Folosind forța pentru a încerca să mențină laolaltă bisericile care canonic țin de Biserica Ortodoxă Rusă, Patriarhul Kiril al Moscovei nu face decît să înrăutățească lucrurile
Atunci cînd Rusia a invadat Ucraina, Biserica Ortodoxă Rusă (BoR) nu a ezitat să sprijine războiul purtat de Kremlin împotriva unei națiuni ortodoxe vecine. Departe de a se diminua, acest sprijin nu a făcut decît să devină mai puternic pe măsură ce războiul a continuat în ultimul an, se arată într-o analiză a institutului Carnegie.
Asta nu doar pentru faptul că biserica este, în general, obișnuită să își dea binecuvîntarea pentru orice acțiune întreprinsă de către conducerea țării. Pur și simplu, Patriarhul Kiril al Moscovei, conducătorul BoR, pariază pe tancurile lui Putin pentru a menține puterea instituției bisericii de-a lungul și de-a latul celei mai mari părți a fostului imperiu sovietic.
Totuși, pe cît retorica patriarhului este mai militantă și cu cît acesta devine mai vizibil în propaganda rusă, cu atît – privit din exterior – Kiril pare mai fanatic iar forțele centrifuge din interiorul bisericii ortodoxe ruse sînt mai puternice.
Oarecum surprinzător, BoR este singura instituție care a reușit să continue să funcționeze pe întreaga întindere a fostei Uniuni Sovietice. Pentru a-și menține influența, ambii patriarhi post-sovietici – Alexie și Kiril – au ignorat pe cît de mult au putut noua realitate politică de după destrămarea URSS. Pentru ei, întregul „teritoriu canonic” al BoR a rămas un spațiu ortodox unificat și o zonă de responsabilitate canonică, iar orice încercare de a schimba acest lucru a fost respinsă.
Desigur, condițiile în care există biserica ortodoxă variază foarte mult în fosta Uniune Sovietică. În unele țări, cum ar fi Ucraina, Belarus și Moldova, ortodoxia este confesiunea dominantă; în altele, cum ar fi țările baltice și Asia Centrală, nu este. Oricum, în oricare țară, dreptul canonic al BoR trebuie să se conformeze legislației naționale privind religia.
Din punct de vedere juridic, toate aceste comunități bisericești sunt mai degrabă structuri separate și independente, înregistrate în fiecare stat în parte, și mai puțin ”sucursale” ale unei organizații cu sediul la Moscova. Cu toate acestea, conform dreptului canonic și propriilor decrete ale bisericii, toate aceste structuri au făcut întotdeauna parte din Patriarhia Moscovei, deși în formate diferite care, în general, au apărut după prăbușirea Uniunii Sovietice.
Bisericile ortodoxe ucraineană, letonă, estonă și moldovenească, precum și Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, sunt biserici autonome în cadrul BoR. Biserica Ortodoxă din Belarus este un exarhat, avînd un grad mai mic de autonomie. În mod similar, Lituania are propria eparhie, în timp ce în Asia Centrală și Kazahstan se află mitropolii subordonate BoR.
Indiferent de schimbările politice și sociale care au avut loc în toate aceste țări, Patriarhia Moscovei a avut mereu doar o perspectivă rusă, insistînd pentru folosirea slavonei bisericești ca limbă de cult, pentru cinstirea panteonului rusesc de sfinți sau pentru folosirea limbii ruse în administrația bisericească etc.
Invazia Rusiei în Ucraina a pus toate aceste entități din structura complexă a BoR în fața unei dileme: să ia poziție împotriva Patriarhului Kiril, pentru sprijinul acordat războiului, sau să rămînă loiale conducerii bisericii și să riște să fie considerate agenți ai Kremlinului în propriile țări? Din cîte se știe, Patriarhia Moscovei nu a făcut nici o recomandare bisericilor sale în această privință.
În conformitate cu legislația bisericească, aceste biserici constitutive nu se pot separa pe cont propriu de BoR: ar fi considerate schismatice. În teorie, ele pot aranja cu Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului – „primul între egali” al Bisericii Ortodoxe – pentru a fi recunoscute ca entități separate, dar acest lucru este mult mai ușor de spus decît de făcut, mai ales în țările în care există deja jurisdicții paralele, cum ar fi Estonia și Moldova. Biserica Ortodoxă Ucraineană (Українська православна церква, UPȚ) este, desigur, cea care se află în cea mai dificilă situație. Aceasta și-a declarat în mai anul trecut ieșirea de sub tutela BoR, dar nu a reușit să formalizeze procesul în conformitate cu dreptul canonic. Mai mulți clerici de rang înalt au părăsit Ucraina plecînd în Rusia, iar alții sunt anchetați pentru trădare în Ucraina, dar, în general, biserica a condamnat războiul și a încetat să se mai roage pentru Patriarhul Kiril ca primat al său. (N.e: Pentru detalii privind existența celeilalte biserici ortodoxe în Ucraina, cea națională, vezi aici).
Biserica Ortodoxă din Belarus, pe de altă parte – sau cel puțin primatul său, mitropolitul Veniamin – susține războiul. Singura călătorie externă a lui Kiril de la invazie încoace a fost în Belarus.
Cu toate acestea, ”avanposturile” BoR din toate fostele țări sovietice trebuie să își stabilească un nou statut, găsind un compromis precar între dreptul canonic și cerințele tot mai mari ale autorităților seculare.
În Lituania, Mitropolitul Innokenti s-a pronunțat rapid împotriva războiului, condamnîndu-l încă din luna martie. La sfîrșitul lunii mai 2022, el a cerut Patriarhiei Moscovei să acorde eparhiei lituaniene statutul de biserică autonomă, iar Sinodul BoR a înființat o comisie care să analizeze această chestiune. Cu toate acestea, în comisie nu sunt reprezentanți ai Lituaniei și nici nu există vreo veste despre progrese.
Între timp, se pare că o nouă structură va fi înființată în Lituania sub conducerea Patriarhiei de Constantinopol. Prim-ministrul lituanian Ingrida Simonyte i-a scris lui Bartolomeu I al Constantinopolului pentru a-i spune că guvernul său susține dorința unor congregații ortodoxe de a se separa de Moscova, deoarece acestea „au dreptul de a-și practica credința fără un conflict de conștiință”. Un înalt episcop al Patriarhiei de Constantinopol a vizitat Vilnius în decembrie.
Este puțin probabil ca orice nouă structură să aibă imediat mulți membri în congregație: în alte țări foste sovietice în care există jurisdicții paralele, în general, BoR păstrează majoritatea credincioșilor. Credincioșii se tem să nu devină schismatici și să nu-și piardă harul și nu se cred capabili să ia decizii cu privire la propria afiliere religioasă. Dar însăși existența unei alternative și a unei concurențe reale schimbă situația, mai ales atunci cînd reprezentanții statului național au și ei un interes.
În Letonia, guvernul a luat măsuri și mai radicale. În conformitate cu legile țării (și în contradicție cu legislația UE), nu poate exista decît o singură biserică ortodoxă, o singură biserică catolică, o singură biserică luterană etc. Congregațiile alternative nu se pot înregistra.
În septembrie anul trecut, președintele Egils Levits a introdus un proiect de lege pentru a acorda autocefalia Bisericii Ortodoxe Letone față de Patriarhia Moscovei. Proiectul de lege a fost adoptat de parlamentul leton dar, din punctul de vedere al dreptului canonic, șeful statului nu poate acorda un astfel de drept. În practică, tot ceea ce face noua lege este să împiedice Moscova să intervină în procesul de numire și demitere a clerului bisericesc de rang înalt.
În octombrie, consiliul Bisericii Ortodoxe din Letonia a votat aproape în unanimitate pentru a cere în mod oficial autocefalie Patriarhului Kiril. Nu este clar cînd se va lua o decizie în această privință.
În Estonia, situația este mai complicată, deoarece există de mult timp o jurisdicție paralelă a Patriarhiei Constantinopolului: Biserica Ortodoxă Apostolică Estonă. Credincioșii ortodocși estoni sunt în esență împărțiți în două biserici diferite – o biserică națională și o alta pentru populația vorbitoare de limbă rusă – cu tradiții diferite.
Biserica Ortodoxă Estonă, care face parte din BoR, are o prezență de cel puțin șapte ori mai mare decît cealaltă biserică și de aceea, deocamdată, nu este clar cum va rezolva guvernul eston problema afilierii la Patriarhia Moscovei.
În Moldova, primatul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Mitropolitul Vladimir, este cetățean rus, iar opiniile sale pro-ruse sunt bine cunoscute: el a făcut campanie pentru candidatul pro-rus Igor Dodon la ultimele alegeri prezidențiale și a vizitat Moscova și pe Patriarh chiar în luna octombrie.
O mare parte a clerului ortodox din Moldova este destul de conservatoare și nu dorește să se separe de BoR, în timp ce majoritatea credincioșilor țin de Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove (numele oficial al bisericii ortodoxe de aici, care este afiliată BoR, în timp ce restul, cam o cincime, țin de Mitropolia Basarabiei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
Deși puțin probabil, un conflict religios în Moldova ar putea avea consecințe grave din cauza influenței Rusiei în această țară, a tensiunilor care persistă în Transnistria și a apropierii geografice a țării atît de Ucraina, cît și de UE. Din acest motiv, atît guvernul moldovean, cît și biserica moldovenească încearcă deocamdată să evite un conflict.
Patriarhul Kirill al Moscovei se identifică în totalitate cu regimul rus și cu elita politică a lui Putin. El nu poate concepe un viitor pentru BoR care să nu includă toate bisericile ortodoxe din granițele fostei Uniuni Sovietice. (…) La 29 decembrie, Sinodul BoR a amînat pe termen nedefinit următoarea reuniune a Consiliului primatului. Pur și simplu, o viitoare reuniune este acum imposibilă: nici primatul ucrainean, nici din alte țări nu vor participa, ceea ce înseamnă că nu va exista cvorum. În actualele condiții, structura BoR poate fi păstrată doar dacă Rusia cucerește cu forța toate aceste țări. Acesta este motivul pentru care sprijinul BoR pentru război devine tot mai puternic, în detrimentul bisericilor sale constitutive din alte țări.
Nu este imposibil ca aceste procese centrifuge să se oprească la un moment dat, după care este posibil să apară un nou fel de ortodoxie în tradiția rusă: fără BoR și fără o influență ca a lui Putin. Dar pînă atunci, rămîne de văzut cum va rezolva Patriarhul Kiril problemele momentului, cum ar fi statutul bisericii lituaniene și autocefalia pentru bisericile letonă și ucraineană – și dacă, pînă atunci, deciziile sale vor avea o importanță cît de mare.
