Guvernele Uniunii Europene vor decide în curând asupra uneia dintre cele mai controversate legi digitale: ar trebui sau nu companiile de tehnologie să fie obligate să scaneze mesajele private pentru a depista materiale de abuz sexual asupra copiilor, chiar dacă acest lucru riscă să compromită criptarea?
Pe 14 octombrie, guvernele statelor membre ale Uniunii Europene sunt așteptate să voteze așa-numitul Regulament privind Abuzul Sexual asupra Copiilor, cunoscut popular sub numele de „Chat Control”. Comisia a propus pentru prima dată legea în mai 2022, iar asta ar impune aplicațiilor de mesagerie, furnizorilor de e-mail și serviciilor cloud să detecteze și să raporteze materialele de abuz sexual asupra copiilor (CSAM). Sună ca o cauză bună, dar există totuși o problemă, relatează European Correspondent.
Servicii precum WhatsApp sau Signal folosesc criptare end-to-end, ceea ce înseamnă că mesajele sunt criptate pe dispozitivul expeditorului și decriptate doar pe cel al destinatarului, fără ca cineva intermediar să dețină „cheile”. Din acest motiv, singura modalitate tehnic viabilă de a respecta legea UE ar fi „scanarea pe dispozitiv”: analizarea textelor, imaginilor sau linkurilor direct pe telefonul utilizatorului, înainte de aplicarea criptării.
În iulie, președinția daneză a Consiliului a propus un „compromis”: textul intenționează să rafineze propunerea inițială, afirmând că nimic din regulament nu ar trebui să „slăbească sau să ocolească criptarea”. Totodată, introduce excepții pentru conturile guvernamentale și militare și impune certificarea tehnologiilor de detecție.
Criticii nu sunt convinși: deoarece detectarea ar avea loc tot pe dispozitivele utilizatorilor (înainte de criptare), mulți experți în securitate consideră că aceasta echivalează cu o „ușă din spate” de facto. Signal, probabil cea mai sigură aplicație de mesagerie din lume, a declarat că ar putea părăsi piața europeană dacă regulamentul este aplicat, întrucât nu ar mai putea garanta securitatea aplicației.
Peste 500 de experți și oameni de știință au semnat o scrisoare deschisă prin care susțin că regulamentul este tehnic imposibil de implementat și reprezintă un pericol pentru democrație. Argumentul lor: dacă guvernele încep supravegherea sub pretextul abuzului asupra copiilor, unde se vor opri? În plus, excepția paradoxală pentru guverne, avertizează aceștia, întărește suspiciunea că doar utilizatorii privați vor purta riscurile.
Dar va intra regulamentul cu adevărat în vigoare? Statele membre urmează să voteze pe 14 octombrie dacă vor respinge sau vor accepta Regulamentul privind Abuzul Sexual asupra Copiilor. Pentru a fi adoptat, este nevoie de o majoritate calificată: cel puțin 15 din cele 27 de state membre trebuie să voteze pentru, reprezentând minimum 65% din populația totală a UE.
Până acum, Franța, Italia și Spania susțin textul danez. Guvernele lor argumentează că instrumentele de detecție verificate pot proteja copiii fără a „slăbi” criptarea. Ele invocă cazuri de abuz de mare vizibilitate și presiunea publică, deși organizațiile societății civile rămân sceptice, semnalând pericolul de rezultate false și extinderea treptată a scopului inițial.
Între timp, Germania, Olanda, Belgia, Austria, Finlanda, Luxemburg, Polonia și Cehia au respins propunerea, avertizând asupra conflictului cu principiul respectării drepturilor fundamentale. Având în vedere ponderea populației Germaniei, aceasta ar putea împiedica atingerea pragului de 65%. Comisia insistă că tehnologiile „verificate” pot rezolva tensiunea; însă mulți experți răspund că o metodă sigură nu există.
Statele indecise, precum Estonia și Grecia, vor înclina probabil balanța votului.
Pentru cetățenii UE, întrebarea practică este clară: dacă legea trece, conversațiile WhatsApp, Signal sau iMessage ar putea fi scanate algoritmic înainte de a fi trimise. Dacă eșuează, Bruxelles va trebui să regândească modalitățile de combatere a abuzului fără a compromite criptarea. Oricum ar fi, 14 octombrie va marca un moment de cotitură: dacă comunicarea securizată în UE va fi tratată ca un drept protejat sau ca o concesie care poate fi anulată în numele protecției copilului.
