Șeful misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, crede că cei care doresc integrarea europeană a Moldovei ar trebui să fie primii interesați de reintegrarea Transnistriei, reiese dintr-un interviu publicat de NewsMaker.md
Principalele idei:
# reglementarea politică a conflictului transnistrean se poate face doar prin dialog
# soluționarea finală se bazează pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și un statut special pentru Transnistria
# actualul status-quo contribuie la situația economică precară de pe ambele maluri ale Nistruri. Toate părțile achită costurile separării.
# reintegrarea Transnistriei va face Moldova mai atractivă pentru parteneri externi
# reglementarea finală va implica un statut special pentru Transnistria ca parte a Republicii Moldova suverane
# reconcilierea cu trecutul, recunoașterea reciprocă a pierderilor, suferințelor, capacitatea de a privi înainte ar ajuta ambele părți să se apropie
Să presupunem că chestiunile din „pachetul din opt puncte” sunt rezolvate. Ce urmează? Încă un pachet?
„Pachetul din opt puncte” a fost rezultatul propunerilor din partea Chișinăului și Tiraspolului. La anul ne-am dori să păstrăm această abordare: părțile vor identifica problemele prioritare pe care doresc să le discute, iar noi le vom ajuta cu pașii care urmează a fi întreprinși.
Unele discuții sunt deja în desfășurare – privind domeniul bancar, protecția drepturilor omului, actele de stare civilă. „Pachetul din opt puncte” nu a fost niciodată o limitare. Aceste măsuri de consolidare a încrederii deschid calea spre discuții privind reglementarea finală.
Niciodată nu trebuie să pierdem din vedere acest lucru. Mergând cu pași mici, consolidând încrederea, dorim să ne mișcăm anume în aceasta direcție.
Ceea ce Dumneavoastră numiți progres, unii, atât la Chișinău, cât și la Tiraspol, numesc concesii și cedări de poziție.
Este întrebarea clasică: privind un pahar, se poate spune că este pe jumătate plin sau pe jumătate gol. Prefer să spun că este pe jumătate plin. Era gol înainte ca eu sa fi turnat apă acolo. În același fel privesc acordurile încheiate în ultimii ani. Cu siguranță, nu este vorba despre concesii, ci despre crearea situațiilor win-win, în fiecare dintre acordurile din „pachetul din opt puncte”.
Vă pot da un exemplu – școlile cu predare în grafia latină. Lucrasem în cadrul Misiunii în anul 2004, când acestea au fost închise practic forțat. Acum au acorduri de chirie, stabilitate și libertate de circulație pentru elevi. Este un progres imens și este în beneficiul tuturor. În primul rând, este benefic pentru elevi și părinții lor.
Podul de la Gura Bîcului, dacă va fi reparat, va deveni o legătură între portul de la Odesa și coridoare de transport europene. Grație plăcuțelor de înmatriculare neutre, șoferii din Transnistria pot călători în întreaga Europă. În același timp, Moldova își păstrează suveranitatea și Transnistria acționează ca parte a Republicii Moldova care, la rândul său, eliberează actele de înregistrare cu semnul MD și autocolantul MD, care se aplică pe autoturism.
Soluția reglementării finale se află în fiecare din aceste acorduri. Cred că trebuie să ne concentrăm pe progres, pe aspectele pozitive. Să folosim acest lucru ca o bază pentru a avansa și să le integrăm în reglementarea finală.
Să presupunem că aveți în față un locuitor al Transnistriei. El are în buzunar o colecție de pașapoarte – cel moldovenesc, cel ucrainean și cel rus. O duce destul de greu, însă într-un mediu cultural și lingvistic relativ confortabil. În același timp, pe malul drept el vede aceeași sărăcie, corupție, furtul miliardului, migrație, stat nefuncțional, pe care mai mulți oameni îl numesc capturat. Care ar fi pentru el bonusul din reintegrare, prin ce este reintegrarea mai bună decât status-quoul?
Status-quoul contribuie la situația economică precară pe ambele maluri. Ambele maluri achită costurile separării. Trebuie să ne uităm la oportunități care vor fi mult mai bune dacă diferendul transnistrean va fi soluționat.
O țară reintegrată va deveni mult mai atractivă pentru investitori. Esența este să se dezvolte malul drept, ceea ce îl va face mai atractiv pentru locuitorii de pe malul stâng. Bineînțeles, doriți să promovați oportunități de dezvoltare pentru cei care deja locuiesc pe malul drept. O faceți pentru binele propriu, totodată devenind mai atractivi pentru celălalt mal.
Acum, să zicem, îl aveți în față pe un locuitor al malului drept. El crede că în Transnistria locuiesc 400 de mii de oameni cu o mentalitate sovietică, care vor veni și vor schimba echilibrul politic, inversând dezvoltarea. Ce i-ați spune în această privință?
Iarăși, schimbările pot fi privite ca o amenințare sau ca o oportunitate. Nu cred că reintegrarea Transnistriei, dacă acest lucru se va produce într-un mod corespunzător și conform mandatului Misiunii, ar putea dăuna oricăror perspective de dezvoltare ale Republicii Moldova. Cred că este situația win-win.
O țară reintegrată este mult mai stabilă și mai atractivă pentru investitori și pentru partenerii externi, pe când separarea ține Moldova pe loc. Soluționarea diferendului transnistrean va fi o oportunitate pentru dezvoltarea ulterioară, și toată lumea va avea de câștigat.
Cum rămâne cu integrarea europeană? Autoritățile de la Chișinău spun că statul reintegrat trebuie să păstreze vectorul european. Însă cine și ce poate garanta în acest caz, dacă într-o zi 400 de mii de transnistreni vor deveni parte a procesului politic din Moldova?
Integrarea europeană se discută și aici, pe malul drept. Pe malul drept există opinii diferite în această privință: cum să procedeze, cât de repede, cum să fie echilibrat acest lucru cu legăturile tradiționale ale Moldovei. În cele din urmă, decizia despre cum să se dezvolte această țară este o alegere suverană, este decizia care urmează să fie susținută de majoritatea populației.
Din punctul meu de vedere, reintegrarea Transnistriei va face Moldova mai atractivă pentru partenerii externi. Cei care își doresc integrarea europeană ar trebui să fie primii interesați în reintegrarea Transnistriei, în identificarea soluției finale de reglementare.
Reglementarea finală va implica un statut special pentru Transnistria ca parte a Republicii Moldova suverane. Ea trebuie să se producă astfel ca Moldova să fie un stat funcțional, atractiv pentru parteneri și întreaga comunitate internațională. În acest caz, țara va avea oportunități mult mai mari, inclusiv în ceea ce privește integrarea europeană.
În reglementarea transnistreană, concurența geopolitică între actorii externi a fost întotdeauna prezentă. În ultimii ani se relatează că mediatorii și observatorii ar fi reușit să ajungă la un anumit echilibru și o abordare comună nepolitizată. Este adevărat acest lucru sau este vorbă de niște manevre geopolitice?
Reglementarea transnistreană este o problemă care trebuie soluționată de către oamenii care locuiesc aici. Trebuie rezolvată în beneficiul populației de pe ambele maluri ale râului. Este una dintre realizările pozitive din ultimii ani: Rusia, Ucraina, Uniunea Europeană, Statele Unite lucrează împreună, în concordanță, indiferent de contradicțiile geopolitice care există între ele în alte domenii. Această abordare comună ajută procesul de reglementare.
De la începutul conflictului din Donbas, deseori se fac paralele între situația din Transnistria și cea de acolo. Ați coordonat activitatea misiunii de observare a OSCE în estul Ucrainei. În opinia Dvs, cât de potrivite sunt paralele, legături și referințe la situația din Donbas? Sunt ele utile pentru reglementarea transnistreană sau, invers, aruncă situația înapoi?
Există un citat faimos din „Anna Karenina” de Lev Tolstoi: „Toate familiile fericite sunt fericite la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în felul său”. Cred că este foarte dificil și uneori periculos să trasăm paralele. În Donbas vedem schimburi continue de focuri, deci, este imposibil să transpunem acea situație la ceea ce se întâmplă aici.
Noi, împreună cu părțile, căutăm soluții care să lucreze aici. Uneori putem să ne uităm împrejur, la alte situații din lume, și să analizăm modul în care au fost rezolvate sau reglementate.
O facem și aici. Lucrăm cu Găgăuzia întrucât credem că o autonomie funcțională în Găgăuzia este importantă nu doar pentru locuitorii acesteia și stabilitatea țării, dar și transmite un semnal puternic pentru Tiraspol.
Recent, am organizat o vizită de studiu pentru reprezentanții Ministerului Educației și ai Găgăuziei în regiunea Tirolul de Sud din Italia, cu scopul de a studia experiența instruirii multilingve. Găgăuzia nu este Tirolul de Sud, deci, nu va prelua fix ceea ce s-a văzut acolo. De aceea, cred că nu trebuie să sărim la concluzii despre ceea ce ar fi aplicabil aici în alte domenii.
Toți acești ani, pe cele două maluri ale Nistrului în școli, în mass-media, la nivel oficial, sunt comunicate versiuni diametral opuse ale evenimentelor din 1992, unde participanții și victimele sunt împărțite în „ai noștri” și „dușmani”. Oare este posibil să ajungem, după aproape trei decenii, să nu împărțim victimele în „ale noastre” și „ale lor” și să organizăm, de exemplu, evenimente comemorative comune?
Cred că aceasta este direcția în care vrem să ne mișcăm în perspectivă. În toate conflictele, subiectele ce țin de comemorarea celor căzuți și celor care au suferit provoacă durere și emoții. Aceste emoții necesită o anumită prelucrare, iar acest proces trebuie abordat foarte delicat.
Reconcilierea cu trecutul, recunoașterea reciprocă a pierderilor, suferințelor, capacitatea de a privi înainte ar ajuta ambele părți să se apropie. Dar, desigur, inițiativa trebuie să vină de la cei care au supraviețuit acestui conflict. Nu putem impune părților această abordare, ar trebui să fie o asumare locală a acestei inițiative. Noi vom susține asemenea inițiative dacă vor apărea.
