Un raport al organizației World Wide Fund for Nature (WWF) arată că, în ciuda reglementărilor legale stricte și a altor măsuri de protecție, declinul sturionilor din regiunea Dunării care acoperă Bulgaria, România și Ucraina nu a fost oprit, iar aceste specii emblematice, renumite pentru caviarul lor, continuă să fie grav afectate de braconaj. Mai multe detalii pe acest subiect, într-un interviu cu Beate Striebel, Sturgeon Initiative Lead la WWF.
Raportul documentează peste 3.300 de sturioni afectați și confiscarea a cel puțin 6,5 tone de capturi ilegale în ultimul deceniu. Din perspectiva dvs, care sunt principalii factori ce favorizează braconajul, asta în ciuda protecției legale stricte? În acest context, unde sunt cele mai mari lacune în aplicarea legii?
Legislația există în mare măsură, însă protecția pe hârtie nu se traduce automat într-o protecție eficientă pe teren. Braconajul continuă deoarece sturionii sălbatici și produsele obținute din aceștia, în special caviarul, au o valoare comercială ridicată, în timp ce riscul de a fi depistat și sancționat rămâne relativ scăzut.
Există totodată și o dimensiune culturală. Timp de decenii, pescuitul sturionilor a făcut parte din tradiția pescărească și a reprezentat o sursă importantă de venit pentru comunitățile din zona Dunării de Jos.
Dunărea de Jos și Marea Neagră formează un spațiu transfrontalier vast și complex, dificil de monitorizat permanent. Pescuitul ilegal are loc adesea pe timpul nopții sau în zone izolate, iar uneltele interzise sunt greu de detectat. Autoritățile se confruntă, de asemenea, cu lipsa personalului, a echipamentelor, a expertizei de specialitate și a altor resurse, precum combustibilul sau ambarcațiunile.
Pe de altă parte, o problemă este și fragmentarea informațiilor. Datele privind capturile și investigațiile sunt adesea deținute separat de autoritățile de pescuit, poliție, vamă sau poliția de frontieră și nu sunt partajate în mod sistematic nici la nivel național, nici între state. În plus, standardele de raportare diferă considerabil, ceea ce îngreunează identificarea tiparelor, conectarea cazurilor și desfășurarea unor investigații coordonate.
De aceea, sunt esențiale o supraveghere mai eficientă în zonele cunoscute ca puncte fierbinți, un schimb mai bun de informații, o colectare unitară a datelor, o cooperare transfrontalieră mai strânsă și urmărirea eficientă a cazurilor de către procurori. Cifrele din raport reprezintă valori minime verificate, bazate pe cazuri documentate. Amploarea reală este, cel mai probabil, mult mai mare, deoarece numeroase incidente rămân nedetectate, neînregistrate sau neraportate.
Chiar și atunci când sunt descoperite, urmărirea penală a acestor infracțiuni reprezintă o altă provocare, deoarece, în general, criminalitatea împotriva faunei sălbatice nu beneficiază de suficientă prioritate în sistemele judiciare.
Una dintre principalele contribuții ale raportului este reunirea unor informații care până acum existau doar în baze de date naționale separate. Sperăm că aceste dovezi vor contribui la o aplicare mai coordonată a legii și la consolidarea cooperării regionale pentru protejarea ultimelor populații sălbatice de sturioni din Dunăre.
Puteți explica pe scurt cum funcționează în prezent comerțul ilegal cu sturioni, de la braconaj până la comercializare, și care sunt verigile cele mai greu de destructurat de către autorități?
Datele disponibile arată că lanțul infracțional poate include capturarea ilegală a sturionilor în Dunăre sau în Marea Neagră, debarcarea și procesarea acestora, transportul și, în final, vânzarea cărnii sau a caviarului. Produsele pot fi comercializate prin rețele informale locale, direct către consumatori sau firme ori pot fi introduse în lanțuri de aprovizionare aparent legale.
Totuși, înregistrările privind confiscările documentează, de regulă, doar momentul în care autoritățile interceptează peștii, produsele derivate sau un echipament ilegal. Rareori ele dezvăluie întregul lanț infracțional sau toate persoanele implicate. Din acest motiv, trebuie să fim prudenți atunci când descriem un model unic de trafic. În cazul unui sturion confiscat pe o ambarcațiune de pescuit, originea sa din mediul sălbatic este evidentă. În schimb, atunci când este vorba despre carne de sturion sau caviar transportate cu autovehicule ori descoperite în gospodării, stabilirea provenienței este dificilă fără verificări privind trasabilitatea sau fără teste criminalistice.
Prin urmare, controalele ar trebui să depășească zonele de pescuit și să vizeze punctele cunoscute de vânzare, piețele, restaurantele sau comerțul online. De asemenea, este nevoie de o trasabilitate mai bună în sectorul acvaculturii, pentru a împiedica prezentarea produselor obținute ilegal ca provenind din ferme autorizate. În același timp, autoritățile trebuie să treacă dincolo de confiscările izolate și să investigheze rețelele, interesele financiare și lanțurile de aprovizionare care stau în spatele acestora.
Având în vedere tendințele actuale, cât de aproape suntem de a pierde ultimele populații sălbatice de sturioni din Dunăre și care ar fi consecințele ecologice?
Nu putem oferi un termen precis până la dispariție, însă situația este extrem de gravă. Dintre cele șase specii native de sturioni care existau odinioară în Dunăre, două au dispărut deja din regiune. Dintre cele patru rămase, morunul, nisetrul și păstruga sunt clasificate drept specii în pericol critic de dispariție, iar cega este clasificată ca specie în pericol.
Sturionii ajung târziu la maturitate, pot trăi zeci de ani și nu se reproduc anual. Din acest motiv, populațiile lor se refac foarte lent. Eliminarea chiar și a unui număr relativ redus de exemplare adulte reproducătoare, în special a femelelor mari purtătoare de icre, poate afecta generațiile viitoare timp de decenii. Raportul WWF documentează exemplare de dimensiuni excepționale, inclusiv sturioni cu o greutate de până la 200 de kilograme. Astfel de pierderi nu pot fi compensate rapid. Exploatarea ilegală continuă împinge populațiile deja diminuate spre un punct din care refacerea naturală ar putea să nu mai fie posibilă.
Foto: Poliția de frontieră
Consecințele ecologice ar depăși cu mult dispariția unor specii individuale. Sturionii sunt pești migratori străvechi, care conectează ecosistemele marine, costiere și fluviale pe distanțe foarte mari. Deși nu este ușor de atribuit dispariția lor unui efect imediat, prin aspectul și modul lor de hrănire ei ocupă un rol aparte în ecosistem și în dinamica rețelelor trofice. Pierderea tot mai multor specii din ecosisteme este asemănătoare cu pierderea treptată a șuruburilor unui avion: acesta poate continua să zboare încă o vreme, dar, în cele din urmă, se va prăbuși.
Cel mai important este că protejarea sturionilor înseamnă protejarea integrității ecologice a Mării Negre și a râurilor care se varsă în aceasta. Ei sunt specii-emblemă pentru râurile care curg liber și sunt conectate la mări sănătoase. Dunărea de Jos, împreună cu Delta Dunării și zonele costiere ale Mării Negre, oferă încă habitate suficiente pentru ca aceste specii să supraviețuiască și să își refacă populațiile.
Multe dintre măsurile necesare sunt deja în desfășurare. WWF și parteneri din bazinul Dunării și al Mării Negre colaborează cu guverne, oameni de știință, autorități de aplicare a legii și comunități locale pentru restaurarea habitatelor, îmbunătățirea cooperării transfrontaliere, consolidarea măsurilor de protecție și, acolo unde este oportun, susținerea populațiilor prin programe de repopulare. Aceste investiții pe termen lung vor avea succes doar dacă ultimii sturioni sălbatici vor fi protejați eficient împotriva criminalității asupra faunei sălbatice și li se va oferi șansa de a ajunge la maturitate și de a se reproduce.
