Demisia recentă a lui Christian Schmidt din funcția de Înalt Reprezentant internațional însărcinat cu supervizarea acordului de pace din Bosnia și Herțegovina riscă să agraveze starea de instabilitate a fragilului stat fost iugoslav.
Bosnia și Herțegovina are trei președinți, două entități, zece cantoane și un sistem de educație divizat între 13 ministere separate. Are o structură instituțională rotativă atît de elaborată încît nicio persoană nu deține controlul deplin. Timp de aproape cinci ani, un politician german pe nume Christian Schmidt a fost plătit pentru a menține întregul ansamblu unit. Săptămîna trecută, acesta a decis să renunțe, invocînd motive personale și va rămâne în funcție pînă la numirea unui succesor..
Demisia sa redeschide dezbaterile privind viitorul Biroului Înaltului Reprezentant (OHR) – organismul care de facto administrează țara – acesta putînd fi modificat în structură, mutat în afara Bosniei sau chiar desființat. În plus, situația de acum e un test al relațiilor deja tensionate dintre decidenții americani și europeni și va redeschide întrebări privind rolul Rusiei în Balcani, se arată într-o analiză Balkan Insight.
Un înalt funcționar ce i-a nemulțumit pe toți
Christian Schmidt este din 2021 în funcția de Înalt Reprezentant al Bosniei, fiind responsabil cu supravegherea implementării civile a acordului de pace de la Dayton, din 1995. Relatările media sugerează că, în ultima vreme, el s-a aflat sub o presiune tot mai mare din partea Washingtonului. În ultima sa apariție în fața Consiliului de Securitate al ONU, pe 12 mai, Schmidt avertiza că Bosnia se confruntă cu cea mai profundă criză instituțională și constituțională din ultimii ani și că „stabilitatea nu ar trebui confundată cu sănătatea instituțională”.
Aparent paradoxal, dar aproape nimeni din Bosnia nu îl va regreta pe politicianul german. Liderii sîrbi bosniaci l-au numit un conducător ilegitim pentru că și-a preluat mandatul fără confirmarea Consiliului de Securitate al ONU, după ce Rusia și China s-au opus numirii sale. Politicienii bosniaci dar și mulți activiști civici l-au acuzat de faptul că a susținut măsuri politice pe criterii etnice. Unii diplomați occidentali au considerat că a intervenit prea mult; alții, că a acționat prea slab și prea tîrziu. A fost, pe scurt, un oficial internațional contestat de toată lumea, dar din motive diferite și adesea contradictorii.
Dar această nemulțumire aproape generală nu a fost de fapt niciodată cu adevărat la adresa lui Schmidt, ci mai curînd la adresa aranjamentului imposibil pe care acesta îl reprezenta: un stat european suveran care are încă nevoie de un oficial străin, cu putere de a demite politicieni și de a anula deciziile parlamentelor, doar pentru a menține țara funcțională.
Criza politică din Bosnia a devenit o criză geopolitică pentru Europa. Rusia dorește desființarea Biroului Înaltului Reprezentant (OHR) și a făcut presiuni constante la ONU pentru încetarea mandatului acestuia. Statele Unite au trecut la un limbaj al „soluțiilor locale” și al unei supravegheri internaționale mai lejere. Europa este lăsată să încerce să apere ordinea post-Dayton în mare parte pe cont propriu. Întrebarea care planează acum asupra Bosniei este dacă ”autonomia strategică europeană” este ceva mai mult decît o frază goală dintr-un comunicat de presă.
Scurt context istoric: Acordul de la Dayton a pus capăt războiului din Bosnia în 1995, după trei ani și jumătate de conflict etnic care a ucis aproximativ 100.000 de oameni și a strămutat circa două milioane. Dar Dayton a fost conceput în primul rînd pentru a opri luptele, nu pentru a crea un stat eficient. Acordul a divizat Bosnia în două entități autonome: Federația Bosniaco-Croată și Republica Srpska, dominată de sîrbi. A creat sisteme de veto suprapuse, menite să împiedice orice grup etnic să îi domine pe ceilalți. Rezultatul a fost o coexistență precară, plătită adesea cu prețul paraliziei politice sau instituționale.
Pentru a preveni prăbușirea sistemului, la Dayton s-a decis crearea Biroului Înaltului Reprezentant (OHR). Ulterior, așa-numitele „Puteri de la Bonn” i-au conferit Înaltului Reprezentant autoritatea extraordinară de a impune legi, de a demite oficiali și de a anula deciziile instituțiilor considerate a fi o amenințare la adresa acordului de pace.
Pentru o vreme, aranjamentul a funcționat deoarece a fost susținut de un sprijin occidental constant. Statele Unite au asigurat partea dură a aplicării legii, în timp ce Uniunea Europeană a oferit promisiunea integrării și aderării în UE. Europa a presupus că atractivitatea aderării îi va împinge treptat pe liderii Bosniei către reformă, dar acest lucru nu s-a întîmplat.
Schmidt prins la mijloc
Christian Schmidt a moștenit acest sistem golit de conținut exact în momentul în care acesta începea să se fisureze tot mai vădit. De la început, liderul Republicii Srpska, Milorad Dodik, a respins legitimitatea lui Schmidt deoarece numirea sa nu a fost aprobată oficial de către Consiliul de Securitate al ONU, asta după ce Rusia și China au amenințat cu veto. Dodik, un naționalist sîrb bosniac care a amenințat în repetate rînduri cu secesiunea, și-a construit întreaga strategie politică pe sfidarea autorității lui Schmidt și pe prezentarea acestuia ca pe un administrator colonial impus de Occident.
Această confruntare a tot escaladat pînă în 2023, cînd Republica Srpska a adoptat legi prin care încerca să ignore deciziile Curții Constituționale a Bosniei și să blocheze publicarea decretelor lui Schmidt în interiorul entității sîrbe. Schmidt a anulat legile, dar Dodik l-a ignorat.
În februarie 2025, Dodik a fost condamnat de un tribunal bosniac la un an de închisoare pentru refuzul de a se conforma deciziilor Înaltului Reprezentant. I s-a interzis orice funcție publică și activitate politică timp de șase ani. După ce o curte de apel a menținut verdictul, în august 2025 Comisia Electorală Centrală a Bosniei l-a revocat oficial din funcția de președinte al RS. Dodik s-a retras în cele din urmă în septembrie 2025, după ce aproape trei decenii s-a aflat la putere, reușind ulterior să evite închisoarea plătind o amendă.
Dar Schmidt a fost, de asemenea, profund nepopular în rîndul bosniacilor. Cea mai controversată mișcare a sa a avut loc în noaptea alegerilor din octombrie 2022, cînd a impus modificări constituției Federației bosniaco-croate și legii electorale. Criticii l-au acuzat că favorizează partidul naționalist croat HDZ BiH și că întărește împărțirea puterii pe criterii etnice în detrimentul politicii civice; politologul Jasmin Mujanović a descris intervenția ca fiind „codificată prin apartheid”.
Schmidt a rămas blocat între cereri incompatibile. Dacă folosea puterile mandatului său în mod agresiv, era acuzat de autoritarism străin. Dacă evita intervenția, instituțiile statului bosniac continuau să se fragilizeze. Precedenții Înalți Reprezentanți au rezolvat în mare parte această problemă nefolosindu-și aproape deloc puterile avute. Această pasivitate relativă a fost însă tocmai ceea ce a permis proiectului secesionist al lui Dodik să se consolideze.
Schmidt nu a fost displăcut la scară largă pentru că ar fi eșuat în vreo misiune tehnocratică simplă. A fost displăcut pentru că rolul în sine devenise politic radioactiv.
Implicații geo-politice
Timp de treizeci de ani, Bosnia s-a sprijinit pe o diviziune geopolitică simplă a muncii. Statele Unite impuneau ordinea Dayton. Europa gestiona extinderea și integrarea. Rusia obstrucționa reglementarea, dar nu avea deloc puterea de a schimba ceva, relatează TVP.
Acest aranjament se destramă acum. Rusia dorește deschis desființarea OHR, deoarece acesta rămîne cel mai puternic obstacol extern în calea ambițiilor separatiste ale Republicii Srpska. Actualul președinte al Republicii Srpska, Siniša Karan, s-a întîlnit cu Vladimir Putin în timpul celebrărilor Zilei Victoriei în Rusia luna aceasta și a descris Rusia drept „cel mai de încredere partener strategic” al entității.
Mai surprinzătoare este schimbarea de poziție a Americii. Administrația Trump a ridicat anul trecut sancțiunile SUA împotriva lui Milorad Dodik și a mai multor persoane și companii legate de Republica Srpska, după o intensă campanie de lobby. La o sesiune a Consiliului de Securitate al ONU din octombrie, ambasadoarea SUA, Dorothy Shea, a declarat că Washingtonul „nu mai urmărește construcția statală sau intervenția internațională dură” și că Bosnia are nevoie de „soluții locale” luate de reprezentanții celor „trei popoare constitutive”.
Această ultimă frază este importantă. În Bosnia, „cele trei popoare constitutive” reflectă o logică bazată pe criterii etnice, favorizată de Republica Srpska și de naționaliștii croați, mai degrabă decît modelul de stat civic preferat de mulți bosniaci.
În același timp, afacerile legate de Trump sunt acum mai active în interiorul Bosniei. Milorad Dodik a salutat public o vizită la Banja Luka a lui Donald Trump Jr., care a participat la un panel cu lideri de afaceri locali din Republica Srpska. Un consorțiu cu legături cu aliații lui Trump a făcut, de asemenea, demersuri pentru a securiza un proiect major de conductă de gaz care să conecteze Bosnia de terminalul LNG Krk din Croația.
Toate acestea lasă Europa într-o poziție neobișnuită. Bruxelles-ul dorește o Bosnie europeană stabilă, pe drumul lung către aderarea la UE și ferită de secesiune. Dar nu mai are sprijinul automat al americanilor pentru acest lucru.
În acest context extrem de volatil, viitorul Bosniei – Herțegovina este incert. Acesta depinde nu doar de actorii locali implicați, cît mai ales de configurația geo-politică globală, care și ea la rîndul său este într-o perioadă de prefacere.
