De la 1 ianuarie, Republica Cipru a preluat președinția Consiliului UE. Va contribui oare acest lucru la procesul de reunificare a insulei, divizată într-o parte turcă și una greco-cipriotă? Detalii într-un reportaj ARTE TV.
Preluarea de către Republica Cipru, la 1 ianuarie 2026, a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene redeschide, cel puțin la nivel simbolic și diplomatic, dosarul reunificării unei insule divizate de peste cinci decenii. Într-un context regional marcat de instabilitate în estul Mediteranei și de recalibrări geopolitice între UE și Turcia, această coincidență instituțională – un stat membru direct implicat în conflict aflându-se la cârma agendei europene – creează atât oportunități, cât și constrângeri.
Divizarea Ciprului datează din 1974, în urma intervenției militare turce care a urmat unei lovituri de stat sprijinite de junta militară din Grecia. De atunci, insula este separată între Republica Cipru, recunoscută internațional și membră a UE din 2004, și Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Ankara. Numeroase runde de negocieri sub egida ONU au eșuat, cel mai recent moment de cotitură fiind în 2017, la Crans-Montana, când discuțiile privind un model federal zonal și bi-comunal au colapsat.
În acest cadru, președinția cipriotă a Consiliului UE are o dublă semnificație. Pe de o parte, ea oferă Nicosiei un capital diplomatic suplimentar: capacitatea de a influența agenda europeană, de a prioritiza dosare legate de relația UE–Turcia și de a promova măsuri de încredere între cele două comunități ale insulei. UE dispune de instrumente concrete – financiare, comerciale și politice – care pot funcționa ca stimulente pentru relansarea negocierilor. Facilitarea comerțului transfrontalier, extinderea programelor europene către comunitatea cipriotă turcă sau condiționarea anumitor capitole din relația cu Turcia de progrese în dosarul cipriot sunt opțiuni aflate la dispoziția Bruxelles-ului.
Pe de altă parte, există limite structurale. Președinția Consiliului UE nu transformă Ciprul într-un actor neutru, iar orice tentativă de a „europeiza” excesiv conflictul riscă să fie percepută de Ankara ca o presiune unilaterală. În plus, dosarul cipriot este indisolubil legat de relația strategică dintre UE și Turcia, marcată de tensiuni privind statul de drept, migrația și delimitarea zonelor economice exclusive în Mediterana de Est. Fără o minimă detensionare a acestui cadru bilateral, marja de manevră a președinției cipriote rămâne redusă.
Un element nou îl reprezintă disponibilitatea declarată a noului lider al RTCN, Tufan Erhüman, pentru reluarea negocierilor. Dacă această deschidere se traduce într-o revenire la parametrii agreați anterior – o federație bizonală, bicomunală, cu o singură personalitate juridică internațională – ar putea apărea o fereastră de oportunitate. Totuși, poziția oficială a Ankarei din ultimii ani a favorizat tot mai explicit soluția a „două state”, ceea ce complică revenirea la cadrul ONU.
În esență, președinția cipriotă nu este, în sine, un game changer. Ea poate însă funcționa ca accelerator diplomatic, dacă este utilizată pentru a construi convergențe, nu pentru a accentua clivaje. Cheia va fi sincronizarea între inițiativele europene, medierea ONU și disponibilitatea reală a Ankarei de a susține un compromis. Fără această triangulație, speranțele de reunificare riscă să rămână, încă o dată, mai degrabă un exercițiu retoric decât o perspectivă politică tangibilă.
Programul este realizat de către platforma europeană ARTE și este disponibil în 10 limbi în urma unui parteneriat media intitulat EMOVE Hub. Proiectul este coordonat de ARTE și include publicațiile Balkan Insight (BIRN), Sinopsis (BIRN Romania), El País (Spania), Gazeta Wyborcza (Polonia), Internazionale (Italia), Ir (Letonia), Kathimerini (Grecia), Le Soir (Belgia) și Telex (Ungaria). Parteneriatul media este susținut prin fonduri europene în urma inițiativei DG CNECT „European Media Hubs” din cadrul programului EU’s Multimedia Actions
