O jurnalistă din Ucraina a vizitat recent Osetia de Sud, Abhazia și Transnistria pentru a vedea cum trăiesc oamenii în aceste state nerecunoscute oficial.
În urma conflictelor armate, Georgia, Moldova și Ucraina au pierdut controlul asupra unor părți ale propriilor teritorii, pe care au fost create așa-numitele republici autoproclamate, se arată într-un amplu fotoreportaj publicat de site-ul ”Vecinii” .
Continuăm prezentarea relatării jurnalistei Hrystyna Shevchenko despre Osetia de Sud, una dintre republicile, cărora de multe ori le sunt atribuite calificativele „așa-numitele” sau „pseudo-”, iar pretinsul lor statut de „state independente” le-a fost recunoscut, în mare parte, doar de către ele însele.
În Georgia, pentru servicii medicale
Mă întorc la Zugdidi, unde mă întâlnesc cu un jurnalist local.
– Aici locuiesc mulți abhazi. Majoritatea trăiesc din vânzări la piață. În Zugdidi sunt și mulți imigranți, abhazii care au venit aici în anii 1990, după război. Apartamentele lor sunt acolo – jurnalistul arată în sus, spre balcoanele pe care se usucă lenjeria colorată -, doar ei au obiceiul de a-și atârna astfel rufele…
La drept vorbind, ei sunt tratați diferit aici, deoarece au primit locuințe gratuite și beneficiază de ajutor social din partea guvernului georgian. De aceea nici nu prea fac nimic.
La Zugdidi există o așezare anume pentru persoanele strămutate – un bloc de case frumoase în culori pastelate. Persoanele strămutate au primit aceste apartamente printr-un program guvernamental. Seara, femeile mai în vârstă se adună la mesele din fața caselor. Una din ele, Nanuli, ține de mână un copil.
– Eu locuiesc în Abhazia împreună cu soțul, avem o casă acolo. Dar am și un apartament în acest bloc… Viața acolo e grea. Dacă faci ceva cu mâinile proprii, poți supraviețui, dar anul acesta roada a fost distrusă… Eu trec hotarul pe jos, de cele mai multe ori, vin aici pentru a beneficia de tratament pentru fiica mea, care suferă de epilepsie. O duc pe partea georgiană la medic, căci în Abhazia nu există spitale care să trateze astfel de boli. Uneori îmi duc fiica la Tbilisi sau la Kutaisi, unde primește tratament medical, spune Nanuli.
Nanuli nu este singura care își tratează copilul în Georgia. În Zugdidi există o instituție medicală specială, care oferă tratament persoanelor strămutate și locuitorilor de pe teritoriul Abhaziei. Angajații acestei structuri ne-au explicat: în prezent, în Abhazia, asistența medicală este într-o stare foarte proastă, de aceea, locuitorii teritoriilor ocupate devin pacienți ai acestui spital.
La Spitalul central din Zugdidi întâlnim zeci de persoane. Aici este oferită asistență medicală gratuită populației din Abhazia, iar Georgia are chiar și o instituție aparte creată în acest scop – Ministerul Sănătății al Autonomiei Abhaziene. Responsabilii din cadrul acestuia elaborează și pun în aplicare programe guvernamentale pentru abhazii care trec hotarul acum, dar și pentru persoanele strămutate, al căror număr oficial în Georgia este de peste 250.000. Pe coridoarele spitalului îl întâlnim și pe ministrul Ketevan Bakaradze.
Ketevan susține că abhazii care vin aici preferă să-și păstreze anonimatul, deoarece de facto ei trăiesc în republica autoproclamată și sunt îngrijorați de posibila reacție a autorităților locale. Bineînțeles, majoritatea pacienților doresc să ajungă la instituțiile medicale din Tbilisi.
– Acesta este unul dintre programele-țintă dezvoltate de țara noastră. Mergem în diferite regiuni, aducem medici (de la 20 la 35 de specialiști din diferite domenii) care verifică starea sănătății acestor oameni. Abhazii vin aici frecvent, se adresează și la minister. Noi îi ajutăm fără nicio problemă, îi considerăm cetățenii noștri. În anul 2016, aproximativ 2000 de abhazi au fost tratați în diferite instituții medicale din Georgia.
Apare fireasca întrebare: de ce georgienii oferă tratament gratuit persoanelor care nu se consideră cetățeni ai acestei țări? Răspunsul e la fel de firesc: în acest fel georgienii dau dovadă atât de noblețe, cât și de interes politic. Guvernul de la Tbilisi oferă asistență medicală gratuită abhazilor pentru a-i reintegra pe acești oameni și a le demonstra că îi pasă de cetățenii pe care i-a pierdut.
Criminalitatea și turismul
”Situația infracțională din Abhazia este dificilă, spune politologul Nika Citadze. Recent a avut loc un caz, când o fată de 14 ani a fost violată, iar oamenii spun că principalul suspect ar fi șeful securității așa-numitului președinte al Abhaziei. Până în acest moment, însă, nu a fost lansată o investigație și criminalul este protejat de propria mafie.
De aceea, chiar și frații noștri ruși preferă acum plajele însorite din Batumi, în Georgia… datorită confortului și siguranței”, spune Nika Citadze.
Și totul, în ciuda potențialului Abhaziei de a fi Nisa Caucazului. Căci aici poți găsi atât peisajele maritime ale lui Aivazovski, cât și munți maiestuoși… O cunoștință de-a mea – o persoană strămutată din Abhazia – a descris-o succint: „raiul pe pământ”.
În timpurile sovietice, aici veneau peste două milioane de vizitatori anual.
Drept urmare, din punct de vedere economic, Georgia a pierdut una dintre regiunile sale turistice cele mai atractive. Însă și Abhazia a pierdut avantajele de care a beneficiat: cultura turistică scăzută, punctele de atracție și casele de oaspeți neglijate – și iată că de ani buni minunatele plaje sunt goale.
Astăzi în Abhazia au rămas doar vreo sută de mii de locuitori – cam o jumătate din populație. Majoritatea au pașapoarte rusești. Rusia plătește pensii cetățenilor abhazi și susține în proporție de 70% bugetul „statului independent”. În plus, în prezent, pe teritoriul abhaz se află între 5.000 și 10.000 de soldați ruși, care controlează așa-numitul hotar de stat dintre republica nerecunoscută și Georgia. De facto, Abhazia este o provincie a Federației Ruse.