Războiul lansat anul trecut de Rusia are efecte serioase și asupra comunităților de etnici români din Ucraina. Un caz aparte îl constituie populația românofonă din sudul Basarabiei, acum regiunea Odesa, care se confruntă nu doar cu problemele generate de război (sărăcie, insecuritate, creșterea intoleranței, depopulare) ci și cu restrîngerea drepturilor de a învăța în limba maternă – pe care majoritatea o numesc limbă moldovenească – sau de a își păstra identitatea etnică. Totodată, ajutorul oferit de către statul român este insuficient și nu răspunde nevoilor reale ale acestor oameni. Prima parte a unei investigații în R. Moldova, sudul Basarabiei istorice și nordul Bucovinei (Ucraina).
Informația pe scurt:
- În sudul Basarabiei istorice (regiunea Odesa din Ucraina) trăiește o populație românofonă de circa 120 de mii de persoane care în mare majoritate se consideră a fi etnici moldoveni. Oamenii de aici se simt moldoveni pentru că memoria lor istorică este legată în primul rînd de R. Moldova și apoi de lumea rusă (Russki Mir), ei neavînd aproape deloc memoria apartenenței la statul român.
- Oficial, din perspectiva statului ucrainean, oamenii de aici vorbesc limba moldovenească. Sînt circa 5.000 de copii care învață în școlile din regiune, dintre care doar una mai are în ciclul primar clase în ”limba maternă”, restul fiind doar cu clase în limba ucraineană.
- Nu există deloc presă sau publicații în limba maternă. Sînt cîteva organizații civice care încearcă să susțină ideea românității acestor oameni, în timp ce alte organizații, asumat moldovenești de data aceasta, derulează mai ales activități artistice sau culturale.
- În contextul războiului din Ucraina, statul român, prin intermediul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a alocat anul trecut circa 2 milioane de euro pentru programe de sprijinire a etnicilor români din Ucraina (inclusiv în ce privește educația). O parte din acești bani au ajuns la elevi și profesori din regiunea Odesa, care studiază sau predau la școlile moldovenești din zonă.
- Fondurile alocate nu pot suplini însă decît în mică măsură nevoile reale ale populației românofone de acolo, în condițiile în care și politica generală a statului român în această privință rămîne inadecvată
”Părinții și baștina nu ți le alegi”
”Da, pe mine mă cheamă Ciobanu”. Bărbatul repetă clar, pe silabe: ”Cio-ba-nu”. ”Unor rude li s-a schimbat numele prin traducere, așa că rușii l-au scris Ceban (…) Dar la mine toți frații, tata, mama au fost Ciobanu, de ce să scrie Ceban?”.
”E o vorbă aici la noi: părinții și baștina nu și le alege nimeni. Ce are familia? Familia nu se schimbă”.
Victor Ciobanu este din satul Dolynske (fost Anadol), comunitatea teritorială Reni, raionul Ismail, regiunea Odesa, Ucraina, sat la nici 30 de kilometri de granița sud-estică a României. ”Familia” în acest caz desemnează ”numele de familie”, o chestiune la care bărbatul – trupeș, cu mîini aspre – ține foarte mult.
Fost primar în Dolynske, cu studii superioare făcute la Chișinău, Victor Ciobanu spune despre el cu mândrie că este ”moldovan”. Vorbește o limbă română cu accent, împănată, cînd și cînd, de cuvinte și expresii în rusă. ”Sîntem aici de vreo cinci neamuri (generații – n.ed.), și asta numai cele pe care le știm noi. (…) Nu vrem să ne ducem nicăierea, doar să fim lăsați să trăim pe pămîntul nostru”.
Victor Ciobanu este una dintre cele peste 123 de mii de persoane din Bugeac (sau sudul Basarabiei istorice), teritoriu în cadrul regiunii administrative Odesa care, conform ultimului recensămînt al populației din Ucraina, se identifică drept etnici moldoveni. Doar 724 de persoane de aici au spus că sînt români. Dintre moldoveni, 73,3% ar vorbi ”limba moldovenească”, 7,7% limba ucraineană și 18,3% rusă. Dintre etnicii români, 42% vorbesc limba română, 16,4% ucraineană și aproape 30% rusa, conform acelorași date oficiale.
Regiunea Odesa este cea mai mare unitate teritorială a Ucrainei și a cincea ca număr de locuitori (cca 2,4 milioane persoane, în 2001). Regiunea este extrem de diversă etnic, ucrainenii reprezentînd circa 62,8% din populație, urmați de ruși – 20,7%, bulgari – 10% și moldoveni – cca 5%. În 2001, 42% din populație declara că au rusa ca limbă maternă.
Problema este că recensămîntul a avut loc tocmai în 2001, așadar datele nu mai sînt deloc actuale, dar continuă să fie folosite în elaborarea programelor educaționale ca și în luarea unor decizii politice ce privesc minoritățile etnice din Ucraina, după cum vom vedea în continuare.
Ce mai este un erou?
Mariana Cernea este directoarea școlii din Dolynske, o clădire îngrijită, vopsită predominant în galben și albastru, situată în centrul satului. La intrarea în școală, chiar deasupra ușii principale, este o plăcuță ce amintește de oamenii din sat căzuți în războiul purtat de sovietici în Afganistan.
Vădit emoționată, Mariana Cernea face o punte cu războiul pe care îl trăiește în prezent, urmare a invaziei Rusiei din februarie 2022. ”Iaca acum am înțeles și noi ce înseamnă Afganistanul, pentru că militarii care au murit acolo mor precum cei ruși pe teritoriul nostru. Ei au ocupat o țară străină (...) Rușii de acum nu pot fi eroi, ei asupresc, sînt cotropitori”.
Mariana Cernea vorbește cu însuflețire: ”de cînd a început războiul, ne-am unit mai mult pentru a înfrînge pe cel care ne-a cotropit (…) Toți ucrainenii ne-am strîns laolaltă să nu lăsăm cotropitorul să vină aici”.
Tonul ei se destramă însă treptat într-o volută a tristeții cînd trebuie să vorbească despre Ștefan Ciobanu, vărul său și frate cu Victor, care a murit în martie anul trecut în război. Avea 58 de ani.
”A terminat școala medie aici, în Dolynske … era un băiat ascultător, gospodar, elev sîrguincios. Și-a dorit să fie aviator (…) A mers mereu înainte și a făcut lucrurile așa cum i-au plăcut lui”. Și Ștefan Ciobanu a ajuns maior de aviație în armata ucraineană. S-a pensionat în 2013, dar s-a întors voluntar ca instructor. A murit în aer, la doar cîteva zile după invazia rusă, în timpul unor manevre prin care a încercat să își ajute colegii ce erau atacați de avioane rusești.
”Pentru noi, Ștefan rămîne un erou. Nu mai putem schimba nimic acuma, din păcate, căci el nu mai este… Dar noi am vrea ca el să fie (să trăiască – n. ed.), nu erou…”. Cuvintele femeii cad grele, ca o lespede.
În martie 2022, președintele Volodimir Zelensky l-a decorat post-mortem pe maiorul Stepan Iovanovivi Ceoban cu titlul de ”Erou al Ucrainei.” Cazul său a atras și atenția presei din România și Republica Moldova, țări unde a fost prezentat fie ca un ”erou de origine română” (vezi aici), fie ca moldovean (vezi aici).
La Dolynske – unde identitățile sînt mai curînd fluide, dependente nu doar de limbă, etnie ci și de contextul politic și istoric – lucrurile par a fi mai greu de explicat.
”Ștefan știa toate limbile, ca și noi. Noi sîntem moldoveni, dar foarte bine posedăm și limba ucraineană și limba rusă”, spune Mariana Cernea. ”El se considera moldovan. Ștefan îi ziceam în sat, Stiopa îi spuneau în ucrainește”.
Pe holul școlii din Dolynske au fost afișate pe un panou mai multe imagini și informații despre cine a fost Ștefan Ciobanu. ”Am pus ca să știe copiii, am petrecut (organizat – n.ed.) și o măsură educativă, ca să îl cunoască ca erou”, spune Mariana Cernea.
A existat o propunere publică pentru ca o stradă din orașul Reni să poarte numele fostului pilot, dar o decizie în acest sens a fost amînată, deoarece soția lui Ștefan Ciobanu s-a opus. ”În primul rînd, rudele sale trebuie să se decidă. Noi, în zonă avem opt oameni căzuți în lupte. Va trece războiul, vom înțelege mai bine ce s-a întîmplat și un grup de inițiativă va decide. Știți cum e la noi, ba decomunizare, ba altceva…”, ne-a declarat primarul orașului Reni, Igor Plehov. Toți cei opt militari morți în război, asta pînă la ora documentării acestui articol, știau limba moldovenească, a mai spus Plehov.
Școli în limba maternă
În școala din Dolynske învață puțin peste 130 de elevi, împărțiți în 11 clase. Numărul lor este în scădere, tendință accentuată și de război. Deși limba maternă a copiilor este româna (am preferat aici să folosim opinia majorității specialiștilor care spun că așa-zisa limba moldovenească este doar un dialect al limbii române – n. ed.) cu toții studiază în ”clase ucrainești”, adică în limba ucraineană. Limba maternă se studiază doar în clasele primare, timp de o oră pe săptămînă.
”Rețineți însă că noi studiem aici în patru limbi: cea maternă, ucraineană, engleză și franceză. Am avut și limba rusă, dar de vreo trei ani nu se mai studiază”, spune profesoara Mariana Cernea. ”Limba maternă se studiază după manuale tipărite la Odesa, manuale la alegere. Avem tot ce ne trebuie, Ucraina ne aprovizionează”, adaugă aceasta cu mîndrie. Vorbele sînt turuite repede, ca o poezie.
Nu este chiar ușor să afli cum stau lucrurile, cu adevărat, în ceea ce privește învățămîntul în limba maternă în regiunea Odesa. Asta nu doar pentru că războiul a făcut, inevitabil, mai dificilă posibilitatea de a afla date oficiale sau de a sta de vorbă cu oamenii, cît mai ales pentru faptul că mulți se feresc să abordeze deschis acest subiect.
Un subiect care e oricum delicat și încîlcit: mai mulți ani după ce Ucraina a devenit independentă, în sudul Basarabiei s-a studiat în limba română pentru ca apoi, fără consultarea părinților, prin decizie venită de sus, s-a trecut la studierea în limba moldovenească. Trebuie reținut așadar că, pînă în 2017, minoritățile naționale din Ucraina aveau dreptul să studieze exclusiv în limba maternă în învățământul preșcolar, primar și secundar general, iar limba ucraineană era studiată ca materie separată.
În septembrie 2017, Kievul adoptă o nouă lege a educației, care a introdus o serie de măsuri menite, conform narațiunii oficiale, să ridice standardele sistemului educațional la cele ale UE și, totodată, să reducă importanța limbii ruse în sistemul școlar. Se mai dorea ca prin cunoașterea mai bună a limbii ucrainene, minoritățile să se integreze mai bine în societate.
Numai că punctul 7 al legii – modificată în ultima clipă, fără o consultare publică - a generat numeroase controverse. Acesta prevede că se poate preda în limbile minorităților naționale doar la grădiniță și în ciclul primar (clasele 1-4), ulterior materiile de studiu trebuind să fie studiate în limba ucraineană, gradual, în procente diferite, ajungîndu-se ca în ultimul an de liceu ponderea materiilor în ucraineană să fie de cel puțin 80%. Legea mai face distincție între limbile populațiilor indigene (a tătarilor din Crimea și a altor două mici grupuri etnice) și cele ale minorităților ale căror state-mamă sînt membre UE (bulgară, română, maghiară și polonă). Doar pentru aceste din urmă grupuri minoritare, prevederile legii urmează să se aplice efectiv de la 1 septembrie 2023, în rest legea fiind pusă în practică din 2020 încoace.
La puțin timp după adoptarea legii, Comisia de la Veneția, organism consultativ al Consiliului Europei a emis o hotărîre cu privire la articolul 7 (lucru întîmplat totuși în mod neobișnuit, numai după ce legea a fost adoptată). Opinia consultativă a Comisiei spune că este pe deplin legitim ca Ucraina să caute noi modalități de a consolida statutul limbii sale de stat, dar arată apoi că noua lege are multe "incertitudini", că retrogradarea limbii ruse "constituie un tratament inegal" și că criticile interne și internaționale sînt "justificate".
Avizul Comisiei de la Veneția a menționat explicit: "[Modificările] ar putea duce la o diminuare substanțială a oportunităților pentru persoanele aparținînd minorităților naționale de a fi instruite în limbile lor, ceea ce ar însemna o ingerință disproporționată în drepturile existente ale persoanelor aparținînd minorităților naționale." În hotărîre se spune că acest lucru ar putea fi atenuat doar prin eliminarea unor ambiguități din textul legii.
În aceste condiții, procesul educațional a încercat să se adapteze prevederilor legii, lucrurile devenind și mai dificile odată cu invazia Rusiei.
Deși Ucraina este o țară în care trăiesc peste 25 de minorități etnice, reprezentînd aproape 23% din totalul populației, ultimele date oficiale disponibile, obținute de la Institutul Limbii Ucrainene din cadrul Academiei Naționale de Științe de la Kiev, arată că în anul școlar 2021/2022, dintr-un total de circa 4,1 milioane de elevi care studiau în Ucraina în învățămîntul pre-universitar, doar circa 1% mai studiau într-o limbă a minorităților etnice (vezi graficul), inclusiv în limba română (însă asta doar în regiunile Cernăuți și Transcarpatia) sau în limba moldovenească (pentru a respecta terminologia autorităților ucrainene). Din 1998, în sudul Basarabiei istorice (regiunea Odesa), limba moldovenească a înlocuit limba română în materia școlară.
Așadar, în Ucraina, circa 5.000 de copii continuă să mai învețe sau să aibă cursuri în limbă maternă (limba moldovenească) în școli mixte, existînd totodată o singură școală, la Borysivka / Borisovka, în regiunea Odesa, cu 174 de copii, unde cursurile primare se desfășoară doar în limba maternă.
La prima vedere, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult față de anul 2018, primul de după adoptarea noii legi a educației în Ucraina. Atunci numărul copiilor care studiau sau aveau cursuri în limba moldovenească era de aproximativ 5.500, erau trei școli cu predare exclusivă în limba moldovenească (unde învățau aproape jumătate dintre copii) și alte 14 școli unde se preda și în limba moldovenească (alături de rusă și ucraineană).
În anul școlar 2019/2020 în regiunea Odesa funcționau două instituții de învățămînt mediu, în care elevii învățau în limba moldovenească, 11 școli în ucraineană și moldovenească, 4 școli în limbile de învățământ ucraineană, rusă și moldovenească. În total învațau atunci în limba moldovenească în aceste instituții de învățămînt mediu 2.498 de elevi, în 161 de clase. Ca obiect, limba moldovenească era studiată de 2.708 elevi.
Aceste date arată că în timp ce numărul elevilor a rămas aproximativ constant, numărul orelor și ponderea cursurilor în limba maternă a scăzut însă foarte mult. La nivel oficial, autoritățile ucrainene spun că decizia a fost luată de către părinți - care au preferat să își trimită copiii să studieze în limba ucraineană - și de către educatori, care au trebuit să se conformeze noii politici educaționale a Kievului, de promovare intensă a limbii de stat, pentru a contracara astfel influența limbii ruse.
Problemele aduse de război
”Bună ziua”, spunem primului trecător. ”Bună ziua”, ni se răspunde limpede, fără ezitare. Satul Ozerne este cea mai mare localitate din sudul Buceagului unde se vorbește limba română. La origine, satul a fost înființat de țărani moldoveni sub denumirea de Babele (cuvînt de origine probabil turcică), dar în interbelic s-a numit ”gral. Alexandru Averescu”, pentru că aici s-a născut generalul român. Un monument al soldaților care au luptat în primul Război Mondial, deși nu prea bine îngrijit, încă străjuiește în centrul satului.
În Ozerne, războiul, invazia Rusiei în Ucraina par că au loc undeva departe, oamenii văzîndu-și de viața lor, centrată îndeosebi pe munca cîmpului și mersul la biserică. În zonă nu au sosit decît puțin refugiați din zonele estice ale Ucrainei, bombardamente au fost pe la 100 de kilometri distanță, doar întreruperi ocazionale ale energiei electrice.
Dar asta nu înseamnă că viața oamenilor nu a devenit mai grea, că nu se resimt sărăcia ce se insinuează tot mai mult sau greutățile vieții de zi cu zi. Dificil de suportat, după cum arată și datele din sondajul de mai jos, realizat de Institutul de Studii Politice și Capital Social (ISPCS) în rîndul comunităților de români din Ucraina, sînt nesiguranța și faptul că războiul îi afectează direct, inclusiv prin sacrificiu uman (80% dintre ei au declarat că au rude, prieteni sau cunoscuți care au luptat sau luptă pe front). Chiar dacă în România nu se vorbește deloc despre acest subiect, în războiul din Ucraina au murit și numeroși etnici români (ceva detalii aici).
Revenind la rezultatele din sondajul ISPCS, merită menționat că 64 % dintre membrii comunității românești din Ucraina susțin că accesul la învățămînt în limba maternă este cea mai mare problemă din ultimii 30 de ani. Urmează apoi închiderea ziarelor sau dispariția emisiunilor de televiziune și radio în limba română (52%), lucru vizibil în regiunea Odesa unde nu există nicio publicație în limba română. Alte probleme ar mai fi: un interes scăzut al României față de situația comunității românești (48%), politica Ucrainei considerată nefavorabilă pentru comunitatea română (43%) sau lipsa de investiții.
Doar 6% dintre respondenți consideră ca fiind o problemă reală lipsa accesului la studii în limba ucraineană pentru o mai bună integrare a vorbitorilor de limba română în societate.
”Probleme am avut doar după ce a început războiul, că a trebuit să trecem la o formulă mixtă de învățare”, spune directoarea școlii din Ozerne, Oksana Telpiz. Mai exact, cei 800 de copii au fost împărțiți în două grupe (asta pentru că adăpostul obligatoriu construit la subsol nu poate primi decît 600 de persoane), care studiază în schimburi, și cursuri în clasă dar și online.
Procesul educațional a fost afectat însă în toată Ucraina. În teorie, a fost lansată reforma pentru crearea unei Noi Școli Ucrainene, care și-a asumat o mulțime de obiective îndrăznețe, însă în practică, mai ales în școlile din mediul rural, situația este îngrijorătoare. Spre exemplu, la școala din Ozerne nu se știa încă dacă se vor primi manuale pentru anul școlar ce urmează să înceapă în toamnă, chiar dacă există și pot fi folosite în variantă online (disponibile aici).
La mai bine de un an de la invazia rusă, finanțele publice din Ucraina sunt supuse unei presiuni uriașe, deoarece cheltuielile pentru apărare au crescut mult, iar aproape toate celelalte fonduri au trebuit reduse.
Spre exemplu, guvernul ucrainean a alocat 87,5 miliarde de grivne (circa 2 miliarde euro) pentru salariile profesorilor în 2023, cu aproape 20% mai puțin decît în 2022, cei mai mulți din acești bani reprezentînd un împrumut de la Banca Mondială.
S-au făcut reduceri îndeosebi la nivel local, iar astfel autoritățile locale trebuie să găsească banii necesari pentru a acoperi deficitul din salariile profesorilor, care de obicei erau acoperite din fondurile guvernului central.
Finanțarea pentru salariile profesorilor este acum calculată cu ajutorul unei formule care include numărul de elevi, ceea ce face ca adesea școlile din zonele rurale slab populate – precum sînt și cele din regiunea Odesa – să fie evident defavorizate.
O politică subterfugiu
”Guvernul României”. La prima vedere e surprinzător să vezi scris așa ceva prin școlile din sudul Basarabiei. Nu este scris chiar foarte vizibil, ci mărunt, pe o etichetă lipită pe cîteva materiale didactice, înconjurate de multe alte panouri, desene, hărți și afișe, majoritatea în limba ucraineană, ici-colo unele în limba moldovenească.
”Da, am primit ajutor de la guvernul român. Sîntem mulțumiți și foarte recunoscători, iaca anul acesta (școlar – n.ed.) am primit un cabinet amenajat după toate regulile, dotat cu calculator, tablă electronică, proiector, tablete. Zece tablete am primit”, spune Oksana Telpiz.
Ajutor, bănesc de data aceasta, au primit și părinții elevilor care ”au făcut adresare că învață în limba maternă (...) dar noi, școala, nu ne-am implicat (...) Profesorii nu au primit ajutor, suta de procente eu știu”, adaugă dna Telpiz. Războiul din Ucraina a determinat guvernul de la București să își asume ajutorarea, financiară și logistică, a etnicilor români și românofoni din Ucraina. Responsabil de acest lucru a fost Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), organism aflat sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului. Dintr-un interviu realizat cu Gheorghe Cârciu, secretar de stat în cadrul DRP, am aflat că anul trecut românii din Ucraina au beneficiat de circa 2 milioane de euro pentru programe de sprijin direct, a educației și a mediului asociativ.
Banii, evident, nu sînt mulți, dar au venit într-un moment în care chiar era nevoie de ajutor.
Printre altele, în cadrul ”Programului de acordare de burse elevilor etnici români, înscriși în clasele I-IV în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă”, în anul școlar 2021-2022, 6500 de copii au primit un sprijin financiar în valoare de 2000 lei/elev/an. În plus, prin ”Programul de sprijin pentru cadrele didactice din Ucraina care predau limba română sau în limba română, în anul școlar 2022-2023, la toate nivelurile de învățămînt public”, sprijinul acordat celor aproximativ 2300 de cadre didactice s-a situat la același nivel, de 2000 lei/an/profesor.
Totuși, aceste date includ și elevii și profesorii români din zona Cernăuți și Transcarpatia, aceștia avînd o situație și un statut cu totul diferit față de românofonii din regiunea Odesa. Dar despre acestea vom vorbi în a doua parte a investigației de față.
Să revenim la situația din Bugeac (Basarabia de sud). Cînd vorbesc de comunitățile de aici, autoritățile de la București consideră că acestea sînt ”divizate artificial” între etnici români și cei moldoveni. ”Membrii minorității românești din Ucraina reprezintă populația indigenă în regiunile tradiționale din apropierea graniței cu România sau cu Republica Moldova. Acest lucru stabilește o legătură organică între identitatea grupului uman și identitatea spațiului locuit de acesta (...) În perioada sovietică, populația românească a fost supusă unui program concertat de deznaționalizare și dezrădăcinare. Au fost înregistrate crime în masă și deportări. De asemenea, a fost forțată adoptarea unei identități etnice și lingvistice false prin propaganda oficială”, este punctul de vedere al guvernului român, menționate pe site-ul DRP. Despre ”divizarea artificială” dintre români și moldoveni vorbește și Ministerul Afacerilor Externe (vezi aici).
Totuși majoritatea etnicilor românofoni din regiunea ucraineană Odesa se consideră moldoveni și vorbitori de limbă moldovenească (ba chiar, unii dintre ei, au o vădită atitudine anti-românească). Experții spun că oamenii de aici se declară moldoveni pentru că se simt moldoveni și memoria lor istorică este legată de Moldova, ei neavînd memoria apartenenței la statul român (oricum de scurtă durată). Totodată, cînd ei afirmă că vorbesc limba moldovenească, nu se referă la conceptul politic de „limbă moldovenească” ci la graiul moldovenesc, vorbit în regiunea Moldova din România și în statul cu capitala la Chișinău.
Față de această populație, Bucureștiul preferă să aibă o abordare paternalistă, cu accente etnonaționaliste, centrată pe ideea de ”sprijinire a identității lingvistice, culturale și spirituale”.
Oamenii de acolo, cei care acceptă să colaboreze cu Bucureștiul, recunosc în privat că își spun moldoveni ”pentru că așa e politica” sau că își numesc limba drept moldovenească, ”chiar dacă știm noi că e de fapt română”. În aceste condiții, ajutorul concret al României pare rezultatul unei politici de tip subterfugiu, făcută preponderent în numele unei ideologii și care ignoră în mare măsură nevoile reale ale oamenilor.
La firul ierbii, legăturile guvernului de la București cu comunitatea românofonă din regiunea Odesa sînt extrem de fragile, pînă anul trecut colaborarea rezumîndu-se la sprijinirea financiară, anual, a cel mult 5-6 organizații civice de acolo (lista lor poate fi văzută aici) care derulau îndeosebi proiecte culturale. Tot preponderent proiecte artistice derulează și cele cîteva organizații moldovenești, care în acest caz sînt sprijinite de către autoritățile locale ucrainene.
Este de apreciat că, după cum am văzut mai sus, România a sprijinit mult mai concret comunitatea românofonă din regiunea Odesa, fiind alocate fonduri și ajutoare pentru elevi, profesori, ca și pentru oameni aflați în nevoie. Interesant este că acest sprijin a fost posibil tot prin intermediul organizațiilor deja partenere ale DRP, conduse de persoane care își asumă identitatea românească, dar care au organizat acțiuni pentru comunitățile asumat moldovenești.
”Asociația noastră a sprijinit 14 unități de învățămînt, 13 școli și o grădiniță, care au primit dotări pentru clase, dar și mobilier. Am contribuit și la acordarea de burse pentru elevii din clasele I-IV (...) dar nu am participat și la programul care a dat sprijin financiar cadrelor didactice”, ne-a spus Mihail Mecineanu, profesor la școala din Orlovka, președinte al Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Odesa.
Dar povestea cu limba moldovenească nu se oprește aici.
(Va continua)
Ilustrația grafică ce deschide articolul a fost realizată de către Alexandru Spineanu. În deplasarea din R. Moldova și regiunea Odesa am fost însoțit de către jurnalistul Ilie Gulca, care a ajutat la documentare și interviuri.
Acest proiect jurnalistic, care include și investigarea situației minorității maghiare din Ucraina de către jurnalistul Adam Koloszi (G7.hu), a fost susținut de către Journalismfund Europe
