Incapacitatea Bosniei de a avea grijă de persoanele care au fost obligate să își părăsească locuința în timpul războiului a deschis calea actualei crize umanitare din țară. Un reportaj publicat de Balkan Investigative Reporting Network (BIRN)
În duminica Paștelui din 2010, Angelina Jolie a ajuns în orașul bosniac Rogatica și a provocat un miracol. Vedeta de la Hollywood se afla, în calitatea ei de ambasador al UNHCR, agenția ONU pentru refugiați, în turneu în Bosnia-Herțegovina. Într-un adăpost improvizat într-o fostă școală a cunoscut-o pe Lena Babic, o femeie în vârstă ce își pierduse casa în războiul din Bosnia cu 18 ani înainte. Cele două au comunicat prin intermediul unui interpret – Angelina vorbind despre copiii ei, Lena despre îndelungata ei așteptare pentru o casă nouă.
„Nu mi-am dat seama că este o actriță faimoasă”, își reamintește Lena momentul de atunci. „Am simțit că parcă ne cunoaștem dintotdeauna.” Au împărțit cafele și prăjituri și, cum era duminica Paștelui, au ciocnit ouă roșii – potrivit tradiției ortodoxe de sărbătorire a miracolului Învierii lui Hristos.
Curând, întâlnirea Lenei cu Angelina a adus și alt motiv de sărbătoare. Reflectarea în presă a întâlnirii a scos în evidență condițiile de viață mizere din adăpost și a determinat apariția unor ajutoare din străinătate. În doi ani, Lena și vecinii ei s-au mutat într-un bloc nou, construit special pentru ei – o realizare care, în Bosnia acelor vremuri, era de domeniul miracolului.
Aproximativ 8.000 de oameni care și-au pierdut locuințele în timpul războiului din Bosnia așteaptă să se facă și pentru ei un miracol. Au petrecut 25 de ani în condiții nefericite, în așa-numite „centre colective” – adăposturi de război care ar fi trebuit să fie temporare, dar în lipsă de alternativă, au devenit permanente. Acum șase ani, guvernele europene au promis să asigure un împrumut de 60 de milioane de euro pentru a le construi locuințe, dar nu s-a întâmplat aproape nimic.
Anul trecut, sistemul politic responsabil pentru acest eșec de durată a căzut în capcana unei crize umanitare – de data aceasta, e vorba despre adăpostirea refugiaților și migranților prinși de iarna bosniacă în drum spre vestul Europei. Criza nu a fost doar vina Bosniei. O mare contribuție o au politicile de frontieră ale Uniunii Europene, așa cum au fost aplicate de Croația vecină.
Totuși, reacția Bosniei nu a făcut decât să înrăutățească situația. La fel ca în cazul centrelor colective, furnizarea unui adăpost și împărțirea ajutoarele din străinătate au fost întârziate de sistemul politic complex, care alimentează neglijența și confuzia privind responsabilitățile. În punctul de maxim al crizei din această iarnă, mii de refugiați și migranți se înghesuiau într-o tabără bântuită de boli din Vucjak, în nord-vestul Bosniei, în timpt ce liderii locali se certau unde să îi mute.
Sistemul politic bosniac este modelat de acordul de la Dayton, Statele Unite, care se consideră că a pus punct războiului. Dar slăbiciunile sistemului, așa cum sunt ele expuse de impasul asupra situației din Vucjak, nu pot fi puse doar pe seama acestui acord.
„Scopul acordului de la Dayton a fost să oprească războiul, nu să pună bazele unui stat funcțional”, spune Jessie Barton-Hronesova, expertă în Balcani, cercetătoare la Departamentul de dezvoltare internațională al Universității Oxford. „Bosnia ar fi putut fi un stat funcțional dacă ar fi existat voința politică, dacă politicienii importanți ar fi decis să construiască un stat funcțional.”
Modul în care statele europene au răspuns la fenomenul refugiaților și migranților – de la taberele din insulele Greciei la gardul de la granița Ungariei – spune multe despre aceste state, individual, dar și despre Uniunea Europeană. În Bosnia, criza migrației s-a intersectat cu eșecul statului. Tratamentul aplicat miilor de cetățeni străini aflați în căutarea unei case a fost prefigurat de tratamenul aplicat miilor de cetățeni bosniaci, care așteaptă de 25 de ani o locuință.
‘Am pierdut timp prețios’
Cea mai recentă încercare de a găsi o soluție pentru locuitorii centrelor colective a fost lansată în 2013, prin intermediul Băncii pentru Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), organizație înființată la Paris după al doilea război mondial, pentru sprijinirea refugiaților. Proiectul pentru Bosnia, numit CEB II, presupunea construirea de locuințe sociale în valoare de 104 milioane de euro, care ar fi urmat să înlocuiască 121 dintre cele 158 de centre colective utilizate la acea dată.
Mai mult de jumătate din fonduri, respectiv 60 de milioane de euro, au venit de la statele membre CEB – majoritatea țări din Uniunea Europeană – și puteau fi accesate prin intermediul băncii ca un împrumut fără dobândă. Restul sumei urma să fie strâns de autoritățile locale bosniace.
În prezent, proiectul are cinci ani întârziere. Inițial, trebuia finalizat în 2017, dar data a fost modificată și a devenit 2022. Până acum, s-au închis doar opt dintre cele 121 de centre colective. Karin Lepp, country manager CEB pentru Bosnia, a declarat pentru Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) că banca nu avea și responsabilitatea implementării proiectului. „Este sarcina autorităților din Bosnia să utilizeze împrumutul”, spune ea. „Nu avem nici un fel de mecanism prin care să punem presiune pe statul bosniac.”
Indiferent de rezultatul proiectului, pentru Grozdan Cvijanovi este prea târziu. Fostul soldat a murit în februarie trecut, la 59 de ani. Ultimele luni din viață le-a petrecut singur, imobilizat la pat, cu incontinență, într-o cabană de lemn de la periferia orașului Zvornik, în estul Bosniei. Cabana face parte dintr-un complex de barăci construit pentru muncitorii de la uzina de alumină din apropiere, pe vremea Iugoslaviei. După război, a devenit centru colectiv pentru strămutați.
Vecinii lui Grozdan au declarat pentru BIRN că starea sa fizică și mentală, deja slăbită, s-a deteriorat rapid după moartea mamei sale. Când a rămas imobilizat la pat, locuința i-a fost invadată de șobolani, atrași de resturile alimentare. Vecinii au intervenit și au alungat rozătoarele. Milan Petrovic, care locuiește într-o cabană din apropiere, povestește cum a văzut un șobolan sărind de pe patul lui Grozdan și fugind în camera alăturată. „Când s-a întors, a încercat să treacă de mine. Am strigat: O, nu, nu, nu, azi nu-ți merge! Și l-am omorât pe loc.”
De ce mai sunt locuite aceste adăposturi infestate de șobolani, la 25 de ani după încheierea războiului? Căutarea răspunsului trebuie să treacă prin complicatul sistem politic construit pe baza acordului de la Dayton. Sistemul consfințește cele mai presante obiective ale acordului, oferindu-le principalilor jucători ai acestui conflict tripartit puterea de a decide pacea.
Astfel, Bosnia a fost împărțită în două entități de dimensiuni aproximativ egale – Republica Srpska, unde majoritari sunt sârbii, și Federația Bosnia-Herțegovina, compusă majoritar din bosniaci și croați. Aceste entități formează un nivel intermediar de administrare între guvernul central și cel local. Pentru a complica și mai mult lucrurile, Federația are două niveluri de guvernare locală – cantoane și municipalități –, în timp ce Republica Srpska are doar un nivel – municipalități.
Multe dintre sarcinile statului, cum ar fi furnizarea de locuințe și educația, au fost împărțite la toate aceste niveluri, ca o modalitate de a împăca solicitările de autonomie extinsă cu distribuția puterii. În practică, acest sistem a dus la dublarea responsabilităților și disfuncționalități. Sarcinile statului au fost neglijate, iar resursele risipite fără să se știe cine este de vină.
„Lucrurile se pierd pe drum, între diferitele niveluri ale administrației”, declară Boris Divjak, fondatorul filialei bosniace a organizației anti-corupție Transparency International. „Așa că până la urmă, fiecare îi acuză pe ceilalți pentru eșecuri și lipsă de transparență.”
Karin Lepp consideră că autoritățile locale din Bosnia au cea mai mare responsabilitate pentru închiderea centrelor colective. Urmează, ca putere de decizie, cele două entități, în timp ce guvernul central are o „autoritate limitată” pentru implementarea CEB II, spune Lepp.
La Zvornik, primarul Zoran Stevanovic este de acord că municipalitatea este principala responsabilă pentru închiderea centrului colectiv de lângă uzina de alumină. Inițial, autoritățile locale nu au considerat centrul ca o prioritate, fiind covârșiți după război de cererile pentru locuințe ale oamenilor strămutați.
Abia în 2011 au început procedurile pentru a cumpăra apartamente pentru rezidenții centrului, dar administrația Republicii Srpska a analizat timp de patru ani proiectul lor, apoi l-au respins. „Doream să rezolvăm problema cât mai repede cu putință, dar am pierdut timp prețios”, a declarat primarul pentru BIRN.
Administrația Republicii Srpska nu a dat relații despre cazul centrului colectiv de lângă uzina de alumină, dar Dragan Strbac, responsabilul cu cazarea celor strămutați, spune că nu a fost „nici o problemă” cu implementarea CEB II la Zvornik. Mai mult, a subliniat că proiectul își urmează cursul fără poticneli în toată entitatea. „Totul se desfășoară potrivit programului inițial”, a declarat el pentru BIRN.
Responsabilul la nivel de guvern central pentru implementarea CEB II, ministrul pentru refugiați și drepturile omului Semiha Borovac, nu a răspuns la solicitările BIRN pentru un interviu. A trimis în schimb un e-mail în care afirmă că proiectul a fost întârziat din cauza „complexității” și a „municipalităților care și-au modificat cererile” de ajutor.
‘Subvenții pentru corupție’
Războiul din Bosnia a obligat aproximativ 2,2 milioane de oameni – mai mult de jumătate din populația țării – să fugă de acasă. Atunci când conflictul s-a încheiat, în 1995, UNHCR estima că există 50.000 de oameni adăpostiți în centre colective. Cei 8.000 care au rămas în prezent, răspândiți în 158 de locuri, sunt cei care nu au putut să-și găsească un alt loc mai bun. În majoritate, sunt oameni săraci, bătrâni și infirmi, iar în unele cazuri, tinerii pe care i-au crescut. Nu au prieteni printre politicieni și, spre deosebire de veteranii de război, nu constituie un lobby. Țara i-a uitat.
„În prezent, orice problemă din Bosnia devine una politică, iar în cazul de față este vorba și de priorități politice”, spune Dr. Barton-Hronesova, de la Universitatea Oxford. „Acești 8.000 de oameni nu vor schimba rezultatul vreunor alegeri. Așa că, să fim sinceri – nimănui nu-i pasă de ei.”
Bosnia a eșuat pe multe fronturi. Nu funcționează ca un stat unitar din cauza sistemului politic ce păstrează diviziunile din timpul războiului. După alegerile din 2018, țara a fost mai bine de un an paralizată administrativ pentru că liderii se certau cum să desemneze viitorul guvern. În acest timp, cei mai capabili cetățeni au emigrat, evitând una dintre cele mai ridicate rate a șomajului în rândul tinerilor din lume. Economia, măcinată de corupție, este ținută în viață de ajutoare, remitențe și împrumuturi.
În centrul colectiv din satul Mihatovici, în Federația Bosnia-Herțegovina, tinerile familii sunt preocupate că își cresc copiii în mizerie, sub pericolul drogurilor. Cu o populație de aproximativ 500 de locuitori, centrul este cel mai mare din Bosnia. Printre rezidenți, mulți fac parte din comunitatea romă, foarte săracă, cazați în bungalowuri părăginite, cu fațade cojite, pline de mucegai.
„A fost greu aici”, spune Adnan Mekic, 25 de ani, despre cum a crescut în centru sub amenințarea drogurilor. Dar tatăl său – un bărbat în vârstă, ce se deplasează în cârje – a reușit să îi țină pe el și pe surorile „departe de necazuri”. Ajuns acum și el tată, Adnan merge periodic la muncă în Germania, unde lucrează ca sudor.
Ca parte a acordului de la Dayton, Bosnia este obligată să le asigure locuințe rezidenților din centrele colective, care au dreptul de a se întoarce la casele lor. Dar eșecul în respectarea acestei obligații nu poate fi pus doar pe seama sistemului creat pe baza acordului. Generații de politicieni portă o vină importantă.
Senad Bratic, fost președinte al comitetului pentru drepturile refugiaților din Republica Srpska, consideră că CEB II nu a fost implementat din cauza lipsei de voință politică. „Mijloace există, contractele s-au semnat, licitațiile s-au anunțat”, a declarat el pentru BIRN. „Dar trebuie ca oamenii să-și dorească să facă treabă.”
Corupția a jucat un rol important în eșecul renunțării la centrele colective, deși nu este evident: nu există dovezi privind cheltuirea greșită a fondurilor străine alocate proiectului. Cu toate acestea, Boris Divjak de la Transparency International spune că nevoia Bosniei de finanțare externă este în sine un simptom pentru irosirea endemică în alte părți ale sistemului.
„Banii care vin de la organismele internaționale devin astfel niște subvenții pentru corupție”, afirmă Divjak. „Dacă nu ar exista corupție în Bosnia, dacă ar fi un stat transparent, banii din taxe și remitențe ar fi suficienți ca să meargă motorul”. Lucru valabil în fiecare sector de activitate, susține el, inclusiv în domeniul imobiliar. „Până acum au fost destui bani pentru închiderea centrelor colective, la nivel loca și național”, spune Divjak.
După cum a demonstrat Angelina Jolie, înlocuirea centrelor colective nu trebuie să fie o sarcină deosebit de costisitoare. Casa cea nouă a Lenei din Rogatica a fost construită în doi ani, după ce guvernul SUA a alocat 500.000 de dolari (453.000 euro). Atunci când trecerea efemeră a unei vedete de la Hollywood înfăptuiește ceea ce autoritățile bosniace nu au putut realiza timp de decenii, avem o dovadă nu atât a puterii celebrității, cât a indolenței acestui stat.
Ploaie și scabie la Vucjak
În ultimul an, zeci de mii de oameni s-au pus, din nou, în mișcare prin Bosnia. Au lăsat în urmă războaie și sărăcie în țări ca Afganistan, Pakistan, Siria și Irak, în căutarea unei vieți mai bune în Uniunea Europeană. Ruta cea mai facilă trece de-a lungul frontierei cu Croația, dar mulți dintre cei care încearcă să treacă sunt capturați de poliția croată și returnați cu forța în Bosnia. Această tactică nemiloasă, cunoscută drept „respingere”, a împins recent Bosnia în pragul primei sale crize umanitare de după război.
Dintre cei 50.000 de refugiați și migranți, cât se estimează că au intrat în Bosnia anul trecut, aproximativ 8.000 s-au împotmolit aici ca urmare a „respingerilor”. Mulți au ajuns să doarmă în munți, lângă graniță, sau în tabăra supraaglomerată și murdară de la Vucjak, de lângă orașul Bihac, în nord-vestul țării.
Tabăra a fost construită vara trecută de autoritățile din Bihac pe locul unei foste gropi de gunoi înconjurate de câmpuri de mine și fără acces la apă curentă sau electricitate. Odată cu ploile toamnei și temperaturile scăzute, organizațiile de ajutorare au avertizat că tabăra a devenit prea periculoasă pentru echipele lor și pentru refugiații și migranții care depind de ele. La un moment dat, în octombrie, Vucjak găzduia aproximativ 2.500 de oameni – mai mult de trei ori capacitatea taberei. Totodată, a izbucnit o epidemie de scabie.
Mai multe agenții internaționale pentru ajutor umanitar și drepturile omului – de la Crucea Roșie la Amnesty International – au solicitat insistent ca autoritățile locale să închidă tabăra și să mute rezidenții, în timp ce Uniunea Europeană a alocat fonduri pentru o altă tabără.
Cu toate acestea, toate încercările de a găsi cazări alternative s-au lovit de opoziția comunităților locale, care nu doresc să găzduiască refugiați și migranți. Așa că tabăra a rămas deschisă mai multe luni, cu toate că a venit iarna, condițiile meteorologice s-au înrăutățit, iar avertismentele au continuat.
Într-un interviu cu BIRN din noiembrie, primarul din Bihac, Suhret Fazlic, a criticat politicienii din zonă care au blocat încercările de a muta tabăra.
De asemenea, a criticat autoritățile centrale din Bosnia pentru că au delegat primăriilor locale sarcina de a soluționa situația refugiaților și migranților de la granița cu Croația. Statul ar trebui să îi înregistreze, să îi găzduiască și să proceseze cererile migranților. În loc de asta, „îi trimite la Bihac”, spune Fazlic.
Vucjak a fost până la urmă închis la începutul lui decembrie, atunci când s-a găsit un spațiu în capitala Sarajevo, care a acceptat să preia oamenii din tabăra temporară.
Fără optimism
Oamenii din centrele colective nu se află într-o situație disperată, spre deosebire de refugiați și migranți. Locuințele lor, chiar dacă sunt inadecvate, sunt mai călduroase decât corturile de la Vucjak. Majoritatea au acces la apă curentă și electricitate; nu fug de un pericol iminent.
Dar ce s-a întâmplat la Vucjak ilustrează o situație cunoscută de multă vreme de locuitorii din centrele colective – e nevoie de ceva în plus, în afară de bani, pentru a asigura adăposturi în Bosnia. Trebuie ca sistemul politic să fie de partea ta.
„Ne țin aici ca pe vite”, spune Jasmin Rizmanovic, rezident al unui centru colectiv din Hrasnica, o suburbie a capitalei Sarajevo, din Federația Bosnia-Herțegovina. „S-au trimis tone de ajutoare străine ca să ne ajute, dar noi nu am avut nici un beneficiu.”
Familia lui Jasmin a fugit din estul Bosniei, dominat de sârbi, atunci când el avea 12 ani. Ajuns acum la 30 de ani, își crește propriii copii într-o clădire igrasioasă, părăginită, ce adăpostește 50 de oameni. Cumnata lui, Amina Rizmanovic, afirmă că deseori trebuie să scuture gândacii de pe pături în timpul somnului.
Borislav Bojic, fost președinte al comisiei de stat pentru depturile omului din Bosnia, consideră că nu mai este timp de amânări. „Majoritatea oamenilor din centrele colective sunt în vârstă, nu o să trăiască 150 de ani”, a declarat el pentru BIRN. „Această problemă ar fi trebuit să fie rezolvată imediat, dar nu sunt optimist.”
Lena Babic și vecinii ei din Rogatica se consideră norocoși. În centrul colectiv din vechea școală împărțeau o toaletă comună. În noua lor casă, numită Villa Angelina după binefăcătoarea lor, apartamentele au toalete, frigidere și mașini de spălat.
„Am fi putrezit cu toții, dacă nu era Angelina”, spune Persa Radovic, care locuiește alături de Lena și are cam aceeași vârstă înaintată. Cele două femei se întâlnesc în fiecare dimineață la cafea – al doilea ritual zilnic pe care îl împărtășesc. Ziua începe cu primul ritual: bat în zidul dintre apartamente, așteptând răspunsul. „Când aud bătaia”, spune Persa, „știu căt totul e în regulă, Lena încă trăiește!”
