Colaborare balcanică prin intermediul teatrului

Un interviu cu Liviu Cheloiu – actor, director executiv și selecționer al Festivalului Internațional de Teatru Babel F.A.S.T. din Târgoviște
Actorul și managerul cultural Liviu Cheloiu

În septembrie 2006, Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște participa la Festivalul Internațional de Teatru Alternativ (FIAT) de la Podgorica, la doar câteva luni după ce Muntenegru își declarase independența. Aceasta a fost premisa interviului cu Liviu Cheloiu: circumstanțele și importanța participării teatrului târgoviștean la evenimentul cultural găzduit de capitala muntenegreană.

Teatrul “Tony Bulandra” a ajuns la Podgorica „pe merit”, fiind selecționat direct de către organizatorii muntenegreni, după ce câștigase în același an 2006, cu piesa “Bacantele”, premiul pentru „Cel mai bun spectacol” la Festivalul Internațional al Mării Negre de la Trabzon, Turcia. Spectacolul pe care l-a oferit atunci – în care Liviu Cheloiu a jucat rolul principal – este și acum menționat laudativ în prezentarea festivalului de la Podgorica.

Un interviu care vorbește despre experiențe umane, de întâlnirea și interacțiunea cu o altă cultură, cu un public ale cărui exigențe sunt venite din puternicul caracter experimental imprimat de școala de teatru care a existat în perioada iugoslavă, dar și din anii de experiență ai festivalului de la Podgorica.

În final, se speră ca la ediția din 2021 a Festivalului Internațional de Teatru Babel F.A.S.T., teatrul muntenegrean să fie prezent pe scena târgovișteană. Ar fi un bun pas înainte pentru realizarea unor mai bune legături culturale la nivelul Balcanilor.

Interviu realizat de Iulian Mareș (Balkan Development Support)
Video: Daniel Nuță
Editare: Alisa Rujović
Sinopsis
Sinopsis

Informație și analiză din regiunea țărilor riverane Mării Negre și a Balcanilor.

SHOWHIDE Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.