Un ministru bulgar propune desființarea comisiei care se ocupă de dosarele și documentarea legăturilor cetățenilor cu fostele servicii secrete comuniste. Oponenții susțin că măsura reprezintă o încercare de a face uitate crimele și abuzurile trecutului, se arată într-un articol Balkan Insight.

Despărțirea Bulgariei de trecutul său comunist ca și de structurile de putere din umbră, care i-au succedat, a redevenit un subiect de actualitate, asta după ce recent a fost anunțată o inițiativă a noului guvern al formațiunii Bulgaria Progresistă și a premierului Rumen Radev.
Într-un interviu acordat pe 25 iunie, ministrul Finanțelor, Galab Donev, a declarat că Comisia însărcinată cu identificarea colaboratorilor fostelor servicii de securitate își va înceta activitatea până la sfârșitul anului, atribuțiile sale urmând să fie preluate de Agenția Arhivelor de Stat. Potrivit vicepremierului Ivo Hristov, viitorul Comisiei va fi decis până la 15 septembrie.
Denumirea oficială a comisiei este destul de complexă și complicată, respectiv Comisia pentru Dezvăluirea Documentelor și Declararea Apartenenței Cetățenilor Bulgari la Securitatea Statului și la Serviciile de Informații ale Armatei Naționale Bulgare. Instituția este cunoscută însă, în mod curent, drept Comisia Dosarelor.
Din 2007 și până în prezent, aceasta a identificat peste 21.500 de persoane care au colaborat cu fosta poliție politică. Cu toate acestea, Donev a susținut că desființarea instituției este „un pas firesc”, argumentând că „numărul persoanelor investigate este atât de redus, iar pentru aceasta se alocă un buget disproporționat”.
Aliat apropiat al lui Radev, Donev este fost membru al Partidului Socialist Bulgar, formațiune apropiată de Moscova. În perioada în care a fost premier interimar, în 2022, el a criticat decizia Bulgariei de a reduce dependența de gigantul energetic rus Gazprom.
Partidele de opoziție din Parlament au condamnat imediat intenția guvernului. Formațiunea de centru-dreapta Bulgaria Democrată a reacționat afirmând că „aceasta nu este o reformă, ci o ștergere a memoriei”.
„Adevăratele intenții” ale guvernului, puse sub semnul întrebării
Jurnalistul de investigație Hristo Hristov consideră că executivul condus de Radev încearcă, în realitate, să blocheze accesul publicului la dosarele fostei poliții politice. „Ambiția guvernului de a transfera Comisia în cadrul Agenției Arhivelor de Stat este nejustificată și servește doar la mascarea adevăratelor sale intenții”, a declarat Hristov pentru BIRN.
Hristov este autorul mai multor cărți despre trecutul totalitar al Bulgariei și fondatorul site-ului desebg.com, dedicat arhivelor fostei Securități și poveștilor atât ale privilegiaților regimului comunist, cât și ale victimelor acestuia.
Comisia și accesul liber la dosare au fost instituite în 2007, odată cu adoptarea noii Legi privind accesul și dezvăluirea documentelor și declararea apartenenței cetățenilor bulgari la Securitatea Statului și la serviciile de informații ale armatei bulgare.
Legea a venit după numeroase încercări eșuate de deschidere a arhivelor și de lansare a unui proces real de lustrație, blocate ani la rând de obstacole birocratice. „De la înființarea sa, în 2007, au existat peste zece tentative de desființare a Comisiei și de abrogare a legii privind deconspirarea colaboratorilor serviciilor totalitare comuniste”, a amintit Hristov.
Fostul președinte Rumen Radev are legături de lungă durată cu Partidul Socialist Bulgar, care i-a susținut candidaturile prezidențiale din 2016 și 2021. Zeci de membri ai formațiunii au fost verificați de Comisie.
„Faptul că, încă de la începutul mandatului guvernului Bulgaria Progresistă, Comisia a devenit ținta unui atac, într-un moment în care statul are atât de multe probleme reale de rezolvat, arată că cei aflați la putere execută un mandat revanșard în numele celor care nu au dorit niciodată ca această instituție să funcționeze”, consideră Hristov.
Dosarele care continuă să influențeze prezentul
În ultimele două decenii, Comisia a permis oricărui cetățean să afle, printr-o simplă cerere, dacă o rudă a colaborat cu serviciile secrete comuniste sau a fost victima acestora.
Presa a consultat frecvent arhivele pentru a verifica dacă actuali demnitari au avut legături cu aparatul represiv al regimului comunist. Înaintea ultimelor alegeri parlamentare, din aprilie, au fost deconspirați 31 de candidați cu legături cu fosta Securitate, dintre care 11 proveneau din Partidul Socialist. În 2021, numărul candidaților identificați drept foști colaboratori a fost de 87.

Deși astfel de cazuri sunt tot mai puține, trecutul fostei poliții politice continuă să alimenteze suspiciuni privind relațiile dintre lumea politică și cea de afaceri. Un exemplu este faptul că bunicul deputatului și omului de afaceri Delian Peevski, aflat sub sancțiuni internaționale, a fost director regional al Securității Statului în orașul Vrața.
Moștenirea fostelor servicii secrete planează și asupra apariției rețelelor criminale din Bulgaria anilor 1990. „La începutul anilor ’90, foști membri ai serviciilor secrete, reprezentanți ai nomenclaturii comuniste și ai noii elite economice și politice au profitat de haosul juridic și instituțional existent atunci”, arăta un raport publicat în 2000 de Centrul pentru Studiul Democrației.
Arhivele procesate de Comisie au contribuit și la cercetarea istorică. Artista și cercetătoarea Krassimira Butseva, care lucrează cu imagini și documente din perioada comunistă, a atras recent atenția asupra importanței acestora. Butseva a făcut parte din echipa care a realizat instalația artistică „The Neighbours”, prin care Bulgaria a fost reprezentată la Bienala de Artă de la Veneția din 2024. Proiectul reunește mărturiile mai multor generații de persoane persecutate de aparatul represiv comunist, inclusiv foști deținuți din lagărele de muncă.
„Nu este vorba doar despre mutarea unei arhive dintr-un loc în altul. O astfel de decizie schimbă și regulile de acces. Vor dispărea, peste noapte, anumite dosare? Vor fi distruse într-un «incendiu accidental», așa cum s-a întâmplat în anii ’90?”, întreabă ea. Butseva face trimitere la investigații potrivit cărora între 10.000 și 20.000 de dosare au fost arse în perioada 1989–1990, într-o încercare de distrugere a probelor, chiar în momentul prăbușirii regimului comunist.
Vicepremierul Ivo Hristov, născut în 1970 într-o familie al cărei tată a fost ofițer al serviciilor de informații militare, a declarat pe 3 iulie că instituția este „o structură care și-a epuizat de mult rolul și beneficiază de un buget anual de 2,8 milioane de euro”.
„Nu intenționăm să restrângem accesul la dosare, dimpotrivă. Dorim să îl democratizăm, să îl facem mai ușor, să digitalizăm arhivele și să reformăm legislația”, a afirmat el. „Sperăm ca astfel să închidem această pagină traumatică a perioadei de tranziție a Bulgariei de la comunism la democrație”, a adăugat vicepremierul.
Declarațiile sale nu i-au convins însă pe critici. Hristo Hristov susține că planurile guvernului contravin chiar spiritului legii, care prevede că dosarele trebuie administrate și protejate de experți independenți, nu de funcționari ai Arhivelor de Stat, aflați în subordinea executivului.
„Dacă acest plan va fi pus în aplicare, Comisia își va pierde independența instituțională, deoarece Agenția Arhivelor de Stat este subordonată Consiliului de Miniștri, adică, în esență, oricui se află la guvernare”, avertizează el.
În opinia sa, există și dificultăți logistice majore. „Arhiva însumează aproximativ 15.000 de metri liniari. Transferul unei asemenea mase de documente de la o instituție la alta va dura ani întregi, iar în tot acest timp accesul publicului va fi blocat”, afirmă jurnalistul.
Peste 500.000 de persoane verificate
Hristov respinge și acuzațiile potrivit cărora Comisia nu ar mai avea un rol relevant. Rapoartele publice prezentate de instituție de două ori pe an Parlamentului arată că numai în ultimii trei ani au fost verificate peste 72.000 de persoane pentru a se stabili dacă au colaborat cu fostele servicii de securitate.
Din 2007 până în prezent, Comisia a verificat peste 508.000 de cetățeni care au ocupat sau ocupă funcții de conducere după 10 noiembrie 1989 ori au candidat la alegerile prezidențiale, parlamentare, europene sau locale. Au fost identificați peste 21.400 de colaboratori, dintre care peste 16.800 au fost făcuți publici.
Potrivit celui mai recent raport al Comisiei, care acoperă perioada iulie–decembrie 2025, au fost verificați 6.528 de angajați din sectorul public, iar 197 dintre aceștia aveau legături cu fosta poliție politică. Hristov respinge și argumentul privind supra-dimensionarea aparatului administrativ. Schema instituției prevede 102 posturi, însă în prezent sunt ocupate doar aproximativ 60.
„Dacă guvernul urmărește o optimizare administrativă, atunci ar trebui să aplice aceleași criterii și altor instituții, mult mai mari”, spune el.
„Însă atacul vizează exclusiv Comisia. Încă de la înființarea sa, activitatea acesteia a fost un ghimpe în coasta forțelor din umbră din Bulgaria, dominate de fostele rețele ale Securității și de succesorii lor, care astăzi defilează ca parte a actualei structuri de putere”, conchide Hristov.
