Președintele Serbiei, Aleksandar Vucić, urmează să demisioneze pe 27 septembrie, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim său mandat de cinci ani. Se deschide astfel calea pentru alegeri anticipate. Care sunt însă șansele opoziției de a schimba actualul regim de la Belgrad?
După aproape doi ani de proteste, blocaje și manifestații de stradă, studenții sârbi încearcă acum ceva mult mai dificil decât să scoată oamenii în stradă: să transforme o mișcare fără lider într-o forță politică aptă să intre în Parlament și, eventual, să ajungă la guvernare.
Pentru acest experiment au ales un om care, până de curând, era aproape necunoscut în afara mediului medical și universitar. Ilija Srdanović, cardiolog și profesor la Universitatea din Novi Sad, conduce lista electorală „Studenții câștigă”, depusă pentru alegerile parlamentare anticipate din 25 octombrie, relatează Balkan Insight.
Este o alegere simbolică. Într-un sistem politic dominat de personalități puternice și, în special, de Aleksandar Vučić, studenții refuză să-și construiască propria mișcare în jurul unui politician experimentat. Srdanović este mai degrabă „primul între egali” decât un lider clasic de partid.
„Nu mă văd ca pe un lider”, a transmis profesorul, într-o mișcare care reflectă filozofia întregului proiect: candidații au fost selectați prin dezbateri și adunări colective, iar mandatele parlamentare sunt prezentate drept o formă de serviciu public, nu o recompensă politică.
Lista are 250 de candidați și a fost validată de Comisia Electorală după ce studenții au prezentat 69.099 de semnături valabile, aproape de șapte ori mai multe decât pragul legal de 10.000. Printre candidați se află medici, profesori, ingineri, artiști, fermieri și activiști. Pe listă apar și nume cunoscute, precum fostul guvernator al Băncii Naționale Dejan Šoškić, fostul baschetbalist Dejan Bodiroga și actorul Tihomir Stanić.
Experimentul este cu atât mai interesant cu cât mișcarea studențească nu a pornit ca proiect electoral. Protestele au început după prăbușirea, în noiembrie 2024, a copertinei gării din Novi Sad, tragedie soldată cu 16 morți. Inițial, studenții au cerut responsabilitate și anchetarea celor vinovați. Treptat, protestele s-au transformat în cea mai serioasă contestare a puterii lui Vučić de la venirea Partidului Progresist Sârb la guvernare, în 2012.
Acum, însă, strada trebuie mobilizată să transforme nemulțumirea în voturi.
Politică fără „lider providențial”
Studenții încearcă să demonstreze că este posibil să faci politică fără modelul tradițional al partidului condus de un singur om. Contrastul cu principala forță aflată la putere este evident.
Partidul Progresist Sârb candidează sub numele „Aleksandar Vučić – Serbia Unită”, punându-l pe președinte în centrul campaniei. Vučić urmează să demisioneze din funcția de președinte pe 27 septembrie pentru a candida la funcția de premier. În spatele său se află o formațiune cu o rețea națională construită în mai bine de un deceniu și cu politicieni care au experiență directă în conducerea ministerelor și instituțiilor statului.
Studenții oferă exact opusul: oameni care nu provin din politica profesionistă și care susțin că tocmai independența lor față de establishment este principalul avantaj.
Dar această diferență creează și principala lor problemă. Un medic poate conduce o echipă și poate lua decizii cu consecințe majore. Un profesor poate administra o instituție universitară. Un inginer poate coordona proiecte complexe. Niciuna dintre aceste experiențe nu este însă identică cu negocierea unui buget de stat, conducerea unei coaliții sau administrarea unei birocrații guvernamentale.
Iar Vučić a început deja să exploateze această vulnerabilitate, punând accent pe lipsa de experiență politică și pe ceea ce el prezintă drept lipsa unui proiect clar pentru Serbia.
Un program concentrat pe instituții
Studenții au încercat să răspundă criticilor printr-un program în 11 puncte. Accentul cade mai ales pe reformarea instituțiilor despre care protestatarii susțin că au permis corupția și lipsa de responsabilitate.
Programul prevede întărirea independenței procurorilor și judecătorilor, verificarea averilor politicienilor, investigarea cazurilor de corupție, transparență în achizițiile publice și auditarea marilor proiecte de infrastructură. Studenții propun, de asemenea, schimbări în autoritatea de reglementare a audiovizualului și în serviciul public de televiziune.
Există și o componentă economică: sprijin pentru firmele locale și start-up-uri, o relație mai strânsă între universități și economie, numiri pe criterii competitive în companiile de stat, medicamente mai ieftine, locuințe accesibile și manuale școlare gratuite.
Programul este însă mult mai puțin precis în privința unor teme care au dominat politica sârbă în ultimele decenii: relația cu UE, Rusia și China, Kosovo, energia și finanțele publice.
Această ambiguitate nu este neapărat întâmplătoare. Mișcarea studențească reunește oameni cu opinii foarte diferite, de la liberali și activiști civici la conservatori, fermieri și persoane care nu au participat anterior la politică. Evitarea temelor care îi pot diviza poate păstra coaliția unită. Dar Parlamentul cere exact opusul: decizii clare.
„Mr. Who” trebuie să devină cunoscut
Pentru Ilija Srdanović există însă și o problemă suplimentară: cea lipsei notorietății. Înainte de proteste, era cunoscut mai ales în mediul medical și universitar. Acum trebuie să convingă alegători care poate nu au auzit niciodată de el.
Presa sârbă l-a numit „Mr. Who”, tocmai pentru a sublinia cât de puțin cunoscut era înainte de a deveni capul listei studenților. Campania este scurtă, iar el trebuie să-și construiască rapid o imagine publică fără să transforme mișcarea într-un proiect personal.
Un episod recent ilustrează și tensiunea dintre noul model politic propus de studenți și regulile vechii politici. Vučić l-a invitat pe Srdanović la o dezbatere televizată. Profesorul a refuzat de două ori, argumentând că preferă să discute cu oameni care au ceva de spus și cunoștințe relevante.
Înainte de alegerile din 25 octombrie, adevărata probă pentru studenți nu va fi însă doar rezultatul electoral. Va fi capacitatea lor de a demonstra că metoda care a funcționat în piețele și universitățile Serbiei poate funcționa și în Parlament.
Protestul poate fi organizat prin consens. Guvernarea presupune compromisuri. O mișcare poate amâna deciziile dificile; un cabinet trebuie să le ia.
De aceea, experimentul studenților este mai important decât candidatura unui profesor de medicină devenit brusc politician. El testează dacă o generație care a învățat să se organizeze fără lideri poate construi o formă durabilă de politică.
Iar „Mr. Who” are, în acest moment, cea mai dificilă misiune: să transforme această idee într-un proiect pe care alegătorii Serbiei să îl înțeleagă suficient de bine pentru a decide dacă merită să-i acorde un loc în Parlament.
