În Italia are loc o dezbatere aprinsă, legată de o întrebare neobișnuită: ce anume este un munte? Dezbaterea nu are atât un fundament filosofic, cât mai ales unul economic.
Anul trecut, în Italia a fost adoptată o Lege a Munților (Legea nr. 131/2025) care re-desenează harta comunelor considerate „comunități montane”, iar odată cu aceasta, cine beneficiază de fonduri, scutiri fiscale și excepții de la regulile naționale.
Legea reprezintă prima reformă majoră a politicilor dedicate zonelor montane din ultimele trei decenii. Actul normativ urmărește să ofere un cadru legislativ modern pentru dezvoltarea acestor teritorii, considerate esențiale atât din punct de vedere economic, cât și ecologic.
Aproape jumătate din suprafața Italiei este formată din zone montane, însă acestea sunt slab populate și afectate de depopulare, infrastructură limitată și oportunități economice reduse.
Mizele sunt concrete: punerea la dispoziție a unui fond anual de 200 de milioane de euro pentru combaterea depopulării, credite fiscale pentru cumpărarea primei locuințe și dreptul de a menține o școală deschisă în sat, chiar dacă numărul elevilor este sub minimul cerut în restul Italiei, relatează European Correspondent.
Potrivit noilor criterii – convenite în principiu în februarie, dar încă neimplementate complet – aproximativ 300 dintre cele 4.000 de comunități montane ale țării își vor pierde acest statut.
Printre obiectivele legii se numără sprijinirea serviciilor publice în zonele izolate – inclusiv stimulente pentru medici, profesori sau tineri antreprenori – dar și promovarea muncii la distanță pentru a face mai atractivă viața în micile comunități montane. Actul normativ include și măsuri pentru protecția ecosistemelor montane, gestionarea pădurilor și a pășunilor, precum și pentru dezvoltarea turismului montan și a infrastructurii de trasee.
De exemplu, Marzabotto, un oraș mic din zona montană a Apeninilor, la sud de Bologna, cunoscut ca locul unuia dintre cele mai mari masacre naziste împotriva civililor din Italia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Noile criterii îl vor priva de statutul de comunitate montană, iar odată cu acesta, de accesul la Fondul Național pentru Dezvoltarea Munților, de subvențiile pentru școli și scutirile fiscale pentru tinerii sub 41 de ani.
Noile criterii sunt pur geografice: cel puțin 25% din teritoriul unei comune trebuie să se afle la o altitudine de peste 600 de metri, cu cel puțin 30% din suprafața sa având o pantă mai abruptă de 20 de grade, sau comuna trebuie să aibă o altitudine medie de peste 500 de metri.
„Muntele nu este doar un vârf înzăpezit, ci o rețea de comunități între culmi și văi”, a declarat Marco Bussone, președintele UNCEM (Uniunea Națională a Comunelor Montane), pentru mass-media italiană.
Primarii din Apeninii centrali și de sud ai Italiei, care se opun schimbării, au reușit să recâștige unele poziții prin negocieri în cadrul Conferinței Unificate a Regiunilor – organismul în care guvernul central și administrațiile regionale elaborează legislația comună.
Lista finală, aprobată în februarie 2026, cuprinde 3.715 comune montane, semnificativ mai multe decât cele 2.800 propuse în proiectul inițial. Unele regiuni, precum Emilia-Romagna, au mers mai departe, majorând propriul fond regional pentru munți cu 60% pentru a acoperi comunele excluse de legea națională.
Autoritățile italiene prezintă legea drept un instrument cheie pentru revitalizarea „teritoriilor înalte” și pentru combaterea declinului demografic. Totuși, unii experți consideră că fondurile prevăzute ar putea fi insuficiente pentru a face față problemelor structurale precum schimbările climatice, instabilitatea hidrogeologică și depopularea continuă a regiunilor montane.
În loc de Post Scriptum:
”Fiecare are propriul motiv ca să meargă pe munte. Al meu e să las totul în urmă, să mă îndepărtez. Întorc spatele lumii. Mă mut într-un spațiu gol și chiar într-un timp gol. Văd cum era lumea în lipsa noastră, cum va fi după. Un loc care nu va avea nevoie să fie lăsate în pace” (Erri de Luca, ”Imposibil”, 2025)
