Alegerile prezidențiale și parlamentare din Turcia au confirmat puterile sporite deținute de regimul președintelui Recep Tayyip Erdogan.
Aflat la putere de peste 15 ani, dintre care primii 11 a fost premier, Recep Tayyip Erdogan începe acum un al doilea mandat la conducerea țării, după ce a luat 52.5% din voturile exprimate în cadrul alegerilor prezidențiale din 24 iunie. Principalul său rival, Muharrem Ince, a obținut circa 31% din voturi.
Alegerile parlamentare, desfășurate în aceeași zi, au fost câștigate de partidul pro-islam și conservator al lui Erdogan, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, AKP, cu peste 42% din voturi. Naționaliștii de la Partidul Acţiunii Naţionaliste, MHP, aliații AKP, au peste 11%. Coaliția guvernamentală dispune astfel de 350 de locuri din 600 în parlament. Deși deține majoritatea simplă împreună cu MHP, partidul preşedintelui va avea o misiune nu mereu ușoară, deoarece nu s-a înţeles întotdeauna bine cu naționaliștii.
În plus, situația s-a complicat puțin deoarece opoziția s-a consolidat. Principala formațiune laică, Partidul Republican al Poporului, CHP, are acum are circa 22% din voturi, iar partidul pro-kurd Partidul Democratic al Poporului, HDP, a trecut pragul de 10%. În parlament a intrat și Partidul Bun, de centru dreapta. Prezența la vot a fost de 87%.
Alegerile din 24 iunie marchează oficial începutul unui nou regim – prezidenţial -, care-i acordă lui Erdogan puteri sporite. Prin schimbările făcute în constituţie, Recep Tayyip Erdogan primeşte noi puteri printre care cea de a interveni în sistemul legislativ, eliminarea funcţiei de premier şi numirea directă a miniştrilor şi vice-preşedinţilor şi puterea de a impune starea de urgenţă în ţară.
Analiștii spun că victoria lui Erdogan este semnul marii sale popularităţi în rîndul electoratului turc, mai ales a celui conservator din regiunile rurale din Anatolia. Nici unirea partidelor de opoziție nu a reușit prea mult să îi erodeze puterea. Totuși, credibilitatea sa în campania electorală a fost afectat de degradarea situaţiei economice, în condițiile în care lira, moneda națională, s-a degradat foarte mult.
Recep Tayyip Erdogan, 64 de ani, s-a impus drept liderul turc cel mai puternic de după Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Republicii. El a transformat Turcia prin megaproiecte de infrastructură, a încurajat exprimarea religioasă de factură islamică şi a făcut din Ankara un actor diplomatic-cheie.
Însă criticii săi îl acuză pe cel numit „Reis” (Șeful), de derivă autoritaristă, mai ales după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, urmată de epurări masive vizând opozanţi şi jurnalişti şi care a provocat îngrijorări în Europa.
Chiar dacă nu are (încă) anvergura unui dictaturi, regimul de la Ankara – personalizat de președintele Recep Tayyip Erdogan – este indiscutabil unul autoritarist. Victoria în alegeri consfințește tendința de alunecare spre o Turcie anti-liberală, naționalistă, cu un regim autoritarist. A crescut riscul ca islamo-naționalismul primitiv și agresiv să înlocuiască în Turcia laicitatea și valorile europene ale democrației și statului de drept.
Turcia este un membru important al NATO și, cel puțin pe moment, nu există motive serioase că aceasta își va schimba atitudinea față de Alianță. Însă, după cum avertizează unii analiști, regimul lui Erdogan are la dispoziție un alt fel de ”buton nuclear” care poate pune în pericol securitatea Europei: lăsarea refugiaţilor sirieni şi irakieni din Turcia să vină către Europa.
Pe termen lung, în relațiile internaționale, Turcia va face față provocării de a-și îmbunătăți relațiile cu Uniunea Europeană și cu Statele Unite, în contextul apropierii de Rusia (vezi aici că 73% dintre turci au opinii negative despre UE și 83% despre SUA).
Numai că promovarea unui tip nou de naționalism, agresiv, a tendințelor iliberale și autoritariste nu sunt factori favorizanți în acest sens.
