Republica Moldova a demarat un amplu proces de reorganizare administrativă țării, ca parte a planului de aderare la UE. Până acum, planul a fost aplicat în majoritatea raioanelor Moldovei, cu excepția Găgăuziei, o unitate administrativă în sudul țării unde prezența mai multor minorități etnice, predominant vorbitoare de limbă rusă, ridică mai multe probleme. Un articol publicat de Balkan Insight.
Foto: Mathieu Lemoine
Pe un stâlp de electricitate din centrul orașului Comrat, capitala regiunii autonome Găgăuzia, un anunț pe fond portocaliu oferă detalii despre cum s-ar putea obține vize Schengen pentru a ajunge în Europa. Chiar sub acesta, un anunț în limba rusă oferă locuri de muncă în Germania, Franța, Polonia, Țările de Jos, Irlanda și Slovacia, mai toate plecând de la un salariu de 3.000 de euro. În altă parte a orașului, o companie de servicii juridice își face reclamă oferind asistență pentru obținerea cetățeniei române, bulgare sau moldovenești.
Toate acestea par neobișnuite pentru o regiune descrisă în mod obișnuit drept cea mai eurosceptică din Republica Moldova. Europa este aici contestată politic, dar greu de evitat din punct de vedere economic. Rusa rămâne limba folosită în cea mai mare măsură în comunicarea cotidiană, în timp ce identități și simboluri găgăuze, moldovenești, turcești, sovietice și, tot mai mult, europene se suprapun în oraș.
Am călătorit prin sudul Moldovei în august, dar diviziunile și diferențele despre care se vorbește des mi-au fost rareori atât de clare pe cât se spune. Dar regiunea se confruntă acum cu o întrebare mult mai puțin spectaculoasă decât aceea dacă simpatiile oamenilor se îndreaptă spre Bruxelles sau Moscova: cum ar trebui Republica Moldova să își redeseneze granițele administrațiilor locale?
Guvernul dorește să comaseze sute de municipalități de dimensiuni mici, în încercarea de a crea administrații locale capabile să furnizeze eficient servicii publice, să gestioneze infrastructura și să atragă investiții. Peste 87% dintre primăriile din Republica Moldova deservesc mai puțin de 3.000 de locuitori. Conceptul de reformă adoptat de guvern în aprilie propune 3.000 de locuitori drept prag minim pentru o primărie și prevede comasarea celor 32 de raioane ale Republicii Moldova în 10 unități mai mari.
O etapă voluntară a procesului a prins contur în timpul verii, când sute de consilii locale au adoptat decizii privind comasarea (în Moldova se folosește termenul de ”amalgamare” – n.e). În același timp, guvernul a început pregătirile pentru o etapă ulterioară de „comasare normativă” a localităților care rămân în afara fuziunilor voluntare, o măsură care a devenit tot mai controversată.
Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) susține în principiu reforma administrativă, dar a acuzat guvernul că se îndreaptă prea rapid către comasarea obligatorie, fără garanții juridice adecvate și fără consultări suficiente. Guvernul respinge această critică și susține că municipalități mai puternice sunt esențiale pentru ca autoritățile locale să poată furniza servicii mai bune.
În sudul Republicii Moldova există însă și o altă particularitate, care complică suplimentar situația. Aici, granițele administrative contribuie la definirea reprezentării și identității minorităților, iar orice încercare de redesenare a acestora riscă să creeze comunităților sentimentul că ”dispar de pe hartă”.
Unde autonomia complică reforma
Găgăuzia există pentru că Republica Moldova a reușit – într-un moment dificil – să soluționeze prin compromis un conflict teritorial extrem de serios. În timpul destrămării Uniunii Sovietice, temerile legate de politica lingvistică, naționalismul moldovenesc și posibilitatea reunificării cu România au contribuit la apariția unei mișcări separatiste în rândul găgăuzilor, un popor de origine turcică și predominant creștin-ortodox, concentrat în sudul țării.
Liderii găgăuzi au proclamat o republică auto-intitulat independentă în 1990.
Spre deosebire de conflictul din Transnistria, confruntarea nu s-a transformat într-un război pe scară largă. A urmat o soluție politică, iar din 1994 Republica Moldova a decis instituirea Găgăuziei ca unitate teritorială autonomă.
Astfel, Găgăuzia aparține de facto Republicii Moldova, dar are un grad înalt de autonomie, dispunând de propria Adunare Populară (cu rol parlamentar) și de instituții cu atribuții executive, totul în baza acordului privind autonomia. Treizeci de ani mai târziu, aceste instituții sunt vizibile peste tot în Comrat. Steagurile găgăuz și moldovenesc flutură împreună, iar regiunea se identifică în mod vizibil în limba găgăuză, deși rusa rămâne omniprezentă în magazine, reclame și conversații.
Dar instituțiile autonome ale regiunii creează acum obstacole pentru reforma administrativă aflată în desfășurare la nivelul întregii țări.
În august, secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a declarat că procesul de comasare în Găgăuzia este practic blocat, deoarece modificările trebuie să treacă prin Adunarea Populară, al cărei mandat a expirat pe fondul unei dispute instituționale și electorale. În restul Republicii Moldova, propunerile de comasare finalizate pot fi transmise autorităților centrale.
În Găgăuzia, conducerea Adunării a contestat versiunea lui Buzu asupra disputei, ilustrând măsura în care o reformă aparent tehnică a devenit deja una disputată politic.
”Sunt acasă” scrie pe acest indicator. Foto: Mathieu Lemoine
Deși Găgăuzia este adesea privită din exterior prin prisma influenței ruse, situația de față amintește că identitatea regiunii și relația sa cu Chișinăul sunt, de asemenea, guvernate prin intermediul unor instituții create pentru a proteja o minoritate a cărei limbă, teritoriu și reprezentare politică au ajuns să fie strâns interdependente.
La 20 de kilometri sud de Comrat, satul găgăuz Beșalma oferă un context istoric. Muzeul Național de Istorie și Etnografie a Găgăuzilor, fondat de scriitorul, cineastul și omul de cultură Dmitrii Kara Coban, documentează eforturile succesive de conservare a culturii găgăuze în cadrul diferitelor sisteme politice; publicații găgăuze din perioada sovietică, tipărite în alfabet chirilic, sunt expuse alături de materiale mai recente, în grafie latină. Muzeul prezintă, de asemenea, costume tradiționale, fotografii și documente despre viața satului.
Colecția arată clar că instituțiile Găgăuziei au apărut dintr-o istorie în care supraviețuirea culturală și reprezentarea teritorială au devenit strâns legate.
La sud-est de Beșalma, în Ceadîr-Lunga, al doilea oraș ca mărime din Găgăuzia, diferitele straturi culturale rămân vizibile în peisajul urban. Bisericile ortodoxe coexistă cu monumentele sovietice, în timp ce rusa, româna și găgăuza ocupă spații diferite în viața publică. Dincolo de aceste simboluri, însă, se profilează problemele care au determinat lansarea procesului de reformă administrativă din Republica Moldova: infrastructură îmbătrânită, administrații mici și costuri ridicate pentru furnizarea de servicii unor comunități aflate în declin demografic.
Guvernul afirmă că opt din zece gospodării din Republica Moldova care nu au acces la apă sau canalizare se află în localități administrate de primării cu mai puțin de 3.000 de locuitori.
Aceasta este partea mai puțin ideologică a dezbaterii. Fragmentarea administrativă influențează capacitatea unei municipalități de a angaja specialiști, de a pregăti proiecte de investiții, de a întreține infrastructura sau de a gestiona un sistem de alimentare cu apă.
Soluții adaptate pentru bulgarii din Republica Moldova
Situația din sudul Moldovei scoate în evidență și alte probleme. Aici, pe lângă Găgăuzia, există și raionul Taraclia, locuit preponderent de o comunitate de origine bulgară. Orașul Tvardița este unul dintre principalele centre ale comunității bulgare, iar reperele culturale bulgare sunt extrem de vizibile, alături de cele rusești și de simbolurile religioase și sovietice familiare în alte părți din sudul țării.
La o fântână publică, o placă menționează că aceasta a fost construită cu sprijin financiar din partea guvernului Bulgariei, prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Programul de funcționare pe timpul verii este afișat în limba rusă.
Este o scenă mică, dar spune multe despre modul în care identitățile se suprapun aici. Bulgaria este o patrie ancestrală și un donator extern, dar și un stat membru al UE cu care mulți locuitori au legături familiale sau de cetățenie. Rusa poate rămâne lingua franca de zi cu zi fără să determine modul în care o persoană se identifică politic sau etnic.
Foto: Mathieu Lemoine
Micul oraș Taraclia este principalul centru teritorial al minorității bulgare din Republica Moldova. Spre deosebire de Găgăuzia vecină, bulgarii nu au un teritoriu autonom. Cu toate acestea, chiar conceptul de reformă al guvernului de la Chișinău recunoaște că zona nu poate fi tratată pur și simplu ca un raion obișnuit. Deoarece aproximativ 65,6% din populația raionului este de etnie bulgară, Chișinăul a propus o structură municipală adaptată și individualizată, ca modalitate de a concilia nevoia de o administrație mai puternică cu păstrarea identității locale.
Dacă în Găgăuzia, autonomia formală oferă instituțiilor minorității un rol direct în restructurarea teritorială – dar a și a contribuit la blocarea procesului de amalgamare-, în Taraclia, unde nu există o autonomie comparabilă, Chișinăul propune un statut administrativ adaptat, pentru a se asigura că reforma nu va dizolva una dintre cele mai clare concentrări ale identității bulgare din țară.
Contrastul face ca sudul Republicii Moldova să fie deosebit de important pentru reforma propusă la nivel național. Asta demonstrează că o hartă administrativă nu este pur și simplu o colecție de unități administrative care pot fi delimitate doar în funcție de populație și bugete.
Cum arată europenizarea în sud
Argumentele în favoarea reformei sunt substanțiale. Decenii de declin demografic ca și emigrația masivă au făcut ca sute de primării să ajungă să administreze zone cu puțini locuitori, cu venituri și personal limitate. Dar reforma propusă de Chișinău este tot mai contestată.
Pe 25 august, CALM a cerut suspendarea planurilor privind comasarea normativă până la adoptarea unui cadru juridic mai clar. Organizația susține că unele municipalități erau incluse în clustere propuse arbitrar și li se atribuiau centre administrative fără consultări adecvate. Reprezentanții guvernului afirmă că procesul intră în responsabilitățile lor legale și că Parlamentul va decide în cele din urmă asupra noii structuri administrative a Republicii Moldova.
Această divergență contează dincolo de aspectele tehnice ale administrației locale. Dacă procesul de comasare este perceput drept ceva impus de Chișinău și nu negociat cu comunitățile, reforma administrativă poate deveni cu ușurință un nou subiect de dispută între centru și periferie.
Acest lucru este deosebit de sensibil în sudul Republicii Moldova, dar problema nu este specifică doar comunităților minoritare. Și autoritățile locale din alte regiuni au protestat față de comasările propuse. Cazurile găgăuz și bulgar adaugă pur și simplu limba, istoria și reprezentarea minorităților unei dezbateri naționale deja controversate.
Aderarea la UE crește și mai mult miza. Republica Moldova are nevoie de administrații locale capabile să aplice o legislație tot mai complexă și să gestioneze investiții mari. Guvernul susține că administrațiile locale mai mari vor avea o capacitate mai bună și personal specializat pentru a accesa finanțări externe și a implementa proiecte majore.
La nivel local, dacă europenizarea decurge bine, aceasta ar trebui să se reflecte în sisteme funcționale de alimentare cu apă, drumuri bine întreținute, acces neîntrerupt la documente publice și municipalități care au acces la investiții.
Acest lucru explică de ce reclamele din Comrat sunt mai revelatoare decât par la prima vedere.
Republica Moldova a documentat tentative serioase de ingerință și dezinformare rusă în Găgăuzia. Dar influența Rusiei, utilizarea limbii ruse, memoria sovietică și identitatea găgăuză nu sunt sinonime.
Rusa este folosită pentru a face reclamă la locuri de muncă în Uniunea Europeană. Cetățeniile română și bulgară sunt promovate ca modalități de a facilita mobilitatea. Turcia rămâne o prezență culturală. Instituțiile găgăuze coexistă cu cele moldovenești. Memoria sovietică rămâne parte a peisajului.
Reforma administrativă va avea succes în sud doar dacă Chișinăul înțelege toate aceste nuanțe.
În urmă cu trei decenii, Republica Moldova a păstrat Găgăuzia în componența statului acceptând că integritatea teritorială nu presupune uniformitate instituțională. Provocarea de astăzi este mai puțin dramatică, dar principiul de bază este similar.
Republica Moldova are nevoie de administrații locale mai mari și capabile dacă dorește să îmbunătățească serviciile publice și să răspundă cerințelor aderării la UE. Dar, în sudul țării, unde trăiesc minorități, eficiența administrativă nu poate fi separată în totalitate de istorie, limbă și reprezentarea politică.
Redesenarea hărții administrative a Republicii Moldova pare să fi necesară. Partea mai dificilă va fi pentru Chișinău să convingă minoritățile din Găgăuzia că își găsesc locul pe noua hartă administrativă ce va fi desenată.
Mathieu Lemoine este specialist în guvernanță și democrație, cu o experiență vastă în spațiul post-sovietic și în Balcanii de Vest, inclusiv în cadrul OSCE, USAID/EWMI și PNUD. A lucrat în domeniul reformei democratice, al societății civile, al statului de drept și al administrației publice în Asia Centrală și Europa de Est.
