Odată cu întoarcerea diplomaților și parlamentarilor la Bruxelles, agenda pentru restul anului este clară și dominată de trei dosare: bugetul Uniunii Europene pentru 2026, ținta climatică a Uniunii pentru 2040 și punerea în aplicare a pactului pentru migrație. Împreună, acestea formează un program de lucru care îi ține pe eurocrați ocupați, dar mai ales preocupați, relatează European Correspondent.
Bătălia bugetară
Cum își va plăti UE facturile în 2026? Aceasta este prima dispută. Pe masă se află un buget propus de 193 miliarde de euro – aproximativ 430 de euro pentru fiecare cetățean al Uniunii. Este planul central de cheltuieli al UE, negociat anual de Comisie, Consiliu și Parlament. Fondurile provin din contribuțiile naționale (calculate după dimensiunea fiecărei economii), o parte din TVA plus taxele vamale colectate la frontierele Europei.
Pe lângă acestea, există 105 miliarde de euro din NextGenerationEU, fondul special de redresare creat după COVID-19, finanțat prin obligațiuni emise colectiv de UE. A fost prima dată când Uniunea s-a împrumutat pe scară largă pe piețele financiare – un „moment hamiltonian” european, văzut de unii ca un pas spre o veritabilă uniune fiscală.
Aceste două surse trebuie să acopere toate prioritățile pentru 2026 – de la apărare și reconstrucția Ucrainei până la investiții verzi, programe de cercetare și gestionarea migrației. În iulie, Consiliul a agreat un proiect de buget, care va fi negociat acum cu Parlamentul European. Un acord final este așteptat în următoarele săptămâni.
Dar aceste negocieri sunt doar preludiul unei bătălii mult mai ample: stabilirea următorului cadru financiar multianual (CFM) pentru perioada 2028–2034, în valoare de aproximativ 2.000 de miliarde de euro. Dezbaterea privește nu doar alocările anuale, ci și dacă UE își va extinde resursele comune prin instrumente precum împrumutul colectiv sau va păstra strict contribuțiile naționale.
Aici se reaprind diviziunile clasice din Bruxelles: statele „frugale”, conduse de Olanda, Austria, Suedia și adesea Germania, cer prudență bugetară, în timp ce guvernele sudice și estice, sprijinite de Franța și Italia, cer mai multă solidaritate și cheltuieli la nivel european. Miza: dacă Europa va întări finanțele comune sau va transfera din nou povara înapoi către statele naționale.
Răscrucea climatică din 2040
Dacă banii sunt o bătălie, emisiile sunt alta. În iulie, Comisia a propus ca blocul să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 90% până în 2040, comparativ cu nivelul din 1990. Este cea mai ambițioasă țintă intermediară de până acum, plasată între obiectivul obligatoriu de reducere cu 55% până în 2030 și neutralitatea climatică completă până în 2050.
Ținta pentru 2040 limitează cantitatea de CO₂ pe care Europa o poate emite, fiind introdusă în legislația Uniunii. Guvernele sunt obligate legal să adopte politicile necesare pentru a o atinge – de la renunțarea la combustibilii fosili până la extinderea energiilor regenerabile, a mașinilor electrice și a industriilor mai curate.
Oamenii de știință care au consiliat Comisia au spus că această ambiție este necesară pentru respectarea Acordului de la Paris. ONG-urile de mediu avertizează însă asupra posibilelor portițe, mai ales în privința planului de a permite statelor să își atingă parțial obiectivele prin achiziționarea de credite internaționale de carbon începând din 2036. Propunerea ar permite ca până la 3% din ținta pentru 2040 să fie realizată astfel. Criticii susțin că aceste credite sunt greu de verificat, pot fi numărate dublu și uneori finanțează proiecte care s-ar fi făcut oricum.
Între timp, statele membre sunt divizate: Franța dorește ca energia nucleară să fie ferm recunoscută drept soluție; Germania preferă gazul ca sursă de tranziție; Polonia se teme că ținta ar putea distruge economia sa bazată pe cărbune. Consiliul European urmează să ia o decizie în decembrie.
Dincolo de negocieri, ținta din 2040 va afecta direct gospodăriile: centralele pe petrol și gaz vor trebui înlocuite mai repede cu pompe de căldură sau sisteme de încălzire centralizată, iar mașinile pe benzină și motorină vor fi treptat eliminate în favoarea celor electrice. Totodată, obiectivul ar trebui să stimuleze investițiile în energie regenerabilă, care pot stabiliza facturile și crea noi locuri de muncă în sectorul tehnologic verde.
Pactul pentru migrație: de pe hârtie în practică
Al treilea dosar este și cel mai sensibil politic. După ani de blocaj, UE a adoptat în 2023 pactul privind migrația și azilul. Acesta prevede proceduri de azil mai rapide la frontieră, un mecanism de relocare a unei părți din solicitanți în alte state membre și obligativitatea ca țările care refuză relocarea să contribuie financiar.
Această toamnă este momentul aplicării. Guvernele naționale și-au depus planurile de implementare în iunie, iar Comisia urmează să publice primele evaluări și decizii până în octombrie.
Mecanismul central este cel de solidaritate: statele trebuie fie să accepte solicitanți de azil relocați, fie să plătească în fondul comun. Pentru țările de frontieră, precum Italia, Grecia și Spania, noul mecanism promite sprijinul pe care îl așteptau de ani întregi. Pentru statele central-europene, care au rezistat mult timp cotelor, acesta aduce obligații noi.
Dacă un stat refuză să găzduiască solicitanți, va trebui să plătească 20.000 de euro pentru fiecare persoană respinsă. În total, schema ar putea aduce circa 600 de milioane de euro pe an – bani care vor merge către țările de frontieră pentru centre de primire, procesarea cererilor și programe de integrare.
Comisia susține că pactul va asigura o gestionare „ordonată și echitabilă” a azilului, dar organizațiile umanitare avertizează că procedurile accelerate, derulate în centre de screening la frontieră, ar putea submina drepturile solicitanților. Mai puțin discutat este faptul că o parte substanțială din fonduri va merge către controlul frontierelor, de la infrastructură la operațiuni Frontex – o direcție criticată pentru accentul pus pe securitate și deportări în detrimentul protecției.
Guvernele sunt însă mai preocupate de impactul politic: migrația rămâne unul dintre cele mai delicate subiecte din UE, influențând alegerile din Varșovia, Madrid și nu numai. Cum aplicarea deplină este prevăzută abia pentru iunie 2026, această toamnă va fi un test al solidarității europene în fața realității.
Concluzie
Aceste trei dosare nu reprezintă simple documente birocratice, ci mai degrabă un referendum asupra capacității Europei de a acționa colectiv. Discuțiile despre buget vor arăta dacă statele membre mai cred în puterea cheltuielilor comune. Ținta climatică va demonstra dacă UE poate rămâne lider global fără a-și slăbi industria. Pactul pentru migrație va testa dacă o politică comună poate rezista presiunilor interne.
Speranța este ca Europa să înceteze să se comporte ca 27 de state separate și să înceapă să acționeze ca o adevărată Uniune, reunind investițiile, puterea și voința politică pentru a face față provocărilor, împreună.
