Programul ”Burse pentru excelență în jurnalism” așteaptă și jurnaliști români la ediția din acest an a concursului. Proiectul jurnalistic propus trebuie să aibă legătură cu tema: ”Reziliență”.

Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) oferă zece burse unor jurnaliști din Europa Centrală și de Sud-Est, inclusiv din România, care au o idee de subiect de presă ce presupune o investigație temeinică la fața locului și o documentare serioasă, beneficiind pentru aceasta de o finanțare generoasă și de sprijin editorial pe măsură.
Programul oferă o bursă de 3.000 de euro și sprijin editorial pentru jurnaliștii care doresc să realizeze investigații bine documentate despre ”forțele care modelează societățile și democrațiile” din 14 țări din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est.
Jurnaliștii care doresc să aplice trebuie să folosească formularul oficial de înscriere
.
Cei care vor să își maximizeze șansele de succes pot citi mai multe despre program
, inclusiv sfaturi din partea editorilor
.
Bursa pune accent pe o narațiune puternică și pe un jurnalism riguros, realizat direct de la fața locului – competențe asociate în mod tradițional cu cel mai bun jurnalism de revistă.
Termenul limită pentru înscrierile din acest an este 18 martie 2025.
Aplicațiile sunt acceptate în funcție de o temă anuală. Tema din acest an, Reziliența, îi provoacă pe jurnaliști să exploreze multiplele dimensiuni ale termenului. Așa cum explică editorul BIRN, Neil Arun, reziliența este adesea văzută ca o virtute – ajutând indivizii, organizațiile și societățile să facă față crizelor. Însă, în peisajul politic actual, reziliența nu este întruchipată doar de cei care luptă pentru schimbare, ci și de forțele care câștigă puterea. Ce le face atât de durabile? Este succesul lor un rezultat al rezilienței sau, dimpotrivă, un eșec al alternativelor?
Deși propunerile se pot referi direct la tema propusă, Arun subliniază că o poveste puternică este mai importantă decât o potrivire de termeni. „Tema anuală este, ca întotdeauna, un mod prin care testăm abilitatea jurnaliștilor de a-și modela și adapta propunerea. Este, cu alte cuvinte, un test al propriei lor reziliențe. Bucurați-vă așadar de proces în sine”.
Selecția celor 10 jurnaliști bursieri este realizată de un comitet independent. Pe parcursul documentării lor, bursierii sunt ghidați de editorul programului și pot beneficia, de asemenea, de sprijinul rețelei regionale de jurnaliști BIRN și al comunității de absolvenți ai bursei.
În plus față de sprijinul financiar și editorial, bursa oferă:
- șansa de a participa la un seminar introductiv axat pe relatare jurnalistică și tehnici de storytelling
- șansa de a câștiga premii suplimentare, în valoare de 3.000-1.000 de euro, pentru cele mai bune trei articole finale
- publicarea articolelor în engleză și limbi din regiunea balcanică, prin intermediul rețelei de parteneri media a BIRN
- calitatea de membru al rețelei Fellowship alumni, concepută pentru a sprijini crearea de legături între bursierii care au participat la program
Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) și Fundația ERSTE au înființat programul ”Burse pentru excelență în journalism” în 2007. De atunci, mai mult de 150 de jurnaliști din 14 țări est-europene au beneficiat de acest program de dezvoltare profesională.
Mai multe informații pot fi obținute scriind la [email protected].