Acum 30 de ani, la numai câteva luni după ce o revoltă populară a dus la răsturnarea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceaușescu, România a revenit în atenția internațională, însă în circumstanțe foarte diferite: conflicte inter-etnice la Târgu Mureș, scrie Balkan Insight. Cum se văd astăzi acele evenimente?
În decembrie 1989 la revolta împotriva lui Ceaușescu au participat sute de mii de români de toate etniile, care și-au riscat viața pentru a doborî un regim represiv. Însă evenimentele au luat o întorsătură urâtă în 19-21 martie 1990, când gloate de români și unguri din orașul transilvănean Târgu Mureș s-au bătut între ele până la moarte.
Evenimentele ce ar fi trebuit să comemoreze trei decenii de la unul dintre cele mai negre capitole ale tranziției României de la comunism au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus care face ravagii pe glob.
Însă BIRN a discutat cu unii dintre cei implicați direct sau indirect în evenimentul cunoscut în România drept Martie Negru, în încercarea de a reconstitui ce s-a întâmplat și de a evalua impactul capitolului asupra dezvoltării democrației românești.
Faptele
Finalul anilor de comunism de linie dură contaminat de naționalism, specific regimului Ceaușescu, i-a pus României în față provocări considerabile, nu în ultimul rând chestiunea minorităților naționale, și în special a celor 1,5 milioane de unguri împotriva cărora fusese construită în mod evident narațiunea șovină a vechiului regim.
Sosirea democrației a fost văzută de maghiarii din România ca o ocazie de a obține un grad de autoguvernare și educație în propria lor limbă. Însă o asemenea perspectivă a provocat alarmarea cercurilor politice și culturale românești de la acea vreme.
Concesiile privind drepturi colective au fost denunțate ca având potențialul de a-i deschide calea Ungariei pentru a revendica un oarecare grad de influență și control asupra Transilvaniei, căminul majorității covârșitoare a ungurilor români.
Maghiarii, care pe atunci reprezentau peste 60% din populația orașului Târgu Mureș, s-au mișcat rapid și au cerut o programă școlară separată în limba maghiară, însă unii românii li s-au opus ferm, spunând că ar fi o segregare. Tensiunile au luat amploare atunci când conducerea maghiară a liceului local a interzis accesul elevilor români, în tentativa de a grăbi instituirea maghiarei drept limbă de predare.
Ulterior, pe 16 martie, ca parte a unei campanii de incitare pornite de presa publică și pro-guvernamentală, agenția de presă a statului a lansat știrea falsă cum că o farmacie locală a încetat să-i mai servească pe clienții români.
Pe 19 martie un grupă de români înarmați cu pietre și bare de fier a atacat sediul din Târgu Mureș al UDMR, principalul partid al ungurilor. Au fost atacați și unguri aflați în piața din fața primăriei, după care au izbucnit încăierări violente, până când armata a fost trimisă, târziu, pe 20 martie, să împrăștie mulțimile.
Cine a aprins fitilul?
Cei mai mulți observatori și autoritățile de la acea vreme suspectează că au existat forțe ascunse în spatele revoltelor, însă nu se pot pune de acord în privința identității lor.
În martie 1990 premier era Petre Roman, în fruntea unui guvern provizoriu instalat după revoluția din decembrie sub numele Consiliul Provizoriu al Unității Naționale (CPUN).
Roman a declarat pentru BIRN, și conform cu poziția oficială a CPUN de la acea vreme, că „cercuri ungurești revizioniste, nu din Ungaria, ci din SUA” au jucat un rol important în instigarea la violență, cu scopul de a declanșa un conflict de talie internațională sau, cum spune el, „un scenariu de tip Bosnia”.
„Cu alte cuvinte, pentru a presa spre o zonă de protectorat sub ONU, ceea ce ar fi însemnat practic dezintegrarea statului român”, a declarat Roman într-un interviu telefonic.
Pentru a-și susține afirmația, Roman a invocat presupusa influență a unor emigranți maghiari căutând să profite de slăbiciunea României post-comuniste pentru a readuce Transilvania sub controlul Ungariei.
El a invocat prezența unei echipe de filmare a unei televiziuni irlandeze în oraș în momentul izbucnirii violențelor drept dovada unui complot premeditat, susținută în plus de faptul că jurnaliștii respectivi au identificat eronat drept ungur un bărbat român filmat în timp ce era bătut cu brutalitate, o filmarea care a ajuns un simbol al acelor evenimente violente.
Kincses Elod, vicepreședintele filialei CPUN din Târgu Mureș, nu e de acord. Elod s-a trezit el însuși în centrul acelor evenimente, când manifestanți români i-au cerut demisia, după care au atacat sediul UDMR.
În opinia lui, șefi ai fostei poliții [poliția secretă, cel mai probabil – n.trad.] comuniste din România au conspirat cu lideri CPUN de la București pentru a fabrica o amenințare la adresa securității naționale, astfel încât să-și justifice reinstalarea în funcție, într-un nou serviciu de informații post-comunist.
Cele trei luni de concediu cu plată oferite de noile autorități ale României majorității cadrelor fostei Securități [poliția politică comunistă – n.a.] urmau să se încheie la finalul lui martie, a remarcat Kincses într-un interviu pentru BIRN, după care ei ar fi fost obligați să-și caute altceva de muncă.
Conform lui Kincses, Securitatea, încă influentă – și din care o parte fusese deja absorbită în noua administrație -, avea nevoie cu disperare să „schimbe atmosfera ostilă” care o înconjura în cadrul societății românești.
Kincses acuză că, alimentând tensiunile din Transilvania prin intermediul presei și promovând grupuri șovine românești precum asociația culturală Vatra Românească, ofițerii Securității și protectorii lor din guvernul provizoriu au provocat ciocniri la Târgu Mureș pentru a obține susținere pentru înființarea urgentă a unui nou serviciu secret, un lucru căruia mulți români i se opuneau vehement în urma abuzurilor suferite de ei din partea Securității.
Fostul politician și-a amintit cum o statuie din oraș a eroului național român Avram Iancu a fost vandalizată cu graffiti în limba maghiară, incident relatat pe larg de presa românească. Acel graffiti, spune Kincses, conținea „două greșeli în două cuvinte” și „a fost scris în mod evident de cineva care nu vorbea limba maghiară”.
Fostul membru CPUN și dizident anticomunist Gabriel Andreescu a declarat că noul Serviciu Român de Informații (SRI), care a absorbit cadrele Securității pe care le pândea șomajul, a fost înființat pe 26 martie 1990, la doar câteva zile de la violențele de la Târgu Mureș, printr-o procedură opacă ce a ocolit organul legislativ al CPUN din care făcea și el parte.
Reacție deliberat întârziată?
Andreescu a declarat pentru BIRN că săteni de lângă Târgu Mureș au fost înarmați și duși cu autocare în oraș „pentru a-i apăra pe frații lor români”, o altă dovadă, spune el, a naturii organizate a violenței anti-maghiare.
El își acuză totodată superiorii din CPUN de la acea vreme că au întârziat deliberat răspunsul la violență, acuzație susținută și de Kincses, dar negată categoric de fostul premier Roman.
„I-am cerut lui Iliescu [președintele Ion Iliescu – n.a.] să intervină, i-am cerut lui Petre Roman”, a declarat Kincses pentru BIRN.
Întrebat despre acuzațiile că guvernul său a stat cu mâinile în sân, Roman a răspuns: „E complet fals.”
El a spus totuși că el crede că foști agenți ai Securității ar fi putut fi implicați în incitarea la violență, dar a avertizat că elementul spontaneității nu trebuie subestimat.
„Erau extremiști [în ambele tabere – n.a], și n-ar trebui să uităm că extremiștii acționează precum extremiștii”, a declarat Roman pentru BIRN.
Ce spune Securitatea?
Generalul SRI în rezervă Virgil Măgureanu se număra printre foștii ofițeri de Securitate aduși în noul serviciu de informații post-comunist și, datorită cărților sale și articolelor lui din revista veteranilor SRI, e considerat de mulți un purtător de cuvânt neoficial al fostei Securități.
În „Apărarea ordinii constituționale” (2016), Măgureanu respinge presupusa legătură dintre Martie Negru și înființarea SRI. „Crearea SRI la numai câteva zile după evenimentele sângeroase de la Târgu Mureș […] a indus o legătură artificială între cele două momente”, a scris el.
În schimb, a scris el, ciocnirile au fost declanșate de radicalizarea unor maghiari din România susținuți de acțiuni insistente ale unor grupuri revizioniste maghiare din Ungaria și diaspora” pentru a genera, cu sprijinul „unor lideri occidentali”, „un conflict interetnic în Transilvania cu scopul plasării acestei provincii sub arbitraj internațional”.
Kincses respinge asemenea teorii. „Ofițerii Securității, aflați atunci și acum în cadrul SRI, își câștigă un trai foarte bun din lupta împotriva așa-zisului iredentism unguresc”, a declarat el.
„Dacă [amenințarea iredentistă -n.a.] dispare, cum și-ar putea ei justifica veniturile exorbitante pe care le obțin revendicând victorie după victorie împotriva unui inamic care nu există?”
Ar fi putut România să aibă o soartă similară cu a Iugoslaviei?
Mulți observatori au comparat climatul din Transilvania de la începutul lui 1990 cu cel de ură etnică care a dus până la conflict, din federația iugoslavă.
Faptul că România a scăpat de o asemenea soartă poate fi explicat în mare măsură prin compoziția demografică a Transilvaniei, a afirmat Andreescu, care de la eliberarea lui din detenție în 1989, în calitate de prizonier politic, a scris mult despre drepturile minorităților.
Cele aproape 8 milioane de români care trăiau în regiune la începutul anilor ’90 constituiau o majoritate solidă, a declarat el, deci era de neconceput ca ungurii să se separe, după cum a făcut-o, de exemplu, majoritatea albaneză din Kosovo față de Serbia în 1998-1999, capitolul final al decesului sângeros al Iugoslaviei.
Pe de altă parte, a afirmat el, mișcările naționaliste care operau în Transilvania nu au reușit să-și ralieze un sprijin suficient din rândurile elitei culturale și ale societății civile. O parte substanțială a instituțiilor intelectuale și civice și a partidelor din România a refuzat să apuce momeala șovinismului, făcând improbabil un conflict mai amplu.
Ceea ce nu înseamnă că Martie Negru nu și-a lăsat amprenta asupra democrației românești. Partidul Unității Naționale a Românilor, care a apărut din cadrul Vetrei Românești, a dominat scena politică din Transilvania ani la rând cu un discurs naționalist și anti-maghiar agresiv.
În opinia lui Kincses, evenimentele de la Târgu Mureș au marcat sfârșitul „poveștii de dragoste” dintre români și unguri începute la Timișoara la mijlocul lui decembrie 1989, când români de toate etniile au ieșit în stradă, lepădându-și frica de Securitate, în sprijinul unui pastor maghiar persecutat. A fost începutul sfârșitului pentru Ceaușescu.
