar politicienii încep să înțeleagă că uniformizarea standardelor nu este doar o chestiune ideologică, ci una de drepturi fundamentale.
Este suficient?
Răspunsul simplu este: nu încă. Introducerea consimțământului în lege este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a schimba realități atât de adânc înrădăcinate.
Pentru ca Europa – inclusiv România – să treacă cu adevărat de la cultura violului la cultura consimțământului, e nevoie de o transformare la mai multe niveluri: educație, justiție, mass-media, spațiul digital și relațiile interpersonale. Dar ceea ce vedem în prezent – de la mișcări civic-feministe mai articulate până la presiune publică asupra instituțiilor – indică o direcție clară: generațiile tinere, mai sensibile la noțiuni precum autonomie, respect și egalitate, nu mai acceptă tăcerea sau minimalizarea agresiunii sexuale.
Franța a făcut un pas important, dar drumul spre o definiție europeană unitară și spre o cultură reală a consimțământului abia începe. Într-o Europă marcată de transformări sociale profunde, lupta pentru a redefini ce înseamnă violul și ce înseamnă libertatea sexuală devine una dintre marile bătălii civice ale prezentului.
Programul este realizat de către platforma europeană ARTE și este disponibil în 10 limbi în urma unui parteneriat media intitulat EMOVE Hub. Proiectul este coordonat de ARTE și include publicațiile Balkan Insight (BIRN), Sinopsis (BIRN Romania), El País (Spania), Gazeta Wyborcza (Polonia), Internazionale (Italia), Ir (Letonia), Kathimerini (Grecia), Le Soir (Belgia) și Telex (Ungaria). Parteneriatul media este susținut prin fonduri europene în urma inițiativei DG CNECT „European Media Hubs” din cadrul programului EU’s Multimedia Actions
