Desigur, întrebarea din titlu e o parafrază la o întrebare pusă pe vremuri de către Lenin. De fapt, cu găgăuzii nu trebuie făcut nimic special, ci doar descoperiți, înțeleși, acceptați și respectați. Dar ce merită să știm despre această comunitate etnică ce trăiește în sudul Republicii Moldova. Cine sunt așadar acești oamen? De unde vin, cum le este viața? De ce majoritatea dintre ei rămân profund legați de limba și mentalitatea rusă? Cât de funcțională este autonomia teritoriului în care trăiesc? La ce viitor ar merita să spere? La toate aceste întrebări răspunde Mihail Sirkeli, jurnalist și preşedinte al centrului „Piligrim – Demo” din Comrat, o asociaţie obştească ce-şi propune promovarea valorilor democratice şi a drepturilor omului în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, într-o nouă ediție a podcastului ”Zoom cu Sinopsis”.
Rezumat al principalelor idei:
Găgăuzii care există acum în Republica Moldova și în Ucraina au venit din Bulgaria după războiul ruso-turc din 1812, când Imperiul Țarist Rus a avut nevoie să colonizeze stepele Bugeacului ca să continue războaiele care se numeau în Imperiul Rus „războaiele de eliberare a popoarelor frățești din România și Balcani”. Și iată au invitat creștinii din Imperiul Otoman și atunci a început o colonizare masivă a acestui teritoriu de către etnicii găgăuzi și bulgari.
Deci, găgăuzii sunt de etnie turcă, dar creștini ortodocși și au fugit din Imperiul Otoman pentru că au fost sub presiune financiară, achitau mai multe taxe și, evident, au optat pentru o viață mai bună și au venit aici. Dar s-a întâmplat așa că nu au primit o viață bună, pentru că au găsit o stepă și a fost nevoie s-o colonizeze de la zero. Nu au avut nici case, au trăit mult timp în bordeie, nici fântâni nu aveau, se așezau lângă râuri mici, cum ar fi Ialpug – cel mai important râu în Bugeac, și iată acum avem 27 de comunități găgăuze în UTA Găgăuzia.
Noi acum avem o dilemă foarte serioasă în Găgăuzia. Aceasta nu se discută, dar există. În primul rând, este sarcina să fie păstrată și dezvoltată limba găgăuză, dar, în același timp, să nu fie afectată calitatea învățământului, pentru că noi, totuși, vrem ca comunitatea să fie educată și absolvenții școlii să aibă niște cunoștințe și niște perspective.
În acești 25 de ani [de independență a Republicii Moldova], au fost pregătiți numai profesori de limba găgăuză. N-au fost oferite studii de predare a unor discipline ca fizica sau matematica în limba găgăuză. Nu există astfel de specialiști. Dacă noi acum transferăm aceste discipline în limba găgăuză, ce credeți că s-ar întâmpla? Eu cred că ar fi un dezastru. Copiii noștri nu vor ști nici găgăuza și nici fizica.
Limba rusă n-a dispărut. Ea rămâne și domină în Găgăuzia. Educația este accesibilă numai în limba rusă. Și, bineînțeles, prin limbă, sunt influențate și gândurile oamenilor. Mass-media rusă, care este pur propagandistică și distribuie numai minciuni, domină în Găgăuzia.
Dacă întrebi astăzi în Găgăuzia care este buletinul de știri numărul unu, pentru toți va fi buletinul de știri de la Pervîi Kanal, primul canal din Rusia. Este evident de ce oamenii iubesc mai mult Rusia. Când a început Republica Moldova calea de integrare europeană, mai ales înainte de semnarea Acordului de Asociere, în mass-media din Federația Rusă a început isteria și tot felul de minciuni că homosexualii ar veni și ne-ar lua copiii, că oamenii nu vor avea posibilitatea să aibă acasă gospodării, cum s-au obișnuit, tot felul de minciuni, de fake-news-uri și oamenii s-au prins.
Istoric, se consideră că rușii i-au adus aici pe găgăuzi, le-au creat condiții, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu este corect. Oamenii au venit aici și au muncit din greu, n-au avut condiții. Da, ei au fost scutiți de serviciul militar, dar, oricum, 50 de ani au fost obligați să ofere produse alimentare pentru armata rusă. Despre asta nu se știe, nu se vorbește și există niște mituri care domină acum.
De exemplu, nu se vorbește în Găgăuzia despre foametea din 1946-1947, despre deportări. Și foametea, și deportările au afectat foarte mult inclusiv comunitățile din Găgăuzia, dar au rămas oamenii cărora li s-a șters din memorie și s-a creat un „om nou”, homo sovieticus, și el încă trăiește în Găgăuzia. Și în Republica Moldova.
Niciodată n-aș spune că statutul de autonomie oferit Găgăuziei a fost un model rău, fie și din simplul motiv că este unicul caz în fosta URSS care a reușit.
După prăbușirea URSS, am avut două modele pozitive: unul, Crimeea și altul, Găgăuzia. După 2014, a rămas numai Găgăuzia și noi ar trebui să prețuim acest lucru. Dar eu nu cred că ea poate servi drept exemplu pentru Transnistria în modul în care se implementează acum. Găgăuzia încă trebuie să fie dezvoltată. Poziția mea personală este că noi, Republica Moldova, nu avem altă posibilitate decât să dezvoltăm modelul autonomiei găgăuze și acest model să fie unul acceptabil pentru Transnistria. În caz contrar, noi dăm și mai multe șanse pentru Transnistria să vorbească despre federalizarea sau co-federalizarea statului.
În Găgăuzia nu există astăzi pericol de secesiune. Anul trecut, Igor Boțan a făcut un studiu despre partidele politice regionale. Cândva noi am avut partide regionale. Până în 1998, când s-au introdus schimbări în Legea privind partidele politice din Republica Moldova, în Găgăuzia au existat două partide locale. Și în acest studiu, el arată că în Găgăuzia nu există un risc de secesiune, nu există separatism.
Separatismul, eu cred, este o exagerare, un mit, pentru că în Găgăuzia oamenii își dau foarte bine seama că nu au încotro. Între 1990 și 1994, a existat această republică nerecunoscută găgăuză și oamenii au înțeles că nu este posibil așa. De ce ar trebui să mai încercăm o dată, dacă avem deja o experiență nu foarte bună?
Eu cred că toți își dau bine seama, pentru că găgăuzii sunt foarte bine integrați în Republica Moldova din punct de vedere social, din punct de vedere economic, din punct de vedere financiar. Unica dezintegrare este în domeniul lingvistic. Acesta este unicul lucru care ne deosebește, dar în rest eu nu văd probleme.
#####
Și, în încheiere, un scurt film despre deportarea găgăuzilor în perioada sovietică. În jur de 3.360 de persoane au fost deportate în acele vremuri de pe teritoriul actualei autonomii găgăuze. Deportările au avut la bază, în special, criterii politice şi de clasă, aşa că toate etniile au nimerit în acest malaxor. În primul val, ţinta prioritară a regimului au fost primarii, la fel ca în toată Basarabia, pedepsiţi astfel pentru că au colaborat cu autorităţile române în perioada interbelică. Niciunul dintre primarii găgăuzi arestaţi nu a supravieţuit represiunilor. Doar din satul Avdarma, între 1940 şi 1952, fost au ridicaţi şi duşi în gulag 98 de oameni, de toate vârstele, majoritatea ţărani. În muzeul din Avdarma se păstrează poze, acte şi scrisori, care ilustrează calvarul trăit de cei deportați. Filmul, despre destinele mutilate de regimul stalinist şi cum a ajuns Găgăuzia rusofilă şi rusolingvă, a fost realizat și difuzat de Europa Liberă.
