Cercetătorul LARICS, Nicolae Țîbrigan, face acum o analiză comparativă despre cum funcționează și care sunt mijloacele de realizare a obiectivelor strategice ce țin de propagandă și de dezinformare ale Rusiei față de statele Balcanilor de Vest și cele din Parteneriatul Estic
Prima parte a interviului, dedicată propagandei ruse în România și Republica Moldova poate fi citită aici.
V-aș ruga să ne enumerați principalele surse ale propagandei ruse din Balcanii de Vest, atât din media tradiționale, cât și din social media? La fel și din zona Parteneriatului Estic
Pentru a răspunde la aceste întrebări, în primul rând ar trebui să ne uităm și la obiectivele geostrategice ale Rusiei față de regiunile amintite.
Dacă în cazul zonei Parteneriatului Estic (PaE), Moscova e mult mai rezilientă, amintind în documentele sale strategice de o zonă a „vecinătății granițelor” (vechiul concept al „străinătății apropiate”, readaptat), în cazul Balcanilor de Vest, Rusia vede regiunea drept o oportunitate de a submina UE și NATO prin instrumentalizarea vulnerabilităților locale. Pentru Rusia, Balcanii reprezintă, în general, un spațiu de care se simte conectată din punct de vedere istoric, cultural și religios – legături promovate activ, și chiar exagerat, de diplomația publică și sursele mediatice de propagandă.
În acest sens, Balcanii ar reprezenta, în gândirea strategică a Moscovei, o „periferie vulnerabilă” a Europei unde e cel mai bine să-ți întărești pozițiile și să-ți maximizezi influența și puterea regională, în contrapondere cu Occidentul. Acesta e și motivul pentru care influența mediatică a Rusiei în Balcanii de Vest a devenit una copleșitoare.
De exemplu, Sputnik Srbija a devenit cel mai cunoscut site de „știri alternative” din Balcanii de Vest, alimentând spațiul online cu propagandă pro-Kremlin și dezinformări anti-europene, anti-NATO. De altfel Sputnik mai e cunoscut și datorită podcasturilor sale tematice pe care le oferă cu titlu gratuit posturilor de radio locale din Serbia. În afară de Sputnik, mai există și alte surse afiliate Moscovei, cum ar fi RBTH – Russia Beyond the Headlines (sau Russia Beyond) cu materiale traduse în limbile sârbă și macedoneană, sau ziarul Argumentî i Faktî publicat deocamdată doar în Serbia.
În plus, presa rusă apare în zonă atât în format tipărit, cât și online, cum e cazul suplimentului Ruska Rec, sau site-ul pro-rus din regiunea separatistă Donbass (estul Ucrainei) Newsfront – sursă susținută financiar de către serviciile secrete ruse din zona militară (GRU). Există și o serie de ziare locale care promovează medicamente și tratamente alternative din Rusia, dar acestea vizează deocamdată doar publicul vârstnic, fără a avea vreo agendă politică specifică. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste surse nu se află în topul celor mai accesate sau citite, conform ultimelor rapoarte SimilarWeb sau Alexa.
În statele Parteneriatului Estic, propaganda rusă este tot atât de deschisă, acționând mult mai direct, deoarece Vladimir Putin rămâne perceput ca un lider destul de popular (cazul Republicii Moldova). Totuși, aici Kremlinul nu folosește un anumit stat, cum e cazul Serbiei pentru Balcanii de Vest, ca „platformă” de rostogolire a narațiunilor propagandistice. Specificul regiunii permite ca sursele și resursele să fie mai diversificate, pornind de la prezența comunităților rusofone, cunoașterea pe scară largă a limbii ruse, prezența unor legături ale elitelor politico-economice și până la raportarea la istoria URSS ca bază identitară.
Chiar dacă aceste elemente structurale dau impresia unei zone relativ omogene, narativele dezinformării ruse sunt adaptate contextelor interne ale fiecărui stat în parte, în afara tematicilor generale de interes și obiectivelor specifice.
Care sunt resorturile și cum funcționează propaganda rusă în zona Balcanilor de Vest (BV)? Care sunt principalele teme și cum sunt ele adaptate pentru majoritatea acestor țări? Aceeași întrebare, dar pentru țările din Parteneriatul Estic (PaE), cu accent pe Republica Moldova, Ucraina și Georgia?
Problemele majore ale mass-media în limbile naționale din cele două regiuni, fragmentarea extremă și lipsa de bază economică reală, au vulnerabilizat extrem de mult presa din țările BV și PaE.
În cazul BV, după destrămarea Iugoslaviei, această a trecut prin perioade succesive de progres și regres, iar acestea practic au pierdut competiția cu „sursele pro-Kremlin”. Nici guvernele sau liderii politici locali nu acordă o atenție sporită problemei securității informaționale și libertății presei. De exemplu, într-un raport al Comisie Europene guvernele din zona BV au fost criticate pentru lipsa oricăror eforturi de a îmbunătăți libertatea presei. Pe lângă asta, chiar și independența mass-media e în continuare amenințată, iar intimidarea jurnaliștilor reprezintă în continuare o practică obișnuită, nefiind serios investigată de autorități.
Acestea reușesc să câștige teren și din cauza lipsei voinței politice din țările Balcanilor de Vest de a contracara dezinformarea și propaganda rusă, în condițiile în care unii actori non-guvernamentali cu interese economice clientelare în spațiul post-sovietic „invită” deliberat propaganda rusă, în sensul că aceasta nu numai că este tolerată ori folosită conjunctural, dar chiar facilitată de contextul politic și măsurilor luate în sectorul media.
Toți acești factori circumstanțiali determină o slabă alfabetizare mediatică în rândul populației, precum și o scădere a calității materialelor jurnalistice: titlurile articolelor devin tot mai scandaloase, iar ponderea conținutului preluat de pe alte website-uri de știri e în continuă creștere. În aceste condiții, Sputnik Srbija n-a făcut altceva decât să se adapteze pieței media locale, oferind acum conținut original gratuit, ca mai apoi acesta să fie distribuit pe scară largă prin intermediul mai multor surse online tocmai din aceleași motive invocate anterior, sau pur și simplu din raționamente financiare. E un cerc vicios pe care autoritățile naționale dimpreună cu societatea civilă ar trebui să-l spargă.
De altfel, tot aici se poate remarca și un alt nivel al „surselor” pro-Kremlin – actorii locali. Aceștia joacă rolul de purtători de mesaje ai intereselor Federației Ruse, iar printre ei putem identifica inclusiv oameni politici care promovează puncte de vedere și poziții ale autorităților ruse.
La nivelul influenței în mediul digital, Rusia pare să fi utilizat cu succes, în ultimii cinci ani, inclusiv campanii mediatice și grupuri de „convinși” formate din foști politicieni, jurnaliști „reciclați” recent, experți care acționează în favoarea Rusiei fie pentru onorarii, fie din frustrări personale, precum și alți perdanți (reali sau imaginari) ai tranziției. Nemaivorbind de „echipe” întregi de formatori de opinie, decidenți, jurnaliști, trolli, bloggeri sau vloggeri utilizați în aceste acțiuni de influență malignă în favoarea Rusiei și a oligarhilor ei cu domiciliul în Balcani.
Referitor la „fabricile de trolli și site-uri de fake-news”, încă nu e clar cum a reușit să profite Rusia de rata ridicată a șomajului și rețelele de criminalitate cibernetică din Macedonia de Nord pentru a-și externaliza o parte din eforturile sale de robotrolling și blogging în vederea influențării alegerilor prezidențiale din SUA în 2016. În aceste condiții, acum Macedonia de Nord, alături de Serbia, nu sunt doar consumatoare, dar și „exportatoare” regionale de știri false și propagandă rusească.
De asemenea, East Stratcom a prezent acum câteva luni un raport în care se menționează faptul că presă rusă își intensificase eforturile pentru a evidenția pregătirea Rusiei în fața actualei pandemii, dar și cu privire la ajutorul rus acordat Italiei. Aceste teme au fost răspândite și în cadrul rețelelor de socializare, prin intermediul canalelor RT și Sputnik via social-media. Aici trebuie de specificat că mesajele n-au vizat publicul larg din Balcanii de Vest, în majoritatea lor rămânând atractive pentru publicul pro-rusesc și pro-chinezesc online.
Temele care vizează UE și sunt promovate de mai multe rețele/surse interne, inclusiv în Balcanii de Vest și Parteneriatul Estic, sunt: „UE nu face față pandemiei și urmează să se prăbușească”; „UE este egoistă și își trădează propriile valori”; „proiectul global chinez este superior UE”; „criza dezvăluie părtinirea pro-sârbă a UE” – mesaj transmis în Kosovo; „NATO este o organizație ineficientă”; „NATO este slabă și divizată de dispute interne” etc.
Iar dacă mergem în zona statelor est-europene, vom observa cum abordarea Rusiei devine mult mai rigidă, permițând exercitarea unei „suveranități limitate” de către statele respective (Georgia, Republica Moldova și Ucraina), cu condiția de a menține sub control anumite resurse, catalogate strategice. Dimpreună cu exercitarea presiunilor militare directe asupra Georgiei, Republicii Moldova și Ucrainei, prin sprijinirea regiunilor separatiste și ocuparea unor părți din teritoriul suveran al acestor state, tactica agresiunilor hibride (inclusiv campaniile de propagandă și dezinformare) a devenit un instrument esențial în încercarea de a bloca parcursul european al acestora. Mai ales că eforturile Moscovei sunt îndreptate mai mult împotriva democratizării, reformelor esențiale ale instituțiilor și liberalizării piețelor energetice.
Propaganda subversivă este folosită mai ales împotriva Georgiei, Republicii Moldova și Ucrainei. Mesajele lansate de cele mai multe ori de televiziunea rusă și social-media prezintă cele trei state ca fiind slabe, incapabile să furnizeze servicii de bază populației lor, incapabile să se apere împotriva amenințărilor externe, vulnerabile din punct de vedere economic și social, dependente de piața rusă etc.
Aceste narațiuni propagandistice reușesc să penetreze ecosistemele informaționale ale statelor PaE, publicul fiind „avertizat” cu privire la „lipsa de durabilitate și stabilitate” a partenerilor lor occidentali. Acest lucru stimulează pesimismul în relațiile de cooperare, inclusiv cu vecinii. Interesant este că, în contextul protestelor din Belarus, Rusia folosește acum aceleași mesaje subliminale în rândul populației de acolo, încercând să-i convingă de imposibilitatea supraviețuirii națiunii bieloruse fără sprijinul direct al Moscovei.
Propaganda anti-occidentală lansată de Rusia în statele EaP mai e folosită pentru a discredita eforturile de asistență financiară și umanitară în contextul pandemiei de coronavirus. Astfel, chiar la începutul crizei, când încă oamenii de știință dezbăteau posibilitatea răspândirii noului coronavirus la nivel global, Sputnik International sugera într-un material că virusul ar proveni dintr-un laborator biologic al NATO sau al SUA.
Și asta se întâmpla, atenție, pe 22 ianuarie. La rândul lor, canalele de propagandă din China au preluat teoria conspirației lansată pe canalele din Rusia și au întors-o în favoarea statului chinez: virusul ar fi fost creat de guvernul SUA, ca armă biologică împotriva Chinei! Apoi sursele online cu „conținut alternativ” și rețelele de socializare au propagat aceste narațiuni drept fapte incontestabile, adaptând de fiecare dată mesajul contextului intern din fiecare stat în parte.
Nu trebuie de omis faptul că tema „virusului evadat din laborator” a fost folosită intens de KGB, în legătură cu SIDA (Operațiunea Infektion în 1983-1987), apoi adaptată și folosită recent de propaganda digitală rusească în legătură cu virusul Zika, pesta porcină și COVID-19, parte dintr-un efort mai larg de a crea confuzie și instabilitate în țările europene. Narațiunea menționa că „laboratoarelor secrete” din Georgia, Ucraina și chiar Republica Moldova ar reprezenta un pericol deoarece sunt sponsorizate de Occident pentru a servi doar interesele SUA sau NATO. Apoi, actorii locali au fost încurajați de mass-media pro-Kremlin să multiplice mesajul pentru a contribui la o adevărată campanie regională de dezinformare, propagandă și răspândire a teoriilor conspirației pe tema crizei sanitare: laboratoarele secrete explică focarele de coronavirus, în timp ce focarele de coronavirus ar dovedi automat existența laboratoarelor secrete.
La fel ca în statele PaE, teoriile conspirației răspândite de sursele afiliate propagandei pro-Kremlin sugerau că „virusul este o armă biologică americană” sau „un pretext pentru o invazie străină”, în timp ce criza COVID era legată artificial și de o altă ipoteză inflamatorie, conform căreia UE ar „întoarce spatele” Balcanilor de Vest, la fel cum a procedat cu alte state europene.
Așa că unul din principalele obiective ale dezinformării pro-Kremlin în cele două regiuni este acela de a crea și adânci neîncrederea între UE și parteneri. În contextul crizei sanitare, aceste eforturi de dezinformare capătă o nouă turnură, în care UE este înfățișată sistematic ca fiind depășită de situație și incapabilă să mai răspundă nevoilor și apelurilor lansate de vecinii estici.
Există cumva studii sau statistici care au măsurat cât de bine sunt asimilate temele propagandei ruse în zona Balcanilor de Vest, dar și a Parteneriatului Estic? Ne-ați putea da câteva exemple cu cifre?
Din păcate, în actualul context al pandemiei de coronavirus, nu am găsit studii exhaustive pe tema asimilării propagandei la nivel regional, exceptând câteva sondaje sau barometre periodice. Dar acestea au abordat doar tangențial tema propagandei ruse.
Totuși, de notat rămân două studii pe tema rezilienței societăților în fața agresiunilor dezinformaționale. În primul rând, e vorba de studiul „Common Sense Wanted: Resilience to ‘Post-Truth’ and Its Predictors in The New Media Literacy Index 2018” realizat de Open Society Institute din Sofia în 2018, unde țările din Balcani s-au arătat mult mai vulnerabile comparativ cu statele nord-europene la indicatorul de reziliență față de impactul negativ al știrilor false și al propagandei.
Motivul e că toate cele cinci state din BV s-au dovedit a fi destul de vulnerabile la influența negativă a știrilor false și a fenomenului „post-adevăr”, în principal din cauza mass-media controlate de stat sau de actori politici, a problemelor din sistemul educațional și a nivelul scăzut de încredere în rândul populației. Indicele a evaluat potențiala reziliență a 35 de state europene, folosind variabile relevante precum libertatea presei, calitatea educației (PISA) și încrederea în oameni. Astfel, în zona BV, cel mai bine poziționată din acest punct de vedere era Serbia cu un indice de 31 – libertatea presei și 29 – educație. Urmând apoi Muntenegru (28 și, respectiv, 23), Bosnia și Herțegovina (25 și, respectiv, 23), Albania (22 și, respectiv, 16), iar ultimul loc fiind ocupat atunci de Macedonia de Nord cu un scor de 10 – libertatea presei și 5 – indicele educației.
De regulă, aceste rezultate sunt determinate de performanțele slabe sau chiar mediocre în educație, precum și de presa controlată (netransparentă și de calitate îndoielnică). Ipoteza de lucru e că aceste țări sunt cele mai vulnerabile în fața avalanșei de fake news și a efectelor negative offline ale acestora.
Sursa: Marin Lessenski, „Common Sense Wanted: Resilience to ‘Post-Truth’ and Its Predictors in The New Media Literacy Index 2018”, Report, March 2018, Open Society Institute – Sofia, p. 11
Al doilea studiu, realizat în același an, are și el o abordare regională a rezilienței statelor din Europa de Est (inclusiv a celor din PaE). Este vorba de raportul „Disinformation Resilience in Central and Eastern Europe” realizat de Ukrainian Prism cu parteneri din diverse țări.
Acesta e esențial în sensul în care ne arată un peisaj mai amplu a rezilienței regionale bazate pe variabile cantitative relevante. Astfel, printre grupurile vulnerabile la dezinformarea pro-Kremlin au fost identificați tinerii, vârstnicii și reprezentanții minorităților naționale, deoarece aceste grupuri sunt susceptibile de a manifesta sentimente de nostalgie sau simpatie față de Rusia și trecutul ei sovietic. De exemplu, inclusiv în teoriile aberante lansate de Mitropolia Moldovei controlată de Moscova, potrivit cărora pandemia ar fi doar un pretext de microcipare la scară globală a populației prin intermediul vaccinurilor (36,6% potrivit sondajului CBS-Axa realizat în mai).
Asta se datorează și influenței bisericilor ortodoxe din regiune (în special în Belarus, R. Moldova, Georgia și Ucraina), care vulnerabilizează și mai mult comunitățile de credincioși în fața mesajelor dezinformaționale ale Moscovei, mai ales că acestea se bucură de o mare încredere în rândul populației (în general). Cazul Mitropoliei Moldovei este edificator, în condițiile în care aceasta menține relațiile ideologice și economice strânse cu Kremlinul prin intermediul Bisericii Ortodoxe Ruse, iar preoții moldoveni, de cele mai multe ori, au jucat rolul unor agenți de propagandă politică în favoarea candidaților pro-ruși.
Reprezentarea indicelui expunerii populației față de sursele media pro-Kremlin în Europa Centrală și de Est. Sursa: Ukrainian Prism
În Georgia, etnicii armeni și azeri, care cuprind aproximativ 11% din populația țării și nu sunt suficient integrați în societatea georgiană, reprezintă grupuri vulnerabile la propaganda pro-Kremlin. În Azerbaidjan, aceste grupuri vulnerabile includ lazghinii și talîșii, în timp ce în Republica Moldova, etnicii ucraineni, ruși, găgăuzi și bulgari (16,8%) sunt mult mai receptivi la mesajele lansate de Kremlin decât populația țării, per ansamblu.
În absența acțiunilor sistemice de promovare a limbilor minoritare în unele state ale PaE, minoritățile naționale au adoptat limba rusă ca limbă de reprezentare și au devenit consumatori de mass-media rusești.
Drept urmare, și acum în R. Moldova guvernul și liderii politici locali, în frunte cu președintele țării, Igor Dodon, sunt principalii emițători de fake news și propagandă pro-Kremlin. Ori, spre deosebire de Ucraina, de exemplu, R. Moldova nu a luat nicio măsură pentru a limita influența rețelelor de socializare de limbă rusă – Odnoklassniki și VKontakte deținute de firme din Federația Rusă și care sunt obligate să ofere acces direct la bazele lor de date serviciului rus de securitate FSB, implicat până acum în diverse operațiuni de manipulare și influență a votului.
Acestea reprezintă o vulnerabilitate și prin prisma faptului că, împreună cu VKontakte, Ok.ru are un număr de utilizatori care îl depășește pe cel al rețelelor occidentale (Facebook, Instagram sau WhatsApp).
Există politicieni care se folosesc de acest val al propagandei ruse pentru a obține dividende politice? Dacă da, ne-ați putea da câteva cazuri punctuale atât din BV, cât și din PaE?
Să ne aducem aminte doar că în plină pandemia a făcut ceva carieră online o declarație a președintelui sârb Aleksandar Vucic, care a acuzat Uniunea Europeană că nu a ajutat țara sa în criza coronavirusului: „Uniunea Europeană este o poveste frumoasă, însă doar China poate ajuta!”. Și asta după ce același guvern de la Belgrad ridiculiza în primele luni amenințarea coronavirusului, catalogându-l drept „virusul de pe Facebook” sau „o invenție a social-media”. Declarația liderului sârb, aliat al Rusiei, se înscrie perfect în șablonul narativului utilizat pe scară largă de propaganda rusă în regiunea BV: Uniunea Europeană este o construcție în care statele bogate le subjugă pe cele sărace, le storc de bogății și nu le sprijină la nevoie.
Și aceste narative sunt vânturate chiar dacă statul sârb, alături de alte țări din BV, primește foarte mulți bani din partea Uniunii Europene (80% din totalul ajutoarelor financiare externe). De exemplu, Serbia a putut participa liber la programul de achiziție de echipamente sanitare din suma de 3 miliarde de euro alocate statelor BV pentru a combate pandemia de coronavirus, dar pentru președindetele Vucic solidaritatea europeană „nu există”. Și tocmai acestea sunt cauzele pentru care 60% din sârbi considerau Rusia și China (sau „Fratele Xi”, așa cum apare pe panourile publicitare din Belgrad) ca cele mai apropiate state în vreme de criză.
Un alt exemplu de „emițător și generator” de fake news pe plan național este președintele pro-rus Igor Dodon din R. Moldova. Aici, ca și în cazul Serbiei, afișarea deschisă a influenței ruse joacă încă un rol benefic pentru politicienii locali, deoarece Vladimir Putin este de departe cel mai popular lider – aproape 55% din moldoveni au declarat că au încredere în liderul de la Kremlin (BOP, decembrie 2019).
Ca atare, în spatele retoricii unei „politici echilibrate” („și cu Estul și cu Vestul”) promovate de președintele Dodon pentru uzul partenerilor externi, se ascunde de fapt a apartenență fățișă la sistemul integrat de propagandă rusă în afara granițelor. De exemplu, datele prezentate de comunitatea „Watchdog” din R. Moldova arată că politica externă a șefului statului nu este deloc echilibrată. Acesta nu a avut nici o vizită în țările vecine – Ucraina și România, și nu a avut nici o vizită oficială în nici una din țările UE, iar majoritatea din cele 54 de vizite oficiale sau de lucru au fost efectuate doar în Federația Rusă (circa 50%).
Cu această ocazie, președintele moldovean, alături de membrii Partidului Socialiștilor și holdingul media format din televiziuni și zeci de site-uri (preluate direct de la oligarhul Vladimir Plahotniuc), nu se sinchisește să utilizeze inclusiv retorica anti-europeană sau anti-NATO pentru a obține și dividende electorale, mai ales că în pragul alegerilor prezidențiale intenționează să transforme relația sa personală cu Vladimir Putin în una din prioritățile mandatului său.
Ori, datorită prestației personale a lui Dodon, R. Moldova se află acum, la nivel prezidențial, într-o cvasi-izolare internațională. Pagina sa de Facebook a devenit o galerie de osanale adresate Rusiei, Chinei sau Turciei, iar în interviurile sale acordate surselor pro-ruse Dodon sublinia că primele țări care au ajutat R. Moldova au fost Rusia și China, în timp ce Uniunea Europeană ar fi venit doar cu promisiuni, chiar dacă atunci UE identificase și reorientase peste 87 milioane de euro pentru necesitățile imediate ale republicii în gestionarea crizei COVID-19.
Nemaivorbind de decizia Guvernul României a de alocare a 3,5 milioane euro în calitate de ajutor umanitar. Ajutor care fusese recepționat la periferia orașului Chișinău în semn de desconsiderare a donației din partea României.
Alegerile prezidențiale vor resuscita tonul propagandei ruse în R. Moldova, deoarece aceasta își va canaliza toate eforturile în favoarea realegerii președintelui Dodon pentru al doilea mandat. La fel ca în 2016, cel mai probabil că acesta va folosi mesaje care pun accent pe vechile mituri politice readaptate erei de comunicare digitală: „pierderea pământului în fața străinilor”, „intervenționismul european/românesc”, „apărarea împotriva valorilor creștine”, „lupta cu noii oligarhi ai dreptei pro-europene”, „anti-LGBT”, „păstrarea valorilor tradiționale și ortodoxe”, „pericolul unionist” etc. Campaniile de dezinformare vor folosi probabil aceleași mesaje, inclusiv anti-UE și anti-occidentale, pentru a ataca contracandidații acestuia, în special pe Maia Sandu, într-o repetare a scenariilor din fosta cursă electorală.
Dacă ar fi să facem o comparație între cât investește Rusia în acest război propagandistic și cât investește UE, cam la ce raport ar trebui să ne gândim?
Foarte bună întrebare, mai ales că este edificatoare în ceea ce privește eficiența eforturile de combatere a dezinformării și propagandei externe din partea UE. Chiar dacă bugetul Uniunii pentru combaterea dezinformării este așteptat să crească în următorii ani, acesta rămâne totuși insuficient comparativ cu bugetele imense alocate de actori externi precum Rusia.
De exemplu, Federația Rusă va cheltui în 2020 circa 1,3 miliarde de euro din bugetul național pentru a sprijini presa afiliată. Din această sumă, postului de televiziune RT, difuzat în circa 100 de țări ale lumii, îi vor fi alocate 325 milioane de euro (adică 25%). Și asta doar e partea vizibilă a icebergului, în condițiile în care nu putem estima exact valoarea operațiunilor de propagandă derulate de proxy sau entități ale serviciile secrete.
Și acum să facem o comparație. Ce înseamnă 5 milioane de euro (bugetul East Strat Com) în comparație cu finanțarea RT? Bugetul postului de televiziune rusesc e de 65 de ori mai mare. Poți depăși acest handicap al lipsei de finanțare sustenabilă doar dacă dispui de capacitatea de a compensa prin acțiuni smart de comunicare strategică și creare de consorții cu alte centre de expertiză în domeniu. Dar n-am văzut ca UE să aibă vreun plan în acest sens.
Pandemia de coronavirus a mai introdus un actor mare în aceste acțiuni de propagandă la scară mare și anume China. Credeți că este un „mariaj de conjunctură” această colaborare sino-rusă pe partea de dezinformare pe timpul pandemie de COVID-19, sau ea ar putea continua și în viitor în aceeași formă? Chiar și Turcia dă semne ca ar putea să intre alături de Rusia și China în acest joc, ce părere aveți?
De la bun început trebuie să nu uităm că implicarea directă a Chinei în tot acest „război informațional” al percepțiilor fusese favorizată inclusiv de bătălia între două sisteme – bătălia între China (sistemul autocrat) și Occident (sistemul democrațiilor liberale, în particular Statele Unite) pentru a-și expune propriile virtuți și capacități în lupta cu coronavirusul.
La ce asistăm, de fapt? La mutarea confruntării sino-americane dinspre Oceanul Pacific spre spațiul informațional occidental, cu utilizarea instrumentelor specifice. Mizele? Acestea sunt destul de mari, mai ales când e vorba de configurarea „noii ordini mondiale”, care vine s-o înlocuiască pe cea instituită după colapsul Uniunii Sovietice din 1991.
Și acum, toată această colaborare conjuncturală dintre China, Rusia, și apoi Iran, privind pandemia riscă să se transforme și să se remodeleze în altceva. Nu știm deocamdată în ce, dar cert e că e vorba de un alt nivel al registrului informațional care va depinde invariabil de evoluția confruntării strategice sino-americane.
Astfel, strategii chinezi încă mai învață din experiența „fabricilor de trolli” militarizate în gestionarea campaniilor pe rețelele de socializare, iar cei ruși devin mult mai interesați acum să preia modelul de diplomație publică chineză pentru a-i consolida Rusiei un „brand de țară” pozitiv la nivel internațional.
Iar în tot acest management al percepțiilor, războiul informațional nu are cum să devină mai soft. El va deveni și mai dur în condițiile unui ecosistem informațional suprasolicitat de narațiuni strategice care, efectiv, s-ar putea să ne copleșească dacă nu ne mobilizăm din timp.
