Dezamăgiți, dar dependenți. Cam la această concluzie a ajuns un recent sondaj, care arată că majoritatea europenilor sunt dezamăgiți în privința viitorului continentului. Dar nici nu prea văd o alternativă.

Publicat în colaborare cu Fundația Culturală Europeană, cercetarea Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), publicată pe 9 septembrie arată o lipsă generală de încredere în viitorul Europei, oferind astfel un teren fertil pentru mesajele de extremă-dreapta referitoare la o Uniune Europeană slăbită.
Aproape trei sferturi dintre cei intervievați au spus că Europa gestionează prost cele mai mari provocări, pe care majoritatea le consideră a fi războiul și securitatea generală, precum și presiunile economice.
Respondenții s-au arătat îngrijorați că viitorul Europei este în pericol, 68% dintre ei exprimând un sentiment de îngrijorare cauzat de deteriorarea generală a UE.
Întrebați cum ar descrie Europa unei persoane care ar fi dormit în ultimii cinci ani și s-ar fi trezit acum, aproximativ 68% dintre respondenți vorbesc, în medie, despre o degradare a situației sau despre pierderea unei normalități anterioare. Numai 12% interpretează crizele ultimilor ani ca pe un moment de trezire sau reînnoire europeană.
Atunci când participanții sunt întrebați dacă viitorul Europei este în pericol, răspunsul dominant rămâne negativ asupra perspectivei continentului. Media celor care sunt de acord ajunge la 56%, față de 21% care nu cred că viitorul este amenințat și 23% care oferă alte răspunsuri.
Italia înregistrează cea mai mare proporție de respondenți care cred că viitorul Europei este în pericol, 62%, urmată de Germania cu 61%, Franța cu 59% și Polonia cu 57%. În Țările de Jos procentul este de 49%, iar în Regatul Unit de 45%.
Aceste temeri coexistă însă cu o dorință puternică de a păstra și dezvolta proiectul european. Întrebați cum ar vrea să arate Europa peste două decenii, aproximativ trei sferturi dintre participanți descriu o perspectivă pozitivă, legată cel mai frecvent de unitate și integrare politică, pace și securitate, prosperitate și bunăstare.
Numai aproximativ 13% își doresc explicit „mai puțină Europă” sau dispariția Uniunii. Pentru autorul studiului, această diferență dintre ceea ce oamenii își doresc și ceea ce cred că poate fi realizat este una dintre cele mai importante concluzii ale cercetării.
Aproximativ jumătate din publicul analizat prezintă, potrivit clasificării folosite în studiu, această combinație dintre speranță și îndoială. În Polonia, fenomenul este mai puțin răspândit, afectând aproximativ o treime dintre participanți.
Pentru a surprinde mai bine aceste diferențe, cercetarea împarte respondenții în patru grupuri. Cel mai mare este format din cei descriși drept „negativi”, 39% în media celor șase țări. Ei privesc Europa actuală predominant prin declin, crize, migrație, inflație, lipsă de control și neîncredere în elite și tind să creadă că viitorul continentului este în pericol.
În Franța și Italia, acest grup reprezintă câte 45% dintre respondenți, iar în Germania 43%. El este foarte prezent în electorate precum Alternative für Deutschland, Rassemblement National și Reform UK, dar apare și în alte zone politice.
Al doilea grup ca dimensiune, reprezentând 31%, este cel al „nesigurilor”. Aici apare una dintre cele mai importante constatări ale studiului: peste jumătate dintre acești respondenți se identifică puternic drept europeni și cei mai mulți își doresc o Europă mai unită și mai integrată, dar nu sunt convinși că acest lucru se va întâmpla.
Ei observă unele schimbări pe care le consideră pozitive, printre care sprijinul acordat Ucrainei, cooperarea mai intensă în apărare și reducerea graduală a dependenței de Statele Unite. În același timp, se îndoiesc că există suficientă voință politică pentru transformarea acestor evoluții într-o direcție europeană coerentă.
În Țările de Jos, grupul nesigurilor ajunge la 37%, în Franța la 32%, în Germania și Italia la 31%, în Polonia la 30%, iar în Regatul Unit la 23%.
Grupul „pozitivilor” reprezintă 19% din total. Acești respondenți văd în actualele crize și un impuls spre integrare, autonomie și consolidarea capacității Europei de a acționa. Ei se identifică puternic drept europeni și, chiar dacă recunosc dificultățile, tind să creadă că o Europă mai unită poate fi construită.
Ponderea lor este cea mai mare în Polonia, 26%, urmată de Regatul Unit, 23%, Țările de Jos, 20%, Germania, 19%, Italia, 14%, și Franța, 12%.
Ultimul grup, cel al „deconectaților”, reprezintă aproximativ 12%. Acești respondenți nu sunt neapărat ostili Europei, dar nu o consideră suficient de importantă pentru viața lor încât să aibă opinii puternice despre viitorul ei. În Regatul Unit, proporția ajunge la 22%, mult peste nivelul din celelalte țări.

Care sunt problemele?
Lentoarea apare drept una dintre cele mai frecvente frustrări. Participanții vorbesc despre birocrație, negocieri interminabile între guverne, veto-uri și imposibilitatea de a reacționa suficient de repede într-un mediu internațional în schimbare. Tema apare cel mai des în Germania și Țările de Jos și este menționată de nesiguri chiar mai frecvent decât de celelalte grupuri.
Problema nu este descrisă numai ca una administrativă. Pentru mulți respondenți, lentoarea devine o măsură a capacității Europei de a concura cu Statele Unite sau Asia, de a reacționa la amenințări și de a lua decizii de securitate atunci când consensul între toate statele membre este dificil.
Un al doilea motiv de neîncredere este percepția unei diferențe între valorile pe care Europa spune că le apără și acțiunile sale. Participanții din grupul nesigurilor invocă în special politica externă, războiul din Ucraina, conflictul israeliano-palestinian și relația cu Statele Unite.
Pentru acești respondenți, compromisurile sunt inevitabile, dar devin problematice atunci când sunt percepute drept renunțări la principii. Studiul constată că asemenea episoade pot avea un cost politic intern tocmai pentru oamenii care continuă să considere valorile comune drept una dintre principalele componente ale identității europene.
A treia preocupare este securitatea. Aproximativ jumătate dintre nesiguri identifică războiul și securitatea drept cea mai mare provocare a Europei. Ei leagă această vulnerabilitate de dependența de Statele Unite, de diviziunile dintre statele membre și de ascensiunea unor forțe politice care ar putea slăbi cooperarea europeană.
Diferența față de respondenții optimiști nu constă neapărat în obiectiv. Ambele grupuri pot dori o Europă capabilă să se apere și să acționeze mai independent. Cei nesiguri se deosebesc prin faptul că nu sunt convinși că Europa dispune de mijloacele și voința necesare pentru a ajunge acolo.
În același timp, cercetarea arată că acești alegători își amintesc momente în care acțiunea europeană i-a făcut să se simtă mândri. Printre exemple apar extinderea UE din 2004, libertatea de circulație, solidaritatea după atacurile teroriste din Franța, sprijinul pentru Ucraina, intervenția economică și distribuirea vaccinurilor în timpul pandemiei sau ajutorul oferit după dezastre naturale.
Elementul comun acestor exemple este capacitatea statelor europene de a acționa împreună atunci când acțiunea comună produce rezultate pe care statele individuale nu le-ar putea obține singure.
Studiul constată însă că respondenților le este mult mai greu să identifice lideri actuali care întruchipează această capacitate. Aproape 44% nu numesc nicio persoană, instituție sau țară drept exemplu pozitiv de leadership european.
În același timp, partidele de extremă dreapta folosesc tot mai des UE ca element central în definirea propriilor proiecte politice. Autorul avertizează că, dacă alegătorii nesiguri nu văd o cale credibilă către Europa pe care spun că și-o doresc, o parte dintre ei pot migra către partide eurosceptice, se pot îndepărta de formațiunile pro-europene sau pot renunța complet la participarea politică.
Concluzia studiului este că simpla apărare a status quo-ului european nu mai este suficientă pentru acești cetățeni. Ei nu trebuie convinși neapărat că o Europă mai unită este de dorit, pentru că mulți cred deja acest lucru. Problema este lipsa unei legături credibile între obiectivele declarate și ceea ce văd în prezent.
