‘Polarizarea accentuată a societății românești contribuie la propagarea teoriilor conspiraționiste’

Un interviu cu sociologul și specialistul în științele comunicării, Dan Petre


Principalele idei:

# Ideea că pandemia de coronavirus este o invenție și că măsurile de prevenire a răspândirii virusului COVID-19 este generată în primul rând de polarizarea accentuată – aproape de nivelul de rupere a coeziunii sociale –  în care este România.

# Se mai adaugă la aceasta faptul că situația medicală nu a depășit un prag critic de amploare care să genereze reacție emoțională intensă; modelul de comunicare centralizat, autoritar folosit de către autorități, care a dus la erodarea încrederii populației; reducerea disonanței cognitive, respectiv nevoia oamenilor de a își alinia cât de mult cu putință ceea ce gândesc, ceea ce simt și ceea ce fac.

# Sunt trei principale idei conspiraționiste, dintre care cea mai răspândită este cea că guvernul român amplifică deliberat și fără fundament numărul îmbolnăvirilor pentru a prelungi starea de urgență, care le permite să aloce bani pentru firmele de casă și apropiații politici.

# Și în România sunt prezente teorii conspiraționiste globale, dar faptul că suntem o cultură periferică, slab conectată la marile teme internaționale face ca acestea să nu aibă o audiență relevantă

# Neîncrederea în sistem și nevoia de a depăși incertitudinea și teama vor fi amplificate și exploatate politic, dar nu pare să existe suficient interes pentru acest subiect la un număr suficient de mare de persoane pentru a constitui o masă critică relevantă

*****

Mulți români cred că pandemia de coronavirus este o invenție și că măsurile de protecție și de prevenire a răspîndirii virusului COVID-19 nu merită respectate. De ce credeți că se întâmplă asta? Cum s-a ajuns aici?

Din punctul meu de vedere există mai multe explicații. S-a ajuns la această situație datorită contextului de polarizare accentuată – aproape de nivelul de rupere a coeziunii sociale –  în care era (și este în continuare) România.

Mai există totodată și alte câteva motive, dintre care am ales pe cele pe care le consider a fi cele mai importante. Primul ține de faptul că situația medicală nu a depășit un prag critic de amploare care să genereze reacție emoțională intensă, căci la noi situația nu a fost atât de gravă precum în Italia și Spania. A fost o criză care pentru majoritatea românilor s-a desfășurat în primul rând ”pe Facebook și la televizor”, care ”s-a întâmplat altora”, care nu a intrat în spațiul personal al oamenilor, astfel încât aceștia să simtă o legătură directă cu ea.

Cei care s-au ocupat de gestionarea acestei situații (președintele, guvernul și faimosul grup de comunicare strategică) plătesc acum paradoxul succesului. Dacă situația scăpa de sub control, necesitatea măsurilor luate ar fi fost confirmată de realitate. Faptul că nu s-a întâmplat ceva îngrozitor, este explicat de mulți prin faptul că pandemia a fost de la început doar o invenție. Drept urmare, măsurile de protecție și de prevenire a răspândirii virusului nu aveau/nu au de ce să fie respectate.

Cel de-al doilea motiv ține, în opinia mea, de modelul de comunicare adoptat de către cei care au gestionat criza. Sau chiar de modul în care au gestionat-o. Un model centralizat, autoritar, aproape (sau chiar) militar, în care informația a fost controlată la vârf, colectată și distribuită controlat către oamenii obișnuiți. Un model diferit de cel descentralizat, adoptat de exemplu de Germania sau Italia. Un model care transmite implicit faptul că ”guvernanții” consideră că ”populația” nu este un actor suficient de matur și responsabil social, care poate fi tratat ca un partener în gestionarea crizei, ci mai degrabă ca un ”adolescent” indisciplinat, care nu înțelege ce se întâmplă și care trebuie să facă ceea ce i se spune. Pentru binele său, bineînțeles. Iar adolescentul a recunoscut rolul și a reacționat pe măsură.

În opinia mea, insuficienta transparență la nivelul echipei care a gestionat criza și faptul că au existat anumite incidente (ex: lipsa de claritate a instrucțiunilor de implementare a unora din celebrele ordonanțe militare; fotografia cu primul ministru încălcând împreună cu unii din membrii cabinetului propriile reguli de distanțare socială etc.) și al grupului de comunicare strategică (ex. secretul privind numărul și pozițiile celor care fac parte din acesta, raportările incomplete sau întârziate ale numărului de persoane îmbolnăvite sau decedate etc.) a contribuit la erodarea încrederii unor segmente de populație în măsurile și mesajele transmise de autorități. Iar aceasta a alimentat deschiderea unor oameni către astfel de teorii.

Cel de-al treilea motiv ține de reducerea disonanței cognitive, de nevoia oamenilor de a își alinia cât de mult cu putință ceea ce gândesc, ceea ce simt și ceea ce fac. Dacă te afli într-o categorie socială care nu poate opta decât între riscul foamei și riscul infectării cu COVID-19 și ești nevoit să ieși din casă să muncești (comportamentul), atunci trebuie să aliniezi la acesta și ceea ce simți (să îți reduci frica) și ceea ce gândești (”pandemia este o invenție”, ”lucrurile nu sunt atât de grave precum ni se arată la televizor”, ”ies din casă de atâta vreme și nu mi s-a întâmplat încă nimic”, ”pe cine cunoști tu direct că s-a îmbolnăvit de virusul ăsta?” etc.).

Pe acest fundal scenariile coerente, construite ”la cheie” și ușor de găsit în on line și mass media pot fi preluate, adoptate și distribuite cu mai multă ușurință.

Faptul că persoane cu notorietate/”influencer-i”, oameni și/sau chiar partide politice susțin aceste teorii din diverse motive – cel mai probabil din motive electorale – amplifică lipsa de încredere în autoritatea autorităților. Iar faptul că acestea din urmă nu umplu transparent cu informații clare, simple și coerente vidul de încredere a permis formarea unui mediu fertil pentru apariția și răspândirea acestor teorii.

Cel de-al patrulea motiv ține de specificul platformelor social media (pentru România în acest context este relevant în special ecosistemul Facebook – Facebook, WhatsApp și Instagram) și de felul în care polarizarea societății noastre este alimentată sau amplificată de unii actori comunicaționali. Acestea au fost construite pornind de la principii ale științelor comportamentale, sunt atât de bine calibrate pe natura umană și funcționează atât de bine în a agrega grupuri de persoane în funcție de afinități și interese comune (”efectul de bulă”), expunere selectivă (doar) la idei similare și confirmare a lucrurilor deja știute, viteză de răspândire a mesajelor, mecanisme de amplificare a emoțiilor etc., încât orice încercare de a contrabalansa influența acestora asupra răspândirii și amplificării teoriilor conspirației prin apelul la rațiune și verificarea adevărului/falsității acestora este un efort aproape inutil.

Care ar fi, după părerea dvs, principalele teorii conspiraționiste împărtășite de români în actualul context legat de pandemie?

Cea mai răspândită, care în opinia mea  ieșit deja din zona de obscuritate și a devenit mainstream este următoarea: guvernul amplifică deliberat și fără fundament numărul îmbolnăvirilor pentru a prelungi starea de urgență, care le permite să aloce bani pentru firmele de casă și apropiații politici.

Apoi, ar fi: pandemia este inventată de guvernul mondial din umbră pentru a controla mai bine populația prin scăderea numărului celor bătrâni și bolnavi și introducerea de cip-uri prin vaccinarea obligatorie (process care urmează să se întâmple).

Și, în cele din urmă: virusul este scăpat din laboratorul militar de cercetări biologice din orașul Wuhan/China. Cu varianta sa: virusul a fost adus deliberat de atleții americani în Wuhan/China cu ocazia jocurilor olimpice militare din toamna lui 2019, pentru a stăvili ascensiunea Chinei.

Deși există și în România initiative virtuale care promovează teorii conspiraționiste globale (amintim aici grupurile Q-anon) acestea sunt cel mai adesea decuplate de la temele globale, fiind axate doar pe subiecte sau probleme locale. De ce credeți că se întîmplă astfel?

În opinia mea explicația este legată de faptul că suntem o cultură periferică, slab conectată la marile teme internaționale. O teorie de acest tip are nevoie de o masă critică de persoane familiarizate cu acel subiect, care să considere că acesta are impact asupra vieții lor de zi cu zi și care să fie preocupate să găsească o explicație coerentă pentru fenomenul respectiv.

Credeți că actuala stare de nemulțumire a multor oameni se va putea transforma într-o mișcare politică anti-sistem?

Nu. Cred că neîncrederea în sistem și nevoia de a depăși incertitudinea și teama vor fi amplificate și exploatate politic, dar nu cred că există suficient interes pentru acest subiect la un număr suficient de mare de persoane pentru a constitui o masă critică relevantă. Cred că va fi una din temele de comunicare electorală importante în următoarele luni pentru unii oameni politici sau partide, dar nu are potențial de a deveni o mișcare politică anti-sistem.

*****

Dan Petre este doctor în sociologie, specialist în ştiinţele comunicării, conferenţiar universitar la SNSPA. Este managing partner şi director al departamentului de antropologie și studii calitative al companiei D&D Research, parte din Psyence Group.

Ilustrațiile folosite sunt capturi foto de pe platforma Facebook, de pe grupuri precum Q-anon Romania (decodari ale marelui plan mondial) sau Q-Ro.

Sinopsis
Cristian Pantazi și Marian Chiriac

Cristian Pantazi este redactor-șef al publicației online G4Media.ro. Marian Chiriac este editor al site-ului Sinopsis.

SHOWHIDE Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.