Autoritățile europene cred că au reușit să controleze migrația ilegală, un fenomen care a stârnit multe îngrijorări. Însă, pentru multe organizații de protecție a drepturilor omului, realitatea pare să fie destul de diferită. Mai multe detalii într-un material video ARTE Săptămânal.
Frontex a raportat o scădere remarcabilă, cu circa 25 la sută, a trecerilor ilegale de frontieră în anul 2025, lucru care, pentru Europa, este o dovadă că acordurile cu țări partenere precum Mauritania, Tunisia și Algeria, pentru a descuraja migrația, dau rezultate.
Totuși, grupurile pentru drepturile omului avertizează că oamenii sunt reținuți și maltratați în țările partenere ale Uniunii Europene, departe de frontierele occidentului. Este totuși Europa dispusă să plătească acest preț?
CONTEXT:
La nivelul Bruxelles-ului, cifrele sunt prezentate ca un succes de politici publice. Presiunea migrației asupra statelor membre a scăzut, rutele din Mediterana centrală și de vest nu mai sunt atât de mult folosite, iar discursul despre „controlul frontierelor” pare, în sfârșit, să fie susținut de date concrete. Pentru guvernele europene, mai ales în contextul ascensiunii partidelor populiste și anti-imigrație, această scădere este un argument politic valoros: dovada că Uniunea Europeană poate acționa ferm, coordonat și eficient.
În spatele acestor statistici se află însă o strategie controversată: externalizarea controlului migrației. În loc ca migranții să fie opriți la granițele europene, ei sunt opriți mult mai devreme, în țări terțe care nu sunt membre ale UE și care nu sunt obligate să respecte aceleași standarde de protecție a drepturilor omului. Acordurile cu Mauritania, Tunisia sau Algeria presupun sprijin financiar, echipamente, instruire și cooperare operațională pentru ca aceste state să împiedice plecările sau să rețină persoanele aflate în tranzit.
Organizațiile pentru drepturile omului susțin însă că această „eficiență” are un cost uman semnificativ. Rapoarte recente documentează arestări arbitrare, detenții în condiții inumane, lipsa accesului la proceduri de azil și, în unele cazuri, violență fizică împotriva migranților. Practic, spun activiștii, UE mută problema din câmpul său vizual, dar nu o rezolvă. Migrația nu dispare, ci devine mai periculoasă și mai opacă.
Tunisia este un exemplu des invocat. După ce a devenit un partener-cheie al UE în stoparea migrației din Africa de Nord, au apărut numeroase mărturii despre migranți abandonați în zone deșertice, la granițe, fără apă sau hrană. Deși autoritățile europene afirmă că monitorizează situația și că respectarea drepturilor omului este parte a acordurilor, mecanismele reale de control sunt slabe, iar transparența este limitată.
Apărătorii politicii europene răspund că alternativa ar fi mai rea. Fără aceste acorduri, spun ei, mai mulți oameni și-ar risca viața pe mare, rețelele de trafic ar prospera, iar statele membre ar fi copleșite de sosiri necontrolate. În plus, UE nu poate, realist vorbind, primi pe toți cei care doresc să ajungă în Europa. Din această perspectivă, cooperarea cu țările de origine și tranzit este prezentată ca o necesitate pragmatică, nu ca o alegere ideologică.
Criticii contrazic această logică și atrag atenția asupra unei contradicții fundamentale. Uniunea Europeană se definește ca un proiect bazat pe valori: respectul pentru demnitatea umană, statul de drept și drepturile fundamentale. Dacă, pentru a reduce numărul de migranți, UE acceptă tacit abuzuri comise de partenerii săi, atunci aceste valori sunt golite de conținut. Mai mult, se creează un precedent periculos: standardele morale devin negociabile atunci când sunt incomode politic.
Există și o dimensiune juridică. Deși migranții sunt opriți în afara teritoriului UE, tot mai mulți juriști susțin că Uniunea are o responsabilitate indirectă pentru ceea ce se întâmplă, atâta timp cât finanțează, instruiește sau coordonează acțiunile autorităților din țările partenere. Procesele aflate pe rol la diverse instanțe europene ar putea, în viitor, să clarifice aceste responsabilități și să limiteze marja de manevră a Bruxelles-ului.
Întrebarea de fond rămâne una politică și morală: ce fel de Europă își doresc cetățenii săi? Una care măsoară succesul aproape exclusiv în procente și grafice descendente sau una care este dispusă să investească în soluții mai lente și mai complicate, dar compatibile cu valorile sale declarate? Reducerea migrației neregulate este, fără îndoială, un obiectiv legitim. Modul în care este atins acest obiectiv va defini însă credibilitatea Uniunii pe termen lung.
Așadar, scăderea cu 25% raportată de Frontex poate fi, pe termen scurt, o victorie politică. Pe termen lung, dacă este obținută prin externalizarea suferinței și prin închiderea ochilor la abuzuri, ea riscă să devină o notă de subsol incomodă într-o poveste mai amplă despre compromisuri morale. Iar prețul real, chiar dacă este plătit de alții, rămâne unul care revine Europei.
Programul este realizat de către platforma europeană ARTE și este disponibil în 10 limbi în urma unui parteneriat media intitulat EMOVE Hub. Proiectul este coordonat de ARTE și include publicațiile Balkan Insight (BIRN), Sinopsis (BIRN Romania), El País (Spania), Gazeta Wyborcza (Polonia), Internazionale (Italia), Ir (Letonia), Kathimerini (Grecia), Le Soir (Belgia) și Telex (Ungaria). Parteneriatul media este susținut prin fonduri europene în urma inițiativei DG CNECT „European Media Hubs” din cadrul programului EU’s Multimedia Actions
