Au avut parte, pe rând, de pogromuri, de ororile Holocaustului și de deportările staliniste. Acum, în Republica Moldova a mai rămas o mică comunitate evreiască, care se confruntă adesea cu manifestări anti-semite, dar care încearcă să păstreze memoria acelor tragedii și să educe tânăra generație în spiritul toleranței.
E mijloc de decembrie, deloc zăpadă, iar o mână de oameni trebăluiesc de zor, taie ierburi și copaci, îndreaptă pietre tombale. În cimitirul evreiesc din Chișinău – aflat într-o accentuată stare de degradare – a început curățenia și un proces de reabilitare.
Cu nici două luni înainte, guvernul moldovean anunța intenția înființării unui muzeu al istoriei evreilor, care să fie dedicat cultivării memoriei Holocaustului, combaterii antisemitismului, promovării culturii, toleranței și păcii și care va include expoziții tematice, un centru educațional și o bibliotecă.
Tot atunci premierul Pavel Filip spunea că se va elabora un plan de acțiuni pentru refacerea cimitirului evreiesc, cel mai mare și unul dintre cele mai vechi din țară, care adăpostește peste 25 de mii de morminte (alte surse spun chiar 40 de mii) și o sinagogă funebră, unica din Moldova, acum ruinată.
În plus, pe locul cimitirului s-ar dori edificarea unui centru cultural istoric evreiesc. „Luând în considerare că două treimi din cimitir sunt practic distruse, aici ar putea fi un centru cultural istoric evreiesc, un fel de Yad Vashem. Cimitirul care poate fi restabilit, îl restabilim, inclusiv capela, dar, în rest, aici mai poate fi un muzeu, un memorial. Și, atunci va fi un loc prin care vom comemora victimele Holocaustului, dar și un punct de atracție pentru turiști”, a declarat Pavel Filip, în timpul unei vizite de documentare.
Comunitatea evreiască nu a comentat încă această inițiativă, dar au apărut voci îngrijorate. „Mă tem că, deși cu intenții bune, dar fără o expertiză profundă și cu o atitudine incorectă față de patrimoniul străin, o parte a cimitirului va fi distrusă, din motiv că e în paragină și ar fi mai simplu s-o facă una cu pământul în loc s-o reabiliteze. Ar fi o mare greșeală atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere religios.
În cultura evreiască, mormintele sunt intangibile, trupul trebuie să rămână neatins în locul în care a fost înmormântat, de aceea reînhumările se fac doar cu rare excepții”, spune Irina Șihova, cercetătoare la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei.
Pe de altă parte, surse din administrația Comunității evreiești din Moldova susțin că declarația premierului a fost una pripită, cimitirul urmând să fie recondiționat și inclus în traseele turistice dedicate moștenirii evreiești, asupra cărora se lucrează acum.
Irina Șihova este adesea ghid pentru evrei veniți din diferite colțuri ale lumii pentru a-și căuta rădăcinile în Basarabia.
Cimitirele constituie, pentru astfel de oameni, un prețios izvor genealogic. „Din păcate, cimitirele evreiești continuă să fie vandalizate. Apar noi svastici pe morminte, pietrele funerare sunt distruse sau, pur și simplu, se ruinează odată cu trecerea timpului. În special, cimitirul din Chișinău este într-o stare deplorabilă”, observă cercetătoarea.
Adevărate arhive în aer liber, cele circa 50 de cimitire evreiești din Republica Moldova, mai mari sau mai mici, abandonate sau îngrijite, stau mărturie faptului că pe aceste meleaguri a existat o comunitate evreiască puternică, însă foarte mică acum.
Istorie lungă, dureroasă
Nu se știe cu exactitate când au apărut evreii pe teritoriul Moldovei de azi. Oricum, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare aici existau deja comunități evreiești bine închegate, care s-au dezvoltat și au prosperat și în secolele următoare.
Catagrafia Moldovei din 1803 consemnează că aici locuiau circa 4 mii de evrei, plătitori de taxe. În 1812, Basarabia intră în componența Imperiului Rus, iar șase ani mai târziu devine parte a regiunii de colonizare, adică aici sunt strămutați numeroși evrei din alte regiuni ale imperiului țarist.
De acum înainte, deși aveau drepturi limitate evreii joacă un rol economic și cultural tot mai mare în dezvoltarea regiunii, în calitatea lor de, preponderent, comercianți, prăvăliași, negustori, cămătari, muzicieni, scriitori etc.
Vine însă anul 1903. Atunci evreii constituiau aproape jumătate din locuitorii Chișinăului. Sunt vremuri tulburi, nu doar în acest colț de lume, de la marginea Imperiului țarist. La Dubăsari, la nici 40 km de capitala Chișinău, este ucis în condiții nu tocmai clare un copil de etnie rusă.
Deși autorul crimei este descoperit relativ repede, un jurnalist și politician – pe numele său Pavel Crușeveanu (Krușevan) – va instiga la ură și va fi inițiatorul a ceea ce se va numi ulterior pogromul de la Chișinău. Nu mai puțin de 49 de evrei sunt uciși, iar alte câteva sute sunt răniți, au loc violuri, numeroase case și prăvălii sunt incendiate.
Pogrom – cuvânt de origine rusă care înseamă ”precum tunetul” – va intra de acum înainte în limbajul universal și va desemna un atac violent neprovocat asupra unui grup etnic.
Iar cele întâmplate la Chișinău în 1903 vor fi un preambul trist a ceea ce avea să sufere comunitatea evreiască din Europa, nici 40 de ani mai târziu.
În ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, populația evreiască din Basarabia număra circa 275.000 de persoane. În 1941, când România a preluat controlul asupra acestui teritoriu, între 45 și 60 de mii de evrei din Basarabia și Bucovina au fost împușcați în masă și alte 100-120 de mii au murit în urma expulzărilor în ghetourile și lagărele de concentrare din Transnistria, operate de Armata Română, Jandarmeria și de subdiviziunile germane și române de „curățare”.
În anii ’70-’80, în timpul regimului sovietic, a avut loc un val de emigrare a evreilor sovietici în Israel și așa circa 30 de mii de oameni au părăsit Moldova. La cel mai recent recensământ al populației, care a avut loc în anul 2014, doar 1,6 mii de respondenți s-au declarat evrei, dar se presupune că numărul lor real este mai mare. Cei mai mulți dintre ei locuiesc în Chișinău dar și în alte orașe mari: Tiraspol, Bălți, Tighina.
„Moldova a pierdut cea mai mare parte din populaţia evreiască în secolul trecut. Este vorba şi de Holocaust, şi de represiunile comuniste, şi de emigrarea în Israel. Ca urmare, în ţara în care, cândva, o treime din populaţie erau evrei, acum sunt mai puţin de un procent. Se creează impresia că evreii n-au trăit aici niciodată, dar aceasta este o parte importantă a istoriei, pe care trebuie s-o cunoaștem ca să ne putem mişca spre viitor”, susține Shimshon Daniel Izakson, rabinul Comunităţii Evreieşti din Moldova.
„Antisemitismul nu a dispărut”
Potrivit unui studiu realizat de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, evreii nu sunt printre cele mai respinse grupuri sociale din Moldova. Totuși, există o serie de stereotipuri care îi vizează, atât pozitive, cât și negative, cum ar fi că toți evreii sunt deștepți, uniți, întreprinzători și harnici sau, la polul opus, că sunt zgârciți, că stăpânesc lumea, nu muncesc și se îmbogățesc ilegal.
„Aud mereu aceleași lucruri: «Evreii conduc lumea!». «Da, există miliardari evrei, dar sunt și miliardari chinezi sau arabi», răspund. Că toți evreii sunt deștepți, că se țin uniți, că sunt bogați. «Unde-s banii mei?», întreb atunci, în glumă. Desigur, nu este adevărat. Chiar și stereotipurile pozitive sunt nedrepte și periculoase, pentru că nu ești perceput așa cum ești, individual, ca personalitate, dar ești aliniat, într-un mod artificial, la o comunitate din care faci parte doar prin naștere”, afirmă Irina Șihova.
Unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Moldova este Ilan Șor, primarul orașului Orhei și liderul unui partid care-i poartă numele, bănuit într-un dosar de devalizare a mai multor bănci din țară.
După ce vara trecută Șor – care este de origine evreiască – a amenințat public cu răfuiala fizică pe jurnaliștii și oponenții săi politici, în presă și pe rețelele de socializare au apărut comentarii cu referire la etnia sa, iar Comunitatea evreiască din Moldova a venit cu o declarație prin care a condamnat discursurile antisemite și xenofobe.
„Considerăm astfel de referinţe – discursuri care instigă la ură, care provoacă stigmatizare, promovare a unor stereotipuri negative și creează o atmosferă de învrăjbire şi ostilitate faţă de toţi membrii comunităţii. În opinia noastră, orice declaraţii şi comentarii care accentuează, în lipsa unui context clar şi justificat, apartenenţa la comunitatea evreiască a uneia sau alteia persoane publice, creează în societate o atmosferă ostilă, distructivă, ofensatoare şi jignitoare, rezultatul fiind umilirea demnităţii umane”, se arăta în declarație.
Membrii comunității evreiești consideră că antisemitismul este încă actual.
”[Acesta] nu a dispărut nicăieri, doar şi-a schimbat forma. Microbii care au dus la Holocaust încă plutesc în aer. Simt asta pe propria piele. Nu trece o zi să nu aud în stradă un strigăt umilitor. Poate fi umilitor indirect, dar subtextul este, oricum, agresivitatea. Iar atunci când subtextul este agresivitatea, avem de-a face doar cu o formă de antisemitism preschimbată care, într-o altă situaţie, pe o stradă întunecată, poate să se transforme în ceva cu adevărat periculos”, atenționează și rabinul Shimshon Daniel Izakson.
Confundat pe stradă, de exemplu, cu un musulman, el crede că unele reacții vin din necunoaștere, de aceea educația are un rol extrem de important în clădirea unei societăți tolerante.
„În ultimul timp, se vorbește mai mult despre pogromuri și despre Holocaust, apar mai mult informații, există mai multă înțelegere. Acum 20 de ani, despre pogromul evreiesc din Chișinău știau doar evreii și istoricii. În prezent, aceasta este o parte a istoriei noastre comune, însă și asta provoacă, pe alocuri, reacții antisemite. Aud tot mai des: «Evreii înșiși au fost de vină, pentru că au acaparat atunci toate afacerile în mâinile lor»”, constată Irina Șihova.
Și dacă despre pogromurile antisemite din perioada țaristă și genocidul evreilor de către naziști se vorbește mai mult, puțini știu despre suferințele evreilor din timpul comunismului, când aceștia erau trimiși în Gulag sub acuzația de a fi fost comercianți, exploatatori sau sioniști.
Străbunicul Irinei Șihova, de pildă, cizmar și cojocar de meserie, a fost deportat în 1941 într-un lagăr din Siberia, unde a murit peste doi ani, iar în 1949 a fost deportată și familia lui.
„Crimele sunt crime şi ele trebuie condamnate, indiferent de simpatia noastră pentru un regim sau altul. Vrem să privim trecutul nostru istoric cu o doză mai mare de maturitate şi să eliminăm elementele care, de fapt, au creat contextul potrivit pentru astfel de crime. Nu puteau să se întâmple crimele respective, în condiţiile în care ar fi fost mai multă toleranţă, mai multă empatie şi mai multă dorinţă de a face bine şi frumos”, afirmă Victor Popovici, manager de proiecte la Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor.
În această vară, Popovici a adus în Moldova două proiecte comemorative internaționale. Primul, iniţiat în Germania, prevede montarea în trotuar a unor „pietre de poticnire” („Stolpersteine” – în germană) în faţa caselor în care au locuit victime ale nazismului, iar cel de-al doilea, numit sugestiv „Ultima adresă”, apărut în Rusia, presupune instalarea unor plăci pe faţadele caselor în care au trăit victime ale represiunilor staliniste.
Ce se învață în școală?
În programa școlară, Holocaustului îi este dedicată doar o oră, în clasa a XII-a, la tema „Al Doilea Război Mondial. Crime împotriva umanității” din manualul „Istoria românilor și universală”.
Abordarea acestui subiect în școală depinde însă, de multe ori, de interesul și implicarea profesorilor de istorie. Svetlana Vaniutchin predă la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Călărași (zona centrală a R. Moldova), un oraș în care, până la cel de-Al Doilea Război Mondial, evreii constituiau circa 80 la sută din numărul total de locuitori.
La disciplina opțională „Istoria și cultura localității”, ea le vorbește elevilor săi despre trecutul evreiesc al orașului. Ghidați de profesoara lor, liceenii vizitează locurile unde au avut loc masacre, înregistrează interviuri cu martori oculari ai acelor evenimente, scriu eseuri și fac filme documentare.
„Copilul este copil, cum îi prezinți, așa înțelege. Prezinți cu interes, cu compătimire față de jertfe, așa primește și copilul informația. Le spun și colegilor mei că elevii se schimbă după aceste excursii. Iată, noi venim la monumentul evreilor împușcați în pădurea Vătămăneasa și un copil pe care îl vezi în școală cu un comportament deviant, să spunem așa, când ajunge acolo, se oprește, se uită, gândește, se apleacă și începe să rupă iarbă. Înseamnă că pe el l-a atins această vizită”, povestește Svetlana Vaniutchin.
De asemenea, acum un an, la Chișinău a fost lansat un program educațional numit Likrat Moldova, menit să combată antisemitismul și să dezvolte toleranța în rândul tinerilor. Elevi din cele două licee evreiești din Chișinău merg la colegii lor din alte școli pentru a le povesti atât despre ei înșiși, cât și despre istoria, cultura și tradițiile poporului evreu.
În traducere din ebraică, Likrat înseamnă „a veni în întâmpinare” și este, de fapt, conceptul de bază al acestui program intercultural, lansat în anul 2003, în Elveţia, care s-a răspândit apoi în Germania și Austria.
Likrat este un program de dialog intercultural pentru tineri. ”Când ai acest dialog, nu contează dacă e despre religie sau nu, el crează o energie frumoasă. Oamenii se deschid și doar discuți, la nivelul ochilor, de la tânăr la tânăr. Poți umple golul dintre români și ruși, găgăuzi, evrei, ortodocși, creștini. Este un mod de a crea o societate frumoasă, mai tolerantă, unde tinerii vor învăța cum să se accepte unii pe alții și să trăiască în pace”, spune fondatoarea acestui proiect, Yvette Merzbacher, o evreică născută în Peru și stabilită în Elveția, ai cărei bunici au emigrat în America Latină din Basarabia, acum aproape un secol.
Tot ea a creat o asociație care are drept scop protejarea patrimoniul cultural evreiesc din Moldova, numită „Living Stones”, un prim pas fiind curățarea și îngrădirea, în august 2017, a cimitirului abandonat din satul Briceva, din nordul țării.
Lucrările au fost realizate de Iniţiativa Cimitirelor Evreieşti din Europa, o organizație fondată în 2015, grație unui grant de un milion de euro din partea Guvernului Germaniei, care a cercetat şi a reabilitat deja peste 100 de cimitire din Ucraina, Polonia, Cehia, Serbia și Belarus.
Retrocedarea imposibilă
Patrimoniul pierdut este un alt subiect dureros pentru comunitatea evreiască. Potrivit legislației, bunurile naționalizate în timpul regimului comunist pot fi retrocedate sau compensate doar persoanelor fizice (cetățeni ai Republicii Moldova sau moștenitorii acestora), nu însă și celor juridice, cum ar fi comunitățile sau cultele religioase. Numai în Chișinău, până la război au existat 77 de sinagogi și case de rugăciuni.
Pentru a-și recupera unele proprietăți, comunitatea evreiască a decis să meargă pe o altă cale: să le răscumpere de la stat. Astfel, în 2013 comunitatea a cumpărat cu 5 milioane de lei moldovenești (circa 1.2 milioane RON) ruinele Sinagogii cu azil din strada Rabbi Țirilson, cea mai mare din oraș, unde în perioada sovietică a funcționat o întreprindere poligrafică, angajându-se să restabilească imobilul.
Proiectul investițional presupunea anumiți termeni, care însă nu au fost respectați, motiv pentru care Agenția Proprietății Publice a cerut în instanță rezilierea contractului, comunitatea riscând să piardă pentru a doua oară această clădire istorică. După intervenția câtorva ambasade și organizații internaționale, anul trecut părțile au semnat un acord de soluționare amiabilă, iar comunitatea a inițiat o campanie de colectare de fonduri. Pentru restaurarea complexului de clădiri, din care au rămas doar câțiva pereți, ar fi nevoie de 4 milioane USD.
Aflat într-o vizită de trei zile în Moldova, în luna iulie, reprezentantul președintelui în exercițiu al OSCE, din partea Italiei, privind combaterea antisemitismului, rabinul Andrew Baker, și-a exprimat speranța că acordul va fi aplicat pe deplin, pentru început prin eliberarea autorizațiilor de construcție.
Totodată, rabinul a îndemnat Guvernul să treacă la o discuție mai largă cu privire la restituirea proprietăților comunitare evreiești.
„Având în vedere că, de exemplu, conform recensământului din anul 1920, în Basarabia locuiau în jur de 267.000 de evrei, este clar că volumul bunurilor restituite ar fi colosal, dar ar trebui să fie retrocedate măcar proprietăţile comunităţii. Este o chestiune de responsabilitate şi de onoare a statului”, spune Alexandr Bilinkis, preşedintele Comunităţii evreieşti din Moldova.
Holocaustul, condamnat oficial
În ultimii ani, Republica Moldova a făcut mai multe eforturi la nivel instituțional pentru condamnarea Holocaustului și combaterea antisemitismului.
În 2014, Republica Moldova a aderat cu statut de observator la Alianța Internaţională pentru Memoria Holocaustului (International Holocaust Remembrance Alliance – IHRA) și, începând cu 2016, marchează anual, pe 27 ianuarie, Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului.
Acum doi ani, mai precis în iulie 2016, Parlamentul de la Chișinău a adoptat o declaraţie prin care a acceptat raportul final al Comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel, iar în ianuarie 2017 Guvernul a aprobat un plan de acţiuni pentru implementarea acesteia.
Autoritățile își propun, printre altele, să revadă conținutul manualelor de istorie și să elaboreze programa școlară pentru o disciplină opțională cu privire la Holocaust; să identifice locurile unde au fost deportați sau exterminați în masă evrei și romi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, să ridice acolo monumente și să instaleze plăci comemorative.
Totodată, se dorește să publice documente de arhivă și să lanseze o platformă web dedicată cercetării Holocaustului în Moldova; să analizeze legislația națională și s-o adapteze la normele internaționale privind combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului, extremismului și intoleranței.
„Declarația în cauză este și mai actuală astăzi, când fenomenele etnocentrismului și al xenofobiei suferă mutații și capătă noi forme în Europa și în toată lumea. Or, condamnarea, recunoașterea Holocaustului nu este doar un act politic, ci și unul social, care exprimă clar că, prin memorie și istorie, nu vom admite niciodată niciun fel de acțiuni sau poziții care să pună în pericol valoarea umană. Este o dovadă că societatea noastră este una matură, tolerantă, europeană, deschisă, care știe să aprecieze corect trecutul și care își va proteja viitorul de intoleranță și de manipulare”, se arată în declarația Parlamentului.
