Condamnarea la închisoare pe viață a lui Radovan Karadžić e un act de reparație morală. Clarificarea trecutului în Bosnia-Herțegovina rămîne însă un subiect sensibil
Verdict final
Pe 20 martie, Radovan Karadžić, fostul lider politic al sîrbilor din Bosnia, a fost condamnat la închisoare pe viață, în apel, de către justiţia internaţională, care i-a respins recursul.
Mecanismul pentru Tribunalele Penale Internaţionale, care a preluat funcţiile Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (ICTY) după închiderea acestuia în 2017, a respins recursul lui Karadžić. În primă instanță, ICTY îl condamnase pe Karadžić la 40 de ani închisoare.
De fapt, la cei 73 de ani pe care îi are acum, pentru fostul lider sîrb bosniac, nu prea mai contează numărul de zile pe care le va petrece într-o închisoare de maximă securitate. El a ascultat impasibil verdictul, rămînînd în continuare convins de nevinovăția lui.
Karadžić a fost judecat pentru responsabilitatea sa în asediul oraşului Sarajevo şi al masacrului din 1995 de la Srebrenica, cel mai teribil din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea a fost acuzat pentru rolul său în strămutarea populaţiei pe baze etnice în mai multe oraşe ale ţării. În primă instanţă, judecătorii ”au subestimat extrema gravitate a responsabilităţii lui Karadžić în cele mai grave crime comise” în timpul conflictului din Bosnia, a declarat judecătorul, Vagn Joensen, subliniind ”amploarea” şi ”cruzimea sistematică” a acestor crime.
La procesul în care și-a susținut el însuşi apărarea, Karadžić n-a arătat niciun fel de regret pentru cele comise, iar în ce priveşte implicarea în mascarul de la Srebrenica, a dat vina pe generalul Ratko Mladić, susţinînd că el personal, dimpotrivă, ar fi ordonat ca „civilii să fie cruţaţi şi să se facă schimb de prizonieri”.
Circa 10.000 de oameni – în majoritate bosniaci musulmani – au murit în timpul celor patru ani de asediu al capitalei Sarajevo și în masacrul de la Srebrenica. Mulți alțiii au suferit de persecuții, crime, violuri, tratamente inumane sau strămutări forțate.
Astfel s-a încheiat un proces despre care, din multe puncte de vedere, se poate spune că e unul istoric. Karadžić a fost unul din cei mai importanți acuzați ai Tribunalului de la Haga, primul politician de rang înalt, într-unul din cele mai ample procese și judecînd unele din cele mai grave crime comise în Europa după Holocaust.
Mai trebuie spus că, în 2005, fostul președinte sîrb Slobodan Milosević a murit în timpul procesului său, iar acum doi ani ICTY l-a condamnat la închisoare pe viață pe fostul comandant al armatei sîrbilor bosniaci, Ratko Mladić.
Poet-Psihiatru-Erou-Criminal
De fapt, Radovan Karadžić nici nu era bosniac. El s-a născut, la scurt timp după cel de-al Doilea Război Mondial, în Muntenegru. La vîrsta de 15 ani s-a stabilit, împreună cu familia, la Sarajevo. Acolo a studiat medicina, a devenit mai apoi psihiatru la o clinică din oraş, publicînd şi cîteva volume de poezie.
Încă de la începutul anilor 80, cînd se întrezărea destrămarea statului multietnic Iugoslavia, Karadžić s-a evidenţiat printr-un discurs naţionalist. El a fost ales lider al nou înfiinţatei formaţiuni Partidul Democratic Sîrb, SDS, devenind mai tîrziu, în 1992, preşedintele proaspăt proclamatei Republici Srpska, a sîrbilor din Bosnia şi Herţegovina.
Și-a construit o imagine de lider intelectual, combatant însă, cu o retorică agresivă și belicoasă, construită pe o mulțime de platitudini care sunau bine în acei ani. Îmi aduc aminte și acum, cum în timp ce Sarajevo era asediat, reporterul TVR îl prezenta pe Karadžić ca pe un poet doritor de pace. Acest gen de retorică a stat de fapt la baza acțiunilor militare.
La scurt timp după semnarea acordului de pace, în decembrie 1995, a fost nevoit, ca reacţie la presiunile internaţionale, să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte. După ce, un an mai tîrziu, Tribunalul de la Haga a emis mandat de arestare pe numele său, Karadžić s-a asuns. Aproape 13 ani nu s-a putut da de urma sa, timp în care guvernul sîrb a susţinut constant că nu ştie unde se află fugarul.
Pe 21 iulie 2008, însă, în mod surprinzător, poliţia sîrbă l-a arestat la Belgrad, unde, sub un nume fals – Dragan David Dabić – şi avînd o înfăţişare puternic modificată, conducea un cabinet de medicină alternativă, deja de ani de zile, scriind şi articole pentru o revistă de specialitate.
Acum, condamnarea sa pare unul din acele momente cînd istoria își devorează propria creație. Fostul lider al sîrbilor bosniaci, rămîne un erou pentru mulți dintre compatrioții săi, însă un criminal de război pentru croații și musulmanii din Bosnia.
Printre altele, condamnarea lui Karadžić înseamnă nu doar întocmirea unui act de dreptate – e drept că, pentru mulți, venit cam prea tîrziu – cît mai ales punerea în discuție a unui mit.
Numeroși sîrbi, mai ales cei care trăiesc în Republica Srpska, parte a Bosniei, Karadžić are aura unui erou de poveste. Asta și pentru că, în imaginarul lor colectiv este încă puternic prezent mitul haiducului, al luptătorului legendar contra „turcilor / musulmanilor” sau a lumii întregi, pentru păstrarea ființei și unitatii naționale. Iar fostul psihiatru și poet, al cărui slogan favorit este „Veșnic împreună cu voi”, a reprezentat o astfel de întruchipare: înalt și impunător, cu o frunte largă, cu un discurs ferm, un simbol al luptătorului pentru libertate.
Și dispariția sa misterioasă – atîția ani nu a putut fi de găsit, deși pe capul lui s-a pus o recompensă de 5 milioane de dolari – a corespuns imaginii de luptător singuratic, dar intangibil.
Legat de recompensă și pentru că tot am vorbit de mitizări… În occident, Karadžić a devenit simbolul terorismului sîrb, ba chiar subiect de film hollywoodian. În „The Hunting Party”, realizat în 2007, Richard Gere joacă rolul unui reporter care pleacă în căutarea lui Karadžić , țintind de fapt doar banii oferiți ca recompensă.
Trecutul care bîntuie
Desigur, condamnarea lui Radovan Karadžić este un act de reparație morală pentru victimele sîngerosului conflict din Bosnia ca și o victorie a dreptului internațional împotriva crimelor de război. Problema este acum însă că, în condițiile în care trecutul continuă să rămînă confuz și contradictoriu, acest lucru se reflectă și în situația din această țară.
În pofida tuturor progreselor de ordin juridic în tragerea la răspundere a criminalilor de război, clarificarea problemelor trecutului lasă mult de dorit. La aproape 25 de ani de la acordul de la Dayton, reconcilierea dintre taberele combatante nu s-a realizat.
Fantomele trecutului sunt încă vii. Sentința lui Karadžić a scos din nou la iveală această diviziune adîncă dintre grupările etnice din Bosnia, într-o țară în care fiecare aruncă vina pe ceilalți iar eroii de război sunt mereu onorați.
Și azi cetățenii din Bosnia-Herțegovina sunt încă foarte departe de idealul formării unui stat unitar comun, cu o identitate comună, la al cărui progres să contribuie toate grupurile etnice. Copiii merg la școală în clase unde se află doar membrii aceleiași etnii, nimeni nu încearcă să rezolve împreună problemele trecutului. O presă divizată le confirmă oamenilor adevărurile în care cred deja, în loc să-i invite la o regîndire a propriei perspective.
Sentința împotriva lui Karadzici este un punct final important în procesul de reglementare juridică a faptelor din trecut. Partea socială a acestui demers trebuie realizată însă de cetățenii înșiși. Țara nu va putea avea un viitor comun dacă nu va accepta să trateze problemele trecutului în mod direct și uneori dureros, cu implicarea tuturor grupurilor etnice.
Karadzici face parte din istoria irațională a Bosniei. Rămîne doar ca viitorul acestei traumatizate țări să fie (re)descoperit.
