În viața de zi cu zi, a fost muncitor într-un colhoz din Moldova sovietică, iar în timpul liber fotograf. Descoperite abia recent, fotografiile surprinse de Zaharia Cușnir în anii 1950-60 prezintă o lume care niciodată nu s-a regăsit în presa comunistă oficială.
Zaharia Cușnir (în mijloc, în imaginea de mai sus) s-a născut în 1912, fiind al șaisprezecelea copil, cel mai mic, al unei familii din satul Climăuți, actualmente Roșieticii Noi, situat pe malul drept al rîului Răut din Republica Moldova. A copilărit în Imperiul Țarist, adolescența și tinerețea le-a trăit în România Mare, iar viața de adult, aproape toată, în Uniunea Sovietică. A trecut prin numeroase experiențe traumatizante: foamete, colectivizare forțată, sărăcie, deznaționalizare.
A făcut școală la Iași, iar pînă la război a fost profesor de geografie la școala din satul natal. Din cauza convingerilor politice, a făcut închisoare, iar apoi a urmat statutul de „individualist”, care nu a dorit să se alăture gospodăriei colective. Totuși, în cele din urmă, Zaharia Cușnir a devenit colhoznic și a prestat doar munci necalificate, așa cum reiese din carnetul său de muncă: „a tencuit”, „a lucrat cu târnăcopul”, „a cărat lut”, „a cimentat”, „a cărat pietre”.
A avut o viață grea, iar prăbușirea Uniunii Sovietice l-a prins bătrân și în agonie. S-a stins din viață în anul 1993.
Revenind la vîrsta maturității… A învățat meseria de fotograf la o rudă de-a sa din satul vecin, iar apoi – în timpul liber, cînd nu muncea la colhozul ”Frunze”, se urca pe bicicletă și străbătea drumurile prăfuite către satele din împrejurimi. A fotografiat cu un aparat de format mediu «Любитель» („Amator”). Ceva bani se plăteau doar pentru nunți. În rest, potrivit amintirilor rudelor sale, Zaharia fotografia pentru sine.
A surprins îndeosebi imagini din viața de zi cu zi din Moldova sovietică, de la nunți, înmormîntări, la muncă. A imortalizat rude, vecini, oameni din satele învecinate: bătrîni cu găini, un copil mic într-un lighean cu apă în mijlocul cîmpului, fotografii de familie în cele mai bune haine care puteau fi găsite în casă, un tînăr cu armonica. Fețe supte, timide, triste, instantanee reale.
La acea vreme, ceea ce făcea el, fotografiind fără vreo reținere ideologică, poate fi considerat un act de mare curaj. În imaginile sale nu se găsesc nici săteni zîmbitori în costume naționale, nici stahanoviști pe cîmp sau fruntași ai întrecerii socialiste.
În aprilie 2016, în timp ce filma pentru proiectul său de licență de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, tînărul regizor Victor Galușca a dat peste niște clișee fotografice împrăștiate printre gunoaie și fîn, într-o casă părăsită. Le-a luat. După o săptămînă, s-a întors acolo și, spre surpriza sa, a găsit alte negative alb-negru de 6×6 centimetri, exact în același loc ca data trecută. Cînd a urcat în pod, Victor Galușca a descoperit cîteva mii de clișee.
Plicurile speciale pentru hîrtie fotografică și rolele unor filme late erau semne că acolo trăise un fotograf. De la săteni i-a aflat și numele: Zaharia Cușnir. În urma lui rămăseseră circa 4.000 de imagini.
La Chișinău, examinîndu-le și înțelegînd ce a descoperit, Galușca a luat legătura cu mentorul său, Nicolae Pojoga, care ține un curs de Fotografie Generală la Academia de Arte din Chișinău. În lunile care au urmat, fragilele negative au fost spălate și curățate, sortate și indexate, scanate și puse la păstrare în plicuri speciale. Mai bine de 300 dintre ele sunt acum scanate la rezoluție mare. Celelalte urmează să fie conservate și se află în grija Asociației pentru Fotografia Documentară (A-DOF).
”Arhiva lui Zaharia Cușnir este un material unicat pentru cercetători, antropologi, sociologi, istorici, cunoscători ai istoriei costumului. Și încă ceva: e pur și simplu frumos”, consideră Nicolae Pojoga.
În toamna anului 2017, editura „Cartier” a scos de sub tipar un album cu fotografiile sale, intitulat „Lumea lui Zaharia”. Acesta include 204 portrete, de a căror restaurare și alegere s-a ocupat Nicolae Pojoga.
Prima expoziție personală a lui Zaharia Cușnir – intitulată ”Așa vedea Zaharia” – a fost inaugurată la București, în primăvara acestui an. Pe 6 iulie, în ziua comemorării victimelor represiunilor sovietice, o expoziție intitulată „Revedere” a fost deschisă și la Muzeul Național de Arte din Chișinău, unde a fost deschisă pînă pe 26 august.
Trist este că satul basarabean, surprins de Zaharia Cușnir acum mai bine de 60-70 de ani, nu arată acum deloc mai bine. Într-un fel, situația chiar s-a înrăutățit, cel puțin din punct de vedere demografic. Localitățile din zona unde a trăit Zaharia Cușnir au ajuns aproape pustii, după cum reiese din filmul ”Cine iubește și lasă” al regizorului Victor Galușca.
