Într-o clădire obișnuită din centrul orașului Shkodra (nordul Albaniei), aproape de granița cu Muntenegru, un mic muzeu găzduiește amintirile victimelor unuia dintre cele mai brutale regimuri din Europa de Est
Chiar dacă vizitatorii nu își pot imagina imediat ce lucruri groaznice s-au întâmplat în fostul sediu local al Ministerului de Interne din perioada comunistă, timp de aproape o jumătate de secol, aceștia vor fi imediat cufundați într-o lume a suferinței, torturii și crimele motivate politic.
Comuniștii locali au șters, imediat după cel de-al doilea război mondial, toate urmele activităților fostului gimnaziu „Illyricum” ce a aparținut ordinului franciscan, în urma unei decizii a guvernului de la Tirana din 6 martie 1946, cel care a decis predarea clădirii către serviciile de securitate, se arată într-un reportaj publicat de Balkan Insight.
„Shkodra a suferit foarte mult în primii ani ai comunismului, mai ales din 1956 până în 1960, atunci când orașul a funcționat în mare parte ca o închisoare comunistă”, spune istoricul și curatorul Muzeului Mărturiilor și Memoriei, Pjerin Mirdita.
Comuniștii au operat nu mai puțin de 23 de închisori în Shkodra, un oraș pe atunci cu o mare populație catolică. Aici, aceștia s-au străduit să dețină controlul în timpul și după ultimii ani ai celui de-al doilea război mondial. Zeci de mii de albanezi au fost trimiși în lagărele de muncă din motive politice sub regimul comunist și cel puțin 6.000 de oameni au fost executați, cred cei mai mulți experți.
„În acești ani, opoziția față de comuniști a fost încă ridicată în Shkodra, poate nu direct împotriva statului, dar sentimentul s-a păstrat în inimile și mințile oamenilor”, spune Mirdita.
El a precizat că fosta școală catolică a funcționat drept centru de interogatoriu și loc de tortură. „În primul rând, ei [prizonierii] rămâneau aici pentru perioada de interogatoriu. Aici au suferit torturi fizice și psihologice. După ce erau condamnați, erau apoi trimiși în alte închisori din țară ”, explică istoricul.
Coridorul vopsit în roșu simbolizează suferința
Holul muzeului găzduiește o expoziție de fotografie despre victimele represiunilor comuniste, cu date și afișe, precum și o mică sală video. A doua zonă găzduiește o altă sală de expoziții și celulele deținuților împreună cu sala de interogatoriu.
Pe ambele părți ale coridorului, 23 de celule stau față în față. Celule sunt minuscule, fiecare măsurând mai puțin de doi metri pătrați. Cămăruțele poartă denumirea de „biruca” [„gaură”], iar prizonierii erau ținuți în ele înainte și în timpul procesului de interogare.
La capătul coridorului, o camera mare și întunecată dă frisoane chiar și acum oricărui vizitator care trece de ușă.
Un stâlp electrificat și niște sârmă ghimpată sunt așezate într-un colț al camerei, în timp ce pe masa ofițerului responsabil de interogare cu o mașină de scris. Instrumentele de înaltă tensiune folosite pentru torturarea deținuților, atât psihic cât și mental, se află pe o altă masă din această „camera a morții”.
Unele dintre scrierile deținuților de pe zidurile celulelor au fost păstrate, împreună cu ziarele propagandistice comuniste, care tapetează pereții celulelor.
Procesul de reeducare era dur. „De două ori pe zi, timp de două ore, prizonierii erau nevoiți să citească cărți ale fostului dictator comunist albanez Enver Hodja. De asemenea, aceștia erau bătuți în mod regulat ”, explică Mirdita.
Hodja a condus Albania cu o mână de fier din 1946 până în 1992, ghidându-se mult timp încă după moartea lui Stalin după metodele acestuia. Temându-se de Occident și de vecinii săi, mai ales de Iugoslavia, Hodja și-a izolat complet țara de lumea exterioară, urmând propria rețetă inspirată de sovietici pentru dezvoltarea ei.
„Reeducarea” prizonierilor din Shkodra continua apoi în lagărele de muncă, la care mulți dintre ei erau trimiși. Mulți nu s-au întors niciodată. Trebuiau să lucreze în mine în schimburi, la fiecare opt ore. Aceste lagăre era asemănătoare gulagurilor din Rusia de pe vremea lui Lenin sau a lui Stalin ”, adaugă Pjerin Mirdita.
Albania, încă bântuită de trecut
La fel ca multe alte țări care au căzut după Cortinei de Fier la finele celui de-al doilea război mondial, crimele din perioada comunistă încă bântuie Albania, o țară care astăzi bate pe ușile Uniunii Europene, după ce a fost primită în NATO în 2009.
Memoria celor zeci de mii de victime politice ale fostului regim este păstrată vie în locuri precum acest muzeu. Localnicii și turiștii care vizitează muzeul pot viziona filme scurte în sala audio-vizuală. La fel, în biblioteca amenajată în incinta muzeului, ei pot citi cărți despre regimul comunist din Albania, precum și literatura scrisă în închisoare de foștii deținuți.
„Avem o bibliotecă care este deschisă publicului, astfel încât toată lumea poate veni aici să studieze sau să citească, sau doar să-și petreacă o parte din timpul liber”, spune ghidul și istoricului muzeului.
Profesorii își aduc elevii să învețe despre trecutul traumatic al țării, nu doar pentru a-i educa ci și pentru a se asigura că astfel de orori vor rămâne în urmă și nu se vor mai repeta. „Avem o mulțime de elevi care vin aici, precum și profesori de istorie. Ei ajung să vadă locul, ating cu mâinile lor și simt cât de greu a fost în timpul acestui regim pentru oamenii trimiși aici ”, spune Mirdita.
Studenții interesați pot chiar să întâlnească unii dintre foștii deținuți care au supraviețuit acestor orori și să le vorbească, iar aceștia la rândul lor să „împărtășească istoria cu ei”.
Mirdita mai spune că tocmai credința a fost cheia supraviețuirii multor oameni din această regiune, unde comuniștii s-au luptat cu rebelii ani de-a rândul după al doilea război mondial, inclusiv în munți. Regimul Hodja a mers chiar mai departe decât Uniunea Sovietică și, în 1967, a interzis religia și a proclamat Albania drept primul stat ateu din lume.
De aceea, Mirdita spune că mulți oameni din Shkodra nu și-au păstrat credința. „Religia a supraviețuit aici doar în casele oamenilor”, arată el, menționând că orașul a rămas casa tuturor celor cele trei religii principale din țară – catolică, musulmană și creștin-ortodoxă.
